Ce propune actuala opozitie?

Nu fac parte din comisia de redactare a Programului de Guvernare al ARD, dar cunosc discutiile si propunerile care se fac/s-au facut pentru redactarea sa.

Cum asteptarea este mare, voi incerca sa anticipez la nivel de principii si filosofie acest document important, mai ales ca in zecile de pagini risca sa se piarda exact ideile importante, filosofia sa.

Am impresia ca s-a inteles la nivelul conducerii ARD momentul de inflexiune in care ne aflam, intr-o lume lovita de multiple crize, in cautarea solutiilor salvatoare. Mai multa sau mai putina integrare in UE, mai multe sau mai putine ajutoare sociale, mai mult sau mai putin stat, competitivitate economica-cum se obtine, intgritatea celor care se ocupa de treburile statului-cum se impune, etc., etc.

Oricum si  de ori unde am privi lumea, un lucru e clar: popoarele din vestul Europei au reusit, de-a lungul secolelor, sa-si construiasca un sistem economic-social-politic net superior statelor din estul Europei, si chiar de pe multe alte continente, astfel incat modelul lor de dezvoltare poate fi considerat, firesc, unul de succes.

Intrarea Romaniei in UE poate fi benefica, s-a vazut asta si in ultimii cinci ani. Beneficiem de piata muncii extinse, de investitii, de paza a statului de drept si a democratiei, de modele de urmat in economie, educatie, de transfer de tehnologii, bani, management, piete de desfacere, exemplul stralucit fiind al industriei auto.

Ca tarele clasei politice romanesti impiedica modernizarea tarii dupa modelul european, este iarasi adevarat. Din ce s-a intamplat pana in prezent, din evolutia pozitiva a justitiei, din evenimentele de asta-vara, s-a desprins, cred, ideea, ca nu suntem „sclavii” UE, ci parteneri mai piperniciti care au de invatat si castigat de la o colaborare cu cei puternici, dezvoltati si stabili.

Se discuta acum despre integrare economica, fiscala, bancara, financiara, chiar bugetara si politica, in ultima instanta, de cedare de suveranitate. Sunt alegeri importante de facut si de aceea trebuie discutate intr-o dezbatere ampla.

Ce propune ARD?

1.    Mai multa integritate. Concret, exista planuri ca deja infiintata Comisie de integritate pentru selectia candidatilor sa fie multiplicata si sa-si continuie activitatile in varii sfere de activitate ale viitorului  executiv, administratiei centrale si locale. Disperarea populatiei si a electoratului privind fraudarea bugetelor are temei in realitatea trecuta si a fost inteleasa la justa importanta. Un avantaj este  faptul ca justitia a evoluat mult, DNA si parchetele actioneaza fara teama, si doar schimbarea managementului acestora de catre o viitoare guvernare a USL ar putea sa le puna cu botul pe labe.

2.    Reprofesionalizarea structurilor de conducere, renuntarea la clientele si angajarea de manageri exclusiv pe criterii meritocratice. Stiu ca suna utopic, dar cum falimentul statal, exemplul Greciei, dau frisoane politicienilor constienti, alegerea este mai usor de facut azi, comparativ cu zece ani in urma.

3.    S-a inteles ca statul poate si trebuie sa-si diminueze propriile cheltuieli de functionare, prin schimbarea structurii institutiilor de conducere, ministere, agentii, segmente intregi ale administratie pot fi inlocuite cu aplicatii informatice,  cu computere, care nu fura, nu gresesc si nu cer spaga. Explozia tehnologiilor informatice din ultimii ani permite acest lucru. Poate nu din primul an, dar aceasta va fi o directie importanta a disponibilizarii de resurse pentru dezvoltare, pentru investitiile atat de necesare in infrastructura, educatie, sanatate, justitie, ordine publica.

4.    Protejarea mediului de afaceri, prin scaderea taxei unice la 12%, prin reducerea numarului de taxe si impozite, reducerea taxarii muncii, etc., posibile daca se reduc simultan cheltuielile de functionare ale statului. Este clar ca intr-o lume cu piete globalizate, antreprenorii, gainile care fac oua de aur de pe urma carora traim cu totii, pot fugi acolo unde le este mai bine, unde afacerea lor are sanse mai mari de reusita. Cine intelege mai repede acest lucru si reuseste sa-i atraga, evita sfarsitul tragic: falimentul societatii si natiunii.

