Învățământul are Coduri de Etică. Și?

A apărut în dezbatere publică Codul de Etică pentru Învățământul Preuniversitar. Am mai avut prevederi legate de etica meseriei de dascăl și în alte acte normatice anterioare. Și ne găsim acolo unde suntem astăzi cu educația. Pentru că nu de legi și norme am dus lipsă ci de impunerea aplicării lor.
Să vedem dacă sunt șanse ca după promovarea noului Cod de Etică, educația să nu mai fie locul unde nimeni nu răspunde de nimic.
Prevederile Codului se regăsesc, în parte, printre cele 10 porunci.
La art. 7 se prevede:
(4) Interzicerea oricăror activităţi care generează corupţie:
a) fraudarea examenelor de orice tip contra bani, obiecte, servicii etc;
b) solicitarea de către personalul didactic a unor sume de bani sau cadouri în vederea obţinerii de către elevi a unor rezultate şcolare incorecte;
c) traficul de influenţă şi favoritismul în procesul de evaluare;
d) colectarea de fonduri de la elevi sau de la părinţii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice antrenate în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de evaluare (examene şi evaluări naţionale, olimpiade, alte concursuri şcolare etc.);
e) interzicerea meditaţiilor cu proprii elevi, contra unor avantaje materiale.

Punctul e) ar avea mai degrabă forumularea:
e) interzicerea meditaţiilor cu elevii din școala (școlile) unde funcționează cadrul didactic, contra unor avantaje materiale.
Formularea este necesară pentru a elimina schimbul de elevi la meditație între colegii de cancelarie, caz în care subiectivismul în evaluare tot nu dispare. În rest, toate prevederile au existat și până acum, dar n-au fost respectate.
Relațiile sexuale din ultima vreme, între dascăli și elevi(e), au speriat așa de tare autoritățile încât sunt interzise de două aliniate din Cod, tot la art 7(1):
d) excluderea oricăror forme de abuz sexual, emoţional sau spiritual;
e) interzicerea hărţuirii sexuale şi a relaţiilor sexuale cu elevii, inclusiv a celor consensuale;

Ipoteza consensualității stârnește dezgustul. Chiar așa inconștienți profesori s-au strecurat în învățământul românesc, încât să nu fi aflat că nu poate exista consensualitate între pacienți și medici, între elevi(e) și profesorii lor, pentru că unii sunt în stare de vulnerabilitate față de ceilalți? Că între un om matur, cu studii superioare, cu discernământul (presupus) pe care ți-l dă educația universitară, cultura și un elev, cel mai adesea sub 18 ani, nu se poate pune semnul egalității?

Există o listă lungă de interdicții, sarcini, obligații, mai importante sunt mecanismele de impunere a acestora.

O primă fisură apare la art. 15
(1) În cazul încălcării neintenţionate a prevederilor codului, fapt dovedit în urma anchetei şi audierilor comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de etică, persoana în cauză va fi consiliată cu privire la înţelegerea situaţiei de încălcare a principiilor codului de etică şi, respectiv, va fi sprijinită pentru concilierea amiabilă cu partea reclamantă.

Aproape la orice se poate aplica acest aliniat. Am pocnit un elev fără intenție, doar pentru că m-a enervat, am facut sex cu un elev(ă) fără intenție, ne-a luat valul pe amandoi la meditație, i-am dat notă prea mare la bacalaureat fără vreo intenție ascunsă, să-și ia și el un serviciu mai bun. Când lovești un pieton pe stradă cu mașina, o faci neapărat cu intenție? Înseamnă că vei fi consiliat să fii mai atent în viitor? Reprezintă o eroare gravă acest aliniat și trebuie eliminat.

Să vedem, în continuare, modul de impunere a respectării prevederilor acestor acte normative.

