Stima noastra si mandria, Victor Ponta, Romania

In primele secunde am avut impresia unei intoarceri in trecut. S-au sters 25 de ani din viata si m-am intors in 1988, la al IV-lea Congres al PCR.  Si ascultam TVR, singura televiziune, daca nu punem la socoteala si pe cea bulgara.

Romania TV a difuzat, in a treia zi de Craciun, un clip drept oda inchinata de prietenul Ghita conducatorului iubit, VICTOR PONTA!

 „Cresterea economica ne-a depasit asteptarile”, „sectorul energetic a scapat de baietii destepti” (pana vin altii, si ai destepti, n.n).

„2013 a fost un an de crestere economica peste asteptari, cea mai mare din UE, exporturile la cel mai mare nivel de dupa 1989” (cum de nu s-a simtit si in incasarile bugetare, daca au fost necesare doua rectificari negative, greu de priceput. n.n).

„Salariile au crescut, iar pensiile au fost majorate” (si atunci, de ce datele statitice arata o diminuare a consumului intern, sa-i fi apucat pe romani, brusc,  pasiunea economisirii? n.n)

„Educatia a primit atentia cuvenita” (pacat ca inregistram un abandon scolar imens, 30%, la trecerea spre clasa a IX-a, iar o inregistrare de ultima ora ne arata mizeria din educatie, o invatatoare care se  cearta cu parintii ce nu inteleg sa dea spagile cuvenite personalului scolii).

„sanatatea s-a pus pe picioare in 2013, toate arieratele au fost platite” (de unde au aparut spitalele groazei, la Ploiesti, Focsani, Institutul Oncologic Bucuresti, etc.)

„Cea mai mare schimbare adusa de 2013 a fost descentralizarea” ( Legea este la CCR, apoi va merge la presedinte, n-a fost inca nicio schimbare si nu se stie daca si cand va fi, cu ce beneficii si pentru cine).

„Au fost inaugurati 300 km de autostrada” (cea mai gogonata dintre toate minciunile, circa 600 de km sunt de toti, si jumatate au fost dati in folosinta intr-un an, 2013!)

Da, pentru cateva minute m-am crezut in epoca de aur, urechile imi tiuaiu de corul arhicunoscut: 

Stima noastra si mandria, Victor Ponta, Romania!

Poporul, Victor Ponta, Romania!

Bilanţul sumbru al educaţiei în 2013

Abandonul şcolar şi şomajul în rândul tinerilor reprezintă dovada indubitabilă a eşecului şcolii româneşti de a face faţă noilor provocări generate de globalizare şi crizele structurale ale lumii contemporane.

Când tinerii şi părinţii lor au ajuns la concluzia că diplomele necoperite de competenţe nu mai reprezintă o garanţie pentru intrarea în piaţa muncii au reacţionat cât se poate de corect şi normal: ignoră şcoală ca sursă de pregătire pentru inserţia profesională şi socială.

Acum începem să plătim preţul greu al paradigmei Andronescu în educaţie: „noi ne facem că vă pregătim, voi vă mulţumiţi cu diplomele primite”.

Din păcate, în anul scurs de la venirea la putere a USL politica eductionala a fost condusă din umbră de aceeaşi Ecaterina Andronescu, care are un ascendent inexplicabil asupra lui Victor Ponta şi a miniştrilor educaţiei şi, în acest context, educaţia a înregistrat un recul important.

Faptul că elevii au ajuns să fugă de şcoală, în măsură mai mare decât ne prezintă statisticile oficiale, nu pare să dea frisoane conducerii USL. Deşi, economia românească a următorilor ani va fi profund grevată de această realitate.

Singură notă bună rezultă din faptul că premierul Ponta n-a cedat solicitării insistente a Ecaterinei Andronescu ca Senatul să abroge complet Legea Educaţiei Naţionale şi s-o înlocuiască cu „Codul Educaţiei”, creaţia dânsei şi a sindicatelor.

