Bacalaureatul, un examen fără relevanță

Motto: „Universitatea Spiru Haret și alte universități controlează Ministerul Educației și Parlamentul României”.Mihail Hărdău, ex-ministru al Educației Totul a început în 1990, cu o cerere de diplome formidabilă. Liceale și universitare. Diplome care-și găseau valoare de întrebuințare în piața muncii, încă dominată de stat, principal angajator. Inclusiv pentru cei deja angajati la stat, dar care își ridicau statutul profesional și salarial cu ajutorul unor diplome de nimeni verificate. Cum cererea creează oferta, zis și făcut. Cu sprijinul parlamentarilor și Ministerului Educației, s-a dezvoltat în câțiva ani o adevarată industrie, cunoscută sub sintagma „fabrici de diplome”, evaluată la circa un miliard de euro pe an. Trecerea de 125.00 de studenți în 1990, la 8-900.000 în zece ani, s-a făcut cu un rabat imens de calitate, profesorii, conferențiarii, doctoratele, nu se fac la comandă, în câțiva ani. Dar fabricile de diplome, odată pornite, aduceau venituri fabuloase fondatorilor, mai ales ca funcționau în regim de instituții de interes public, fără să plătească taxe și impozite precum alte entități comerciale. Odată cu trecerea anilor și „materia primă” a fabricilor de diplome se reducea numeric. De la început, mistificarea, fraudarea, ipocrizia organizării examenului de bacalaureat a fost esențială în această adevarată conspirație împotriva educației. Viitorii cotizanți ai fabricilor de diplome, private dar și de stat, nu trebuiau blocați într-un examen. (La un moment dat, universitățile de stat, invidioase pe cat de ușor se îmbogățesc privații, au cerut și obținut și ele taxarea studenților, chiar până la un nivel de 70% din cifra de școlarizare). Cum amatori erau suficienți, toată lumea câștiga, cel puțin pe termen scurt și mediu. Părinții își vedeau odraslele intrate în categoria „boierilor”, directorii, inspectorii și profesorii se puteau lăuda cu procente de promovare magnifice, pe lângă alte foloase neortodoxe, iar cei mai câștigați, universitarii, la ușile cărora veneau valuri, valuri de amatori de diplome și plătitori de taxe. Și mai grav, ministrul Ecaterina Andronescu a desființat școala profesională, în vechea organizare, înlocuind-o cu scoli de arte și meserii, o struțo-camilă de care nu avea nimeni nevoie. Elevii cei mai slabi, cu note de 2,3,4, veneau la licee tehnologice unde, comparativ cu elevii din filiere teoretice, aveau triple sarcini de învățare: curriculumul general-teoretic, tehnic-teoretic și cel de instruire practică. Bineînțeles că nu asimilau nimic temeinic, iar prima sacrificată a fost instruirea practică. Pe ruta progresivă, cu un an mai lungă, ajungeau tot la bacalaureat, îl luau și pe acesta și mergeau la universitate. Chiar dacă nu știau să scrie corect sau minime calcule aritmetice. Examenul de admitere la licee ar fi avut șansa să elimine pe acei elevi care nu aveau resursele specifice unui traseu educațional conceptual-teoretic, pretențios. A fost eliminat din aceleași considerente: drum întins și fără piedici spre fabricile de diplome. La faptul că productivitatea, competitivitatea, atractivitatea economiei depind esențial de sistemele de educație și formare profesională nu se gândea nimeni, dintre cei plătiți s-o facă. S-a ajuns la aberații de genul: • Universitatea Spiru Haret a avut, la un moment dat, 340.000 de studenti înmatriculați, la 750 profesori titulari; • Aproape toți absolvenții unei serii de liceu se regăseau în învățământul superior; • La un liceu celebru din Mehedinți, toți elevii au obținut la proba de educație fizică note de 10; n-a fost unul mai grăsuț, într-o dispoziție fizică proastă, nu s-a împiedicat nici unul la probele sportive. • Tot județul Mehedinți a avut următoarea evoluție a procentului de promovare, în perioada 2010-2012: 99%, 82%, 27%, 53%, 30%. Halucinant, fiind vorba de zeci de mii de