Erorile Guvernului Boc

Mai multi cititori ai articolului “Opozitia autista” mi-au reprosat ca nu ma aplec si asupra guvernarii Boc, cu plusurile si minusurile sale.

Contextul economic si politic in care a venit la putere guvernul condus de Emil Boc a fost total nefavorabil. Criza mondiala isi arata deja coltii, economia Romaniei nu avea cum sa se sustraga crizei, este strans legata de piete globalizate prin sistemul bancar integrat, multinationalele ce functioneaza la noi, exporturile care se adreseaza, cum e si firesc, preponderent tarilor din Uniunea Europeana.

Fara o productie de bunuri si servicii vandabile (cu exceptia a doua trei produse, Loganul, produsele Nokia), exporturile noastre se bazau mai mult pe materii prime, fara valoare adaugata mare. Venind dupa o perioada bogata in resurse financiare conjuncturale (banii din privatizari, de la capsunari, din fluxuri financiare externe), socul produs de criza a fost cu atat mai mare.

“Impreunarea” cu PSD, in lipsa altei variante de guvernare, a condus la prelungirea politicilor populiste, prin care guvernul “tot da si da si da”, fara sa stie de unde.

Incercarile timide de reparare a gravelor dezechilibre structurale mostenite de la guvernarea Tariceanu s-au lovit de rezistenta indarjita a PSD, acceptata totusi de PD-L, ambele partide aflandu-se in campania electorala pentru prezidentiale. Ultimele 4 luni ale anului 2009 au fost pierdute, guvernul demis prin motiune de cenzura neavand posibilitatea de a adopta masuri decisive.

Circumstantele atenuante se cam opresc aici.

Erorile guvernului Boc

1.Prima eroare o reprezinta acordarea pensiei minime garantate. De acest ajutor au beneficiat mai mult de 1 milion de persoane, primind fiecare aproape 100 de euro pe luna. In conditiile neaplicarii principiului contributivitatii, iar munca la CAP era insotita, se stie si de furturi masive, ca totul era al intregului popor, masura era populista, dar ilogica economic. Suma totala se ridica la mai mult de 1 miliard de euro pe an, ce urma sa fie platita de la bugetul de stat.

In contextul in care fondul de pensii era grav dezechilibrat, a-l “cocosa” si mai mult cu inca circa 1 miliard de euro pe an a reprezentat o grava eroare. Ce calcule economice au stat la baza acestei decizii este greu de spus. Grav este ca dl Boc a facut aceeasi grava eroare ca si dl Tariceanu. Dupa ce dai ceva, este foarte greu de luat inapoi, atunci cand nu mai ai bani. Ar fi interesant de stiut daca dl presedinte Basescu a agreat aceasta masura.

2.Restructurarea aparatului bugetar a inceput prea tarziu. Desi inca din 2009 s-au promis si adoptat masuri de reducere a aparatului bugetar, acestea n-au produs efecte. Nu se stie de ce, dar cheltuielile bugetare au crescut, in conditiile in care criza economica devenea tot mai amenintatoare. N-ar fi fost mai bine ca fiecare ordonator de credite sa primeasca resurse financiare dupa criterii transparente (numar de elevi la scoli, numar de bolnavi in spitale, numar de contribuabili la fisc, numar de cetateni la primarii si politie, etc.,), apoi managerii sa se descurce, dupa principiul sanatos: mai putini salariati, mai multa munca, salarii mai mari? Iar legea salarizarii unice care a consumat multa energie si negocieri “pana au cazut sub masa”, are un viciu de fond, reminiscenta comunista, nu tine cont de performanta si rezultatele muncii ci doar de grade si vechime, conditii nici necesare nici suficiente pentru prestatii de calitate. Toate se rezolvau daca se delega Consiliilor de Administratie ale unitatilor bugetare salarizarea personalului bugetar. Ca s-ar fi creat si abuzuri, este adevarat. Dar se reglau tot la nivel local, pe baza principiului subsidiaritatii. Iar abuzuri exista si in sens invers, multi bugetari primesc salarii fara sa faca ceva.

3.Concesionarea constructiei de infrastructura. Intrucat statul nu are bani de autostrazi, cai ferate, sisteme de irigatii, etc., singura solutie ar fi ramas concesionarea. Fara mofturi si conditii prealabile greu de acceptat. Asa cum au procedat si alte tari. Cum au reusit si altii (Croatia, Slovenia), reuseam si noi. Locurile de munca si dezvoltarea industriei orizontale ar fi compensat cu prisosinta eventuale pierderi. Lozinca “nu ne vindem tara” nu mai este actuala, ca nu mai avem ce vinde.

4.Conditii fiscale atractive pentru investitiile in agricultura si turism mai mari de 50 milioane de euro. Exemplele stralucite ale Loganului si produselor Nokia ne arata ce inseamna investitiile straine, care aduc bani, tehnologie, management perfomant si piete de desfacere. In loc sa gandeasca masuri strategice, de atragere a investitiilor, fie si prin impozitare zero, guvernul Boc s-a multumit sa gestioneze o situatie nenorocita, de pe o saptamana pe alta, fara sa adopte masuri eficiente pe termen lung. Investitiile ar fi adus locuri de munca si salarii bune romanilor, chiar daca nu taxe si impozite la buget. Decat de loc, tot avem un castig in zona locurilor de munca create in companii private.

5.Privatizarea activelor inca in patrimoniul statului. Exista inca domenii mari, educatia si sanatatea sunt doua exemple, care inghit sume uriase fara sa intoarca societatii serviciile de calitate pe care aceasta le asteapta de la ele si pe care le plateste prin taxe si impozite. Si aceasta pentru ca sunt inca de stat.