Restauraţia în educaţie. Măcelărirea Legii Educaţiei Naţionale

Acesta a fost principalul obiectiv al miniştrilor educaţiei, dacă n-au reuşit să-l convingă pe Victor Ponta să abroge complet Legea Educaţiei Naţionale. Faptul că orice articol modificat în Lege reverberează în sute de alte articole din Lege şi legislaţia secundară, nu pare să conteze în ochii uzurpatorilor.

Contează restabilirea privilegiilor şi avantajelor universitarilor, singura ţinta a Ecaterinei Andronescu.

Iată principalii paşi înapoi

- Desfiinţarea cotei de 20-30% din Curriculum aflată la dispoziţia şcolii (CDS)

- Se elimină regimul incompatibilităţii între funcţiile de rector, parlamentar, ministru;

- Se elimină obligativitatea părăsirii funcţiilor de conducere şi a titularizării la împlinirea vârstei de pensionare;

- Se elimină obligativitatea „abilitării” pentru accesul la funcţia didactică de profesor universitar şi/sau conducător de doctorate.

- Toate institutele naţionale de cercetare-dezvoltare vor fi trecute în coordonarea Ministerului Educaţiei, iar Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică a fost desfiinţată, a decis Guvernul prin ordonanţa de urgenţă care stabileşte nouă structură guvernamentală.

Scandal pe clasă pregătitoare

Deşi Ecaterina Andronescu o dorea la grădiniţă, raţiunea a învins de data aceasta şi clasa pregătitoare a rămas la învăţământul primar. După discuţii infinite, după derută în rândul părinţilor, după toate argumentele pro şi contra, unul dintre puţinele cazuri în care a învins raţiunea.

Planul cadru pentru învăţământul primar

Primul pas, timid, în direcţia modernizării curriculare, marea restanţă a învăţământului românesc.

De atâta descentralizare promovată în vorbe de actuala putere, planul cadru pentru primar conţine „0-1” ore pentru curriculumul la decizia şcolii. Da, aceasta este realitatea, nu este o greşeală. Interesele locale, regionale, ale comunităţilor, ale părinţilor care şi plătesc prin taxe şi impozite educaţia, se reduc la „0-1” ore.

Deşi în proiectul supus dezbaterii publice exista o disciplină agregat, „Educaţie pentru societate”, extrem de importantă pentru realizarea unui sistem coerent de competenţe, ea a fost eliminată până la urmă, probabil la cererea sindicatelor cu argumentul că nu are cine s-o predea. Cu acest argument mai stăm 100 de ani în actuala paradigmă curriculară.

Prăpastia dintre şcoală şi piaţa muncii

Cifrele de şcolarizare aprobate de guvern păstrează erorile din anii trecuţi. 50% dintre locuri sunt alocate filierei teoretice, 10% celei vocaţionale şi 40% filierei tehnologice. Din păcate, şi aceste 40% se realizează doar în proporţie de 25-30%, pentru ca abandonul şcolar aici se regăseşte în primul rând.

Comparând cu piaţa muncii, în ofertele săptămânale ale ANOFM, găsim circa 75-80% din joburi care se adresează meseriaşilor şi muncitorilor de medie sau înaltă calificare, proveniţi din şcoli profesionale (inexistente), nu din filiere teoretice sau vocaţionale. Aceasta este ilustrarea prăpastiei dintre piaţa muncii şi formarea profesională. Piaţa muncii cere 80% muncitori şi meseriaşi, şcoala oferă ZERO. Cu efect devastator asupra competitivităţii şi atractivităţii economiei româneşti.

Şcoala profesională repusă în drepturi de Legea Educaţiei Naţionale funcţionează într-un cvasi anonimat, fără promovare agresivă din partea Ministerului Educaţiei, fără avantaje acordate agenţilor economici care contribuie la formarea forţei de muncă. Nu se anunţă cifra elevilor înscrişi, faptul că beneficiază de bursă de şcolarizare, de posibilă angajare după terminarea şcolii chiar la agenţii economici la care au făcut instruirea practică.

Bacalaureat 2013

Însoţit ca de obicei de numeroase scandaluri, cel mai răsunător fiind cel de la Liceul Bolintineanu din Bucureşti, unde a fost arestată chiar directoarea liceului şi a fost destituit Inspectorul Coordonator al sectorului 5, implicat în scandal. Şi cu intervenţia premierului Victor Ponta care a dat indicaţii procurorilor cum să procedeze.

