marți, 28 septembrie 2010

Concluzii la o demisie

Sfarsitul de saptamana ne-a adus una dintre cele mai grele incercari pentru statul nostru de drept, inca necopt.

Politia si jandarmeria, principalii stalpi ai unui stat de drept, i-au dat o lovitura grea, comparabila cu vandalismele de la inceputul anilor ’90. Si acum ne amintim scenele de groaza in care cete de oameni ai strazii bantuiau prin cladirea guvernului sau a televiziunii.

Presedintele Basescu are dreptate cand condamna vehement acest derapaj al respectarii legalitatii. Daca institutii importante ataca fundamentele statului de drept, este normal ca presedintele sa intre in alerta. Spre deosebire de atitudinea iresponsabila a lui Victor Ponta, care, desi cunoaste legile, considera ca totul a fost legal, intelegand sa pescuiasca in ape tulburi pentru a marca puncte electorale.

Este insa o greseala sa identifici cei 5-6000 de politisti cu intreaga politie romana, care are si multe reusite in ultimii ani. De aceea reactiile presedintelui si premierului de a se dezice de politia romana, ca institutie, au semnificatie doar in masura in care au dorit sa sublinieze gravitatea momentului, sa puna presiune pe cei responsabili sa-si asume cele intamplate, lucru care s-a si intamplat. Dar cei vinovati trebuie sa plateasca individual, nu poti blama o intreaga institutie, de importanta politiei sau jandarmeriei, fara a afecta tu insuti fundamentele statului de drept. Iar presedintele si premierul trebuie sa revina la sentimente normale fata de aceste institutii.

A gresit jandarmeria ca nu a oprit marsul politistilor spre Cotroceni?


Legal a gresit. Mai ales ca a actionat cu alta masura in cazul altor mitinguri sindicale.

Totusi, consecintele interne si externe, pe termen mediu si lung ale unor lupte de strada intre jandarmi si politisti, ma fac sa cred ca aceasta a fost solutia corecta. Lupte fratricide, intre doua segmente ale aceleiasi institutii, ar fi lasat rani deschise mult timp, afectand colaborarea si linistea interna in randul fortelor de mentinere a ordinii publice. Nu mai vorbesc de imaginea externa a Romaniei, care ar fi fost iarasi terfelita cu voluptate de marile agentii de presa, de pierderea de credibilitate in ochii investitorilor si creditorilor.

Este vinovat Vasile Blaga?

In orice stat civilizat, dupa astfel de evenimente seful institutiei plateste cu demisia. Macar simbolic si tot trebuie s-o faca. In plus, de vineri pana duminica seara, dupa interventia televizata a presedintelui, ministrul Vasile Blaga n-a dat semne ca va responsabiliza pe cineva din minister pentru cele intamplate. Mai mult, absenta sa de la carma ministerului chiar in ziua mitingului este inexplicabila, avand in vedere potentialul de risc ridicat al unor astfel de manifestari.

O discutie a domniei sale cu o delegatie a manifestantilor ar fi oprit, poate, marsul spre Cotroceni. In interventiile sale ministrul Blaga parea ca minimalizeaza gravitatea evenimentelor, lucru care i-a precipitat caderea. Oricum, este printre putinele ocazii in care asistam la o demisie de onoare a unui ministru. In rest, prestatia domniei sale la carma acestui minister dificil este de laudat.

N-am date sa apreciez ca, de fapt, au fost reglari de conturi intre Presedinte si anumiti membri din PD-L, eu chiar cred ca, la terminarea manatului, Traian Basescu se va retrage din politica. Din fier sa fii si nu rezisti asa de multi ani in valtoarea politicii dambovitene.

La obiectia ca Presedintele nu a reactionat la fel in legatura cu votul, presupus fraudat, din Camera Deputatilor, cred ca separarea puterilor in stat nu-i permite sa se amestece in chestiuni care tin de procedurile parlamentare, in mecanismele proprii Parlamentului de constatare si sanctionare a vinovatiilor.

In concluzie, derularea evenimentelor ulterioara mitingului mi se pare sa fi fost cea corecta si legala. Daca n-ar fi existat o reactie puternica a Presedintelui si premierului, cine stie ce s-ar mai putea intampla la viitoarele mitinguri.

duminică, 26 septembrie 2010

Ce se intampla cu noi?

Nu poti sa nu ramai socat de cat de jos am ajuns, daca politisti in uniforma scandeaza la adresa Presedintelui Romaniei, sefului armatei romane, "iesi afara, javra ordinara". Nici dictatorului Ceausescu n-a indraznit nimeni sa i se adreseze astfel, poate doar prin Africa sau America Latina sa fie posibile astfel de scandari. Traim de 20 de ani in democratie, doar pentru a ajunge aici?

In parte oamenii politici au acum ce au cautat. Limbajul violent folosit in Parlament sau la televiziuni a dat o idee oamenilor din strada. Daca ei, conducatorii tarii, folosesc un astfel de limbaj, noi de ce n-am avea voie?

Ne indreptam incet, incet, spre starea in care nu mai avem niciun Dumnezeu. Daca functia cea mai importanta in stat, (politistii n-au scandat lozinci impotriva lui Basescu, ci a presedintelui statului roman), este terfelita astfel, sub ochii neiertatori a zeci de camere de televiziune, ce sa mai spunem de un profesor, sau de director oarecare dintr-un colt de tara? Acela cum va fi tratat? Nu m-ar mira sa fie luat la suturi.

Opozitia, sindicatele si o parte a presei incita pur si simplu la astfel de acte, posibil si mai "contondente", avand drept motivatie lipsa banilor in bugetul de stat, pentru salarii bugetare, pensii si ajutoare sociale de tot felul.

Bineinteles ca principala vinovata este clasa politica, care isi primeste, iata, rasplata pentru inocularea in randurile populatiei a ideii ca statul asistential este cel care trebuie "sa dea" populatiei bani si mijloace de trai, nu cetatenii trebuie sa-si croiasca un destin dupa puterile si capacitatile fiecaruia. Si asta pentru a cumpara voturi cu iluzii si promisiuni desarte.

Dar, si o mare parte dintre cetateni s-au complacut in ipostaza de "intretinuti" de stat. Cu exceptia celor care si-au cautat, unii si-au si gasit, in sectorul privat, prin munca proprie, sursele unui trai mai bun.

Si iata ca a venit scadenta. In plina criza guvernantii dau din colt in colt si nu stiu cum sa spuna populatiei ca totul a fost o minciuna sfruntata, un mod de a castiga voturi. Iar populatia nu vrea sa inteleaga si apeleaza la presiuni, mitinguri si impostura sindicala, pentru a forta guvernul sa le dea ce? Ca nu mai e nimic de dat. Praful de pe toba. Ca de unde nu e, nici Dumnezeu nu da.

Si totusi, ce invata tinerii, ce parere isi fac strainii din astfel de scene? Ca suntem primitivi, ca n-am trecut de prima lectie de democratie, ca nu stim sa ne respectam functiile si ordinea de drept, ca in Romania politistii sunt primii care incalca legea, care nu respecta mecanismele si procedurile legale.

Cu ce drept se vor adresa maine infractorilor, sa-i traga la socoteala pentru incalcarea legii? Cum vor merge in scoli sa faca educatie elevilor pentru cunoasterea si respectarea legii?

Unde am ajuns?

Cat de jos mai trebuie sa mai coboram pentru a invata sa respectam legea, sa ne comportam civilizat, sa intelegem ca nu statul trebuie "sa ne dea", noi trebuie sa muncim, in special in sectorul privat, in tara sau in Uniunea Europeana, pentru a obtine cele necesare noua si familiei? Statul este doar organizator si supraveghetor al cadrului normativ in care traim si muncim. Nu este agent economic, nu are de unde sa dea, altfel decat din taxele si impozitele pe care le produce economia privata. Care economie privata ar putea, la o adica, sa-si ia lumea in cap, sa plece in alte tari, sa ne lase singuri, un popor de asistati social pe care nu are cine sa-l mai asiste!

Poate atunci ne invatam minte!

vineri, 24 septembrie 2010

Nazbatiile lui Victor Ponta vor costa PSD

Rafala de gafe si erori executata cu gratie de Victor Ponta in ultimele zile costa mult credibilitatea PSD, situatie de care par sa nu-si dea seama mai marii partidului.

• Scrisoarea adresata Presedintelui Romaniei referitoare la presupusa frauda de la votarea Legii pensiilor.

Pentru un jurist si membru al Parlamentului Romaniei e grav sa nu stie ca exista o comisie parlamentara, Comisia juridica, de disciplina si imunitati, care are printre alte domenii de activitate si „probleme de disciplină parlamentară, incompatibilităţi şi imunităţi”. Exista un Regulament al Camerei Deputatilor care prevede si sanctiuni, modul de constatare a abaterilor, sesizarea Comisiei Juridice si modul de aplicare a sanctiunilor. Presedintele tarii nu are printre atributii interventia in treburile Parlamentului si, mai mult, pentru nerespectarea separatiei puterilor in stat abia s-ar fi facut vinovat de incalcarea Constitutiei.

• Anuntarea pripita a suspendarii Presedintelui in cazul in care promulga Legea Pensiilor.

