vineri, 29 octombrie 2010

Victor Ponta, imaginea esecului

Esecul motiunii de cenzura si a mitingului, presupus a speria parlamentarii puterii, consfinteste acum ceeace multi banuisera de la inceput: Victor Ponta este imaginea esecului, a infrangerilor, a compromisurilor si a umilintelor.

A anuntat cu o zi inaintea votului ca-i lipsesc 3,4 voturi, ca sa treaca motiunea. Iar in ziua motiunii ca s-au strans toate voturile necesare. Un bluff, nu era nimic adevarat. Vise politice.

A declarat in ziua mitingului ca “Jandarmilor li s-a spus ca astazi va fi o lovitura de stat. Li s-a dat munitie. Fac un apel sa inteleaga ca nu trebuie sa faca ceea ce le spune Basescu, asa cum n-au facut nici cand le-a spus Ceausescu sa traga in oameni. Este foarte grav ce se intampla. Credem in continuare ca democratia poate fi salvata. Ne aflam intr-un moment prin care Romania n-a mai trecut din decembrie 1989".

O declaratie iresponsabila, care daca ar fi fost luata in seama de cei din piata, manifestanti si forte de ordine, s-ar fi lasat cu lupte de strada. Noroc ca nu pune multa lume pret pe spusele lui Ponta. Iar din cei 80.000 de mitingisti promisi s-au adunat pana la urma vreo 30.000, dintre care 20.000 erau sindicalisti si doar 10.000 membri PSD. Din toata tara.

A tratat de sus PNL si pe Antonescu. Le-a transmis ca mai intai “sa omoram ursul, apoi vedem ce facem cu blana”. Premonitie. S-a dovedit ca se certau pe pielea ursului din padure. Cand Antonescu a propus cateva nume de premieri si ministri, o comisie comuna care sa articuleze un program comun minimal, Ponta l-a tratat cu superioritate: “punem motiunea dupa congresul nostru”, care va da lumea pe spate prin calitatea programelor si ideilor. Programe de un populism respingator, fara legatura cu lumea reala in care traim, mizand pe naivitatea unui electorat credul si usor de aburit. Sa te lasi pacalit de niste sondaje platite de tine, care iti arata partidul la cote ametitoare, iata o dovada pura de infantilism politic. Si a urmarilor puterii cazuta in bratele unui om tanar, nepregatit filozofic pentru o astfel de incercare.

Eroarea politica a “carlanului fara minte” s-ar putea dovedi fatala in primavara, cand odata cu posibila accedere a lui Vasile Blaga la conducerea PD-L, relatiile dintre PNL si PD-L s-ar putea debloca, in vederea alegerilor din 2012. Si atunci, PSD va avea in fata o perspectiva sumbra: inca 4 ani in opozitie. Datorita “carlanului” care ii conduce.

Continutul motiunii de cenzura a reprezentat un amestec gretos de promisiuni fara acoperire, pamflet politic, diatribe de mahala, minciuni flagrante, fara solutii fezabile, validate de specialisti romani si straini. In ideea ca laboratoarele din Kiseleff bat orice institutie de analiza si prognoza economica. Doar ca n-a crezut nimeni asa ceva.

Cine da o sansa cat de mica unei guvernari PSD-PNL? Eventual cei aterizati in Romania din alte planete. La noi, guvernele de coalitie n-au prea functionat pana in prezent. Nu s-au inteles ele PD-L si PNL, ambele cu programe de dreapta, cum sa se inteleaga PSD cu PNL, cand au programe care nu se pupa de nicio culoare? Nici macar in punctele neesentiale. Cand se dispretuiesc reciproc si cand fiecare dintre cele doua partide isi doreste rolul de vioara prim-solista. Cand Ion Iliescu il califica pe Antonescu drept “superficial si aventurier”.

Lui Victor Ponta i-a mai venit o idee. Sa amane discutarea si aprobarea in Parlament a bugetului pe 2011. Dupa principiul: cu cat mai rau va fi Romaniei si romanilor, cu atat mai bine pentru PSD. Pentru sansele sale electorale. Ar functiona, daca intreaga Romanie ar fi o gradinita, cu Victor Ponta in post de educatoare. Dar nu este cazul.

Asa incat Victor Ponta a inceput cu stangul. Prima actiune de amploare organizata in calitate de lider al PSD s-a dovedit un mare esec. Din colaborarea cu PNL s-a ales praful, impingandu-l, aproape sigur, in bratele lui Vasile Blaga. Congresul PSD a aratat un partid care nu a invatat nimic din esecurile electorale repetate, din 2004 si 2008. Discursul public ramane cantonat in zona promisiunilor utopice, fara baze economice, fara ancore in realitatile si proiectele Uniunii Europene.

Am mai scris candva ca PSD va plati nazbatiile lui Victor Ponta. Cu inca 4 ani de opozitie, fara acces la borcanul cu mierea bugetara si la bazinul de functii publice. Pana la urma fiecare partid are conducatorii pe care ii merita.

marți, 26 octombrie 2010

Motiunea de cenzura, votata in strada?

Dupa cum evolueaza lucrurile, de la ora la ora, este posibil ca miercuri sa avem un vot asupra motiunii de cenzura in strada, nu in parlament.

Principalul promotor al acestei “alternative” ete Victor Ponta, cel care se alinta cu numele Che Ponta, in amintirea celebrului revolutionar, Che Guevara. A si anuntat ca va participa la demonstratia mamut, de 80.000 de manifestanti, care va paraliza traficul in Bucuresti.

Agentiile de stiri relateaza cum primarii PSD din toata tara inchiriaza autobuze, mobilizeaza oameni, ii aprovizioneaza cu mancare si apa, pentru a rezista la drumul lung pana la Bucuresti. Cei din Timisoare si Satul Mare au si plecat spre Bucuresti.

Sa fie vorba de o “mineriada” a anului 2010? Doar PSD stie cum se organizeaza astfel de manifestari!

Ingrata este situatia sindicatelor, care devin instrumente ale luptei politice. Pana la urma, mitingul de miercuri este unul sindical sau unul politic? Nu cumva Che Ponta confisca lupta sindicala pentru a-si atinge obiectivele politice? Iar sefii de sindicat nu fac niciun secret din obiectivul lor pentru mitingul de miercuri, care, coincidenta, este acelasi cu al PSD-ului : daramarea guvernului Boc!

Grav este insa derapajul de la procesul democratic. Este foarte normal ca opozitia sa-si doreasca caderea guvernului, sa depuna motiune dupa motiune, sa incerce sa convinga parlamentari (mai lipsesc 4, 3 negri mititei), pentru ca motiunea sa treaca.

Nu este normal ca demonstrantii din strada sa “voteze” motiunea. Ca n-au cum, decat daca se instaleaza la balcoanele Parlamentului si incep sa agite amenintari si blesteme.

Au mai fost mineri in Parlament. De ne-am facut de rasul lumii, ca o tara necivilizata, care mimeaza doar democratia.

Che Ponta se crede sincer reprezentantul a 91% din populatia tarii, pe care doreste s-o salveze din ghearele balaurului de la Cotroceni. Si chiar considera ca are o menire mistica, salvarea poporului roman.

Imi aduc aminte de cuvintele mentorului sau, Ion Iliescu, pe vremea golanilor din Piata Universitatii. Cineva i-a spus: “Domnule Presedinte, 20.000 de manifestanti se indreapta spre Cotroceni”. La care a venit raspunsul: “Si ce daca, Romania are 20 de milioane de cetateni”.

Unde se vor opri manifestantii? Aici e o problema. Daca vor manifesta pasnic, este ok. Este dreptul lor sa manifesteze. Fereasca Dumnezeu de altercatii intre manifestanti si politie si jandarmi. Una ese Franta, care a probat sute de ani de democratie si alta este situatia tarii noastre, cu o democratie fragila, care isi poate pierde in cateva ore credibilitatea castigata in ani.

Va raspunde Che Ponta, eventual penal, pentru prejudiciile aduse statului si poporului roman? Pentru subminarea ordinii publice si a statului de drept?

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Ati vota motiunea de cenzura?

N-am avut alta treaba si am rasfoit motiunea de cenzura avand in cap intrebarea: as vota-o sau nu? Dincolo de sarcinile de partid, de apartenenta la un grup parlamentar, daca as fi singur in cabina, doar cu propria constiinta.

Mai intai o chestiune de principiu. Partidele aflate la guvernare sau in opozitie folosesc situatia actuala a tarii, destinul cetatenilor, pentru administrarea de lovituri (sub centura sau nu, aproape nu conteaza), adversarilor politici. Adica suntem luati ostatici in lupta oarba politica. In care se sconteaza pe exterminarea adevrsarului, nu pe intelegerea in scopul promovarii binelui comun. Nici nu se aduce in discutia politica acest subiect. Doar “moarte adversarului”! “Sa dispara din scena politica partidul x sau y!” “Ne luptam pentru eliminarea raului primordial, presedintele tarii!” “Sa omoram ursul si vedem noi ce facem cu blana, dupa aceea!”

Autorii motiunii se erijeaza in purtatorii de cuvant ai unei majoritati de 91%! De unde pana unde? Din 2-3 sondaje de opinie, platite de opozitie. Dar sa trecem mai departe.

Citez : “Guvernarea Basescu-Udrea-Boc-Anastase (BUBA) a produs un dezastru generalizat in economie”. Aha, adica nu guvernarea Tariceanu, santajata de PSD, care a umflat pensiile si salariile bugetare dincolo de orice logica economica a produs dezastrul.

Ci guvernarea Boc, care s-a trezit cu “mortu” in brate si n-a stiut ce sa faca cu el. Pai ce sa faca, incearca sa-l “rezolve”, adica scade salariile si pensiile la limita veniturilor generate de economie. Asa zic si “doctorii” de la FMI, BM si UE. Si capetele luminate romanesti: Mugur Isarescu, Mihai Tanasescu, Daniel Daianu. Ca e usor sa te dai mare expert in economie, dar nu esti decat procuror sau profesor de istorie.