Deşi procentul general a fost ceva mai bun, comparativ cu anul anterior, a ieşit la iveală implicarea a numeroşi inspectori, inclusiv Inspectori Şcolari judeţeni, cadre didactice, directori. O parte sunt in ancheta, sau au fost trimiși deja in judecată.

Noutatea a venit din partea SRI, al cărui director a anunţat că a fost decizia să personală de a supraveghea şi monitoriza derularea examenului de bacalaureat.

Rezultatele arată 56 licee tehnice cu ZERO promovare la Bacalaureat şi alte zeci cu cifre de promovare până în 10-15%. Adică societatea plăteşte salarii şi funcţionarea pentru sute de unităţi şcolare liceale cu randament zero sau aproape de zero. Probabil un record demn de Cartea Recordurilor.

Că examenul n-a fost 100% corect stau mărturie cifrele de promovare de la judeţul Gorj, situaţie care n-a fost elucidată post-factum de minister nici până în prezent, deşi avea dreptul legal să verifice tezele din centrele de evaluare.

Iată o parte din rezultatele acestui judeţ, probabil nesingulare la nivel de ţară.

La filiera teoretică s-a clasat pe primul loc pe ţara, cu un procent de invidiat, 93,82%. Adică aproape toţi elevii au ştiut să rezolve subiectele grele şi pretenţioase date la această filieră. Chiar şi cei de la Colegiul Naţional Motru, 94,15% şi cei de la Târgu Cărbuneşti, 91,84%. Rezultate miraculoase pentru oraşele de provincie, să recunoaştem!

La Liceul tehnologic din Bustuchin (cum, n-aţi auzit de campioni?) s-a înregistrat un procent de promovare de 85,33%, la Liceul Tehnologic Roşia de Amaradia promovarea a fost de 78,13%, puţin mai mult comparativ cu Liceul Tehnologic din Baia de Fier, 74,77%, la Liceul cu program sportiv din Tg. Jiu s-a înregistrat o promovare de 82,65%. Cine spunea că sportivii, ocupaţi fiind cu antrenamante şi concursuri, nu prea au timp să înveţe carte?

A reacţionat în vreun fel Ministerul Educaţiei? Nu, s-a făcut complice la frauda de la Gorj, că doar n-a tunat şi adunat cei mai buni elevi şi cei mai buni profesori în acest judeţ, în timp ce în Bucureşti au fost licee cu zero promovare la bacalaureat.

Cererea de acces la tezele bacalaureatului de la Gorj ne-a fost refuzată de Inspectorul General de la acest judeţ care a şi declarat public că „hoţul neprins e negustor cinstit”. În Republica România!

Admiterea la liceu şi abandonul şcolar

Rezultatele mirobolante la admiterea la liceu, în oglindă cu rezultatele la evaluarea internaţională PISA demonstrează ce talent avem să ne furăm singuri căciula, să ne amăgim că suntem cei mai tari la note, dar în fond totul e putred, minciuna, mistificare şi ipocrizie.

Că mistificarea evaluării a atins cote maxime stau mărturie mediile de la ierarhia pentru intrarea de la liceu, în Bucureşti, cu 11.300 de subiecţi:

Medii 9-10: 38%; 8-10: 61%: 7-10, 77%. Adică suntem o naţie de genii!

În oglindă, testele PISA ne arată cu totul altceva. România, locul 45 din 65 la matematică (din totalul elevilor români testaţi la matematică, 40,8% au obţinut rezultate slabe şi doar 3,2% rezultate de top), la lectură ocupă locul 50 din 65, iar la ştiinţe locul 49 din 65. Cine minte?

Alături de neactualizarea curriculară la noile realităţi economice, sociale, la noile provocări generate de globalizare şi crize, absenţa unui sistem standardizat, unitar la nivel de ţară, credibil, care să stea la baza salarizării şi evoluţiei în carieră şi funcţii de conducere, reprezintă explicaţia simplă a eşecului sistemului educaţional românesc.