Daca Legea este validata de Curtea Constitutionala ca fiind fara probleme, ce motive ar avea Presedintele sa n-o promulge? Doar propria constiinta, in cazul in care gaseste prevederi care i se par a fi incorecte. Abia amenintarea lui Ponta il va face s-o promulge, pe langa asteptarile FMI, pentru a nu crea impresia ca cedeaza presiunilor lui Ponta. Nediscutarea pe fond a prevederilor Legii pensiilor demonstreaza doar o vendeta personala, fara acordul forurilor de conducere ale PSD.

• Sesizarea Parchetului in privinta votului din Camera Deputatilor privind Legea pensiilor.

Sesizarea Parchetului in probleme legate de procedurile parlamentare, precum conditiile de exprimare a votului este iarasi o gafa de proportii. Nu este treaba Parchetului sa ancheteze asa ceva, ar fi iarasi o imixtiune a unei puteri in treburile interne ale altei puteri din stat. A, daca s-ar fi furat ceva, daca un parlamentar ar fi lovit sau injunghiat un alt parlamentar, era altceva. Aceste fapte ar intra in jurisdictia Parchetului. Acuzele aduse altor parlamentari, in contextul in care, se pare, el insusi a “votat” in lipsa, descalifica si mai mult actiunile liderului PSD.

• Negocierea plecarii parlamentarilor din Camera Deputatilor contra a 127 miliarde de lei vechi.

Gestul a costat credibilitatea PSD in ochii pensionarilor, plecarea parlamentarilor nu s-ar fi produs fara aprobarea expresa a lui Victor Ponta. Faptul ca daca ramaneau in sala bateau la vot, dupa spusele lor, parlamentarii puterii face si mai credibil trocul ordinar la care s-a pretat PSD, arata inca odata duplicitatea PSD, care la televizor se arata grijuliu cu soarta pensionarilor, pentru ca apoi sa le vanda interesele cu prima ocazie, pe bani multi.

• Toate actiunile promovate de Victor Ponta sunt hazardate

Atata timp cat nu s-a asigurat de sustinerea PNL si a altor partide din Parlament, atata timp cat nu a negociat si obtinut acordul cel putin din partea PNL, toate actiunile sale se transforma in jocuri de copiii necopti. Dorinta de a promova cu obstinatie o motiune de cenzura, fara a avea un plan concret pentru “a doua zi dupa”, tradeaza inca odata lipsa de experienta si amatorismul. Modul vulgar si neelegant in care catalogheaza nu numai pe Presedintele tarii dar chiar si pe Mircea Geoana, coleg de partid si Presedintele Senatului, arata o lipsa acuta de cultura politica, politete si maniere, necesare chiar si in spatiul dambovitean al politicii.

• Rasturnarea prin forta a actualei puteri

Desi acoperita de o majoritate parlamentara, chiar fragila, Victor Ponta a chemat cetatenii in strada sa rastoarne actuala putere prin forta, cu ocazia votarii motiunii de cenzura. Sa puna presiune pe actuala coalitie sa demisioneze, sa se retraga de la guvernare, cedand locul PSD si PNL. Cu Victor Ponta premier, eventual. Ca in astfel de manifestatii de strada jandarmii si politistii fac, daca e cazul, uz de forta, nu pare sa-l tulbure prea mult pe “democratul” Victor Ponta. Va arunca vina pe puterea ticaloasa care, nu-i asa, nu se lasa dusa de la putere prin forta maselor in locul unor proceduri legale, parlamentare. Cu tinuta a la “Che Guevara”, insotita de tinuta militara a prietenului sau Radu Mazare, totul pare desprins dintr-un film nazist.

• Autismul economic

Toate solutiile economice ale presedintelui PSD tradeaza iresponsabilitatea. Vom da inapoi salariile taiate, vom mari pensiile, vom mari ajutoarele sociale, reducerea TVA-ului, impozitarea progresiva, vom mari salariul minim, vom reduce CAS-ul, etc. La intrebarea simpla, de unde bani, Victor Ponta refuza sa explice, afirmand ca bani sunt, dar sunt furati sau prost gestionati. Cifrele si procentele contabile din bugetul de stat, deficitele structurale si datoriile enorme deja facute de Romania pentru a plati pensii si salarii nu-l intereseaza, evaluarile expertilor FMI, Bancii Mondiale, UE, il lasa rece. Nu conteaza in argumentatie. Conteaza doar pacalirea populatiei agresata economic de criza mondiala. Populismul si demagogia ridicate la cote inalte de Victor Ponta demonstreaza ca PSD n-a inteles de ce a pierdut doua randuri de alegeri. Este necesar inca un scrutin pierdut sa inteleaga?

• Criza politica si credibilitatea Romaniei

In situatia in care Romania este obligata sa se imprumute inca multi ani din piete externe, criza politica este o componenta importanta a prabusirii increderii creditorilor in posibilitatea de a-si primi inapoi banii imprumutati. Intr-o astfel de alternativa vinovat va fi PSD si Victor Ponta. Cum se va repercuta aceasta situatia asupra sanselor electorale ale PSD din 2012 este greu de anticipat. Este prima data in istoria PSD cand iresponsabilitatea conducatorului ar putea duce la anihilarea din start a sanselor electorale ale partidului. Dupa opt ani de opozitie, perspectiva a inca 4 ar trebui sa puna pe ganduri conducerea colectiva a PSD, pentru a opri aceste aventuri politice, inainte de a fi prea tarziu.


• “Victor Ponta este un carlan fara minte” (Ion Iliescu)

Dupa premonitia cu care l-a caracterizat drept “prostanac” pe Mircea Geoana, caracterizare confirmata de evenimentele ulterioare, (vezi episodul Vantu), tot ce spune Ion Iliescu trebuie privit cu circumspectie.

Iata limbajul academic folosit de Victor Ponta. Traian Basescu: “cancer, securist, corupt, hot batran, infractor”. Mircea Geoana: “Gica Contra, imaginea esecului, a compromisului, umilintelor; penibil ce face, n-are nicio viziune, este omul mogulilor. (Domnisoara) Roberta Anastase: “un fel de Ali Baba, seful hotilor din PDL, a numarat banditesc”. Emil Boc: “pitic nesimtit, cred ca realmente sunteti cazut in cap, am vrut sa-l bat”.

Nu comentez aici faptele, nici reactia Presedintelui ci doar limbajul de mahala folosit de un lider politic important. Ar fi avut de castigat in ochii alegatorilor daca se exprima in termeni civilizati, demni de un intelectual.

In concluzie, transformarea scenei politice romanesti intr-o mahala ordinara, inclusiv cu contributia liderului PSD, Victor Ponta, va costa PSD la viitoarele alegeri. Agresivitatea verbala si actiunile hazardate, fara coordonarea intregii opozitii, tradeaza imaturitate politica si amatorism, demonstreaza ca alegerea lui Ponta in fruntea PSD a fost o imensa eroare.

miercuri, 22 septembrie 2010

Unde greseste Presedintele Basescu

Presedintele greseste atunci cand spune in discursul privind “starea natiunii”:

“Permiteţi-mi încă o paranteză. Sunt foarte mulţi care caută programe naţionale pentru România. Avem aceste programe. Sunt cele şapte programe operaţionale finanţate de Uniunea Europeană; este Strategia 2020 care alocă alte cinci mari obiective la nivel naţional pentru România şi mai ales, cuantifică evoluţia. De aceea, este greu de înţeles cine vrea să producă planuri, proiecte, programe suplimentare, dar nesusţinute financiar. Cele despre care eu vorbesc şi pe care noi toţi le avem la îndemână sunt programe finanţate parţial, aş spune chiar, în cea mai mare parte, de Uniunea Europeană.”

Sunt unul dintre cei care au propus elaborarea unui Proiect de Tara, o proiectie a drumului pe care va merge Romania in urmatorii 20-30 de ani.

Proiectele si programele europene ne dau tinte si constrangeri, resurse financiare partiale, nu si drumul pe care ajungem la tinte. Acest drum trebuie creionat tinand cont de contextul economic, social, geopolitic, cultural, geografic in care se gaseste tara noastra, de specificitatile si traditiile care ne deosebesc de alte tari.

Multe sunt intrebarile care raman fara raspuns, in absenta unui proiect de tara.