Citez: “saracirea populatiei Romaniei a fost transformata de “dinastia” Boc in politica de stat”. Nu ma leg de termenul “dinastie”, ca fetitele lui Emil Boc sunt inca la gimnaziu, nu are cum sa le lase mostenire guvernul. Dar saracirea sau imbogatirea populatiei nu este atributul guvernului, ca nu mai suntem in comunism. Cine crede ca nu-i sunt apreciate cum se cuvine meritele, poate merge in piata muncii europene, sa castige oricat, conform calificarii si competentelor proprii. De ce sa stea agatat la un buget, condus de un guvern incompetent? Si mai plateste si cotizatie la sindicat ! Isi ia familia si traieste bine sau foarte bine intr-o tara europeana care nu e condusa de guvernul Boc. Cel putin pana pleaca acesta si coboara fericirea pe plaiurile mioritice, adusa de opozitie!

Citez iarasi: Guvernarea BUBA a instalat in Romania un sistem clientelar care capuseaza institutiile statului, de la cel mai inalt nivel pana la ultima comuna din Romania, in care banii publici se scurg prin “sitele” portocalii catre camarila politica”.

Aha, imi zic, guvernarea Tariceanu sau Nastase n-a fost clientelara, nu-si pusesera clientii pana in ultimul post bugetar. Banii nu s-au scurs prin sitele rosii sau albastre, pe contracte masluite care duceau comisioanele in pusculite de partid! Sa ridice primul piatra acela care are constiinta curata!! Ia uite unde erau aia cinstitii si noi habar n-aveam! In opozitie! Problema este ca ne cred prea naivi si prea fraieri.

Initiatorii motiunii ne propun: “salvarea mediului privat, salvarea clasei de mijloc, salvarea bugetelor publice, salvarea politicilor sociale, salvarea educatiei si sanatatii, salvarea pensionarilor”.

Adica salvarea a tot ce misca in tara, ca in celebrul serial Baywatch.

Iata cum:

1. Renegocierea angajamentelor cadru cu FMI, BM si CE.

Inteleg ce inseamna asta. Profitand de gradul redus de indatorare al Romaniei, opozitia va cere si va aplica, chiar fara acordul cu FMI, deficite bugetare enorme, de 10-12%. Sa le plateasca urmasii lui Ponta si Antonescu. Dar daca bancile nu vor avea incredere in economia romaneasca si nu ne vor mai finanta deficitul? Deh, sa fim optimisti!

2. Revenirea asupra reducerii cu 25% a salariilor bugetarilor, readucandu-le la nivelul de dinainte de 1 iulie 2010.

Suna bine, dar de unde iau banii? Din evaziunea fiscala, economia subterana, fiscalizarea muncii la negru. Si daca toate astea nu se lasa prinse? Ca doar Dan Nica a condus Ministerul de Interne in 2009! Ei na, sa fim optimisti, tovarasi!

3. Eliminarea coruptiei prin decuplarea clientelei politice de la banul public si transparentizarea folosirii acestuia.

Hai ca ma umfla rasul. Cine spune asta? Nastase, alias matusa Tamara? Geoana, sustinut de SOV si Voiculescu-3 Antene? Antonescu, coleg de partid cu Tariceanu, Patriciu, Fenechiu, Remes, Rusanu, Morega si inca multi altii ? Da prosti ne mai credeti!

Hai, nu ne mai prostiti. Scopul vostru este sa plece astia, sa veniti voi la guvernare. Ca sunteti ca in poezie: “flamanzi si goi si far-de adapost”!

Asa dar, ce as face? Ei bine, as vota motiunea !

Dar cu o conditie. Presedintele sa numeasca premier un tehnocrat, capabil sa dialogheze cu toate fortele politice si sociale, sa “arbitreze”, intr-un fel meciul politic, in sensul ca toate partidele sa aiba sanse egale la viitorul scrutin, fara ca unele sa manipuleze populatia, prin pozitia publica oficiala, bugetul si bazinul de functii publice, in folos propriu. Prin mita electorala si pomeni.

Sa-si duca mai departe lupta politica, sa-si traga lovituri unde-or sti, dar fara sa ia ostatec poporul roman.

Sa ne conduca un guvern care sa se gandeasca la noi, nu cum sa marcheze puncte electorale din orice.

S-or gasi in tara asta si oameni cinstiti, competenti si fara calcule ariviste si politicianiste in minte. Fara spirit de gasca. Fara datorii catre gasca.

Chiar daca gasca se numeste, mai nou, partid.

Ne lipseste sentimentul destinului comun

Ne costa mult faptul ca nu realizam ca depindem unii de altii. In mai mare masura decat ne place sa credem. Nu constientizam ca “ori traim cu totii, ori murim cu totii”.

Nu exista incetatenit conceptul “binele comun”. Multi nu inteleg ce vrea sa insemne acest concept. Si scoala e vinovata ca nu-i invata pe copii si tineri semnificatia acestei abordari.

Filosofia Europei unite trebuia sa ne invete un lucru: e mai bine sa fim uniti, sa avem piete unice, sa impartim ce avem la un moment dat, cand o parte se afla in dificultate. Avand o piata a muncii unica, multimi de oameni care nu-si gasesc de lucru in propria tara migreaza simplu in alte tari.

Iata o suita de exemple ilustrative.

1. Bogatii au impresia ca daca au buzunarele, conturile si frigiderele pline, nu conteaza ce se intampla in restul tarii. Nu realizeaza ca nu pot avea un trai fericit intr-o tara nefericita. Ca iesind din vila-cazemata pot intalni multimi flamande talazuind pe strazi, pot primi in cap pietre si bastoane, ca raufacatorii le pot rapi odraslele si pricinui tragedii personale.
2. Iar saracii au impresia ca trebuie sa fie intretinuti de stat, chiar daca nu muncesc nimic. Din munca altora. Nu-i vorba, cumpararea de voturi prin mita electorala le-a accentuat si agravat acest sentiment. Iar redistribuirea bogatiei, propovaduita de socialisti, a insemnat, de multe ori, sa ia de la cei care au, sa dea la cei care stau.
3. Profesorii care isi dispretuiesc elevii mai putin dotati si nu fac nimic pentru a-i invata carte sau meserie, nu realizeaza ca acesti elevi le vor plati pensiile in viitorii ani. Ca nu are cine altcineva. In functie de cat de bine ii pregatesc pentru viata si piata muncii, vor primi si ei pensii. Mai mari sau mai mici.
4. In trafic avem un drum comun si la propriu si la figurat. Depindem unii de altii. Acum traficul este extrem de aglomerat, este suficient un sofer neatent, bolnav, fara pregatirea necesara soferiei (cu carnet luat pe pile), pe un drum nesemnalizat corespunzator, cu masina defecta, etc., sa omoare zeci de alti oameni, in caramboluri specifice traficului modern.
5. Unii au inteles prin lupta politica exterminarea adversarului. “Sa dispara partidul x de viata politica”. “Persoana y reprezinta raul absolut, trebuie gonita din functia pe care o ocupa” (desi aleasa de popor). La noi nu rezista guverne de coalitie, spre deosebire de alte tari. Nu se inteleg, pur si simplu. Partidele isi manifesta potenta prin lovirea adversarilor, nu prin promovarea unor programe si idei utile dezvoltarii tarii. Adica nu pot convietui la putere impreuna, unii cu altii, pentru binele comun. “Sa omoram ursul si apoi vedem ce facem cu blana”!
6. Am mostenit de la comunism ura impotriva statului dictatorial. Impotriva caruia ne-am unit, munceam de mantuiala, il furam, il sabotam, faceam totul sa ne razbunam pe el. Si acum procedam la fel, nu este “al nostru”. Evaziune fiscala, furturi din bugetul de stat, contracte masluite, persoane incompetente din clientela iau decizii proaste. Statul clientelar, cum bine i-a zis Presedintele. De vina sunt politicienii dar si cei care le fac jocurile, cei care ii servesc la lipit afise, in speranta ajungerii la cascavalul bugetar. De vina suntem toti, cei care nu votam, cei care nu facem nimic pentru cresterea prestatiei politice. Fie si prin “injuraturi”.
Si pe urma cerem statului salarii, pensii, scoli si servicii sanitare gratuite, slujbe, mancare ieftina in magazine, caldura in casa, etc. Dar e treaba statului, ca de aia e stat, nu si a noastra. Statul e dator sa aduca bani la buget, sa relanseze economia. Nu noi. Noi suntem spectatorii din peluza care fluiera si injura. Ca nu functioneaza o astfel de paradigma, vedem cu totii, din starea economiei si nivelul de trai la care suntem astazi.
7. Din lipsa de educatie sunt inca multi care nu inteleg ca libertatea fiecaruia se intinde pana acolo unde o incalca pe a celorlalti. Si conduc agresiv in trafic. Sau dau muzica la maximum, in masini, pe plaja si la petreceri. Uneori ocupa carosabilul cu corturile pentru nunta. Isi parcheaza masinile aiurea, indiferenti ca blocheaza alte masini. Arunca gunoaiele la picnic pe unde se nimereste. Sau din masina. Ce daca vor trece si altii pe acolo. Iar cand gasim noi gunoaie, injuram de mama focului. Stim proverbul “ce tie nu-ti place, altuia nu face”, dar la nivel teoretic, nu practic.
8. Suntem de acord cu foarte multe lucruri corecte si normale, doar cand se refera la altii. Nu la noi. Altii sa pastreze curatenia, sa fie cinstiti, sa nu fure, sa nu dea si sa nu ia spaga. Culmea e ca si odraslele noastre invata de la noi ce e rau, mai degraba decat ce e bine. Si perpetueaza comportamentele imorale.
9. Fugim de rromi, nu facem mare lucru sa-i integram in societate. Sa educam copiii de rromi, sa le dam slujbe, sa le intindem mana cand au necazuri, cum au facut americanii cu negrii. Ne place, nu ne place, impartim acelasi spatiu national. Ne-am bucurat ca au plecat spre alte zari, desi ne fac natia de ras prin activitati infractionale.
10. Nici nu avem un proiect national care sa ne dea sentimentul drumului comun pe care-l avem de parcurs. Sa ne faca sa uitam traseul propriu, in favoarea traseului national. Sa ne arate ca putem castiga cursa mai ales impreuna, decat individual. Destinul european nu exclude specificitatea nationala. Iar cei care muncesc in bejenie, pe meleaguri straine, stiu ce grea este dezradacinarea, despartirea de familie, prieteni, de plaiuri natale.