5.    Modernizarea sistemelor sociale esentiale, educatia, formarea profesionala, serviciile de sanatate, prin descentralizare si subsidiaritate. Cetatenii stiu ei mai bine decat statul ce le trebuie, nu este nevoie de un intermediar financiar incompetent si pe deasupra cam furacios.

6.    Continuarea integrarii in structurile UE, garantie a respectarii statului de drept, valorilor si principiilor democratice. Riscurile intoarcerii la totalitarism exista chiar si acum, cum s-a vazut in ultimele evenimente provocate de USL. Fara interventia UE am fi plonjat acum intr-o dictatura originala, romaneasca. Ascunsa sub fraze mestesugite, dar tot dictatura. Intr-o lume cu piete globalizate izolarea in subdezvoltarea actuala a Romaniei ne-ar fi fatala.

7.    Mentinerea sub control a echilibrelor structurale, diminuarea multiplelor deficite care afecteaza economia si societatea, preluarea solutiilor de succes din tari ale UE care au gasit inaintea noastra rezolvari pentru reglarea acestor deficite.

8.    Reducerea ajutoarelor sociale, doar pentru acei concetateni care din motive medicale sau exceptionale nu-si pot asigura singuri cele necesare traiului.

9.    Modernizarea structurii administrative a statului, separarea clara a responsabilitatilor si resurselor intre administratia centrala si locala, cu scopul diminuarii cheltuielilor de functionare a acestora.

10.Introducerea standardelor de cost, de procedura si de calitate in toate sistemele bugetare, pentru a controla si diminua cheltuielile, risipa, frauda.

Sigur, se poate obiecta ca nu e sigura vointa politica pentru a aplica toate aceste politici publice. Asa este.

Diferenta fata de alte cicluri electorale rezulta din faptul ca multe tari au luat foc de la incompetenta manageriala a conducatorilor, foc care se apropie si de Romania, si suntem la un bat distanta de a lua foc si noi.

Politica umplerii burtilor

Titlul, socant, cinic  si neelegant, exprima cel mai bine esenta politicii in orice tara din lume.

90% din electorat este motivat in alegerile sale de perspectiva satisfacerii nevoilor imediate si esentiale, printre care hrana se detaseaza la mare distanta.

Cum sa perorezi despre inalte idealuri de libertate, despre integrare europeana, stat de drept,  democratie, drepturi individuale, cand ascultatorilor le ghiortaie matele de foame. Mai ramane sa proclamam si dreptul la foame.

Asa ca orice alegere, acum in decembrie si oricand, va porni de la intrebarea: ce partid sau alianta va fi capabila sa ne umple burtile?

Ieri s-a vazut mai bine ca oricand orientarea celor doua blocuri politice, USL si ARD, Alianta Romania Dreapta.

USL promoveaza un discurs nationalist, agresiv, presarat cu securisti si comunisti,  fara sa fi socotit cati securisti si comunisti are in randurile sale. Demonizand cealalta partida, aflata la Palatul Parlamentului impreuna cu oficialii de seama ai Uniunii Europene.

Un discurs plin de venin  revansard, rezumat la „jos Basescu”, fara perspective si solutii pentru un viitor tot mai incert.

Va fi acest discurs suficient pentru castigarea alegerilor? Sa presupunem ca da.

Doar ca autorii lui si sefii USL nu par sa gandeasca ce va fi adoua zi dupa. Dupa castigarea alegerilor. Cand vor trebui sa dea ce-au promis. Mancare, caldura in case, salarii, joburi, daca nu, si mai bine, ajutoare sociale, spitale, scoli, etc.

Intr-un context cum nu se poate mai nefericit, cand se inchid afaceri, pleaca investitori, scad bursele, alti investitori nu se inghesuie in Romania datorita instabilitatii politice. Cu posibilitati de imprumuturi externe tot mai reduse, cu un varf de sarcina a platii datoriilor externe in 2013, cu un ministru de finante  tacut ca Sfinxul, semn ca fluiera vantul prin magaziile tarii.  Si cu iarna care bate la usa, posibil la fel sau mai dura comparativ cu anii trecuti.