• Modificarea constitutiei. Este un pas important, necesar de facut in urmatoarea perioada. Ce stat vrem, social, liberal, minimal, maximal, eficient, suportabil? Sunt corecte raporturile dintre institutiile statului, prevazute in actuala constitutie ? Daca judecam dupa scandalurile legate de nominalizarea premierului, de suspendarea presedintelui si multe altele, dupa propunerile comisiei prezidentiale create special pentru reforma constitutionala, este nevoie de o dezbatere si stabilirea unui consens national privind reforma constitutionala.
• Cum dezvoltam economia in continuare? Implozia economica incepand cu sfarsitul anului 2008 ne arata ca nu avem o economie bazata pe o producie de bunuri si servicii vandabile, cu exceptia Loganului si a produselor Nokia. Ce facem in continuare? Mergem pe o iluzorie recuperare tehnologica fata de tarile bogate ale UE, pe o exploatare inteligenta a ecoagriculturii, a turismului? Concesionam constructia de infrastructura, in primul rand de autostrazi? Cum scoatem in piata muncii cele 2-3 milioane de persoane din zona rurala care fac agricultura de subzistenta, practic nu produc nimic? Cum ne raportam la globalizarea pietelor, cata decizie ramane guvernelor in acest context? Intrebarea este actuala, in contextul in care sindicatele si populatia acuza guvernul ca nu ia masuri de relansare economica. Cum ne raportam la centrele de decizie si putere internationale?
• Cum rezolvam si cum evitam pe viitor dezechilibrele structurale? Ca Uniunea Europeana nu ne da solutii. Trebuie sa le gasim noi.
• Dar problemele de mediu, in ce directie mergem, pentru a pastra ce avem curat si sanatos si a proteja zonele amenintate? De unde resurse financiare?
• Cum modernizam educatia, formarea profesionala si cercetarea? Uniunea Europeana nu ne da solutii in privinta asta, doar ne pune la colt, plasandu-ne pe locuri codase. Spune proiectul Europa 2020 ca trebuie sa alocam cercetarii 2-3% din PIB. Nu putem face aceasta alocare inainte de a avea mecanisme clare, criterii europene si internationale de selectia a proiectelor si cercetatorilor si, mai ales, de evaluare a randamentului cercetarii. Ca de 20 de ani cercetam “papadia” si n-am ajuns la nicio concluzie!
• Nu avem nevoie de proiectele si programe nesustinute financiar, acuza presedintele. Dar buget national nu avem? Din care sa finantam proiecte si programe proprii, altele decat cele indicate de Uniunea Europeana. De exemplu, resurse financiare pentru crearea si dezvoltarea de ferme agricole, de pensiuni turistice la standarde europene, de modernizare a statiunilor balneare, etc.
• Cum ne pregatim pentru gestionarea crizelor si a calamitatilor naturale?
• Cum rezolvam problemele din justitie?
• Ce facem cu evolutia demografica, acceptam cu seninatate sa ajungem la o populatie de 15-16 milioane?
• Ce aliante internationale sunt benefice pentru Romania, altele decat cele deja existente?
• Cum atragem si pastram in tara elitele noastre, care ne parasesc zilnic?
• Cum facem sa schimbam clasa politica? Ce a facut si ce face actuala clasa politica vedem cu totii. Ne ingroapa in subdezvoltare.

Un exemplu care ne arata importanta unui proiect de tara: Legea salarizarii unitare a bugetarilor. Din start mi s-a parut tributara conceptiilor comuniste, a egalitarismului in salarizare. Pentru ca nu toti bugetarii sunt “unitari”. Nici macar aceia care au aceleasi grade si vechime. Doi profesori, cu aceleasi grade si vechime au performante diferite, rezultate diferite, functie de talent, pasiune si dragoste pentru meserie, potential si resurse intelectuale, inclinatii pentru perfectionare si autodepasire. Si atunci, de ce sa fie salarizati la fel? Unde este motivarea pentru progres, pentru performanta si lucru bine facut? Asa refacem cultul muncii in Romania? Exista un principiu sanatos, care se aplica in companiile private, de care legea nici nu vrea sa auda: mai putini salariati, mai multa munca, salarii mai mari.

Expertii Bancii Mondiale reproseaza aceleasi lucruri acestei legi esentiale pentru buna functionare a statului. De mai mult de un an se tot negociaza si dezbate, fara sa se ajunga la vreo concluzie.

De ce s-a ajuns aici? Pentru ca nu stim ce vrem, incotro sa o luam, dupa ce ne-am despartit de comunism (Oare, ne-am despartit ?)

Orbecaim in continuare, in speranta ca Uniunea Europeana ne trage dupa ea, inclusiv cu momeala reprezentata de fondurile europene. Asta nu ne scuteste insa de a gandi, a ne gasi si croi propriul drum, conform cu interesele, cu chipul si fiinta nationala.

Intuiesc reactia cititorilor. Daca am avea conducatori care sa nu fure, sa nu minta, sa nu aiba clientele politice, totul ar fi ok, n-am mai avea nevoie de un proiect. Nu e asa de simplu. Chiar intr-un astfel de ipotetic (iluzoriu) scenariu, tot trebuie sa ne trasam un parcurs, cu variante de realizare, functie de evolutia mondiala, de eventuale crize internationale, cu mai multe grade de libertate, cu resurse si costuri umane si materiale. Nu putem lasa totul pe seama Uniunii Europene, sa ne decida ea soarta.

Aici greseste Presedintele.

duminică, 19 septembrie 2010

Programul liberal “Pentru o noua economie”: teoria ca teoria, dar practica...

Recent mi-a cazut sub ochi programul liberal ce va fi lansat in curand. Suna bine. Nu asta-i problema. Problema este ca l-am citit avand in minte performanta guvernului liberal din 2005-2008, cand au avut premierul. Premier care, conform legii, are ultimul cuvant, chiar daca toti ministii n-ar fi de acord cu deciziile sale.

Nimic nu ma asigura ca o eventuala guvernare liberala, chiar cu ministri noi, scosi din cutie, cu premier Crin Antonescu, ar face altceva decat il preseaza propria clientela sau, mai grav, clientelele reunite ale PSD si PNL. Exact ca in 2007-2008, ca altfel n-ar fi stat la guvernare.

Speranta ca PNL va castiga majoritatea parlamentara la urmatoarele alegeri nu e impartasita nici macar de conducere, nu se bazeaza pe nimic. Asa incat, la ce buna toata aceasta regie, cu un guvern care sta la umbra, ca intr-o joaca de copii necopti?

Programul liberal debuteaza cu o critica dura a statului social:

„Iată că astăzi, în numele statului social şi al binelui public, aşa cum l-a definit acesta, după mai mult de douăzeci de ani de tranziţie am ajuns la punctul de plecare: în loc de a evolua prin paradigma dezvoltării, am involuat prin întoarcerea la combaterea sărăciei”.

„Impostura în care se află astăzi statul social este evidentă. Nu se poate redistribui prin politici publice sustenabile decât ceea ce o societate matură, dezvoltată creează prin acumulare de avuţie”.

„Starea de deficit în care se află societatea românească este o consecinţă a predilecţiei obsesive pentru statul social”

Afirmatii cat se poate de corecte. Dar ce a facut 4 ani guvernarea Tariceanu se incadreaza exact in reprosurile aduse statului social. Unde este economia care produce avutie? Aceea bazata pe banii din privatizari, de la capsunari si din speculatiile imobiliare? Ce e val ca valul trece. De unde resurse pentru plata pensiilor dublate si a salariilor marite in scopul cumpararii de voturi?

Ne asteptam la o motiune de cenzura si, eventual, la o coalitie de guvernare PSD-PNL, in cazul in care motiuna de cenzura promisa va trece. In ce model de stat? Social sau liberal? Lipsa raspunsului la aceasta intrebare esentiala arata gradul de duplicitate al ambelor partide. Nu m-ar mira sa aflam ca vor guverna intr-o varianta socialo-liberala!

Pe buna dreptate Programul PNL remarca:

”Predominanţa stării conflictuale faţă de cea de negociere constituie o ameninţare expresă la adresa democraţiei româneşti”.

Dar cine spunea ca umflatura PD-L trebuie sa dispara de pe esichierul politic, ca nu se poate negocia cu ei sau cu presedintele Basescu? Ca principala „obsesie” a PNL trebuie sa fie gonirea guvernului Boc si a PD-L de la guvernare? Suna, cumva, a negociere? Mie nu. Adica una zicem la tribuna si alta fumam in culise, vorba lui Arghezi.

Iata ce mai spune programul PNL:

„În situaţia în care deficitul bugetar depăşeşte nivelul investiţiilor, rezultă că, de fapt, statul se împrumută pentru a plăti salariile şi pensiile, ceea ce pune bugetul într-o situaţie de nesustenabilitate”.

Este exact ce spune si actualul guvern si presedintele Basescu. Ca nu-i normal sa ne imprumutam pentru a plati pensii si salarii. Atunci, de ce nu negociaza un program de dreapta cu PD-L, daca sustin aceleasi idei? Pentru ca una-i teoria si alta e practica. Asta se intampla in sistemul nostru politic caracterizat de duplicitate.

„Cel dintâi obiectiv al politicii bugetare este legat de reducerea, ca pondere în PIB, a cheltuielilor legate de funcţionarea administraţiei centrale, atât în ceea ce priveşte bunurile şi serviciile, cât şi în ceea ce priveşte cheltuielile de personal”.

Acelasi obiectiv motiveaza si actiunile actualului guvern. Doar ca PNL tipa zilnic ca guvernul da oamenii afara, ca le scade salariile si, in consecinta, trebuie sa plece. Daca vine PNL la guvernare isi propune, declarativ cel putin, acelasi lucru! Care este diferenta? Nu mai da oameni afara? Nu mai reduce birocratia?

Cu sistemul de pensii se produce o jonglerie buna de adormit copiii de gradinita. Iata ce spune programul:

„Potrivit noii paradigme a statului liberal, asigurarea pensiei prin redistribuire va fi înlocuită cu asigurarea pensiei prin acumulare. Aceasta înseamnă că fiecare persoană devine titulară a contribuţiilor sale, acestea nu mai sunt distribuite de stat în cadrul bugetului de asigurări sociale, ci sunt acumulate în contul de asigurat al persoanei respective”.

Perfect, ideal, ramane doar o mica problema: de unde se platesc pensiile in viitorii 30-40 ani, daca nu se mai platesc la stat contributiile la fondul de pensii ci se acumuleaza in conturi personale, intangibile? Or fi uitat de chestia asta...

In privinta sistemului de invatamant:

„În ceea ce priveşte sistemul de învăţământ, în viziunea PNL, punctul de plecare nu poate fi altul decât prioritatea formării unei resurse umane competitive, nu doar prin consacrarea educaţiei timpurii ci, mai ales, prin educaţia permanentă.