Nu intelegem inca ce pierderi uriase ne costa ignorarea faptului ca depindem unii de altii. Iar cand vom afla s-ar putea sa fie prea tarziu.

joi, 21 octombrie 2010

O posibila iesire din criza politica

Trece sau nu trece motiunea de cenzura? Este probabil intrebarea cea mai frecventa din discutiile acestor zile. Cine voteaza, cine tradeaza, cine absenteaza, cine plateste, cat se da pentru un vot, toata lumea calculeaza, aduna, socoteste.

In cele ce urmeaza propun o solutie rationala, de avarie, pentru profunda criza politica in care ne aflam. Pe langa celelalte crize: morala, economica, a datoriei publice, a locurilor de munca, a investitiilor, a plecarii elitelor si altele.

Pe scurt este vorba de un guvern condus de un tehnocrat, care sa aiba in componenta 2-3 reprezentanti ai partidelor mari, mai degraba din linia a doua, cunoscuti ca buni tehnicieni in domeniile lor de expertiza. Sa aiba si recunoasterea finantei mondiale, ca fara banii ei nu putem iesi din groapa economica in care singuri ne-am bagat. Ca fraierii.

Sa vedem pe rand argumentele.

Ni s-a explicat tot timpul, inclusiv de catre Presedintele Traian Basescu, ca un guvern de tehnocrati, fara sprijinul unui partid puternic in Parlament, va servi doar ca tap ispasitor pentru nemultumirile oamenilor, fara sa poata promova si duce la bun sfarsit reformarea si modernizarea societatii romanesti. Un argument valabil, demn de luat in seama.

Ce s-a schimbat? Faptul ca nu mai avem un partid puternic, care sa genereze reforma si transformarea institutionala si mentala, atat de necesare.

PD-L, care si-a asumat acest rol in ultimii doi ani, este in corzi, groggy. Sub loviturile sindicatelor, amenintarea strazii si insultele opozitiei si-a pierdut busola intr-un asa hal ca nici nu mai stie cum voteaza. Are nevoie de o perioada de refacere, in care sa-si linga ranile, sa mai uite lumea de cei doi ani grei in care ne-a condus. Sa-si asume apoi in palmares Legea pensiilor, Legea salarizarii unitare, restructurarea si reducerea aparatului bugetar, posibil Legea Educatiei Nationale si alte cateva reusite. Adica sa se prezinte cu fruntea sus in fata electoratului anului 2012.

Dar urmatoarele luni, posibil de iarna grea, cu inchideri de scoli si spitale, cu drumuri si strazi paralizate de zapada, cu presa mogulizata tinzand la paroxism, ar fi mortale pentru orice partid, fie el condus si de sfinti.

PSD si PNL vor sa darame guvernul Boc, pentru a demonstra propriilor votanti ce potenti sunt Ponta si Antonescu, dar nu vor sa acceada la guvernare pentru aceleasi motive. Cum sa se descurce fara bani, ce oameni sa promoveze ca ministri cand mai toti sunt perceputi de opinia publica ca niste oi negre! Nici nu invata bine usile ministeriale si prima zapada isi face aparitia. Si a disparut si combinagiul sef, Viorel Hrebenciuc, care face si desface intelegeri si guverne.

De comisia comuna, PSD-PNL, pentru viitorul program de guvernare nu se mai aude nimic, lucru previzibil, cele doua programe economice lansate de curand de cele doua partide nu se pupa de nicio culoare. Nici in punctele neesentiale.

Cu viitorul premier se bajbaie, ba ca ar fi iarasi Johannis, ba Stere Farmache sau Mariana Gheorghe (?), ilustri aproape necunoscuti, cu exceptia lui Johannis, care a si declinat oferta acum cateva luni.

Si atunci? Cu cine va forma opozitia un nou guvern? Care ar fi noul program de guvernare, care trebuie adoptat in Parlament, odata cu noul guvern? Mister sau neputinta? Dar UDMR, ce rol va juca, ca fara voturile lor nu se poate trece un nou guvern?

In aceste conditii toate partidele castiga daca isi conserva capitalul electoral pentru 2012. Si accepta un guvern de sacrificiu (nu de serviciu), fara alegeri anticipate in plina criza. Ca nu convine nimanui sa se prezinte in fata unui electorat flamand, inghetat si disperat de privatiuni.

Se contureaza, deci, urmatorul scenariu. Motiunea va trece cu binecuvantarea Presedintelui si cu cateva voturi din PD-L si/sau independenti. Presedintele va chema partidele si le va propune varianta unui guvern de tehnocrati, care sa scoata tara din criza si sa plateasca oalele sparte de partide in ultimii 20 de ani. Este si varianta pe care o cer PSD si PNL. Cu specialisti de rangul doi, din fiecare partid, care la o adica sa poata fi usor sacrificati, de dragul imaginii publice. Si cu promisiunea, scrisa sau nu, ca vor sprijini in Parlament legile necesare reformarii statului si institutiilor sale.

Ultima intrebare, cea mai grea, cine va fi noul premier? Un as din maneca Presedintelui. Sau a altora.

vineri, 15 octombrie 2010

La rascruce de drumuri. Incotro o luam?

Oricum ai intoarce lucrurile ne aflam la o rascruce. Trebuie sa alegem incotro dorim sa mergem. Probabil saptamana viitoare.

Primul drum

Primul drum inseamna refacerea echilibrelor structurale, cu sacrificii, cu rabdare si intelepciune, in urmatorii cativa ani. Este vorba de deficitele bugetare, al bugetului de pensii, de somaj, de sanatate, al educatiei si altele. Inseamna sa reducem cheltuielile bugetare la „cat ne tine plapuma”, la cat produce economia, inclusiv prin concedierea a sute de mii de bugetari. In caz contrar, murim cu ei de gat. Ca asa a decis guvernarea Tariceanu.

Trebuie reparata modalitatea de salarizare in sistemul bugetar. Nu prin stimulente, acordate discretionar, cui restituie o parte din bani sefilor, cui se face placut sefului, contra omerta, in cel mai pur stil mafiot, asa cum rezulta din documentul fostului ministru Vladescu. Ci dupa criterii de performanta clar sabilite. Daca numarul functionarilor s-ar reduce la jumatate, fiind inlocuiti de retele informatice, cei ramasi ar putea primi salarii duble sau triple, prin eficientizarea cheltuielilor.

Trebuie reformat sistemul de pensii, pentru ca transferurile de la bugetul central la bugetul de pensii sa fie din ce in ce mai mici, in anii ce vin.

Iar banii astfel economisiti sa mearga in infrastructura. In autostrazi, sosele, in retele de apa, canalizare si gaze din rural, in scoli si spitale. In sprijinirea fermelor si pensiunilor turistice, pentru exploatarea potentialelor caracteristice tarii noastre.

Trebuie sa ne gandim si la ce tara lasam copiilor si nepotilor. Una plina de datorii, pe care sa le plateasca in ani si ani de privatiuni? O tara fara autostrazi si sosele, la marginea Europei, eventual expulzata din UE si NATO? O tara fara niciun viitor? Cum le vom explica ca ne-a marcat egoismul si nepasarea fata de ei?

Doar printr-o politica inteleapta, cumpatata, prudenta mentinem sprijinul si asistenta organismelor internationale. Avem deschise canalele de credit la bancile internationale. De la care imprumutam 8-10 miliarde de euro pe an pentru a reusi sa platim pensii si salarii. Fara aceste credite intram in faliment in 2-3 luni.

Este necesara auditarea urgenta a tuturor domeniilor bugetare. Facuta cu auditori straini, specialisti in domeniile respective. Sa vedem de cati bugetari are nevoie acel domeniu, ce sa faca, cate resurse sa inghita. Separarea bugetelor sanatatii si educatiei de bugetul central. Sa nu mai apartina sistemului bugetar, sa se autogestioneze, separand, eventual, „impozitul” pentru educatie de celelalte. Asa cum este la sanatate.

Deci:
• Analiza proceselor din toate institutiile publice, centrale si locale.
• Identificarea proceselor informatizabile.
• Diminuarea posturilor care necesita procesare manuala.
• Scoaterea la concurs a posturilor ramase si salarizarea conform cu sarcinile atribuite.
• Pentru componenta de informatizare, un grant de cercetare prin care un consortiu universitar ar avea la dispozitie 2 ani pentru un sistem integrat national.

Cum s-a ajuns aici?

Prin distrugerea echilibrelor structurale in perioada 2007-2008. Cand de la o duduiala economica, presupusa a tine o vesnicie, s-au dublat pensiile si salariile, s-a aruncat cu bani in stanga si dreapta dar nu s-au construit decat 5 km de autostrada. Cand dupa o crestere economica de 8% ne-am trezit cu un deficit bugetar de 5,2%, cu 1,4 milioane de bugetari, cu ajutoare sociale, salarii bugetare si pensii care „mancau” 75% din buget. Si arierate cat cuprinde. Ce deosebire fata de cumpatatul Mihai Tanasescu, ministrul PSD-ist al finantelor, care a lasat un deficit de 1,5% si 800.000 de bugetari! Pana si statul comunist, supercentralizat, functiona cu sub un milion de bugetari!

Guvernul Boc s-a trezit cu „mortu” in brate, alaturi de un PSD incapabil sa inteleaga ca nu poti cumpara voturi fara sa platesti la scadenta. Ca nici premierul Boc, nici presedintele Basescu n-au inteles ca trebuie adoptate masuri de austeritate din primul an de guvernare, este adevarat. Au tot sperat in minuni economice. In ajutorul divin. Din pacate pentru noi toti, nu exista un Dumnezeu care sa ne ierte de datorii, asa cum ne iarta de pacate.

Economia capitalista cu piete globalizate nu asculta de masuri de „relansare” luate de guverne. In aceeasi situatie sunt Grecia, Spania, Italia, Ungaria, si alte tari. Doar ca au economii bazate pe productie de bunuri si servicii mai importante decat a noastra si pe o infrastructura dezvoltata. Care atrag investitori. Noi nu avem nici una nici alta. Daca ar avea bani, guvernul ar investi in infrastructura si/sau ar scadea fiscalitatea, sa atraga investitori. Cum nu are, sta pe margine, la mila celor care au bani.