În ciuda rezultatelor mirobolante, 30% dintre elevii clasei a VIII-a au ales să nu meargă la liceu. Pentru că nu mai au siguranţa că diplomele obţinute, neacoperite de competenţele cerute în piaţa muncii, le-ar mai asigura un loc de muncă în companii private, interne sau europene.

Adăugându-i şi pe cei din anii anteriori, avem sute de mii de tineri, în special în rural, rămaşi cu 8 clase, fără meserie, practicând agricultură de subzistenţă alături de părinţii lor.

Acesta este marele pericol şi consecinţa nefastă a 24 de ani de învăţământ nereformat, marca Ecaterina Andronescu. Tinerii fug de şcoală, nu consideră că le oferă un sprijin în viaţă.

Fără măsuri drastice şi rapide de schimbare structurală şi arhitecturală a educaţiei, acest trend se va accentua în anii ce vin.

În acceasi notă să menţionăm că nu toţi elevii care aveau dreptul să dea bacalaureatul s-au prezentat la examen, iar universităţile, în special cele private, sunt în cădere liberă din lipsă de „clienţi” care să mai arunce banii pe diplome inutile, simple petice de hârtie.

Piaţa muncii funcţionează ca un reglator de ultimă instanţă, „realizează” politici educaţionale în locul statului! Prea târziu, însă!

Ajutoare sociale pentru elevii săraci

Reprezintă un vis frumos, statul n-a avut bani să achite toate cheltuielile legate de naveta elevilor, sunt şcoli care s-au închis cu doau săptămâni mai devreme, în decembrie, din cauza frigului. Şi atunci, de unde bani să se asigure deplasarea şi cheltuielile de cazare şi masa la oraş pentru sute de mii de elevi din rural? Ajutoarele sociale acordate la cel mult câteva mii de elevi nu acoperă nici pe departe necesarul de finanţare. Bani nu există nici pentru şcolile de la oraş, pentru că sunt cheltuiţi aiurea pentru licee tehnice cu ZERO promovare la bacalaureat şi pentru că directorii ascund prin cataloage zeci de mii de elevi care au părăsit de mult şcoala, dar pentru care încasează finanţarea per capita. Şi nimeni nu controlează şi nu-şi pune problema eficienţei cheltuirii banilor. Nici măcar o Comisie parlamentară de anchetă, ocupate de cu totul alte subiecte.

Ultima OUG de modificare a Legii Educaţiei Naţionale reprezintă bomboana pe coliva învăţământului românesc

- Rămânerea clasei a IX-a la liceu, fără niciun argument logic, reprezintă marea eroare a acestei OUG, dată fără consultare publică, în Ajun de Crăciun.

Singura argumentare în favoarea acestei măsuri vine de la Ecaterina Andronescu, care spune că elevii trebuie „extraşi” din mediul rural, unde nu au nicio şansă să înveţe.

Argument preluat de la Ceauşescu, dar atunci era vorba de industrializarea României, de construcţia oraşelor medievale, de faptul că în 1945 Romania avea 75% din locuitori în mediul rural.

Cu totul altfel stau lucrurile în 2013, când locuri de muncă nu se mai găsesc la oraş, iar marea provocare căreia trebuie să-i facă faţă România următorilor ani este dezvoltarea explozivă a agriculturii şi a mediului rural.

În mediul rural locuiesc 40% dintre români, dar contribuie la PIB cu doar 10%. Mulţi tineri au înţeles oportunităţile agriculturii şi se mută de la oraş la sate şi comune, doar Ecaterina Andronescu vrea să „extragă” tinerii din rural să-i aducă la oraş.

Mai bine ar milita pentru o şcoală puternică în comunele mari, pentru programul de campusuri şcolare rurale, început şi abandonat, în bună tradiţie românească. Acest program de campusuri şcolare, cu fonduri europene, mult extins şi refundamentat, este soluţia actuală la învăţământul rural, alături de consolidarea şcolilor din comunele mari care să asigura învăţământul obligatoriu până la clasa a IX-a inclusiv, adică până la 16 ani.