In conditiile in care 46% dintre romani traiesc in saracie, nu reusim sa absorbim fondurile europene,  cu un potential agricol care ar putea hrani usor 80 milioane de suflete, Romania se uita cu jale la tari precum Polonia, Cehia, care se departeaza inaintea noastra in privinta nivelului de trai.

Este relativ usor sa iei voturile cu promisiuni si manifestatii grandioase, mai greu e sa raspunzi pentru promisiuni neonorate. In care caz razbunarea aceluiasi electorat ar putea merge pana la fugaritul pe strazi a mincinosilor, a demagogilor, a celor care promit doar ca sa ajunga la putere, dupa care Dumnezeu cu mila.

Sa nu ne amagim, radicalismul electoratului a crescut in ultimii ani, dorinta si putinta lui de a sanctiona demagogii este clara.

De cealalta parte, Alianta dreptei, ARD, are drept cale de „umplere a burtilor” integrarea politica, bancara, fiscala, economica in Uniunea Europeana. Ceeace presupune respectarea regulilor clubului, printre care, la loc de frunte, statul de drept, separarea puterilor in stat, valori si principii democratice de la care nu admite nicio abatere.

 Romania are de ales intre cele doua alternative, un populism gaunos, nationalism vadimist, demagogie gretoasa, promisiuni desarte si Uniunea Europeana.

Pentru mine alegerea este clara si evidenta.

UE a oferit locuri de munca la trei milioane de romani, care si-au ridicat nivelul de trai, au inteles ce inseamna munca eficienta, a ferit Romania de populisme desantate, ne-a trimis investitori cu bani, tehnologie, management si piete de desfacere. Exact ce noi nu avem.

Ne-a oferit libera circulatie a oamenilor si marfurilor de care am profitat din plin, un exemplu de functionare economica sustenabila si eficienta in Germania, Finlanda, Danemarca, etc. Si alte exemple de care sa ne ferim ca dracu de tamaie: Grecia, Spania, Portugalia.

Romania nu are decat de castigat prin integrarea in UE, chiar de-ar fi numai tinerea in frau a unei clase politice submediocre, inclinata sa sacrifice interesul national pentru propriile interese si ale clientelei de partid.

Adevarat ca si crizele de tot felul, criza datoriilor suverane, a pietelor, a globalizarii, au aparut in acest context si afecteaza pe toata lumea. Rezolvarea unor crize globale vine, mai degraba, dintr-un efort global, nu unul national.

In concluzie, alegerea din decembrie va fi intre o Romanie nationalista, izolata in propria saracie, in bete cu toata Europa, fara solutii economice si sociale vizibile in momentul acesta si o Romanie in proces de integrare in UE, cu sanse de a-si rezolva problemele de dezvoltare economica, sociala, educationala, culturala, impreuna cu alte state ce beneficiaza de un urias potential, experienta, resurse tehnologice, putere financiara, piete extinse.

Si daca ar fi ca electoratul sa aleaga prima varianta, un castig tot va fi: sa bea paharul de cucuta pana la fund, sa simta pe propria burta ce a ales, iar data viitoare sa caste ochii mai bine. Sau sa mature prin revolta populara alegerea gresita.

Ce inseamna interes national si cine il stabileste?

Mai jos un fragment dintr-o discutie privata intre mine si un prieten pe facebook, referitoare la Legea Educatiei Nationale:

Prietenul:

„Domnul profesor, politicienii trebuie sa raspunda la cerintele oamenilor, nu sa voteze legi tampite. Descentralizarea se poate face, asa cum am zis, dar tinand cont de cerintele oamenilor. Basescu nu a inteles nimic si doar a vrut sa fie judecator, profesor, premier, medic, adica de toate. Treaba unui presedinte nu este sa subordoneze Parlamentul sau Guvernul. Trebuie sa se ocupe cu politica externa si sa stabileasca relatii cu celelalte state. Daca mii de profesori au spus nu acestei legi slabe, nu inseamna ca el a respectat cerintele dansilor. A calcat peste cadavre si a facut ce a vrut. Noi, cadrele didactice, suntem grupuri de interese? Cred ca stim foarte bine ce vrem!”