Al doilea drum

E foarte posibil sa-l alegem saptamana viitoare, cu ocazia motiunilor de cenzura. Din prima zi, dupa o eventuala schimbare de regim, PSD va:

• Aduce salariile la nivelul de dinainte de taiere
• Da pensii fara recalculare in jos
• Elimina obligatia de a plati contributii sociale pentru persoanele angajate cu drepturi de autor
• Impune neimpozitarea pensiilor mici
• Creste salariul minim la 800 Ron
• Reduce impozitarea muncii
• Ingheta (!) pretul la energia furnizata populatiei
• Plati datoriile statului catre firmele private
• Impozita diferentiat veniturile personale

Si multe altele la fel. De unde? Deh, o intrebare secundara, nu merita pusa, sa nu ne doara capul!

Vorbeam de dezechilibre structurale grave. Ele se pot si autoregla, anarhic, fara niciun control, prin explozie economica si sociala. S-a mai intamplat si la noi si la altii. Iata etapele.

• Explodeaza cursul de schimb. In cateva zile se poate ajunge la 7-8 lei pentru un euro, fara nicio putere de a-l stavili.
• Explozia preturilor bunurilor de larg consum, alimente, bunuri casnice, preturi le combustibili, energie, etc.
• Inflatia o ia razna prin balarii, de n-o mai ajunge nimeni din urma.
• Inchiderea tarii pentru creditul extern si suspendarea acordurilor internationale
• Inchiderea tarii pentru investitorii straini.
• Firme si banci multinationale ce functioneaza in Romania ne parasesc in graba.
• Inchideri de firme, concedieri masive in privat si in sistemul bugetar.

Au fost „vizionari” care anticipeaza aceasta varianta si ne dau sfaturi ce sa facem in astfel de conditii. Sa privatizam rapid ce mai avem de privatizat (Posta Romana, Transgaz, Romgaz, etc.), la ce preturi este usor de banuit. Sa vindem cladirile guvernamentale, astfel incat statul roman sa devena chirias in propria casa(!), sa privatizam justitia, astfel incat va castiga procesele cel care da mai mult, sa privatizam sanatatea, educatia. Situatie in care statul se va confunda cu mogulii de azi. Nici nu mai poti face diferenta. Nici nu mai este necesar s-o faci. Doar ei au lichiditati, sa cumpere ce-a mai ramas nevandut, sa anagajeze cantareti de curte la teveuri private.

Suntem la raspantie. Avem in fata doua drumuri. Depinde doar de noi, simpli cetateni, functionari, sindicalisti, ziaristi, ministri, parlamentari, pe ce drum vom merge in continuare.

Si ce tara vom lasa copiilor nostri.

Ministerul Mafiei Publice

Am trait s-o vedem si pe asta. Ministerul Finantelor Publice, care trebuie sa lupte impotriva mafiei financiare, nu poate s-o faca pentru ca este el insusi mafiot. Ministerul Mafiei Publice.

Adica traim intr-un stat mafiot.

Ce altceva inseamna constatarea ministrului Vladescu, confirmata public la un post TV, ca distributia preferentiala de stimulente era conditionata inclusiv de returnarea catre conducerea unitatii a unei parti din acestea? Si de mai ce? Omerta, sa nu miste in front, favoruri sexuale, adica salariatii devin un fel de sclavi ai sefului.

Mai spune ministrul Vladescu: colectarea de sume, distribuite drept stimulente, se face inclusiv in scopul distribuirii lor „in sistem piramidal”. Adica la sefii de deasupra. Daca esti sef intr-o unitate de provincie, te duci cu darul mai sus, la minister, ca sa te tina sef. Piramidal. La directorii generali, secretari de stat, ministru si, posibil si mai sus. „Piovra” romaneasca in toata regula.

S-a ridicat un colt din valul care acopera functionarea statului roman. Am vazut si noi un cum functioneaza statul care trebuie sa ne apere si protejeze. In ciuda unor institutii cu nume pompoase: CSAT (Consiliul Suprem de Aparare a Tarii), DNA, DIICOT, Parchete Generale, etc. Oare si acolo, la fel se lucreaza?

Ministrul Vladescu a stiut dar declara ca nu a avut dovezi suficiente. Dar le-a cautat? A anuntat SRI sa asculte tot ce se sopteste in minister? A anuntat CSAT si DNA? Nici ministrul, daca era bine intentionat, nu poate sa faca ordine in propria ograda? A stiut si Vosganian? Nici el n-a luat nicio masura? In ce stat traim?

A, nu-mi intra in cap. Intr-un stat mafiot. Si cand incearca unii, cu Legea salarizarii unice, sa mai taie din bratele „piovrei” romanesti, „umilitii”, „sclavii”, „terorizatii” mafiei fac greva, sa-si pastreze conditia de umili, de sclavi, contra unui colt de paine mai alba. Si blocheaza intreg sistemul financiar al tarii prin greva.

Ce-i aia demnitate, dar munca in sistem privat, in propria firma, eventual. Mai bine acceptam tot ce ne pretind sefii, dar ne ducem acasa cu stimulente. Sa ne platim ratele. Chiar daca pentru asta, unele trebuie sa se tavaleasca prin patul sefilor. Vesnicia s-o fi nascut la tara, dar demnitatea nu s-a nascut inca pe plaiurile mioritice.

Sigur ca sunt necesare salarii decente in sistemul bugetar. Inclusiv pentru functionarii din ministere. Dar pentru asta, la resursele pe care le are statul roman, exista o singura solutie: reducerea la jumatate a numarului functionarilor, concedierea celor neperformanti, inlocuirea lor cu retele informatice, iar cei care raman primesc salarii duble sau triple, prin eficientizarea consumurilor. Este asa de simplu.

Dar simplitatea solutiei este blocata de interesul electoral. Cum sa castigi alegerile cand dai afara cateva sute de mii de functionari?

Si iata cum, incet, incet vom ajunge sa ne intrebam: avem un stat democrat sau unul mafiot? Ca de stat democrato-mafiot n-a auzit inca nimeni!

miercuri, 13 octombrie 2010

PD-L joaca acum la „totul sau nimic”

Cam asta trebuie sa fie noua tactica a PD-L. Daca ne trecem legile pe care le dorim, sa modernizam societatea si sa castigam recunostinta oamenilor in 2012, este ok, daca nu, plecam si sa vina altii.

Satul sa tot incaseze de la opozitie, de la sindicate, de la presa mogulizata, fara un gram de recunostinta pentru rolul de incasator in vremurile astea de restriste, PD-L a schimbat foaia. Nu mai vrea sa joace acest rol, fara legile-instrumente de modernizare a societatii romanesti: Legea pensiilor, Legea salarizarii unice, Legea educatiei, Legea accelerarii proceselor in justitie.

Vrea „totul sau nimic”!

Si atunci, ce-i zice opozitiei? Ori jucati dupa regulile noastre, ori veniti voi si dati oamenilor salarii si pensii, mancare si caldura, ca tot suntem in prag de iarna. Nu dati doar din gura, criticand actuala conducere. Blocand Parlamentul prin neparticipare la sedintele sale.

Zis si facut. Dupa discutia de luni de la Cotroceni, guvernul Boc a iesit la atac. A anuntat ca isi asuma raspunderea pe legea educatiei. Probabil a contat si santajul UDMR, dar bataia asumarii e mult mai lunga. Ofera opozitiei sansa de a veni la putere, daca tine cu tot dinandinsul. Cativa tradatori din arcul guvernamental s-or gasi. Cu ocazia asta testeaza si sustinerea coalitiei in Parlament. Adica, ori jucam asa cum vrem noi, cu legile propuse de noi, ori veniti voi, opozitia si vedeti cum va descurcati.

Ce haz are puterea fara bani? Niciunul. Nu se mai uita clientela la tine, nici sponsorii, ca n-ai bani pentru contracte grase. Mai grav, te injura toti, nu poti sa faci o vizita de lucru, ceva, ca se iau gospodinele de tine in piata, mai intra unele in greva foamei, vai si amar.

Si cand vine ziua de salarii si pensii iesi in piata bancara si te caciulesti sa imprumuti bani. Iar cand frigul iernii va inchide scoli si spitale, atunci sa vezi injuraturi.

De ce sa nu stea PD-L doi ani opozitie, sa vada lumea ce capacitati sunt imberbii Ponta si Antonescu, cum stiu ei sa scoata bani din piatra seaca a evaziunii. In vremurile astea tulburi si pe uscaciunea asta financiara, cel mai bine e sa injuri din tribuna opozitiei.

Iar cand vin alegerile in 2012, sa zica alegatorii care sunt aia incapabili si care capabili.

Momeala e greu sa nu fie inghitita. Blocajul in Parlament este aproape total. Nu se mai tin sedintele la Camera Deputatilor, nu exista dialogul firesc si necesar intre putere si opozitie. Iar parlamentarii opozitiei au si ei dreptatea lor, cand afirma ca sunt tinuti pe post de „papagali” de catre actuala putere. Inclusiv prin anuntata asumare a raspunderii pe legi organice, extrem de importante. Lucrurile au degenerat intr-o masura atat de mare, incat nu-ti ramane decat sa accepti ca asa nu mai merge si o iesire trebuie gasita. Cine este vinovatul principal aproape ca nu mai are importanta. Va judeca electoratul la alegeri.

Cinica socoteala, dar probabil puterii i-a ajuns cutitul al os. Si sa lasi tara de izbeliste intr-un astfel de context, tot iresponsabilitate se cheama. Toata lumea le cere sa faca din economie bici, cand in afara de Loganuri si ceva produse Nokia, nu prea avem ce vinde. Produse si servicii serioase, cu valoare adaugata mare. Din ce sa faci atunci bani la buget? Cum sa ceeze statul locuri de munca, ca nu mai este agent economic, ca in comunism? Ca le-a lasat Tariceanu o gaura cat sacul de mare.

Se aud tot mai multe voci care striga ca e treaba guvernului sa „dea” salarii, pensii, mancare si caldura. Unde-i cazul si tigari si bautura. Asta ne invata opozitia mereu. Nu ca fiecare trebuie sa lupte sa-si procure cele necesare traiului, inclusiv in piata muncii extinsa a Uniunii Europene.