Există înființate, prin OM 5550/6 octombrie 2011, un Consiliu National de Etică, format din 378 de membri (!), din care se constituie și Comisiile Județene de Etică. Ce rol au aceste comisii? Nu e prea clar. Elaborează Codul de Etică, urmăresc respectarea lui, fac rapoarte anuale, se sesizează la depunerea unor reclamații, se autosesizează la apariția unor semnale de încălcare a Codului de Etică, fac anchete, iar la art. 13

(9)Comisia de etică va analiza şi va stabili dacă faptele imputate reprezintă o abatere de la principiile codului de etică. Atunci când comisia consideră că fapta imputată reprezintă o încălcare minoră a codului de etică, se va propune părţilor concilierea pe cale amiabilă sau, în funcţie de caz, comisia va propune o atenţionare colegială.

Și dacă nu este o încălcare minoră, ce se întamplă? Nu se știe, OM 5550 nu spune nimic.

Ciudată, chiar ridicolă, este și prevederea de la art. 10, referitoare la atribuțiile Consiliului Național de Etică:
d)prezintă anual un raport cu privire la faptele sesizate şi analizate în cadrul consiliului. În conţinutul raportului nu vor fi prezentate decât estimativ sesizările şi reclamaţiile considerate şi demonstrate ca nefondate, iar pentru cazurile cu implicaţii minore se va păstra confidenţialitatea în privinţa identităţii persoanelor implicate. Acest raport se face public.

Adică, în raportul anual privind starea eticii din educație se vor prezenta doar reclamațiile și sesizările nefondate, că pe alea fondate nu trebuie să le aflăm, să nu denigrăm sistemul educațional. Suntem în plin sistem comunist, nu știu cum a putut semna ministrul Funeriu un astfel de ordin!

Că nu este o greșeală o demonstrează și art. 13:

(14)Preşedintele comisiei de etică prezintă consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar şi conducerii Consiliului naţional de etică, anual, un raport cu privire la faptele sesizate şi analizate în cadrul comisiei. În conţinutul raportului vor fi prezentate, estimativ, sesizările şi reclamaţiile considerate şi demonstrate ca nefondate iar pentru cazurile cu implicaţii minore se va păstra confidenţialitatea în privinţa identităţii persoanelor implicate.

Cum activitatea în aceste comisii reprezintă muncă patriotică, nefiind remunerată, nu cred că va avea mai mult decât menirea să sperie cadrele didactice cu organisme de verificare și control din afara școlii.
Mecanismele importante de sancțiune și impunere a Codului Etic se află la nivelul școlilor, prevăzute în statutul cadrelor didactice.
(Art. 17. - Prin prevederile prezentului Cod, activităţile comisiilor judeţene de etică/comisiei de etică a municipiului Bucureşti nu se substituie activităţilor comisiilor de cercetare disciplinară, constituite la diferite niveluri, conform prevederilor “Statutului personalului didactic” din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011 şi nici activităţilor instituţiilor statului abilitate cu realizarea cercetării penale)
Să vedem ce spune art. 279 din Legea Educației Naționale (LEN), referitor la comisiile de cerectare ale abaterilor cadrelor didactice, numită de către Consiliul de Administrație (CA):
a) pentru personalul didactic, comisii formate din 3—5 membri, dintre care unul reprezintă organizația sindicală din care face parte persoana aflată în discuție sau este un reprezentant al salariaților, iar ceilalți au funcția didactică cel puțin egală cu a celui care a săvârșit abaterea;

Este vorba de comisii formate de colegi de cancelarie ai celui cercetat, prevedere existentă și în vechile reglementări, comisii care se ghidează mai degrabă după principiul: „cum să-i facem un rău colegului nostru, că s-ar putea să ne vină și nouă rândul cândva”. Așa s-a întâmplat și în trecut, așa va fi și de acum încolo. Situația se constată și la Colegiul medicilor, când foarte rar sunt acuzați medici de malpraxis, se apără între ei.

Mai corectă ar fi prevederea ca această comisie de cerectare a abaterilor să aibă structura CA: 1/3 profesori,1/3 părinți, 1/3 reprezentanții autorității locale și să fie alcătuită dintre membrii CA.