Ce bine ar fi sa fie bine! Cam la asta se reduc programele de guvernare si nu ieri de azi. De 20 de ani. Sunt colectii de dorinte, de sloganuri electorale, de principii de ametit pe cei care risca sa le mai citeasca. Cati or mai avea curiozitatea.

In domeniul economic primul obiectiv este:

a. „Stoparea declinului economic şi reluarea creşterii economice, astfel încât la sfârşitul perioadei, potenţialul economic al României, exprimat prin evoluţia reală a Produsului Intern Brut, să-l depăşească pe cel al anului 2008;

Perfect, imi zic. Ia sa vedem cum se poate face. In afara de reducerea fiscalitatii si mentinerea cotei unice n-am gasit nimic altceva. Bine, bine si cu ce platim educatia, sanatatea si celelalte sectoare bugetare, daca reducem impozitele? Ca de reducerea evaziunii fiscale tot auzim de vreo 20 de ani. Si degeaba.

Mai apare un concept interesant: „bogatii cinstiti”. Hopa, imi zic, unde i-o fi gasit si pe astia? Probabil la PNL si PSD! Ca ceilalti sunt furaciosi si rai!

In privinta reducerii birocratiei programul PNL prevede:

„În ultimii 20 de ani, nici un guvern nu a avut curajul sau interesul de a da bătălia cu uriaşa birocraţie de stat, care a crescut mereu, hrănită din bugetul ţării, în defavoarea a ceea ce statul trebuie să ofere ca bunuri şi servicii publice”. „Obiectiv principal este transformarea statului birocratic, clientelar, costisitor şi ineficient într-un stat de drept suplu şi eficient prin descentralizare, debirocratizare şi dereglementare.”

Nici guvernul Tariceanu? A stat 4 ani la guvernare, si nu a facut nimic din toate astea, dupa cum spune textul. Si atunci, de unde garantia ca un alt guvern liberal va face ceva in directia asta?

Se aude ca sarirea de la functii ministeriale a greilor partidului a produs o revolta abia mascata in PNL. Spun cunoscatorii ca presedintele Antonescu si-ar cam fi dat foc la valiza. Va ameninta iarasi cu demisia, pana intr-o zi, cand s-ar putea sa-i fie acceptata sau chiar ceruta!

M-am interesat de capitolul referitor la educatie, care incepe astfel:

„După reforma demarată între anii 1996-2000 şi care a contribuit la negocierea cu succes a aderării României la Uniunea Europeană...”

E clar, mi-am zis, e scris de Andrei Marga. Citesc mai departe:

„Axul politicii educaţionale a PNL este garantarea demnităţii cadrului didactic. Valoarea şi demnitatea cadrului didactic pot deveni şi în România centrul de coagulare al unei reforme cuprinzătoare şi competente a educaţiei”

Toata lumea are ce are cu demnitatea cadrului didactic. Sa i-o dea, sa i-o garanteze, sa i-o asigure. Parca ar fi virginitatea unei domnisoare!

Sa dea atunci o lege prin care sa se statueze demnitatea asta. Daca ar tine doar de salarii, ar fi simplu. Nu sunt bani, asa incat vom fi nedemni inca multa vreme. Daca tine doar de „prostituarea” individuala, voluntara, atunci nu are nimeni ce sa-i faca cadrului didactic.

Dar nepotismul, plagiatele, cumulul de norme, de functii si de salarii din invatamantul superior? Dar fabricile de diplome, locurile codase pe care ne plasam constant in evaluari internationale, astea de a cui demnitate depind?

Dar doctoratele date cui are bani si influenta politica? Dar banii din cercetare despre care nu stie nimeni pe ce se duc? Dar cei 1200 de academicieni, platiti de la bugetul de stat pana de curand, in timp ce academia franceza are 40? Astea tin de demnitatea cuiva? Ca in rest, „vorbe goale ce din coada au sa sune”.

„Asigurarea egalităţii de şanse, Educaţia ca premisă a dezvoltării, O societate a învăţării, Funcţionarea pe principiul subsidiarităţii, Învăţământ centrat pe cel ce învaţă, Un sistem acordat la nevoile societăţii, Competitivitate prin cooperare internaţională, Educaţia europeană” etc.

Am auzit in fiecare campanie electorala obiectivele astea si tot acolo suntem.

M-as fi asteptat sa citesc despre invatarea pentru a stii, a face, a trai impreuna, a fi. Despre curricule interdisciplinare si aplicative, ce facem cu invatamantul tehnico-profesional, despre evaluarea calitatii educatiei de terta parte, despre modul de stopare a fenomenului „fabricilor de diplome”, despre abandonul si esecul scolar, mediul atractiv de invatare, despre salarizarea legata de performante si rezultatele muncii, despre lipsa de credibilitate a examenelor de absolvire. Cum evaluam rezultatele cercetarii, de ce iesim pe ultimul loc la evaluari internationale, cum scapam de politizarea si clientelismul din management, cum eficientizam cheltuielile, cum sa facem sa nu mai risipim banii la infrastructura si dotari, etc. Nimic din toate acestea.

Cum articolul a devenit prea lung, las placerea cititorilor sa comenteze mai departe aspecte din programul atasat.

Daca pana la Delegatia Permanenta a PNL programul ramane in aceasta forma, concluzia este una singura: pe langa multe lucruri interesante si posibil aplicabile, programul contine prea multa gargara si lozincarie, potrivita anilor 90, nu anului 2010.

Daca autorii programului n-au inteles ca nu mai pot pacali oamenii cu sloganuri electorale, nu merita sa fie luati in seama, nici acum nici la alegeri.

vineri, 17 septembrie 2010

“Intariti-va statul!” L-am intarit…

Este greu sa spui daca decizia de joi a instantei in dosarul Vantu a fost sau nu corecta, fara sa fii jurist si sa ai acces la probele de la dosar. Nu asta imi propun. Ci sa subliniez intarirea institutiilor statului, chiar la sfatul lui SOV. Acum 8-10 ani, chiar cu un dosar beton, SOV n-avea a se teme de justitie, cum s-a si intamplat in procesul FNI.

Atat de mult s-a vorbit de disolutia autoritatii statului, aproximativ de catre aceleasi persoane, devenite astazi critici ai arestarii lui SOV, incat, pentru balansarea situatiei, sa laudam aceleasi institutii, atunci cand isi fac treaba.

Ingroparea dosarului FNI, limitat la condamnarea a doi locotenenti ai lui SOV, Nicolae Popa si Ioana Maria Vlas, a lasat un gust amar cetatenilor, pacaliti sau nu in scandalul FNI, mai ales dupa declaratiile principalului anchetator, colonelul Dumitru Stavra.

Rolul fostei securitati

Care a fost rolul fostei securitati, de moment ce 43 din 46 de filiale ale FNI erau conduse de fosti securisti? De ce fostul ministru de interne, Constantin Dudu Ionescu, a oprit ancheta mustruluindu-l pe colonelul Stavra pentru ca l-a dat pe SOV in consemn la frontiera iar Ioan Rus, urmatorul ministru de interne, l-a trimis pe Stavra tocmai la Oradea ? De ce premierul Mugur Isarescu si presedintele Emil Constantinescu n-au avut niciun cuvant de spus ? Cine s-a facut vinovat de proasta reglementare a fondurilor de investitii ? De ce CNVM a inchis ochii la toate cele petrecute in curtea FNI si a lui SOV ?

Asa sigur era SOV pe el si protectia impotriva institutiilor de control ale statului, incat si-a continuat opera nefasta prin crearea bancii BID, cu ajutorul lui Nicolae Vacaroiu, a pus apoi ochii pe fondul Proprietatea, pe patrimoniul sindicatelor, pe Posta Romana si cine stie ca alte planuri marete mai avea. In calitate de “speculator”. Ca n-a produs nimic la viata lui. Doar a speculat prostia unor cetateni amatori de chilipiruri, coniventa si lacomia unor guvernanti sau parlamentari care i-au inlesnit, prin lege, speculatiile. Contra bani, evident.

Ioana Maria Vlas este convinsa ca lui SOV i se trage de la schimbarea barcii politice. Ca daca ramanea consecvent alaturi de “o parte”, nu i se intampla nimic. Adica si Vlas crede, dupa experienta cu sistemul judiciar, ca totul se joaca doar in planul politic. Nu in cel juridic. Inca o provocare pentru justitie, sa demonstreze ca nu e asa.

Mai crede Vlas ca SOV este mai periculos in libertate decat in arest. Tot asa au crezut si doua judecatoare din patru.

Conflict intre procurori si judecatori?

Grave ar fi o lupta si un conflict absurd intre procurori si judecatori, un parapon al judecatoarei Costiniu impotriva procurorilor, pentru modul cum i-au tratat sotul. Conflict care s-a extins pana la nivelul CSM-ului. Ar fi lucrul cel mai periculos care fragilizeaza justitia noastra si asa lipsita de credibilitate.

Deznodamantul episodului le-a taiat apa la moara celor care considerau ca arestarea a fost politica. Si eliberarea? Tot politica? Tot Basescu a dat ordin sa fie eliberat? Nu m-ar mira sa auzim si aceasta interpretare!