Opozitia are ocazia acum sa-si tina promisiunile. Cel putin dupa declaratiile din ultimul timp, Ponta si Antonescu doresc sa arate romanilor ca au solutii miracol sa reuseasca acolo unde actuala guvernare s-a impotmolit. Sa dea pensii, salarii, mancare, caldura, tigari si bautura. Sa-i duca pe cele mai inalte culmi de civilizatie si progres. Chestia cu greaua mostenire o tine cat o tine, in orice caz nu pana in 2012.

Asa cum Tariceanu a guvernat fara sa-i pese de ce zicea Basescu, pot si ei s-o faca.

Ca Ponta si Antonescu sunt inconstienti si nu stiu unde se baga, mai treaca mearga. Dar cu noi, ce se va intampla?

Ce sa se intample. Vom traversa un purgatoriu. O perioada in care vom vedea exact cine suntem, cat muncim, cu ce productivitate, cat de solidari suntem, ce opozitie avem- care vede in presedinte inamicul numarul unu al tarii, care nu participa la lucrarile Parlamentului desi ia salarii pentru asta.

Vom intelege ca rolul guvernului nu este „sa dea”, ca nu are de unde decat tot din munca noastra. Care daca nu este suficienta, nu exista nici resursele necesare. Ca tata vacii bugetare este tot mai seaca si ar fi bine sa ne orientam spre sectorul privat. Inclusiv prin activitati proprii, independente.

Ca fiecare popor are soarta si conducerea pe care o merita.

marți, 12 octombrie 2010

Legea Educatiei Nationale si santajul UDMR

Guvernul a decis sa-si asume raspunderea pe Legea Educatiei Nationale, in ciuda faptului ca anul trecut Curtea Constitutionala a interzis acest lucru. Ce argumente puternice sa-l fi facut sa recurga inca odata la acest procedeu, riscand sa fie respinsa iarasi? Explicatia pare a fi santajul UDMR.

Iata ce spunea CCR anul trecut, in motivarea deciziei:

„"Asa fiind, Curtea considera ca ocolirea procedurii de examinare si dezbatere a proiectului de lege, atat in cadrul comisiilor de specialitate, cat si in plenul FIECAREI (s.n.) Camere a Parlamentului, potrivit competentelor stabilite de art. 75 din Constitutie si recurgerea la angajarea raspunderii asupra unui proiect de lege nu-si gasesc o motivare in sensul celor aratate."

Dupa cum se vede Curtea nu impune o consultare oarecare, asa cum crede Emil Boc ci trecerea integrala prin Parlament a legii, prin cele doua Camere, cu parcurgerea tuturor etapelor, pana la promulgare.

In aceste conditii, cine se indoieste ca opozitia nu va ataca imediat la CCR Legea Educatiei Nationale iar aceasta o va declara neconstitutionala in temeiul deciziei de anul trecut? Si totul va fi luat de la capat, ca in mitul lui Sisif.

Atunci cum se explica obstinatia Guvernului de a-si asuma Legea, in ciuda deciziei CCR de anul trecut? Teama UDMR de a-si pierde toate sau o parte din prevederile impuse in lege, in favoarea invatamantului pentru minoritati, inclusiv studierea istoriei si geografiei in limba maghiara, in cazul in care actualul guvern ar pica la motiunea de cenzura. Stie foarte bine ca de la PSD nu se poata astepta la o „generozitate” la fel de mare in privinta acestor cerinte ale sale.

Legea Educatiei Nationale ilustreaza cel mai bine indecizia, lipsa de viziune si proiect ale clasei politice. Inceputa si abandonata de cateva ori, in mandatul ministrilor Adomnitei, Andronescu, Funeriu, beneficiind de studii importante realizate de Comisia Miclea, nu reuseste sa iasa cu bine la lumina, intr-o forma care sa avantajeze beneficiarii educatiei, elevi, stdenti, parinti, care si platesc prin taxe si impozite serviciile educationale si de formare profesionala.

Productivitatea economiei si interesul investitorilor straini sunt si ele afectate de slaba calificarea a fortei de munca, mai ales pe segmentul muncitorilor calificati.

Legea a trecut de Camera Deputatilor in viteza, fara dezbateri serioase si se afla in dezbatere la Comisia de resort din Senat. Alcatuita de actualul ministru Funeriu, Legea Educatiei se inspira din documentele comisiei Miclea si este 80% corecta.

Am fost primul care a criticat senatorii Comisiei de Invatamant a Senatului ca au plecat in concediu in iulie si august, lasand de izbeliste acest proiect de importanta nationala. Daca nu plecau, acum proiectul era gata de aprobare in plenul Senatului.

Din primele 105 articole definitivate, referitoare la preuniversitar, reiese ca senatorii din Comisie s-au aplecat cu rabdare asupra tuturor propunerilor, au si audiat sindicate si societatea civila si Legea are sanse sa devina buna in proportie de 95%. Astfel, a fost repusa in drepturi scoala profesionala, in paralel cu studiile liceale, a fost extinsa „finantarea urmeaza elevul” in tot invatamantul obligatoriu, de stat sau privat, s-a decis componenta Consiliilor de Administratie din scoli astfel incat nu profesorii au majoritatea ci beneficiarii, s-a introdus progresul scolar si performanta profesorilor drept criterii de evaluare si salarizare si inca multe altele, importante si decisive pentru progresul sistemului educational.

Impreuna cu ideea adoptarii deciziilor prin consens, munca senatorilor din Comisie mi se pare benefica invatamantului romanesc si intr-o luna ar fi terminat de parcurs intreaga lege. Sigur, domeniul invatamantului superior este mai complicat, prin interesele enorme de bani si afaceri (fabricile de diplome), care tind sa perverteasca prevederile legii.

Graba adoptarii legii nu mai este o scuza pentru asumarea raspunderii, s-a pierdut inceputul de an scolar si majoritatea prevederilor (exceptandu-le pe cele privind managementul), se pot aplica abia din septembrie 2011. Timp suficient de pregatit legislatia secundara, daca legea se promulga inainte de 1 ianuarie 2011.

In concluzie, cei care critica azi santajul la care a fost supus PNL de catre PSD, in 2007-2008, practica acelasi stil de guvernare, cu pretul abandonarii interesului national.

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Partea pozitiva a bilantului. De doi lei speranta!...

Asistam la o vaicareala generalizata, condusa de sindicate, care prevestesc apocalipsa, daca nu se „dau” revendicarile din listele lor. Ii inteleg, trebuie sa justifice cotizatiile din care isi iau salariile uriase, isi fac vile impunatoare, de genul celei aratate la tv zilele trecute.

Si totusi, nu s-a intamplat nimic pozitiv in ultimii ani?

M-am decis sa fac si o lista a lucrurilor pozitive intamplate, prea cadem prada pesimismului si deznadejdii.

1. Constructiile noi, civile si industriale. Profitand de relativa crestere economica si de banii mai multi intrati in buzunare, multi romani si-au construit vile in jurul oraselor, realitate care se vede cu ochiul liber, nu trebuie demonstrata. Constructii care la randul lor au ajutat la dezvoltarea industriei pe orizontala, de la instalatii la materiale de constructii, la centrale termice, izolatii, panouri solare si cate si mai cate. A aparut un corp de constructori, lucrand la negru, ce-i drept, care s-a calificat din mers, fara prea multa scoala si teorie. Ei pot merge, in vremuri de criza, sa castige la fel de bine, in alte tari. Constructiile industriale, in special ale unor mari firme straine, aflate pe centura marilor orase, ne arata eficienta in organizare si management. Inca odata regretam absenta infrastructurii, centuri ocolitoare, auostrazi.
2. Masinile si utilaje straine. Cel putin autoturismele straine au invadat soselele si strazile, asa incat rar mai vezi cate o Dacie. S-a implinit visul multor romani, o masina buna si fiabila. Pana si eu, profesor, mi-am luat in leasing o Skodita, de care sunt foarte multmit. Nu mai vorbesc de tot felul de autoutilitare, mai mici sau mai mari. Si, cu toata criza, soselele si strazile sunt la fel de aglomerate. Uzinele Dacia fabrica si vand Loganuri in ritmuri ametitoare. E drept, cu aportul banilor, tehnologiei, managementului si pietelor aduse de Renault. Macar de-am avea sute de astfel de produse. In ciuda crizei, aglomeratia si consumul de carburanti nu se potolesc.
3. Calatoriile in strainatate. In sfarsit, visul de zeci de ani al romanilor s-a implinit. Sa vada lumea. Milioane de romani calatoresc anual in Europa si in afara sa. Unii cu afaceri, altii in excursii. Am fost si eu in excursii, in Italia, pe Coasta de Azur, la Amsterdam, in Elvetia, Austria, Franta, Germania, Croatia. Cu masina proprie, ca mi s-a parut mai palpitant. Cei care au si lucrat afara au vazut ce inseamna sa faci treaba serioasa, nu de mantuiala, au trimis bani in tara de ordinul a 7 miliarde de euro pe an, cat a fost varful la un moment dat. Si-au construi case in comunele de bastina, si-au luat bunuri de tot felul. Si au contribuit la bugetul de stat prin TVA, accize si alte taxe si impozite.
4. Bunuri de folosinta indelungata, televizoare, calculatoare, combine de tot felul, au umplut casele romanilor. Internetul a patruns in foarte multe case de la orase si aproape in toate scolile si institutiile de stat. La preturi mai mici decat afara. Sigur, ar trebui sa discutam de procente. Cati raman in afara acestui flux tehnologic. Cei care doresc si muncesc pentru asta au avut acces la resurse. Ceilalati sa faca bine sa munceasca mai mult.
5. Orasele mari, Bucurestiul in primul rand, si-au modernizat infrastructura stradala si aspectul bulevardelor. Locuiesc in Drumul Taberei si parcurile si bulevardele sunt mai frumoase decat la Budapesta, de exmplu. De departe mai frumoase decat celebra insula Margareta, da la Budapesta. Cu spaga, fara spaga, multi primari s-au preocupat si de asfaltarea ulitelor, gaze, apa, canalizare. Cel putin in jurul Bucurestiului asa este. Adaugand vilele cochete aparute pe ulite, peisajul periurban s-a schimbat.
6. Foarte multi studenti fac studiile afara, platind taxe comparabile cu acelea practicate pentru cetatenii din tarile UE. Imi spunea o eleva ca jumatate dintre colegii ei de clasa a XII-a isi propun sa aplice la o universitate din UE. Sa simta si universitarii nostri, pe propria piele, ce inseamna concurenta.
7. In ciuda crizei am inteles ca depozitele din banci ale romanilor sunt inca considerabile. Exista mentalitatea economisirii la romani, mostenita de la parintii grijulii cu ziua de maine. Munca la negru si evaziunea fiscala fac veniturile nefiscalizate inca destul de mari. Ele se duc oricum in consum, deci in TVA si accize sau in economisire, asa ca statul isi incaseaza portia si de aici.
8. In ciuda multor fapte antisociale, intens mediatizate, ca ajung la proportii astronomice pentru a demoniza guvernarea, observ in traficul auto si politete si intelegere pentru aceia care ar trebui sa astepte zeci de minute sa intre in fluxul principal de circulatie. In cateva minute cineva opreste si face semn celui care asteapta sa intre in flux. La fel ca in Germania si alte tari civilizate. Mare lucru!
9. Filialele CEC-Bank s-au modernizat, au disparut ghiseele acelea inalte din spatele carora nu vedeai fata si ochii salariatului. Acum stai pe scaun in fata lui si-i vezi ochii. Am scapat de o frustrare!
10. Infrastructura institutiilor de stat, inclusiv a scolilor, s-a imbunatatit, in special in urban. Termopane, internet, calculatoare, mobilier scolar nou, grupuri sociale, conditii mai bune de incalzire si iluminat exista in foarte multe scoli. Ca deficitul a fost foarte mare, este adevarat. Institutiile publice s-au dotat cu retele de computere, imprimante, copiatoare, nu se mai fac acte, state de plata, fise de calcul, cu creionul chimic. N-am ajuns la nivelul tarilor avansate, dar si nivelul de la care am pornit a fost foarte jos.
11. DNA, Parchetul General, DIICOT-ul au inceput sa aresteze pe banda rulanta. Probabil prea incet pentru cati ar trebui arestati. Dar nume grele, senatorul Catalin Voicu, afaceristul Casuneanu, Vantu, Vlas, Monica Ridzi, judecatorul Costiniu, Remes, primarii Solomon, Anghel, Gutau, unii si condamnati, iar lista este mult mai lunga, multi dau cu subsemnatul sau fac deja puscarie.
12. Globalizarea economiei are si efecte pozitive, nu numai aducerea crizei si in tara noastra. Multinationalele (cele de telefonie mobila, de exemplu), bancile internationale aduc know how, de care avem atata nevoie. Tinerii romani capabili si-au gasit locuri de munca bine platite, elevii din clasele superioare de liceu, din orase cel putin, vorbesc engleza in mod curent. Fara a mai vorbi de abilitati informatice pe care le deprind copiii inca de mici, din familie.