Art. 282. — Sancțiunea se stabilește, pe baza raportului comisiei de cercetare, de autoritatea care a numit această comisie și se comunică celui în cauză, prin decizie scrisă, după caz, de către directorul unității de învățământ, inspectorul școlar general sau ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului

Adică, dacă cercetarea de către comisie îl scoate basma curată pe impricinat, CA, care a și numit comisia, n-ar prea avea ce să-i mai facă! Exact aceeași paradigmă din vechile reglementări. La care se adaugă faptul că nici până în prezent nu s-au constituit din motive, probabil, electorale, CA în structura prevăzută de LEN, 1/3 profesori, 1/3 părinți, 1/3 reprezentanții admiinistrației locale. Ca atare nici directorii n-au fost selectați prin concursuri necontaminate de politică. Să treacă alegerile și mai vedem!
Ministrul Mihail Hărdău a găsit, prin sondaj, 14 profesori care umflaseră notele la un examen de bacalaureat cu 3-4 puncte. Nu i-a sancționat în vreun fel, pentru că s-au opus colegii lor de cancelarie ai respectivilor profesori.
Până la urmă, angajarea, salarizarea, sancționarea și concedierea personalului sunt elemente minimale și esențiale de management performant. Fără una dintre aceste prerogative, un manager este paralizat, nu poate face mare lucru. Până nu vom învăța această lecție simplă, nu vom progresa.
Problema cu adevărat gravă este în altă parte, având în vedere faptul ca relații sexuale între profesori și elevi(e) sunt rare, cazuri de violențe sunt relativ rare, raportat la numarul de 3,5 milioane elevi. Chiar dacă sunt supramediatizate.
De calitatea actului educațional, de performanța și rezultatele muncii, profesorul nu răspunde în niciun fel. Există chiar încetăținită ideea: noi suntem profesori buni, elevii sunt răi că nu vor să învețe. Sau: rolul școlii este să predea și să evalueze, al elevilor să învețe. Dacă n-o fac, treaba lor.
De fapt nu e treaba lor, cu această mentalitate am ajuns în coada clasamentelor internaționale privind calitatea educației.
Desigur, există și profesori de vocație și talent, care resping astfel de judecăți, din ce în ce mai puțini, mai izolați și pe cale de a se pensiona. Cei care le iau locul sunt, în general, pasageri în sistem, în așteptarea unei oferte mai bune.
La aceasta se adaugă și existența unui curriculum școlar care nu mai răspunde de mult cerințelor pieței muncii, autohtone și internaționale, intereselor locale și regionale de dezvoltare economică, particularităților de vârstă ale copiilor.
Sistemele educaționale performante pornesc de la cu totul altă concepție. Profesorii sunt obligați să-i facă pe elevi să învețe, atât cât poate fiecare, folosind în acest scop toată gama de tehnici și tehnologii moderne puse la dispoziție de evoluția tehnico-științifică.
Nu-i normal ca licee întregi să aibă zero promovare la bacalaureat și nimeni să nu dea socoteală pentru acest lucru. Nici directori, nici profesori, nici inspectori.
Până nu vom găsi o măsură obiectivă a calității actului educațional nu vom schimba mare lucru în educație.
Am văzut la examenul de bacalaureat din 2011 rezultatele a două decenii de minciună, ipocrizie și mistificare în evaluarea actorilor și rezultatelor sistemelor educaționale. Și încă rezultatele ar fi fost și mai dramatice, undeva la 30-35% procent de promovare, dacă examenul ar fi fost corect până la capăt.
Această măsură este acum posibilă, prin măsurarea progresului școlar, cu aplicații informatice dedicate. Progresul școlar poate fi definit ca diferența dintre media statistică de final de an școlar a elevilor unui profesor și aceea de început de an, obținută cu aplicații informatice care generează teste grilă, personalizate, similare dar nu identice, cu corectare tot informatică. Cu excepția limbii și literaturii române.
Propunerea a devenit posibilă odată cu evoluția informaticii, se practică peste tot în lume, la bacalaureat și la alte examene.
Toată evaluarea, salarizarea, sancționarea sau concedierea unui profesor trebuie legate de măsurarea progresului școlar al elevilor săi.
În concluzie, se mențin aceleași vicii ale controlului, evaluării și impunerii respectării Codului de Etică.
Educația rămâne în continuare locul unde nimeni nu dă socoteală de nimic.
Oricum din lipsă de educație nu se moare. Doar se culeg căpșuni în Spania.