Eu:

„Cerintele oamenilor au dus Grecia in groapa in care este astazi. Trebuie sa existe si resurse, provenite din munca oamenilor. Nu exista munca suficienta si care produce valoare adaugata mare, nu se pot satisface cerintele oamenilor. Politicienii au partea lor de vina, dar nu pot munci in locul a 19 mil. de oameni.
Inca odata, nu profesorii stabilesc interesele societatii, cat timp isi apara doar propriile interese. Daca aveti copii si nepoti, ca mine, ganditi-va la lumea pe care le-o lasati, ganditi-va la Grecia si Spania”!

Prietenul:

„Cine stabileste ce este bine pentru societate? Basescu? Premierul a stabilit ca legea (Educatiei-n.n.) sa fie schimbata pana la sfarsitul anului.” 

Eu: 

„Si el, pentru ca a fost ales presedinte si multi altii care inteleg binele societatii. Dar cine, profesorii? Si de unde stiti cum gandesc toti? Eu stiu destui care gandesc ca mine.”

Prietenul:

„Cunoscutii dumneavoastra nu reprezinta o tara intreaga. Nu, Basescu n-a inteles nimic. Nu inseamna ca daca a fost ales trebuie sa faca ce vrea, sa ia decizii impotriva noastra. Ceea ce a vrut el n- a fost descentralizare. A vrut sa ajute oamenii PDL sa intre in invatamant mai usor cu ajutorul primarilor. Asadar, analiza mea este pur reala!”

Eu:

„Nici ce spuneti dv. nu reprezinta o tara intreaga. este parerea dv. si, probabil, a cercului dv. de cunoscuti. De unde stiti cum gandeste o tara intreaga?”

Multe discutii de acest fel m-au condus la intrebarea: cine este indrituit sa stabileasca „interesul national”? Cum il promoveaza si cum il pune in opera?

Intrebarea este importanta, atata timp cat fiecare tabara politica se autoproclama detinatoarea interesului national si singura in stare sa-l  operationalizeze.

Mai intai, ce NU inseamna interes national?

Din fericire avem un exemplu, Grecia, cu paradigma „14 salarii, 14 pensii”. Fara sa existe resurse reale pentru ele. Doar imprejurarea ca este in zona euro si multe banci franceze, germane, italiene au expuneri mari pe Grecia a facut sa nu se prabuseasca in neant, in ciuda celor 500 miliarde euro datorie. 

Nu e cazul Romaniei. Ar fi lasata sa se duca de-a berbeleacul pe toboganul falimentului fara vreo lumanare la capatai. 

Asa ca „cerintele oamenilor”, de care vorbea prietenul mai sus, pot fi satisfacute in masura existentei resurselor reale. Care resurse sunt create de mediul de afaceri privat, nu de stat, nu de politicieni sau de clasa politica. 

Acestia sunt vinovati daca nu reusesc sa contureze un cadru legislativ si normativ corect, cinstit, functional, pentru competitia economica si in alte sectoare, de exemplu in educatie. Doar competitia genereaza calitate, asta au inteles popoarele aflate cu multe trepte mai sus pe scara bunastarii.

La limita, chiar cu un cadru normativ ideal, pot exista motive (calamitati naturale, crize mondiale, o piata a muncii disfunctionala, cu salariati refractari la munca indarjita si de calitate, fara specialisti si muncitori calificati), care sa nu duca la un nivel de trai acceptabil.

Platim pretul unei iluzii intretinuta, adevarat, de clasa politica: conducerea politica trebuie „sa dea” pensii, salarii, bunastare, nivel de trai decent. Contra voturi. Ca in Grecia.

Total fals, si pana nu invatam ca nu este asa nu ne va fi bine.

Exista un „bine comun”, interese comune, interes national, dincolo de „cerintele” profesorilor si/sau altor segmente ale societatii. 

Binele comun cuprinde: securitatea nationala, ordinea publica, institutii puternice si independente de politic, in special in justitie, politica externa si de aliante, cadru legislativ atractiv si benefic mediului de afaceri, infrastructura comuna (transporturi, irigatii, servicii sociale esentiale, retele informatice, etc.), rezervele strategice ale tarii si modul de exploatare a lor.