Sigur, nu toata tara se inscrie in tabloul acesta pozitiv. Statul putea sa faca mult mai mult pentru aceia care nu s-au incadrat singuri in fluxul de progres si civilizatie. Ca unii nici nu fac eforturi pentru asta, e la fel de adevarat. Ce sa faca statul, sa le faca binele cu forta?

Am si pornit de jos de tot. Comunismul ne-a abrutizat si ne-a tinut intr-o izolare aproape perfecta, sparta doar de posturile occidentale de radio.

Dar sa nu ignoram progresele pe care le-am facut. De doi lei speranta!

joi, 7 octombrie 2010

Violenta in scoli. Culegem ce semanam.

Agresiunea de joi, de la Craiova, careia i-a cazut victima un tanar elev de 17 ani, ne obliga sa evaluam fenomenul violentei in scoli, pe strada, pe stadioane, etc., sa-i cautam cauze si solutii.

O viata nu are pret, cu atat mai mult o viata tanara. Nu ne putem consola cu gandul ca astfel de evenimente se intampla peste tot, ca poate la noi procentele sunt mai mici decat la altii, ca s-au intamplat si in trecut dar nu erau mediatizate.

Traim intr-o amosfera ce usor poate fi caracterizata prin violenta de tot felul: violenta de limbaj in media si la nivelul politic, violenta in trafic, politisti atacati si agresati, filme care propaga violenta, parinti care-si bat si agreseaza copiii, traficul de carne vie, industria cersitului si prostitutiei si multe altele. Le stim dar ne aducem aminte de amploarea lor doar in situatii limita.

Violatori si criminali care sunt pusi in libertate de catre judecatori si recidiveaza la prima ocazie, justitia condamna un batran care a furat doi stiuleti sa manance dar pune in libertate persoane ce constituie un evident pericol public, iata spectacolul zilnic la care asistam siderati.

In cazul concret de la Craiova, culegem ce semanam in fiecare zi. Agresorul era cunoscut cu antecedente de violenta, avea probleme psihice, a fost exmatriculat sau mutat disciplinar. Societatea, organismele de stat specializate (si platite) din bani publici ar fi trebuit sa-l puna sub un control medical sever, sa-l interneze, daca era cazul, sub supraveghere stricta. Doar asa s-ar fi preintampinat tragedia de astazi.

In loc de aceasta ce-au facut? L-au aruncat in strada, la intamplare, prin exmatriculare. In strada, anturajul infractional si-a desavarsit opera. L-a impins la crima.

Scoala nu prea are ce face in astfel de cazuri patologice. Nu are specialisti si nici conditii de supraveghere si tratament. Faptul ca si-a ferit elevii de un posibil asasin nu e de condamnat. Dupa istoricul infractional al agresorului nu era de presupus ca scoala il putea ajuta sa revina pe calea cea buna.

Dar scoala si profesorii sai ar trebui sa faca mai mult cu tinerii inclinati spre violenta, sa faca si o educatie pentru societate, pentru asumarea valorilor ei. Prin discutii si exemple concrete. Alaturi de politie si jandarmerie ar trebui prelucrate saptamanal, la orele de dirigentie, cazurile cele mai dificile in care s-au gasit politia si jandarmeria.

In multe unitati scolare se produc astfel de evenimente educationale, dar sporadic si, mai ales, cand se intampla cazuri de felul celui de la Liceul Arghezi de la Craiova.

Media, ONG-urile, alte institutii ale statului pot face mult mai multe pentru identificarea, diagnosticarea, tratarea si vindecarea situatiilor patologice limita in care se afla la un moment dat oamenii, in particular tinerii. In ciuda unor eforturi sporadice, statul, care dispune de bani si institutii specializate, nu se achita nici pe departe de aceasta sarcina de maxima importanta.

O viata nu are pret.

Nu ne ramane decat sa plangem copilul care n-a apucat sa vada minunile vietii, familia care a fost aruncata in haul deznadejdei si sa ne promitem, cu totii, sa facem mai mult pentru ca astfel de evenimente sa nu se mai produca.

Ce sanse de reusita are tentativa de suspendare a presedintelui?

Aproape nule, dupa cum va rezulta, cred, din analiza urmatoare.

Imaginatia infierbantata a lui Victor Ponta, care debordeaza de dorinte, mai putin de putinte, este temperata chiar de Ion Iliescu, care l-a si avertizat ca suspendarea este o treaba serioasa, esecul experientei similare din 2007 ar trebui sa fie inca proaspat in memoria celor doritori de repetare.

Etapele suspendarii sunt extrem de greu de indeplinit, cu sanse asa de mici incat iti pui intrebarea daca merita efortul. Daca iti propui doar campanie de presa, indiferent de costurile esecului, inseamna ca nu ai notiunea ridicolului repetat.

Va promulga presedintele Legea pensiilor?

Aproape sigur. Reprezinta o conditie a continuarii acordului cu FMI. O caramida la credibilitatea actualei puteri si a Romaniei in general. Reprezinta si un act de dreptate pentru ca reintroduce principiul contributivitatii pentru toate categoriile de pensionari, eliminand privilegiatii, o parte dintre ei facand parte din clientela politica.

Eroarea criticilor acestei legi consta in faptul ca nu au deschis o dezbatere pe fondul legii, de ce nu este buna, ce prevederi ar fi trebuit schimbate, etc. Doar punctul de pensie la 45% din salariul mediu brut, despre care economistii spun ca este o greseala si egalizarea varstei de pensionare la barbati si femei, candva prin 2030, nu sunt suficiente, reprezinta doar un pretext ieftin.

Decizia Curtii Constitutionale netezeste drumul spre promulgare, facand decizia presedintelui previzibila. Ramane acuza cu fraudarea votului. „Se stie” ca a fost fraudat. (Si Stalin condamna la moarte oameni cu argumentul „se stie-kak izvestno” ca sunt dumanii poporului).

Probabil a fost frauda, dar la nivel institutional nu te poti baza pe imagini date la televizor. Care la o adica pot fi si trucate. Parlamentul are propriile mecanisme de sanctionare a abaterilor mai mari sau mai mici (Comisia juridica, de disciplina si imunitati). Nici CCR, nici presedintele si nici parchetul nu sunt indreptatite sa faca lumina in aceasta privinta.

1. Initierea suspendarii

Articolul 95 din Constitutie spune clar:
„2) Propunerea de suspendare din functie poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si se aduce, neintarziat, la cunostinta Presedintelui.

Adica este nevoie de 157 de parlamentari care sa initieze o astfel de propunere. Sa zicem ca opozitia gaseste acesti parlamentari. Urmeaza o Comisie de ancheta, similara celei conduse de Dan Voiculescu in 2007, care sa demonstreze, conform aliniatului 1 al aceluiasi articol faptele grave de incalcare a Constitutiei de catre presedinte.

Cum promulgarea unei legi, validata de CCR ca fiind in acord cu Constitutia, nu poate fi plasata in categoria „fapte grave care incalca Constitutia”, ce alte fapte i s-ar putea imputa? Ca a fost fraudat votul si n-a actionat? Abia atunci ar fi incalcat separatia puterilor in stat, deci Constitutia. Si atunci? Tot Constitutia ii da presedintelui 20 de zile pentru a decide promulgarea unei legi, retrimiterea ei la Parlament sau la CCR.