Şcoală bună trebuie să se mute la sate, în comune potente financiar, nu tinerii aduşi la oraş, că nu au ce face aici. Şi nici nu pot învăţa meserii specifice agiculturii (tractorist, zootehnist, etc), la oraş.

În felul acesta s-ar reduce şi abandonul şcolar, şi s-ar pregăti forţa de muncă existentă în rural pentru o agricultură modernă, tehnologizată, cu fabrici de prelucrare a materiei prime, astfel că România să devină grădina eco a Europei.

- Notele din liceu nu vor putea fi folosite la admiterea în universitate. Un lucru bun, care recunoaşte că nu poţi avea încredere în sistemul de evaluare din preuniversitar, dar care nu-i vor împiedica pe cei din universitar să-i admită în facultăţi pe toţi cei care le vor bate la uşă. Altfel, rămân fără salarii.

- Se amână până în 2019 examenele de absolvire cu caracter transdisciplinar

O eroare, transdisciplinaritatea este o dimensiune importantă a educaţiei moderne, şi era prevăzută în Legea Educaţiei Naţionale din 2011. Ce a împiedicat ministerul să ia toate măsurile necesare să fie aplicată în 2016? Incompetenţa!

- Se extinde de la 3 la 6 ani dreptul cadrelor didactice netitulare calificate de a se titulariza în învăţământul preuniversitar, pe baza rezultatelor obţinute la concursul de titularizare.

Şi cine poate garanta că după şase ani cadrele didactice sunt la fel de bine pregătite? Nimeni. O altă eroare grosolană.

- Revenirea începerii şcolii profesionale la 14 ani, după clasa a VIII-a. O eroare, elevii sunt prea mici să înveţe o meserie grea, contructor sau mecanic, nu au resurse fizice şi psihice necesare, acum că tehnologiile au explodat în complexitate. Acesta este şi motivul pentru care Şcoala de Arte şi Meserii s-a dovedit un eșec. Se revine la acelaşi model?

- Se admite intrarea absolvenţilor de şcoala profesională direct în clasa a XI-a.

Asta înseamnă că vor parcurge în cei 2-3 ani de şcoală profesională şi curricula teoretică aferentă claselor a IX-a şi a X-a. Adică, iarăşi încărcăm elevii cu triple sarcini de învăţare: curricula teoretică generală, curricula teoretică tehnică, şi instruirea practică. Cum nu există timp şi resurse fizice şi psihice, probabil prima sacrificată va fi instruirea practică. Cum este şi acum.

Vor ieşi iarăşi meseriaşi fără să ştie meserie, aşa cum se întâmplă acum la filiera liceală tehnologică! Şi asta doar din dorinţa de a mări numărul clienţilor fabricilor de diplome universitare. Soluţia, pentru acei elevi care într-adevăr au reuşit să înveţe, în particular, curricula teoretică generală, o reprezintă examenele de intrare în clasa XI-a.

- Reducerea costului navetei la 50% şi extinderea ei şi pentru orăşeni. Nu rezolvă nici pe departe problemele de fond, costurile deplasării elevilor de la sate la oraş nu se reduc la navetă, ar trebui asigurată cazarea şi masa, pentru cei aflaţi la zeci de km distanţă. Ori aşa ceva statul nu este în stare să asigure pentru sute de mii de elevi. Mai presus de orice, contează faptul că familiile şi-au pierdut încrederea că şcoala îi mai poate ajuta pe elevi să intre în piaţa muncii.

Învăţământul superior

Este domeniul cel mai afectat de restauraţia în educaţie, pentru că Legea Educaţiei Naţionale conţinea prevederi dure privind responsabilitatea publică şi sancţiuni pentru nerespectarea ei, măsuri antinepotism, antiplagiat, de plecare obligatorie la pensie, odată cu împlinirea vârstei de pensionare. A fost realizată clasificarea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii cu experţi străini şi agenţie străină de evaluare a calităţii în educaţie, un sistem de alocare a resurselor bugetare funcţie de calitate, toate anulate în prezent.