In afara declaratiilor de genul “rusine dna judecatoare”, SOV a declarat un lucru interesant: “transcrierile convorbirilor telefonice sunt reale, dar citite intr-o cheie complet falsa”. Adica cei care citesc aceste transcripturi nu sunt capabili sa-si faca o idee, fara cheia furnizata de SOV! Oare cat de naivi ne crede pe toti? Daca judeca dupa cati i-au dat banii la FNI, probabil are dreptate.

Cu aceasta declaratie neinspirata, SOV a anulat toate sustinerile avocatilor privind nelegalitatea, neautorizarea si necertificarea autenticitatii inregistrarilor.

Redeschiderea procesului FNI

In fata justitiei sta acum alta provocare: lamurirea raspunderii lui SOV in scandalul FNI. Toata lumea stie ca el a fost creierul intregii afaceri, ca a pus mana pe 1000 de miliarde de lei vechi, dar nu se poate demonstra acest lucru. Desi au fost implicate entitati de stat, CEC-ul si AVAS, care platesc si acum despagubiri de sute de milioane de euro pagubitilor FNI, pentru ca CEC a garantat, prin semnatura lui Camenco Petrovici, legalitatea FNI. Nu este nimeni vinovat, cu exceptia celui trecut in lumea celor (ne)drepti? Redeschiderea procesului, odata cu revenirea lui Nicolae Popa in tara ar fi lucrul cel mai oportun care s-ar mai putea intampla.

Mai are de dat explicatii si armata de aparatori ai lui SOV din media. Care s-a batut pentru a-l scoate basma curata. Cum ne explica eforturile supraomenesti de a-l albi pe Vantu? Doar prin salariile primite de la patron? La atata se reduce deontologia ziaristilor? Sau reprezinta ultimele ecouri ale luptei surde pe care au dus-o si o duc securistii pentru acapararea parghiilor de putere, in special economice. Cum e cu acuzatiile care constatau disolutia autoritatii de stat? Acum nu mai este importanta autoritatea statului?

In sfarsit, lectia SOV este importanta pentru viitor. Pentru aceia care si-ar pune in cap sa ingenuncheze statul. Sa-l trimita in balarii si sa-l vada in disolutie. Sa pescuiasca in ape tulburi, cum au facut la inceputul anilor ’90. Ce bine le-a mers! Atunci s-au pus bazele averilor de azi. Poate vor intelege ca si justitia incepe sa se schimbe, ca nu te mai poti baza pe trusturi media pentru a influenta si cumpara procurori si judecatori. O demonstreaza o lista de oameni importanti, Catalin Voicu, judecatorul Costiniu, Casuneanu, Remes, Ridzi, Solomon, Dan Diaconescu si multi altii care au dat sau dau cu subsemnatul la DNA sau la DIICOT.

Am laudat in alte articole determinarea procurorilor de a-si face datoria, fara inhibitii si frica in fata mai marilor zilei. Acum e randul judecatorilor sa manifeste aceeasi determinare.

joi, 16 septembrie 2010

Finantarea urmeaza elevul si in invatamantul obligatoriu privat

In sfarsit o lege buna pentru invatamant, cu o istorie ciudata. Este de fapt una din multele modificari ale legii invatamantului, aflata inca in vigoare.

Proiectul prevede, pe scurt, ca finantarea acordata de stat “per capita”, pentru educatia fiecarui copil sa-l urmeze pe acesta inclusiv in invatamantul obligatoriu privat (intelegand si clasa pregatitoare obligatorie in invatamantul prescolar), decizia de alegere a unitatii scolare fiind a parintilor.

Proiectul in discutie a fost initiat in 24.02.2010, in plin proces de elaborare a proiectului Legii Educatiei Nationale (LEN), de catre deputatii si senatorii Ardeleanu Sanda-Maria, Hărdău Mihail, Onofrei Orest, Pereş Alexandru, toti de la PD-L, Cristian Adomnitei de la PNL, Dumitrescu Cristian-Sorin si Ecaterina Andronescu de la PSD.

In principiu se stia ca proiectul LEN va cuprinde aceasta prevedere, ea figurand si in strategia Miclea, dar se pare ca initiatorii au vrut sa intre in vigoare din aceasta toamna, soarta LEN fiind incerta inca inainte de a apare proiectul!

Surprinzatoare este aparitia printre initiatori a doi PSD-isti de frunte, stiute fiind optiunile politice ale PSD-ului in favoarea invatamantului de stat.

La Senat, camera decizionala, proiectul a ajuns in 11.05.2010, prin adoptarea tacita in Camera Deputatilor. Si, surpriza, senatorii au aprobat-o acum doua zile cu o majoritate covarsitoare de 86 de voturi, 6 impotriva si 4 abtineri.

Initiatorii motiveaza, in expunerea de motive, ca propunerea lor vine in spijinul aplicarii principiului descentralizarii si asigurarii transferului de fonduri catre unitatile de invatamant pana la inceputul acestui an scolar.

Interesante sunt si avizele date de comisiile sesizate cu acest proiect.

La Camera Deputatilor, Comisia pentru buget, finante si banci a dat un aviz negativ fara vreo motivare, Consiliul Legislativ nu se pronunta asupra oportunitatii solutiei legislative ci face doar observatii de tehnica legislativa.
Consiliul Economic si Social da aviz negativ, cu motivatia ca LEN este oricum in dezbatere urmand sa lamureasca si acest aspect. Comisia juridica, de disciplina si imunitati da de asemenea un aviz negativ, iar Guvernul insusi invoca proiectul LEN, considerand ca nu este nevoie de alta initiativa.

La Senat, Comisia pentru egalitatea de sanse si Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital dau aviz negativ iar Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport si Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului aproba proiectul de modificare a legii invatamantului.

Cu toata opozitia Guvernului si a multor Comisii parlamentare, proiectul trece prin Senat cu o majoritate covarsitoare.

Avantajele si logica adoptarii legii

• Parintii care decid sa-si dea copiii in invatamantul privat pot reclama faptul ca taxele si impozitele platite de ei statului nu se intorc in educatia copiilor lor.
• Creste competitia, singura generatoare de calitate, taxele platite de parinti la scoli private vor fi de acum inainte mai mici, fiind compensate de alocatia automata si sigura venita de la stat.
• Se argumenteaza de multa vreme ca statul sprijina prin aceste alocatii invatamantul de calitate, indiferent de forma de prorietate, de stat sau privata. Cum invatamantul de stat n-a demonstrat, pana in prezent, ca ar fi de calitate, ramane sa vedem cum se va comporta cel privat, cu aceasta finantare de la stat.
• Platind taxele cerute de scolile private, peste alocatia de la stat, parintii vor fi mai exigenti in controlul si pretentiile fata de aceste scoli. In plus, resursele financiare mai mari, comparativ cu unitatile de stat, le vor ajuta sa plateasca profesorilor salarii mai bune, sa asigure mijloace de invatamant de ultima generatie.
• In prezent, invatamantul obligatoriu privat este redus, circa 1-2% din numarul total al unitatilor scolare. Majoritatea acestor unitati sunt autorizate provizoriu, o etapa anterioara acreditarii, ceeace le face neeligibile pentru primirea alocatiilor de la stat. Noua lege le va stimula sa se acrediteze, adica sa indeplineasca conditii mai dure de calitate, pentru a beneficia si de finantarea de la stat.
• Legea adoptata de Senat se refera si la clasa pregatitoare, obligatorie, inclusiv in cazul in care ramane la gradinite, in invatamantul prescolar. Poate ar fi trebuit ca tot invatamantul prescolar privat (gradinitele) sa beneficieze de aceasta finantare, pentru a rezolva criza spatiilor din invatamantul prescolar de stat si pentru ca sunt apreciate de parinti ca oferind conditii si educatie de o calitate superioara celor din gradinitele de stat.
• Formula de calcul a alocatiilor din „finantarea urmeaza elevul” in invatamantul privat este aceeasi cu formula de finantare a invatamantului de stat.

Criticii acestei legi apreciaza ca in criza de resurse financiare in care ne aflam nu este corect sa alocam si unitatilor private fonduri de la bugetul de stat, acestea sa se desurce din taxele luate de la parinti. Ar avea poate dreptate daca invatamantul de stat ar fi de calitate si ar multumi toti parintii, lucru departe de a fi adevarat. In plus, gratuitatea invatamantului de stat face ca beneficiarii sa nu se intereseze prea mult de ce fac odraslele lor la scolile de stat, ce competente obtin la terminarea scoalii. Invers, atunci cand dai bani, la gradinite sau scoli private, chiar mai putini in noul context, esti mai interesat de calitatea pentru care platesti taxe.

Comparatia cu invatamantul superior privat nu este relevanta, la prescolar, primar si chiar gimnazial parintii vin aproape zilnic in contact cu gradinita sau scoala, urmaresc indeaproape evolutia copiilor, participa cu mai mult interes la viata scolara, mai ales atunci cand si platesc.

Studentii sunt oameni maturi, care daca vaneaza doar o diploma, care i-ar ajuta in piata muncii, nu sunt interesati s de calitate si de competentele obtinute. Momentul in care piata muncii isi va schimba atitudinea, cand principalul angajator, statul, pe care nu-l prea interesa ce se afla in spatele diplomelor, se apropie de faliment, a venit se pare si va duce la schimbari si in atitudinea studentilor.

In concluzie, chiar daca au existat si alte motivatii de natura intereselor clientelare, cred ca este o lege buna, care da o gura de oxigen invatamantului privat, alternativa viabila, concurentiala la invatamantul de stat si trebuie sa laudam initiatorii, din toate partidele.