2. Votul din Parlament

„1) In cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale”

Majoritatea deputatilor si senatorilor inseamna 237 de parlamentari. Este putin probabil sa se constituie o astfel de majoritate, avand in vedere lipsa unor acuze serioase de „fapte grave” ce se pot imputa presedintelui. Cu exceptia sefilor partidelor de opozitie, parlamentarii stiu ca n-au a castiga si nici pierde din suspendarea presedintelui. La care se adauga interimatul, asigurat de Mircea Geoana, criza politica, cu efecte incalculabile asupra capacitatii Romaniei de a imprumuta in continuare pe piete internationale, cu o acoperire de ridicol daca referendumul popular esueaza. Cum se prezinta in colegiile pe care le reprezinta daca suspendarea esueaza sau, mai rau, tara intra in incapacitate de plata?

3. Avizul Curtii Constitutionale

Spre deosebire de acum 3 ani, cand acest aviz era consultativ, in urma modificarii legii de functionare a CCR, promulgata deja, legea a primit un amendament suplimentar prin care controlul Curtii este extins asupra hotararilor adoptate de plenul camerelor separate sau reunite. Amendamentul a fost propus de un reprezentant PSD, senatorul Dan Sova. PSD a atacat-o la Curtea Constitutionala, inclusiv pentru modificarea operata de Dan Sova, fara succes. Amendamentul extinde controlul Curtii asupra hotararilor adoptate de plenul camerelor separate sau reunite. Sunt inca discutii daca aceasta extindere are drept obiect doar legalitatea formala a hotararilor sau si fondul lor. In cazul concret al suspendarii presedintelui, daca CCR nu constata „abateri grave” ale presedintelui care incalca Constitutia si respinge eventuala hotarare parlamentara de suspendare a presedintelui, se va deschide o ampla dezbatere constitutionala daca opozitia curtii este doar consultativa sau blocheaza intregul proces. Cat va dura si unde se va opri acest impas constitutional nu pare sa fie clar.

4. Referendumul

Este de departe obstacolul major in planurilor celor care doresc suspendarea presedintelui, pentru ca succesul sau presupune prezenta la urne a cel putin 50% din electoratul roman. Sa ne amintim cu cata dificultate si, posibil fraude, s-a strans numarul necesar la validare Constitutiei din 2003. In recentul referendum din Republica Modova, cu miza importanta (modalitatea alegerii presedintelui) s-a prezentat la urne doar 29% din electorat.

In cazul in care, totusi, se ajunge la referendum, cel mai probabil multi dintre adversarii si sustinatorii presedintelui vor sta acasa dintr-un profund sentiment de lehamite de politica.

Care ar fi motivatia prezentei la urne, in cazul in care si CCR ar respinge hotararea de suspendare decisa de Parlament, este lesne de banuit.

Speranta opozitiei, de a inocula electoratului ideea ca toate lipsurile si taierile de salarii se datoreaza presedintelui este de o naivitate induiosatoare. Adica presedintele a provocat criza mondiala, a ridicat pensiile si salariile dincolo de limite sustenabile, presedintele trebuie sa ia masuri de relansare economica si n-o face. Trecand peste faptul ca nu criza economica face obiectul referendumului ci presupuse „fapte grave” de incalcare a Constitutiei infaptuite de presedinte. Manipulare, manipulare, dar totul are o limita.

Asa incat prezenta la urne a 50% din electorat este mai mult decat iluzorie, cine ar crede ca prin plecarea presedintelui apar bani de salarii si pensii din cer. Nemaipunand la socoteala ca banii cheltuiti pentru referendum ar fi mai utili unor batrani fara resurse de trai.

In concluzie, sansele de suspendare a presedintelui sunt asa de mici incat cei care se lanseaza intr-o astfel de aventura sunt sau inconstienti sau lipsiti de un simt politic elementar.

miercuri, 6 octombrie 2010

Asumarea raspunderii pe Legea Educatiei Nationale nu este posibila (II)

Scriam in primul articol pe aceasta tema ca Decizia Curtii Constitutionale (CCR) nr. 1557 din 18 noiembrie 2009 interzice asumarea raspunderii Guvernului pe Legea Educatiei Nationale (LEN).

Intre timp au aparut mai multe reactii care vin sa lamureasca pozitia actorilor principali in aceasta controversata problema.

Pozitia premierului

Premierul Emil Boc a declarat urmatoarele: „Vreau sa raspund criticii ca nu ar fi posibila angajarea raspunderii din cauza unei decizii a Curtii Constitutionale. Acea decizie facea referire ca nu ar fi existat o dezbatere pe marginea acestei legi si era prea importanta ca sa fie promovata prin angajarea raspunderii. Acum aceasta critica a disparut datorita faptului ca atat in societatea civila, cat si in Camera Deputatilor au fost dezbateri timp de patru luni". In opinia premierului, "partea de dezbateri asupra Legii educatiei nationale a fost acoperita astfel incat angajarea raspunderii nu ar avea nicio problema". Premierul Boc da si un ultimatum: daca in 7-10 zile Comisia de Invatamant din Senat nu finalizeaza dezbaterile, guvernul isi va asuma raspunderea pe LEN.

Numai ca decizia Curtii spune in mod explicit: „Asa fiind, Curtea considera ca ocolirea procedurii de examinare si dezbatere a proiectului de lege, atat in cadrul comisiilor de specialitate, cat si in plenul FIECAREI (s.n.) Camere a Parlamentului, potrivit competentelor stabilite de art. 75 din Constitutie si recurgerea la angajarea raspunderii asupra unui proiect de lege nu-si gasesc o motivare in sensul celor aratate."

Mai direct spus, CCR obliga Parlamentul sa dezbata LEN in fiecare din cele doua camere ale sale, asa ca sustinerea premierului este contrazisa de CCR. Nu exista nicio indoiala ca in lupta acerba dintre putere si opozitie se va folosi orice glont, inclusiv sesizarea CCR pentru nerespectarea deciziilor sale.

Sa aiba premierul Emil Boc asigurari de la CCR asupra faptului ca legea va trece de controlul Curtii? Greu de spus.

Pozitia lui Mihail Hardau

Mai interesanta mi se pare pozitia presedintelui Comisiei de Invatamant a Senatului, Mihail Hardau, membru PD-L, exprimata intr-un comunicat de presa, pozitie care contravine flagrant deciziei forului conducator al PD-L:

“lideri (PD-L) care au o sursa unilaterala si preferentiala de informare, si anume Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, sursa facila si interesata in orientarea unui anumit tip de discurs. „Resping orice acuzare de politizare sau de tergiversare a lucrarilor Comisiei la acest proiect de lege”, „Comisia din Senat se confrunta cu un text incoerent sub aspectul obiectivelor trasate in Pactul National si presarat cu contradictii de fond”. „Consider ca un termen de 7-10 zile pentru finalizarea raportului Comisiei la proiectul Legii educatiei nationale este insuficient si ineficient conducand voit la asumarea raspunderii Guvernului. Posibila sau nu din punct de vedere Constitutional, asumarea raspunderii din partea Guvernului pe o lege cu caracter organic de importanta fundamentala este nu doar o eroare, dar si o fortare a actului legislativ in conditiile in care se doreste ca Senatul sa voteze, fara o minima analiza prealabila, varianta proiectului de lege aprobata in Camera Deputatilor, varianta inoperabila pentru sistemul national de invatamant. Pretextul blocajului legii serveste eliminarii actului legislativ si rolului Senatului ca si Camera decizionala”. „Ca Presedinte al Comisiei pentru invatamant, sunt convins ca dezbaterea pe marginea proiectului de lege este necesara si utila si nu inteleg ratiunea unei asumari guvernamentale in conditiile in care la nivelul Comisiei s-a stabilit finalizarea raportului la lege in luna noiembrie 2010, termen comunicat Premierului si Presedintelui tarii deopotriva.
In ambele cazuri, este necesara elaborarea unei legislatii secundare, iar intrarea in vigoare a legii este posibila numai la 01 septembrie 2011. Nu numai ca asumarea nu este necesara, dar ea nu schimba cu nimic data intrarii sale in vigoare. Unde este urgenta acestui demers?”

Exista o logica in argumentarea lui Mihail Hardau, mai ales ca forma LEN rezultata de la Camera Deputatilor are destule lacune si hibe, pe care o sa le prezint in continuare. Daca exista posibilitatea ca dintr-o lege de asemenea importanta, 80% buna, sa facem una 95% buna sau foarte buna, aceasta sansa nu trebuie ratata.

Interesanta este si regula „consensului”, impusa de Mihail Hardau, in conditiile in care opozitia are majoritatea de 6 la 5. Sa vedem, in final, la ce fel de „pace” au cazut membrii comisiei, care apara interesele educatiei sau pe ale profitorilor ei.

Membrii Comisiei de Invatamant a Senatului nu pot explica de ce au sacrificat LEN, asteptata de 4 milioane de elevi si studenti, fara sa socotim cadrele didactice si parintii, pentru a-si petrece concediul in liniste si pace, in lunile iulie si august. Nu merita educatia din Romania un sacrificiu de doua luni? Probabil acum legea era gata de trimis plenului Senatului.

Pe de alta parte, nu putem sa nu luam in considerare si o alta ipoteza. Exista posibilitatea ca actualul guvern sa pice la motiunea de cenzura, sa se creeze o alta majoritate parlamentara, noul guvern sa retraga, ca initiator, actualul proiect al LEN si totul sa fie luat de la capat. Adica noul ministru sa doreasca o alta lege a educatiei, dupa chipul si asemanarea sa. Este constient Mihail Hardau, de un astfel de risc? Caz in care, toate prevederile actualului proiect, referitoare la descentralizare, depolitizare, asanare a viciilor vietii universitare sa dispara si ca in mitul lui Sisif sa luam totul de la zero. Pentru a cata oara nici nu mai stim. Poate aceasta sa fie motivatia premierului Emil Boc cand a dat un ultimatum Comisiei de Invatamant a Senatului.