elevi, care nu se supun legilor statistice! Si a venit trezirea Ministrul Daniel Funeriu a avut tăria să întrerupă cursul mistificării și ipocriziei în organizarea examenului de bacalaureat. Ideea camerelor de supraveghere a avut un efect salutar, prin prisma ajungerii la procente de promovare apropiate de realitate: 45%, 16%, 44%, sunt procentele la ultimele trei examene de bacalaureat. Miraculos e faptul că a găsit audiență la cei 40.000 de profesori, inspectori, directori, participanți la organizarea și supravegherea examenelor de bacalaureat. Diplomele nu-și mai găsesc valoare de întrebuințare în piața muncii, odată cu ieșirea statului ca principal angajator din această piață. Angajatorii privați nu se uită doar la diplome, fără interviu, probe de lucru, angajare de probă. Așa se face ca anul acesta nici măcar nu s-au înscris la examenul de bacalaureat toți cei care aveau dreptul s-o facă. Nu-i mai ajută diplomele la obținerea unui job bine plătit. Ne apropiem de revenirea la paradigma „meseria brățară de aur”, care să înlocuiască „diploma deschizătoare de uși la angajare”. O spune și piața muncii, în care raportul între joburi ce necesită studii superioare și celelalte este 1/15. Privind retrospectiv, cine este mai vinovat pentru evoluția sistemeleor de educație și formare profesională? În primul rând statul, guvernele, care au sacrificat interesele economiei naționale pentru interesele private ale fabricilor de diplome. Trebuiau create multiple trasee educaționale și îndrumați tinerii, prin orientarea școlara și profesională, prin examene de admitere la licee, pe acele trasee congruente cu resursele, inclinațiile, talentele fiecăruia. În al doilea rând părinții și elevii, care s-au lăsat orbiți de mirajul unei cariere profesionale de „boieri”, fără să se întrebe dacă au și datele personale necesare. Așa că, după ce obțineau diplomă după diplomă, cumpărate sau cu eforturi minime, se trezeau la 23-24 de ani, cu buzunarele burdușite de diplome, dar fără să știe să facă ceva concret. Și luau totul de la zero, după ce cheltuiseră și ei și statul resurse importante de bani și timp. În al treilea rând profesorii, directorii și inspectorii, bucuroși că educația este „locul unde nimeni nu dă socoteală de nimic”. Dăm acum socoteală cu toții, ca nație, când spectrul economic al Greciei ne suflă în ceafă. Ce este de făcut? Implementarea Legii Educației Naționale, completată cu lucruri care n-au fost prinse în lege: salarizarea după performanță și rezultatele muncii, evaluarea post finanțare a resurselor financiare investite-evaluare de terță parte, eventual din afara țării, creșterea bugetului educației doar după realizarea mecanismelor de verificare și control a randamentului investirii banilor, fără de care aceștia dispar ca apa în nisip. Poate că ar trebui să regândim conceptul de cultură generală, obținută într-un gimnaziu prelungit până la 16 ani, urmând ca apoi să urmeze perioada de profesionalizare, în cadrul școlilor profesionale și filierei tehnologice (vocaționale) a liceelor sau de preprofesionalizare, în cadrul filierei teoretice a liceelor. În privința viitoarelor examene de bacalaureat există o soluție simplă, dată de nivelul la care au ajuns aplicațiile informatice, asemănătoare examenului de rezidențiat de la medici. Candidații primesc teste grilă personalizate, generate de aplicații informatice în dimineața examenului dintr-un bazin de teste standardizate, similare dar nu identice. Astfel se oprește fraudarea, iar corectarea se face de asemeni informatizat. Cu exceptia examenelor de comunicare în limba română și limbi străine. Fără un efort de modernizare și schimbare a paradigmei educaționale nu vom reuși să integrăm România în Uniunea Europeană, de la care ar fi trebuit să învățăm deja că școala înseamnă a „învăța să știi, să faci, să fii, să traim împreună”. Suntem încă departe de acest deziderat.