E o demonstratie a faptului ca se pot uni pentru interesul national.

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Efectul terapeutic al puscariei

Multe poate rezolva justitia. O justitie corecta, independenta. Nu este inca situatia justitiei romane. Dar cred ca suntem pe drumul cel bun.

In primul rand procurorii nu mai au complexe, inhibitii. Oricine poate fi arestat, indiferent cati bani are, ce acoperire politica, ce sprijin in guvern, parlament sau presedintie, ce imperii media are in spate.

Exista o lista lunga de demnitari sau oameni de afaceri aflati in gratiile puterii care s-au trezit cu mascatii la poarta, apoi in inchisoare, eliberati apoi dupa un timp mai scurt sau mai lung.

Iata doua exemple, Decebal Traian Remes si Monica Iacob Ridzi. Ministri aflati in post. In tara lor si cu partidul lor aflat la putere. Si totusi, DNA nu i-a iertat. A mers pana la cablarea asistentilor dnei Ridzi, o chestie care se face cand e vorba de teroristi sau criminali.

Ca nu se finalizeaza cele doua dosare este alta poveste. Partial e vina judecatorilor, partial a codurilor de procedura, a profesionalismului procurorilor.

Sa ne aducem apoi aminte de senatorul Catalin Voicu, judecatorul Costiniu, Casuneanu, Gigi Becali, Dinu Patriciu, Dan Diaconescu, Sorin Ovidiu Vantu, primarii Solomon, Anghel, Gutau, baietii din fotbal, Popoviciu, Rebegea Dumitru, judecător la Tribunalul Prahova, Preşedintele Secţiei Penale, Saulea Danut, deputat în Parlamentul României în perioada 2000-2004, gen. mr. (r) Trandafir Petre (în stare de arest preventiv), fost inspector şef al ISU. Si multi altii.

Ceeace acum 7-8 ani parea imposibil, acum devine fapt aproape cotidian. E un inceput si trebuie sa felicitam procurorii pentru lipsa de inhibitie in fata mai marilor zilei.

O intrebare grea este daca procurorii actioneaza la comanda politica. Eu nu cred, chiar lista de mai sus probeaza acest lucru. Putem fabula mult si bine asupra coincidentelor. Epoca biletelelor a apus. Convorbirile, telefonice sau nu, lasa si ele urme. Suntem intr-o etapa tehnologica in care putine lucruri mai pot fi ascunse. Mai devreme sau mai tarziu apar inregistrari sau documente, cu palme, cu traseele banilor, cu orice. Exista trei nivele jurisdictionale, cai de atac, recursuri, CEDO in ultima instanta. N-or fi toti corupti sau aflati in siajul puterii

S-a mai destramat un mit. Acela ca daca ai bani si un imperiu media in spate esti intangibil. Asa au crezut Dan Diaconescu si Sorin Ovidiu Vantu. Realitatea i-a contrazis. Nu postul tv ci reactia oamenilor de pe strada. Care nu mai stau cu gura cascata sa vada ce mai zic mogulii la propriile televiziuni.

Singura explicatie este ca si-au supralicitat puterea. Altfel cum s-ar explica convorbirile telefonice cu Nicolae Popa, in care Vantu il anunta, fara perdea, ca i-a trimis bani. Stia ca este urmarit si ascultat. I s-a si comunicat acest lucru in noiembrie anul trecut. Se credea insa deasupra muritorilor de rand, datorita armatei de ziaristi platiti, din trustul media pe care-l stapaneste. Pana la urma s-a dovedit ca in fata probelor nu valoreaza doi bani. Probe pe care banuiesc ca s-au bazat procurorii, inainte de a isca un scandal national.

Gigi Becali s-a linistit. Nu mai injura procurorii pe la televizor. A vazut cum este in puscarie. Iar Dumitru Solomon, primarul Craiovei, recent eliberat din inchisoare ii avertizeaza pe amatori: “erau momente cand nu doream sa ma mai trezesc dimineata!” La fel Decebal Traian Remes, Muresan si multi altii. Au renuntat la declaratii belicoase, s-au vindecat in puscarie. Sa ne amintim si lacrimile lui Dinu Patriciu in fata perspectivei de a-si petrece noaptea in inchisoare. Radu Berceanu declara ca s-a gandit ca poate fi arestat si orice demnitar sau om important care se stie cu musca pe caciula isi pune problema daca mai devreme sau mai tarziu s-ar putea trezi cu mascatii la poarta.

Si la urma urmei, cine sunt Gigi Becali si Sorin Ovidiu Vantu? Ce mari oameni de afaceri?

Adevarul ca n-au produs niciodata nimic. Nicio tigaie, un creion, un pix, ceva. Sunt speculatori. O meserie neaflata in COR. Ce-au speculat? Nici macar la bursa. Au speculat prostia oamenilor, coniventa cu organele statului, lacomia unora aflati la putere. Cu FNI cate te indemna sa dormi linistit, FNA, CEC, care si acum plateste combinatia vinovata cu FNI. In cazul lui Vantu si prostia acolitilor, Ioana Maria Vlas sau Nicolae Popa, (“golanasul mic, banditul, batranelul”)

Iar FNI a aparut dupa experienta similara cu Caritasul de la Cluj. E adevarat ca de prostie nu te poate apara nimeni, nici macar statul, totusi, anumite activitati speculative trebuie strict reglementate de stat. Si au fost, dar dupa loviturile de tun trase de mai marii zilei, care s-au imbogatit pe seama prostilor. Personal nu le plang de mila. Prostia se plateste.

In concluzie, sunt mai degraba optimist. Nu cred in scenarii de orice tip, prefer sa cred ca procurorii isi fac pur si simplu treaba, indiferenti la ce spun salariatii mogulilor, la campanii de presa, la discutii interminabile pe la tv-uri. Cati s-or mai uita la ele? Din ce in ce mai putini.

joi, 9 septembrie 2010

Spirala vicioasa

Nu, nu suntem intr-un cerc vicios. E mult mai grav de atat. Am intrat intr-o spirala vicioasa si ne indreptam spre centrul ei. Cand totul se va opri, in starea de faliment de tara.

De doi ani traim din imprumuturi, de la banci si de la organismele internationale de creditare. Inca nu platim rate scadente si dobanzi la toate imprumuturile. Pentru cel de la FMI avem o perioada de gratie.

Incepand din 2011 vin la scadenta rate si dobanzi mari pentru bugetul nostru. Si, aproape sigur, un alt imprumut de la organisme internationale. Ceeace inseamna ca marja de manevra a bugetului de stat se va ingusta si mai mult. Ce sa faca mai intai guvernul, sa achite datoriile sau sa plateasca pensii si salarii?

Pentru ca o nenorocire nu vine niciodata singura, criza datoriilor publice a statelor agraveaza situatia financiara internationala pana la un nivel la care risca sa devina necontrolabila. Toate intalnirile internationale ale expertilor si ministrilor de finante se incheie nedecis. Nimeni nu pare sa gaseasca solutii practice. Acest Caritas gigantic care invarte numai in Europa mii de miliarde de euro se va opri la un moment dat. Cand si cu ce costuri nimeni nu pare sa stie.

Pentru Romania totul porneste de la faptul ca nu avem substanta economica. Adica o productie de bunuri si servicii vandabile, care sa aduca, prin taxe si impozite, venituri la bugetul de stat. Servicii si produse vandabile cu valoare adaugata mare, de calibrul Loganului, care a avut anul trecut, an de criza, o cifra de afaceri de 7,5 miliarde euro. Mai sunt produsele Nokia, de la Cluj si, cam atat. In rest, exportam predominant materii prime, dar importam pana si alimente, intr-o tara cu potential agricol exceptional.

De fapt suntem in urmatoarea capcana: nu avem bani sa dezvoltam infrastructura, sistemele de educatie si formare profesionala, sanatatea, ordinea publica si din cauza asta nu vin investitori cu bani, tehnologie, management performant si piete de desfacere. Nu vin investitori, nu avem contributori seriosi la bugetul de stat care sa creeze resursele pentru infrastructura si sistemele sociale. Cum iesim de aici? Aceasta-i marea dilema.

Ce face statul, in disperare de cauza?

A pus ochii pe vrajitoare si prostituate. Sa plateasca si ele impozite. In plus, daca previziunile vrajitoarelor nu se indeplinesc, sa fie obligate la amenzi grase, intru salvarea obrazului bugetar romanesc. Ideea s-a blocat, parlamentarii au devenit reticenti cand au auzit ca vor fi supusi la un baraj de blesteme si vraji.

Cu prostituatele e si mai greu. Biserica si-a facut cruce si se opune cu indarjire proiectului dlui Prigoana, amenintand cu afurisenii si slujbe impotriva parlamentarilor care ar vota un astfel de proiect. Ce vor alege, intre biserica si bordeluri? Greu de spus.

Guvernul a discutat si modificat din nou ordonanţa care reglementează plata contribuţiilor pentru cei plătiţi prin contracte de drepturi de autor. Dupa ce a schimbat doi ministri din cauza ei. Sigur ca toata lumea care incaseaza venituri trebuie sa plateasca si taxe. Depinde insa cum le iei banii, cetatenii vor sa se simta pretuiti si stimati pentru ca platesc acesti bani. Nu haituiti.
Pe urma, sa iei banii de la cei creativi, care aduc plusvaloare in economie si cunoastere si sa-i dai la birocrati care taie frunze la caini ar fi o politica cel putin nedreapta.
Singura solutie este diminuarea cheltuielilor de functionare ale statului. Daca faceam acest lucru elementar pe crestere economica, cei plecati din sistemul bugetar aveau unde sa se angajeze. Asa, creste fondul de somaj pana la deficite care nu sunt sustenabile. Apoi, dupa iesirea din perioada de somaj incep traumele si dramele. Aici trebuie sa actioneze statul, sa-i sprijine cu asistenta de specialitate, pentru reintrarea in piata muncii, oriunde in Uniunea Europena.