Iata prevederi proaste ale LEN, asteptate a fi corectate de Senat.
Prevederi ce trebuie corectate

• Astfel, la art. 82 se mentine prevederea aberanta:

“(5) Salarizarea personalului didactic si a celui didactic auxiliar din unitatile de stat se face si in functie de performantele profesionale, conform legii”

Mi-am exprimat de la inceput consternarea asupra acelui “si” din textul legii. Adica salarizarea se face, in principal, pentru alte criterii decat performanta profesionala iar, ca o concesie nedorita, dar care sa dea bine la “vitrina”, apare “si” in functie de performanta profesionala.

• (3) Consiliul de administratie este organul de conducere al unitatii de invatamant si este format, in invatamantul public, din: 50% membri cadre didactice alese de catre personalul didactic al scolii, 50% reprezentanti ai parintilor si ai
Consiliului Local, in procente egale de cate 25% fiecare, alesi de catre consiliul reprezentativ al parintilor, respectiv autoritatile administratiei publice locale si care nu pot fi cadre didactice in unitatea scolara respectiva. Directorul este membru de drept al consiliului de administratie.. »

Se observa ca profesorii impreuna cu directorul scolii au majoritatea in Consliliul de Administratie, deci vor avea cuvantul final. Nu parintii, nu administratia locala. Problema este ce interese vor fi mai bine aparate in felul acesta, ale beneficiarilor sau ale salariatilor ? De exemplu, in cazul alocarii unor fonduri, intre salarii si mijloace de invatamant absolut necesare unui proces instructiv de calitate, care va fi decizia unui Consiliu astfel format? Raspunsul e clar.

Din informatii de presa se pare ca articolul cu pricina a fost modificat de comisia de la Senat, astfel incat profesorii nu mai au majoritatea in Consiliul de Administratie.

Tot din informatii „pe surse” am aflat ca a fost reintrodusa scoala profesionala ca alternativa la studiile liceale, un lucru bun, care va readuce la alte standarde formarea profesionala pentru piata muncii.

• La art. 120 se prevede:

“b) situatiile de conflicte de interese si incompatibilitati, incluzand prevederea ca in aceeasi facultate nu pot ocupa simultan functii de conducere, la oricare nivel, soti, afini si rude pana la gradul III, inclusiv;
Autor: Deputat PDL Marius Spinu
c) in invatamantul superior particular si confesional situatiile de conflict de interese si incompatibilitati se stabilesc prin Carta universitara;”
Autor: Deputat PSD+PC Cristian Sorin Dumitrescu

Prevederea din lege a redus nivelul interdictiei, de la universitate, la facultate. Adica, daca la facultati diferite ale aceleiasi universitati, decanii sunt membri aceleiasi familii, totul e in regula! De asemeni, prevederea nu interzice situatia in care un conducator de universitate are rude in randul personalului didactic, fara functii de conducere.

Cum nepotismul este una din pricipalele plagi ale invatamantului nostru superior, legea nu rezolva nici pe departe aceasta problema. Incaodata interesele clientelare au invins.
De asemeni, in invatamantul superior privat nu sunt interzise relatiile de rudenie, chiar intre conducatori, in ciuda deciziei CCR conform careia nu trebuie sa existe diferente de tratament legislativ intre universitatile de stat si cele private. Sa fie de vina influentele rectorilor din invatamantul privat asupra membrilor comisiei?

• Art. 195. ”7) Durata mandatului de rector este de 4 ani, cu posibilitatea reinnoirii conform prevederilor Cartei universitatii”

S-a mentinut prevederea din proiectul initiatorilor, fara sa se prevada un numar maxim de mandate pentru rector, adica cel mult doua.

Daca se mentine actualul calendar si Comisia de Invatamant a Senatului trimite Raportul asupra proiectului LEN in luna noiembrie, este inca timp ca, in functie de textul rezultat din comisie, toti cei interesati sa faca observatii asupra formei finale, in speranta ca va fi corectata, in ultima clipa, de catre membrii Senatului.

Ce ar trebui sa contina LEN si nu contine inca.

1. Un cadru didactic universitar titular intr-o universitate publica nu poate cumula norme didactice sau de cercetare in alte Institutii de Cercetare finantate de la bugetul de stat.
2. Activităţile didactice care exced norma didactică proprie sunt remunerate în regim de plata cu ora, care nu poate depasi o norma didactica, cu aprobarea rectorului universitatii in care titularul detine functia de baza.
3. Durata mandatului de rector este de 4 ani, reînnoibil o singura data.
4. Un departament poate avea în componenţă centre sau laboratoare de cercetare,
ateliere artistice, şcoli postuniversitare şi extensii universitare. Numarul minim de membri ai unui departament este 35
5. CNATDCU stabileste situatiile de plagiat la sesizarea oricarei persoane fizice sau juridice. Deciziile sunt asumate de ministrul educatiei si se publica sub forma unor ordine de ministru.
6. In cazul titlurilor universitare si doctorale a caror validare prezinta suspiciuni, MECTS poate solicita unor organisme specializate europene revalidarea acestora
7. Membrii Consiliului de Administratie din unitatile scolare beneficiaza de indemnizatie de sedinta, prevazuta in bugetul de venituri si cheltuieli, conform legii.
8. Salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar se face de catre Consiliul de Administratie al unitatii scolare.
Salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar se face în funcţie de performanţele profesionale, masurate prin: progresul scolar al elevilor, satisfacerea cerintelor beneficiarilor, performante competitionale sau pentru incluziune scolara. Resursele pentru salarizarea personalului didactic sunt: bugetul central, bugetele locale sau judetene, venituri extrabugetare, din care se realizeaza salarizarea suplimentara celei prevazute in legea unica de salarizare.
9. Universitatile au obligatia ca toate posturile scoase la concurs sa fie postate pe pagina web a universitatilor, insotite de programa aferata concursului, cu cel putin doua luni inainte de concurs.


In concluzie este bine ca lucrarile Comisiei din Senat sa continuie pana la dezbaterea tuturor articolelor, cu conditia sa repare erorile existente in varianta primita de la Camera Deputatilor. Daca insa actioneaza in sensul prezervarii intereselor profitorilor educatiei si nu a beneficiarilor ei, vom fi primii care sa denuntam aceste manevre.

Asumarea raspunderii pe Legea Educatiei Nationale nu este posibila

Emil Boc, Marko Bela si Laszlo Borbely au declarat, conform Mediafax, ca guvernul intentioneaza sa-si asume raspunderea pe Legea Educatiei Nationale (LEN), daca dezbaterile din Senat nu se incheie rapid. Eroare majora.

Si ministrul Daniel Funeriu este nemultumit de evolutia dezbaterilor din Senat la proiectul LEN si le explica prin aceea ca Legea loveste interesele nelegitime ale managerilor din invatamant, manageri care au o reprezentare substantiala in Parlament, inclusiv in comisiile de specialitate.

Curtea Constitutionala s-a pronuntat deja ca nu se poate asuma raspunderea pe aceasta lege, prin Decizia nr. 1557 din 18 noiembrie 2009 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii educaţiei naţionale, Publicata în Monitorul Oficial cu numărul 40 din data de 19 ianuarie 2010. In motivatia Deciziei se spune:
„Aşa fiind, Curtea consideră că ocolirea procedurii de examinare şi dezbatere a proiectului de lege, atât în cadrul comisiilor de specialitate, cât şi în plenul fiecărei Camere a Parlamentului, potrivit competenţelor stabilite de art. 75 din Constituţie, şi recurgerea la angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege nu-şi găsesc o motivare în sensul celor arătate.” Definitivă şi general obligatorie.

In aceste conditii e de mirare cum oameni importanti in stat au tinere de minte asa de redusa.

Ca in Senat dezbaterile treneaza, e adevarat. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca doua luni de concediu, iulie si august, au fost folosite de senatorii din Comisia de Invatamant a Senatului pentru concedii frumoase, in loc sa finalizeze proiectul Legii Educatiei Naionale. Despre importanta caruia este greu sa exagerezi. Dar ce conteaza, mai importante sunt concediile, 4 milioane de elevi si studenti mai pot astepta. Ca si mediul economic, care reclama slaba calitate a formarii profesionale. Ca si productivitatea economiei si atractivitatea ei in ochii investitorilor straini.

Asa se face ca anul scolar si universitar a inceput tot sub auspiciile vechii legi. Cu aceiasi directori politici care conduc scolile, cu aceiasi rectori care guverneaza universitatile in familie.

Are dreptate si Mihail Hardau, presedintele comisiei de specialitate din Senat, care explica ca o astfel de lege importanta nu se face pe genunchi, ea trebuie sa reziste 15-20 de ani, fara modificari esentiale, cum s-a intamplat cu actuala lege a invatamantului. Adica nu trebuie sa serveasca interese politice de moment ci interesele pe termen lung ale educatiei romanesti. Si pentru asta graba nu e buna.

Putem banui si intentiile de blocare a lucrarilor din partea opozitiei, majoritara in comisie, avand in vedere prevederile dure pe care le contine LEN impotriva nepotismului universitar, a cumulului de norme, a plagiatului, a finantarii fara controlul calitatii, etc. „Fabricile de diplome”, cu o cifra de afaceri de aproape un miliard de euro pe an, isi simt amenintata existenta si reactioneaza in consecinta, incercand sa blocheze aparitia LEN.

Cert este ca in momentul de fata LEN este in blocaj total, Comisia de Invatamant nu avanseaza multumitor de repede (a avansat ca termen final luna decembrie sau ianuarie), guvernul nu-si poate asuma raspunderea pe aceasta lege, asa ca tot ce poate face este sa puna presiune pe membrii comisiei de specialitate a Senatului pentru a grabi dezbaterea. Care se petrece intr-un secret absolut. Fara invitati la dezbateri, fara prezenta presei. Nu se stie ce decizii s-au luat pana in prezent, la ce articol s-a ajuns si care ar fi orizontul de timp in care ne putem astepta la finalizarea lucrarilor.

Iata, in final, componenta comisiei:

Mihail Hardau, presedintele comisiei, Radulescu Serban, Bara Ion, Sbarciu Ioan, toti de la PDL, Ecaterina Andronescu, Prunea Nicolae, Silistru Doina, Mang Ioan, de la PSD+PC, Robu Nicolae, Topescu Cristian, de la PNL si Bokor Tiberiu de la UDMR