Si tot ce este de stat nu este controlat, nu exista nici in prezent standarde de calitate, de functionare, de performanta, care sa conditioneze eliberarea fondurilor salariale. Si chiar daca ar fi, tot ar putea fi pacalite de salariati care stiu ca este mai comoda situatia in care “nimeni nu da socoteala de nimic”. Este suficient sa amintim modul pervers in care sunt fraudate examenele de absolvire din invatamant, sau acordarea concediilor medicale, a pensiilor de invaliditate, etc. De aceea, este preferabila privatizarea unei parti importante a acestor domenii, eventual concesionarea, cu scaderea corespunzatoare a impozitelor platite de cetateni. Adica sa existe o relatie directa intre beneficiarii si furnizorii serviciilor de educatie, formare si sanatate, pentru ca statul, veriga intermediara, a demonstrat ca nu e capabil sa gestioneze aceste servicii in folosul cetatenilor. Doar in folosul clientelelor de partid. In aceasta logica, privatizarea sau concesionarea spitalelor, a universitatilor de stat, a unei parti din invatamantul preuniversitar ar fi benefica, punand in contract direct beneficiari si furnizori.

Ar fi trebuit scoase la privatizare si activele economice ale statului. Mai ales acelea care nu produc nimic, doar inghit resursele bugetare. Dar si celelalte, macar pentru a nu mai constitui refugii pentru clientele politice.

6. Suprematia clientelei politice si fraudarea bugetului de stat de catre aceasta n-au fost stopate de PD-L si de guvernarea Boc. O spune presedintele Basescu, intr-o declaratie publica: “Statul roman, de-a lungul timpului, in paralel cu dezvoltarea democratiei, s-a transformat intr-un stat clientelar cu sprijinul tuturor partidelor”. O mai demonstreaza anchetele DNA, care de la celebrul caz al Monicai Iacob Ridzi, la primarul Solomon de la Craiova sau Gutai de la Ramnicu Valcea, valideaza spusele dlui Basescu. Adevarul este ca aceasta caracatita a clientelei politice, care isi asteapta prada pentru care a luptat in campania electorala n-are leac, se pare. Grav este ca guvernul Boc a adus „caracatita” la putere in deconcentrate prin OUG, desfiintata apoi de Curtea Constitutionala. Dupa care a fost obligat sa plateasca 2-3 salarii pentru aceiasi functie.

7. Modul defectuos de comunicare. Atunci cand fiecare ministru vorbeste ziua ce viseaza noaptea, fara sa existe unitate de vederi la nivelul guvernului, se induc asteptari sau temeri gratuite in societate, in special in mediul de afaceri. In afara cunoscutelor „cartonase galbene”, nimeni n-a vazut pana in prezent cartonasul rosu. Dl Boc a si explicat ca este tolerant, se bazeaza mai mult pe echipa decat pe sanctiuni. O fi asa, dar nu cand ai in mana soarta a 22 de milioane de romani. Atunci nu mai poti fi subiectiv.

8. Relatiile internationale. Dl Boc aproape n-a facut vizite in strainatate, nici macar la Bruxelless. In conditiile in care de exporturi si atragerea de investitori strategici depindem aproape in totalitate. Relatiile personale cu lideri de marca din Uniunea Europeana si alte tari extracomunitare au adus altor tari insemnate avantaje. De asemeni, relatiile cu tarile din spatiul ex-sovietic sunt in mare parte neglijate.

9. Evaluarile gresite ale situatiei economice. Asigurarile repetate ca sunt bani de pensii si salarii, pentru ca apoi sa se anunte masive reduceri creeaza senzatie de neseriozitate si necredibilitate. Nu te poti astepta la solidaritate si incredere din partea cetatenilor cand iti schimbi declaratiile si masurile de la o luna la alta, iar Curtea Constitutionala iti respinge principalele decizii, respingeri doar partial explicabile prin parti-pri-urile politice practicate la CCR.

Si totusi, ce a facut bine guvernul Boc, comparativ cu alte guverne?

A inceput sa spuna adevarul economic. Care chiar daca este dureros, pune bazele restructurarii aparatului bugetar. Sub povara caruia toata economia tarii se cocoseaza.

Incearca sa repare dezechilibrele structurale lasate de altii. Cu mare greutate, cine s-ar bucura cand i se ia inapoi ce i s-a dat. Dar altfel murim cu totii cu bugetarii de gat.

Mai presus de orice, este raul cel mai mic. In conditiile in care opozitia pare anesteziata, nu produce altceva decat circ si scandal, pana la o noua oferta de guvernare doar Guvernul Boc pare decis sa indrepte lucrurile pe un fagas normal. Foarte lent, dar directia pare corecta.

Cat despre relansarea economica, aceasta e un miraj, o fata morgana, pentru ca economiile capitaliste cu piete globalizate nu asculta de guverne ci de propriile legi de evolutie. In afara de fiscalitate si investitii in infrastructura, daca ar avea bani si mai putine guri bugetare de hranit, un guvern nu are ce face.

In concluzie, in lipsa unei oferte serioase a opozitiei, care sa demonstreze ca stie ce trebuie facut pentru a scoate tara la liman, guvernul Boc ramane, totusi, varianta cea mai putin rea in momentul de fata.

PS
Cele de mai sus trebuie luate sub rezerva faptului ca autorul este doar un observator al fenomenului economic si social, nu un specialist in dezvoltare durabila sau macroeconomie.