Binele individual, in special  nivelul de trai, este responsabilitatea fiecaruia, nu a statului, dupa resursele intelectuale si fizice proprii, diferite de la individ la individ. Si pentru care nu poate si nu trebuie invinovatit altcineva, eventual Traian Basescu, cum avem obiceiul noi romanii. Sa cautam tapi ispasitori pentru propriile esecuri si neputinte, acuzand pe altii ca nu fac din economie bici care sa mai si pocneasca.

Iar cine nu este multumit de situatia din Romania are acum posibilitatea, daca invata limbi straine, sa-si caute fericirea si pe alte meleaguri, in Uniunea Europeana. 

Cine stabileste interesul national?

Elitele conducatoare, stiintifice si academice. Cei care se pricep, nu cei care mint si promit marea cu sarea, pentru a obtine voturi. Specialisti in macroeconomie, academicieni, politicieni si conducatori care cunosc domeniul. (Funeriu este un excelent exemplu, a vazut cum functioneaza educatia si formarea profesionala in multe tari performante).

Presedintele Traian Basescu este de asemeni un factor de decizie, pentru ca a fost ales de cetateni si pentru aceste motive, sa conduca tara pe un drum al prosperitatii. 

La urma urmei este destul de simplu. Trebuie doar sa nu facem ce au facut grecii, spaniolii, si alte cateva popoare. Sa consume ce nu au, din imprumuturi, fara siguranta ca le vor restitui vreodata. Politica aceasta merge cat merge, dar la un moment dat se blocheaza acest Caritas gigantic si se rupe filmul. Exact ce s-a intamplat.

Acesta este interesul national in actualul context. Sa consumam doar ce producem, sa reducem cheltuielile de functionare a statului in favoarea protejarii mediului privat de afaceri, a gainii care produce oua de aur. Fara de care flamanzim cu totii. Ca s-ar putea sa fuga la vecini, unde este un mediu de afaceri mai bun.

Sa investim in infrastructura ca sa atragem investitori cu bani, tehnologii, management, piete de desfacere. Fara ei este foarte greu sa progresam, dupa cum ne arata diferentele dintre batrana Dacie si Logan.  

Fara o productie de bunuri si servicii vandabile, cu valoare adaugata mare, nu putem avea pretentii la salarii si pensii suficiente si sustenabile pe termen mediu si lung. E simplu.

Aceasta productie nu se construieste peste noapte, prin decret prezidential sau HG. Doar prin munca asidua si tenace, printr-un  cadru legislativ inteligent si dedicat acestui obiectiv. 

Iar daca va fi sa alunecam in groapa falimentului, aceasta ne va inghiti pe toti, fara deosebire de conturi si vile. Isi fac iluzii cei care cred altfel.

Cine este Ștefan Vlaston?

Pentru ca răul să triumfe în vremuri de criză, este suficient ca oamenii buni să rămână deoparte.

 In momentul de fata pensionar, dupa o cariera de 30 de ani de profesor de matematica la liceul Petre Poni din Bucuresti, dintre care 16 ani director. Am invatat in liceul Traian din Drobeta Tr. Severin, olimpic la matematică, fizică și limba română. Până la nivel regional. Pasionat de politică de la 10 ani. Cultura, nu numai politică, la Europa Liberă (Noel Bernard, cu ale sale editoriale de sâmbăta, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Nestor Rates, etc.). BBC, Vocea Americii, în general posturile care ne țineau „în viața” spirituală anticomunistă. Lecturi multiple, tot ce-mi cădea în mână, sute, poate mii de cărți.

Cu părinți de condiție modestă, am plecat singur la facultate, fără niciun sprijin, cu experimente pe la Electronica si Tc, dar am terminat Matematica, Universitatea Bucuresti. Facultatea, simultan cu întemeierea familiei, pornită de la zero.