Fondurile europene

Reprezinta o resursa importanta. Dar necesita o parte de cofinantare locala, pe care nu o avem. In infrastructura se ridica la 30%, plus cheltuieli de exproprieri, de mutare a retelelor electrice, de gaze, de apa, etc, care nu sunt eligibile, trebuie sa le achitam din resurse proprii.

In plus nu prea stim sa scriem proiecte, iar odata aprobate nu le putem derula din cauza divergentelor de interese dintre parteneri care incearca, fiecare, sa traga mai multi bani pe turta sa. Iar cand trebuie sa justifice cheltuirea banilor dau din colt in colt, pentru ca verificatorii nu sunt inspectorii nostri care pot fi cumparati cu 2 sticle de palinca.


Solutia

Sta in cresterea substantei economice a tarii. Fara contributori seriosi si mari la bugetul de stat, geaba fugarim prostituatele, vrajitoarele, artistii, ziaristii si intelectualii. (Ordinea e data de cifra de afaceri).

Cum se poate realiza acest deziderat in conditiile actuale? Eu nu sunt specialist in dezvoltare durabila, ar trebui ca guvernul nostru, format exclusiv din politicieni, sa-i intrebe pe acesti specialisti. Avem o “Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030”. Isi mai aduce cineva aminte de ea?

Concesionarea, privatizarea (inclusiv a unor parti importante din sanatate si educatie), descentralizarea, externalizarea unor servicii de stat, sunt astfel de solutii? Posibil. Daca statul nu a facut pentru cetateni ce trebuie, timp de 20 de ani, de unde garantia ca va face in urmatorii 20 de ani?

Reducerea aparatului bugetar si a cheltuielilor de functionare ale statului sunt iarasi solutii. Reducerea fiscalitatii, care nu s-a facut pe crestere economica, ar putea fi aplicata doar dupa reducerea aparatului bugetar.

Legislatia stabila si atractiva, in primul rand in domeniul fiscal, poate contribui la atragerea investitorilor.

Schimbarea paradigmei in domeniul formarii profesionale, prin revenirea la invatamantul secundar profesional, urmare a unor studii serioase pe piata muncii europene, ar contribui si ea la un mediu economic atractiv.

Simplificarea relatiei stat-mediu de afaceri, prin trecerea la o relatie de tip online, astfel incat sa nu se mai piarda timp si efort cand trebuie sa dai bani la stat, sa scoti adeverinte de cazier judiciar sau fiscal, etc.

Iesirea din recesiune ar trebui sa ne opreasca din drumul descendent pe spirala vicioasa. Sa repornim pe arcuri ascendente.

Daca nu suntem in stare, vom ajunge in centrul spiralei si vom experimenta starea de faliment de tara. Care vor fi costurile, numai Dumnezeu stie.

duminică, 5 septembrie 2010

Esecul luptei sindicale

Dupa un an zbuciumat de criza, cu disponibilizari si reduceri masive de salarii, sindicatele pot sa contabilizeze cel mai rasunator esec de pana acum: n-au reusit sa impiedice aceste evolutii, n-au schimbat guverne, n-au impulsionat guvernantii sa realizeze crestere economica, sa creeze locuri de munca, adica nimic. Au incasat cotizatiile degeaba.

In plus, cu exceptia mitingului de amploare organizat in fata guvernului, derulat insa in conditii civilizate, fara acte de violenta, n-au reusit sa adune la diferite actiuni mai mult de cateva sute de persoane, in cel mai bun caz cateva mii, in perioade scurte.

Sindicatele din invatamant, cele mai belicoase, cu lideri agresivi si prezenti aproape permanent pe ecranele mogulilor, s-au facut efectiv de ras. Au chemat la inghetarea anului scolar, la inghetarea examenelor de absolvire, la nepunerea notelor si neincheierea mediilor in cataloage, la toate “nenorocirile” posibile, dar n-au fost ascultate de membri de sindicat. Nimic din ce-au cerut nu s-a intamplat.

Drept pentru care, in perioada verii au disparut de pe ecrane. Liderii si-au incasat indemnizatiile de concediu si s-au indreptat spre statiunile exotice din tarile calde. Spre deosebire de membri simpli de sindicat care s-au indreptat spre rudele din satele si comunele patriei pentru a face rost de niscaiva provizii pentru toamna si iarna ce stau sa vina.

Care sa fie explicatia?

Printre injuraturi si blesteme sindicalistii simpli au inteles esenta problemei: de unde nu e, nici Dumnezeu nu da. Daramite sindicatele.

Or fi inteles capcana statului social: papam tot ce avem prin pensii si salarii bugetare, fara sa construim o economie bazata pe o productie de bunuri si servicii vandabile, intrand in cel mai urat cerc vicios cu putinta. Fara investitii in infrastructura, in educatie, sanatate, nu putem construi o astfel de productie, ca nu vin investitori, mai ales straini, care au bani, tehnologie, management performant, piete de desfacere. Daca nu avem investitori, nu avem contributori la bugetul de stat, deci nu avem pensii si salarii bugetare.

Asa ca ne-am trezit cu dezechilibre structurale majore in mai toate capitolele bugetare, fara sansa de a le rezolva in viitorul previzibil. Ne imprumutam, ne imprumutam, pana s-or trezi creditorii si vor spune stop. Nu mai avem incredere ca sunteti capabili sa returnati banii.

Ce vina au sindicatele?

Daca aveau minte trebuiau sa tipe, dar invers: nu ne mariti pensiile si salariile ca intram in colaps. Ceeace s-a si intamplat.

Sindicatele au luat in colimator statul, in sistemul bugetar, in locul patronilor hrapareti, ca in privat nu prea exista sindicate. Dubla eroare. Statul oricum era inclinat sa cumpere voturi prin mariri de pensii si salarii nejustificate economic, nu avea nevoie de imboldul si tipetele sindicatelor. Pe urma statul nu e producator de plus valoare, de bani, e dependent de sectorul privat, ca nu mai suntem in comunism.

In aceste conditii, activitatea sindicatelor a impins statul la prapastia in care ne aflam acum, in capcana statului social.

Ideea ca nu e treaba noastra de unde ia statul bani, ca nu ne intereseaza mersul economiei, ca nu e rolul nostru gestionarea banului public, este cat se poate de falsa iar reactia membrilor de sindicat care si-au abandonat liderii este relevanta. Au inteles mai bine decat “specialistii” din conducerea sindicatelor cum devine treaba.

E adevarat ca guvernantii au prima vina in faptul ca in loc sa se asigure de mentinerea echilibrelor macroeconomice, de investitii in infrastructura, educatie, sanatate, de creerea unor conditii atractive pentru investitiile straine, au cumparat voturi cu pretul distrugerii viitorului economic al tarii.

Mai grav, au si deturnat spre clientele politice bruma de bani alocata investitiilor. Spre ghinionul lor si nenorocirea noastra, nici alegerile nu le-au castigat iar pe noi ne-au lasat cu pantalonii jos in fata crizei. Lasa ca si noi am fost de acord cu asta, in mod sinucigas, as zice.

Sindicatele nu s-au obosit sa demaste aceasta politica perdanta. Dimpotriva, au tacut malc. Doar au cerut, tot timpul, dati-ne, dati-ne majorari, salariul minim, ajutoare, bilete de tren, prime de vacanta, prime de zambet, de caldura, de frig, tichete de mancare, tichete cadou, haine pentru conditii grele, etc., etc.

Cat despre asa zisele masuri de relansare economica, pe care guvernantii nu sunt in stare sa le ia, aceasta este o alta gogoasa, o ultima diversiune, pe langa toate celelalte. Nu guvernantii produc bunuri si servicii vandabile, de tipul Loganului, care a avut anul trecut o cifra de afaceri de 7,5 miliarde de euro, in an de criza. Daca aveam acum mii de produse de calibrul Loganului, nu aveam treaba cu criza. Aceasta productie se creeaza in ani si ani de investitii in infrastructura, in pregatirea profesionala a tinerilor si cetatenilor, in cadrul legislativ, in increderea investitorilor in mediul de afaceri romanesc. Nu poti sa bati din palme, sa faci din economie bici, care sa mai si pocneasca.

Nu in ultimul rand, relansarea economica se face si intr-un mediu sindical care s-o stimuleze, nu s-o blocheze. Este ceeace au inteles sindicatele americane, dupa o suta de ani de lupta sindicala. Puteam sa invatam din experienta lor.

Acum culegem roadele. Iar la acuzele aduse guvernantilor se sa le adaugam pe cele cuvenite liderilor sindicali : voi n-ati inteles ca ne indreptam spre prapastie cu presiunea pusa pe sistemul bugetar ?

Au inteles mai bine membrii simpli de sindicat. Ca putem sa-i alungam pe toti guvernantii si tot nu vor apare bani pentru pensii si salarii din neant.