 Cu apartament luat în rate de la OCLPP. O poveste simplă, ca atâtea altele. Si cu doi copii, un băiat (Eduard) și o fată (Bianca), acum realizați în mediul privat. Fiecare la casa lui. Și cu două nepoțele, Maria și Ioana. După 12 ani în care am lucrat la primul sistem informatic comercial, am ajuns profesor de matematică la Liceul Industrial nr 7. M-am atașat imediat de elevii mei și ei de mine. Am facut o pasiune din meseria pe care am urmat-o cu dăruire și fără întrerupere 30 de ani. Si care mi-a dăruit, la rândul ei, nenumărate satisfacții. N-am avut olimpici, am avut mai mult de-atât, suflete de băieți și fete cărora le-am dăruit sufletul și mintea mea. Daca ar fi s-o iau de la capăt, mi-aș alege aceeasi meserie.

 În ianuarie 1990 am devenit director, cu votul colegilor și elevilor. Deși eram profesor suplinitor și cu gradul definitiv. A fost prima și ultima oară când a fost posibil așa ceva. Am ramas director, o primă etapă, până în 2004, când un tânăr de 15 ani, din afara școlii, fugit de trei luni de acasă, a murit de pancreatită cronică într-un internat al liceului, pe unde se aciuise. Inițial s-a crezut că din cauza drogurilor, ipoteză eliminată după necropsie. N-am fost anchetat, nu mi s-a luat măcar o declarație. Mi-am înaintat demisia pentru a înlesni ancheta, demisie acceptată după două luni, cu motivații mai ales politice. În 2006 am revenit în funcția de director, pentru doi ani, după care am fost dat afară din ordinul expres al ministrului Adomniței, pentru că îi criticam politicile din educație. Am ieșit la pensie în 2010.

În 2005 am inițiat, împreună cu alți colegi, asociația EDU CER, (Educație și Cercetare, www.educer.ro) care a ajuns repede principala forță a societății civile în materie de educație, un critic vehement al tuturor evoluțiilor negative din educație, cercetare și formare profesională. Colegi și amici din universitar, cercetare, preuniversitar, mi-au făcut onoarea să mă aleagă președinte și purtător de mesaj. Cel mai recent succes, demascarea plagiatelor ministrului Ioan Mang.

De-a lungul timpului am colaborat cu personalități marcante, Mircea Miclea, Daniel Funeriu, Florin Colceag, Nicolae Dragulanescu, Marian Stas și alții.

Actuala Lege a Educației Naționale cuprinde și multe din propunerile și ideile mele. În numeroase articole, peste 500, în zeci de emisiuni radio și tv, am promovat interesul elevilor, studenților și părinților, interesul național, evoluția economiei fiind strâns legată de calitatea sistemelor de educație și formare profesională. Politic. N-am fost membru PCR, am urât și urăsc comunismul și socialismul. Cred cu tărie că fiecare isi faureste cu munca și inteligența proprie destinul. Și că nu trebuie să depinde de alții, de stat, de guvern, de regimul politic, care creează condițiile, contextul, necesare nu și suficiente pentru o viață decentă. M-am înscris în UFD, (1998), care a fuzionat apoi cu PNL. Am fost simplu membru al PNL până în 2008, când am fost dat afară din partid, simultan cu eliminarea din funcția de director.

Singura tentație politică ulterioară a venit de la Mihail Neamțu, cu solicitarea de a participa la prima ședință de constituire a Noii Republici. De atunci sunt aici, alături de cei care pun muncă, pasiune, bani, efort, în dorința nu de căpătuire, ci de a construi o viață mai bună pentru noi, pentru copii și nepoții noștri. Pentru mine, mizele unei viitoare cariere, de orice fel, nu mai există.

Sunt motivat de încrederea și convingerea că stau alături de oameni de caracter, cu un proiect comun, aspirații și idealuri comune. Necesitatea implicarii oamenilor de buna credinta, integri, care sa puna interesele societatii deasupra propriilor interese, reprezinta sanbsa poilitica, economica, sociala a momentului in care se afla Romania.

Familia mea este compusa din sotie, doi copii in varsta de 35 si 42 de ani si doua nepoate. Copiii lucreaza in mediul privat si castiga relativ bine, comprativ cu media veniturilor din Romania Resursele financiare pe care le voi mobiliza provin din sponsorizari, ajutoare de la familie, imprumuturi bancare. Expertiza mea se refera la politicile publice sectoriale, in zona educatie si formare profesionala, in care am acumulat competente in 30 de ani de activitate. Cred in libertatea omului de a-si decide singur destinul, fara ingerinta statului, cu cat mai putine constrangeri legislative si normative.

Statul trebuie sa fie unul minimal, creator de cadru normativ si competitiv, arbitru al competitiei economice, profesionale, responsabil pentru calitatea si legalitatea bunurilor si serviciilor aflate in piata, dar nu si jucator, actor, in aceasta piata.

Bacalaureatul, un examen fără relevanță

Motto: „Universitatea Spiru Haret și alte universități controlează Ministerul Educației și Parlamentul României”.Mihail Hărdău, ex-ministru al Educației Totul a început în 1990, cu o cerere de diplome formidabilă. Liceale și universitare. Diplome care-și găseau valoare de întrebuințare în piața muncii, încă dominată de stat, principal angajator. Inclusiv pentru cei deja angajati la stat, dar care își ridicau statutul profesional și salarial cu ajutorul unor diplome de nimeni verificate. Cum cererea creează oferta, zis și făcut. Cu sprijinul parlamentarilor și Ministerului Educației, s-a dezvoltat în câțiva ani o adevarată industrie, cunoscută sub sintagma „fabrici de diplome”, evaluată la circa un miliard de euro pe an. Trecerea de 125.00 de studenți în 1990, la 8-900.000 în zece ani, s-a făcut cu un rabat imens de calitate, profesorii, conferențiarii, doctoratele, nu se fac la comandă, în câțiva ani. Dar fabricile de diplome, odată pornite, aduceau venituri fabuloase fondatorilor, mai ales ca funcționau în regim de instituții de interes public, fără să plătească taxe și impozite precum alte entități comerciale. Odată cu trecerea anilor și „materia primă” a fabricilor de diplome se reducea numeric. De la început, mistificarea, fraudarea, ipocrizia organizării examenului de bacalaureat a fost esențială în această adevarată conspirație împotriva educației. Viitorii cotizanți ai fabricilor de diplome, private dar și de stat, nu trebuiau blocați într-un examen. (La un moment dat, universitățile de stat, invidioase pe cat de ușor se îmbogățesc privații, au cerut și obținut și ele taxarea studenților, chiar până la un nivel de 70% din cifra de școlarizare). Cum amatori erau suficienți, toată lumea câștiga, cel puțin pe termen scurt și mediu. Părinții își vedeau odraslele intrate în categoria „boierilor”, directorii, inspectorii și profesorii se puteau lăuda cu procente de promovare magnifice, pe lângă alte foloase neortodoxe, iar cei mai câștigați, universitarii, la ușile cărora veneau valuri, valuri de amatori de diplome și plătitori de taxe. Și mai grav, ministrul Ecaterina Andronescu a desființat școala profesională, în vechea organizare, înlocuind-o cu scoli de arte și meserii, o struțo-camilă de care nu avea nimeni nevoie. Elevii cei mai slabi, cu note de 2,3,4, veneau la licee tehnologice unde, comparativ cu elevii din filiere teoretice, aveau triple sarcini de învățare: curriculumul general-teoretic, tehnic-teoretic și cel de instruire practică. Bineînțeles că nu asimilau nimic temeinic, iar prima sacrificată a fost instruirea practică. Pe ruta progresivă, cu un an mai lungă, ajungeau tot la bacalaureat, îl luau și pe acesta și mergeau la universitate. Chiar dacă nu știau să scrie corect sau minime calcule aritmetice. Examenul de admitere la licee ar fi avut șansa să elimine pe acei elevi care nu aveau resursele specifice unui traseu educațional conceptual-teoretic, pretențios. A fost eliminat din aceleași considerente: drum întins și fără piedici spre fabricile de diplome. La faptul că productivitatea, competitivitatea, atractivitatea economiei depind esențial de sistemele de educație și formare profesională nu se gândea nimeni, dintre cei plătiți s-o facă. S-a ajuns la aberații de genul: • Universitatea Spiru Haret a avut, la un moment dat, 340.000 de studenti înmatriculați, la 750 profesori titulari; • Aproape toți absolvenții unei serii de liceu se regăseau în învățământul superior; • La un liceu celebru din Mehedinți, toți elevii au obținut la proba de educație fizică note de 10; n-a fost unul mai grăsuț, într-o dispoziție fizică proastă, nu s-a împiedicat nici unul la probele sportive. • Tot județul Mehedinți a avut următoarea evoluție