Acceptarea reducerii cu 25% a salariilor bugetarilor, fara proteste majore, nici macar de amploarea celor din Grecia, este o dovada a intelepciunii majoritatii salariatilor bugetari: de unde nu e, nici Dumnezeu nu-ti poate da.

Mai corect este sa veghem cum iesim din criza iar in viitor sa-i luam de guler pe guvernanti si sefi de sindicat care isi bat joc de prezentul si viitorul nostru. Ca trecutul nu mai poate fi reinviat. Ce s-a furat e bun furat. De la justitia noastra nu e mare lucru de asteptat.

vineri, 3 septembrie 2010

Inca o palma pe obrazul invatamantului romanesc

Este vorba de studiul realizat de catre fundatia germana Bertelsmann Stiftung, o institutie privata care a alcatuit un clasament al tarilor europene „The ELLI Index – Europe 2010”, referitor la calitatea invatamantului pe parcursul intregii vieti. (ELLI: European Lifelong Learning Indicators).

In acest clasament Romania ocupa, cum altfel, ultimul loc, inca un motiv sa renuntam la fumurile si aprecierile autoelogioase conform carora invatamantul romanesc e bun, dar decredibilizat de rauvoitori si nepatrioti. Imperialistii americani nu mai pot fi invocati, ca suntem prieteni cu ei!

In cele ce urmeaza voi incerca un rezumat al metodologiei si filosofiei de lucru utilizate de autori, urmand ca doritorii sa-si faca propria idee direct de la sursa, din documentul atasat.

Studiul porneste de la premisa ca invatarea pe parcursul intregii vieti (LLL) este un concept abstract dificil de inteles iar nivelul atins de LLL in diferite comunitati greu de masurat. Europa Elli-Index este un prim pas spre a face LLL mai tangibil şi masurabil.

Noutatea consta in faptul ca studiul priveste educatia sub impatrit aspect, efect al invatarii formale, nonformale si informale: a invata sa stii (learning to know), a învăţa să faci (learning to do), a învăţa să trăim împreună (learning to live together) şi a învăţa să fii (learning to be- Learning as Personal Growth).

Invatamantul romanesc a ramas in tiparul dat doar de educatia formala, „a invata sa stii”.

De aici prapastia intre invatamant si piata muncii, intre ce invata elevii in scoala si ce se asteapta de la ei dupa absolvire. Pana si invatamantul comunist avea prevazute in curriculumul scolar gimnazial ore de „lucru manual”, in care elevii invatau cate ceva din pilonul „a invata sa faci”. Apoi exista scoala profesionala, dupa treapta a doua, cand la 16 ani o parte insemnata dintre tineri se indreptau spre invatarea unei meserii, avand, e drept, repartitia in productie asigurata.

Dupa 1990 au disparut, pe rand, o parte dintre grupurile scolare, orele de lucru manual de la gimnaziu si scoala profesionala. Pana si scolile de arte si meserii au fost infiintate si desfiintate de acelasi ministru, dna Andronescu, cu scopul nemarturisit, dar usor de ghicit, ca toti elevii sa faca liceul, sa ia bacalaureatul in conditiile stiute si sa ajunga sa cotizeze in invatamantul superior.

De ceilalti doi piloni (a învăţa să trăim împreună si a a învăţa să fii), ce sa mai discutam, n-au fost niciodata componente ale invatamantul romanesc, cel putin in ultimii 65 de ani.

Asa se face ca elevii nu stiu sa-si evalueze potentialele, inclinatiile, posibilitatile si resursele, aleg trasee educationale fara nicio legatura cu personalitatea si datele personale, aceasta fiind principala cauza de esec scolar.

Evaluarile internationale de genul PISA tin cont in mod esential de cei 4 piloni ai invatarii si de aceea iesim mereu pe ultimele locuri. Invatam in scoala multa teorie, desfiintam scolile profesionale, avem cativa olimpici pe care-i luam drept paravan pentru neputinta de a asigura o instructie de calitate majoritatii elevilor. Iar productivitatea economiei romanesti sufera pentru ca nu avem personal calificat care sa poata fi angajat in activitati direct productive. Investitorii straini incep sa ne ocoleasca si din motivul ca nu gasesc in piata muncii personalul de care au nevoie.

Elli-Index este un indice compozit care combina 36 de indicatori generali si 4 subindicatori, pentru elaborarea unui indice global.

Iata cativa indicatori cu titlu de exemplu

La pilonul „a invata sa stii”:
• Procentul copiilor cu varsta intre 4 ani si 6-7 ani care frecventeaza institutii de invatamant prescolar formal (gradinite)
• Performanta la lectura (PISA)
• Performanta la matematica (PISA)
• Performanta la stiinte (PISA)
• Rata de participare a adultilor in educatia si formarea formale
• Totalul cheltuielilor publice pentru educatie ca procent din PIB

La pilonul „a invata sa faci”:

• Procentul absolventilor de invatamant secundar superior in programe pre-profesionale si profesionale (adica absolventi de scoala profesionala sau licee tehnologice).
• Participarea angajatilor la cursuri de FPC (formare profesionala continua)
• Numarul de ore de cursuri FPC
• Numarul de furnizori de FPC

La pilonul „a invata sa traim impreuna”:

• Implicarea în activitatea de voluntariat sau pentru organizaţii de caritate
• Calitatea de membru intr-un partid politic
• Opinia vis-a-vis de contributia imigrantilor la viata culturala a tarii
• Opinia apropo de libertatea minoritatilor sexuale de a-si trai viata asa cum doresc
• Increderea in alte persoane

La pilonul „a invata sa fii”:

• Practicarea sporturilor
• Participarea la balet, dans, opera, cinema, concerte
• Participarea la LLL
• Utilizarea personala a internetului
• Conformitatea orelor de munca cu angajamentele de familie


Indicatorii prezentati sunt doar cu titlul de exemplu, in calculul indicelui compozit sunt multi mai multi.

Metodologia de evaluare

Elli-Index utilizeaza metodologia si modelul statistic al indicelui de invatare compozit dezvoltat de Consiliul Canadian al Invatarii. Cadrul conceptual se bazeaza pe cei patru piloni de invatare stabiliti de UNESCO.

Modelul statistic este unul complicat pentru ca aduna si converteste datele statistice disponibile in raportarile de tara in parametrii care sa conduca in final la indicele compozit ce ilustreaza calitatea LLL. Specialistii pot analiza in detaliu acuratetea acestui proces, dar pentru publicul larg nu este accesibila o astfel de analiza.

Mi se pare si mie dificil sa cuantifici numarul de utilizatori de internet, efortul acestora de a selecta si procesa informatie utila dezvoltarii lor profesionale, formarea profesionala individuala extraformala, educatia si formarea nonformala, valoarea adaugata in FPC la locul de munca si multe altele de acest tip. Pana la proba contrarie trebuie sa acordam credit statisticienilor ca stiu ce fac si ce spun.

Scorurile finale

Pe o scara de la 1 la 100: Danemarca-75,65; Suedia-71,23; Olanda-66,13; Finlanda-64,96. Acestea sunt campioanele, care ating performante inalte. Media UE-23 este 44,80; Deasupra mediei gasim tari: Belgia-57,32; Anglia-56,92; Austria-53,91; Franta-53,45;Germania-47,77.

Cel mai neperformant grup de tari: Ungaria-27,11; Grecia-23,42; Bulgaria-20,07 si ultima pe lista, cu voia dv., Romania-17,31.

Ce-ar mai fi de spus?

1. Ca nu intamplator ultimele tari din acest clasament au si cele mai mari probleme in plan economic.
2. Curriculumul, structura invatamantului, managementul, alocarea resurselor financiare, formarea initiala si continua a cadrelor didactice sunt strict atributul ministrilor educatiei care s-au perindat in ritm alert si carora trebuie sa le multumim pentru inca o palma internationala pe obrazul educatiei romanesti.
3. Faptul ca de 20 de ani baltim in tiparele invatamantului anterior anului 1990, ca n-am auzit macar de cei patru piloni ai educatiei construiti sub egida UNESCO, este si consecinta activitatii „specialistilor” nostri in educatie, adunati sub acoperisul ISE (Institutul de Stiinte ale Educatiei). Ca se putea si altfel ne-o dovedeste Slovenia, tara fosta comunista care ocupa un onorant loc 11 cu un scor de 47,62.
4. Nici proiectul de Lege a Educatiei Nationale nu pare sa fie la curent cu aceasta noua filosofie aplicata in alte tari ale UE. Are dreptate dl Mihail Hardau cand spune ca un astfel de proiect trebuie cantarit cu atentie, are efect in urmatorii 15-20 de ani, perioada in care ar trebui sa ne refacm sistemele de educatie si formare, sa nu mai fim de rasul Europei.
5. Acesta nu este primul si probabil nici ultimul studiu care nu se bucura de atentie si diseminare din partea Ministerului Educatiei si a structurilor sale teritoriale. Pot sa inteleg ca ii este rusine cu locul ocupat de Romania, ca se considera responsabil de situatie, dara fara o cunoastere clara si extinsa a situatiei in care ne gasim nu avem sanse de progres. Toate astfel de studii, trecute, prezente si viitoare trebuie puse pe site-ul MECTS, in original si traducere si diseminate in randul cadrelor didactice prin obligatie de serviciu a inspectoratelor si directorilor de unitati scolare.

Dl ministru Daniel Funeriu ar trebui sa inteleaga ca desi si-a pastrat postul, bruma de simpatie pe care a avut-o la inceputul mandatului o poate pierde la fel de repede.