a procentului de promovare, în perioada 2010-2012: 99%, 82%, 27%, 53%, 30%. Halucinant, fiind vorba de zeci de mii de elevi, care nu se supun legilor statistice! Si a venit trezirea Ministrul Daniel Funeriu a avut tăria să întrerupă cursul mistificării și ipocriziei în organizarea examenului de bacalaureat. Ideea camerelor de supraveghere a avut un efect salutar, prin prisma ajungerii la procente de promovare apropiate de realitate: 45%, 16%, 44%, sunt procentele la ultimele trei examene de bacalaureat. Miraculos e faptul că a găsit audiență la cei 40.000 de profesori, inspectori, directori, participanți la organizarea și supravegherea examenelor de bacalaureat. Diplomele nu-și mai găsesc valoare de întrebuințare în piața muncii, odată cu ieșirea statului ca principal angajator din această piață. Angajatorii privați nu se uită doar la diplome, fără interviu, probe de lucru, angajare de probă. Așa se face ca anul acesta nici măcar nu s-au înscris la examenul de bacalaureat toți cei care aveau dreptul s-o facă. Nu-i mai ajută diplomele la obținerea unui job bine plătit. Ne apropiem de revenirea la paradigma „meseria brățară de aur”, care să înlocuiască „diploma deschizătoare de uși la angajare”. O spune și piața muncii, în care raportul între joburi ce necesită studii superioare și celelalte este 1/15. Privind retrospectiv, cine este mai vinovat pentru evoluția sistemeleor de educație și formare profesională? În primul rând statul, guvernele, care au sacrificat interesele economiei naționale pentru interesele private ale fabricilor de diplome. Trebuiau create multiple trasee educaționale și îndrumați tinerii, prin orientarea școlara și profesională, prin examene de admitere la licee, pe acele trasee congruente cu resursele, inclinațiile, talentele fiecăruia. În al doilea rând părinții și elevii, care s-au lăsat orbiți de mirajul unei cariere profesionale de „boieri”, fără să se întrebe dacă au și datele personale necesare. Așa că, după ce obțineau diplomă după diplomă, cumpărate sau cu eforturi minime, se trezeau la 23-24 de ani, cu buzunarele burdușite de diplome, dar fără să știe să facă ceva concret. Și luau totul de la zero, după ce cheltuiseră și ei și statul resurse importante de bani și timp. În al treilea rând profesorii, directorii și inspectorii, bucuroși că educația este „locul unde nimeni nu dă socoteală de nimic”. Dăm acum socoteală cu toții, ca nație, când spectrul economic al Greciei ne suflă în ceafă. Ce este de făcut? Implementarea Legii Educației Naționale, completată cu lucruri care n-au fost prinse în lege: salarizarea după performanță și rezultatele muncii, evaluarea post finanțare a resurselor financiare investite-evaluare de terță parte, eventual din afara țării, creșterea bugetului educației doar după realizarea mecanismelor de verificare și control a randamentului investirii banilor, fără de care aceștia dispar ca apa în nisip. Poate că ar trebui să regândim conceptul de cultură generală, obținută într-un gimnaziu prelungit până la 16 ani, urmând ca apoi să urmeze perioada de profesionalizare, în cadrul școlilor profesionale și filierei tehnologice (vocaționale) a liceelor sau de preprofesionalizare, în cadrul filierei teoretice a liceelor. În privința viitoarelor examene de bacalaureat există o soluție simplă, dată de nivelul la care au ajuns aplicațiile informatice, asemănătoare examenului de rezidențiat de la medici. Candidații primesc teste grilă personalizate, generate de aplicații informatice în dimineața examenului dintr-un bazin de teste standardizate, similare dar nu identice. Astfel se oprește fraudarea, iar corectarea se face de asemeni informatizat. Cu exceptia examenelor de comunicare în limba română și limbi străine. Fără un efort de modernizare și schimbare a paradigmei educaționale nu vom reuși să integrăm România în Uniunea Europeană, de la care ar fi trebuit să învățăm deja că școala înseamnă a „învăța să știi, să faci, să fii, să traim împreună”. Suntem încă departe de acest deziderat.