Revenirea la vechea paradigma de funcţionare a dus şi la prăbuşirea numărului de candidaţi la diplome universitare devenite simple petice de hârtie în piaţa muncii. Mulţi studenţi buni şi foarte buni aleg să invate la universităţi străine, alţii îşi caută calificări în afara universităţilor, în şcoli postliceale sau direct în piaţa muncii.

Ultima OUG, dată în chip de cadou de Crăciun, aduce şi aici modificări substanţiale.

- Se modifică modalitatea de finanţare a universităţilor - se revine la indicatori de calitate. Indicatorii aceştia de calitate înlocuiesc clasificarea universităţilor, avantajând acele universităţi şi facultăţi care au sprijin politic, ai căror conducători sprijină la rândul lor puterea politică actuală. Aparţin clientelei partidelor aflate la putere, ştim cum funcţionează realitatea USL.

- Se abrogă articolul din LEN care permite tăierea finanţării din surse publice a universităţilor care încalcă răspunderea publică. Adică, statul dă bani tuturor, indiferent de prestaţie, de eficienţă şi de activitate în folosul comunităţii. Eventul pe criterii de clientelism politic.

- Consiliul Naţional al Rectorilor a devenit prin lege partener de dialog social al ministerului. Orice ministru este obligat să consulte consiliul înainte de a elabora un act normativ.

Dacă îi va consulta aşa cum a consultat societatea la ultima OUG, în pofida Legii transparenţei decizionale, ne-am lămurit. Comportamentul guvernului, când vine vorba de consultarea factorilor interesaţi, ante-factum, în cazul emiterii actelor normative, denotă dispreţ suveran, indiferenţă faţă de părerea partenerilor sociali, aprecierea că doar guvernul, miniştri şi specialiştii proprii se pricep, restul sunt nişte ageamii şi ignoranţi care trebuie uitaţi.

Concluzii

Anul 2013 ne-a adus în educaţie o realitatea crudă şi cruntă.

- Tinerii fug de şcoală care nu le oferă competenţele cerute pe piaţa muncii;

- Formarea profesională care ar aduce în piaţa muncii meseriaşii de care aceasta are nevoie nu este promovată şi ajutată prin măsuri de cointeresare a mediului de afaceri participant;

- Se menţine politizarea şi centralizarea dăunătoare dezvoltării sistemului în conformitate cu interesele comunităţilor;

- Nu s-a făcut aproape niciun pas înainte în construcţia unui nou curriculum;

- Nu se concepe un sistem standardizat, unitar la nivel de ţară, credibil, de evaluare a performanţei şi rezultatelor muncii, care să stea la baza salarizării, a evoluţiei în carieră şi accederii în funcţii de conducere;

- Se menţine prăpastia dintre şcoală şi piaţa muncii;

- Învăţământul superior a revenit în subordinea baronilor universitari, au fost anihilate prevederile din Legea Educaţiei privitoare la nepotism, plagiat, răspunderea publică a universităţilor, pensionarea obligatorie la împlinirea vârstei de pensionare, incompatibilităţile între funcţii politice şi funcţii de conducere ale universităţilor.

Educaţia şi formarea profesională stau la baza unei pieţe a muncii competitive şi atractive, care stă, la rândul ei, la baza dezvoltării economiei unei ţări.

Privite sub acest unghi, educaţia şi formarea profesională sunt elemente de securitate naţională şi trebuie tratate ca atare.

Scolile groazei: 11.000 de copii stau in frig in jud. Dambovita

Un semnal de alarma deznadajduit vine chiar de la ministrul Educatiei, Remus Pricopie: 11.000 de elevi ingheata de frig in clase in judetul Dambovita:

"Situatia din municipiul Targoviste, in care 18 unitati de invatamant, unde se afla 11.000 de copii si 700 de cadre didactice, isi desfasoara activitatea in ger, la temperaturi care rareori depasesc 10 grade Celsius, este rezultatul abordarii iresponsabile a unui primar care isi bate joc de comunitatea care l-a ales. Este un caz nu doar exceptional, ci profund anormal, care ar trebui sa intre imediat in atentia organelor de ancheta", a declarat ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, potrivit unui comunicat de presa remis HotNews.ro.

Nu stiu si nu ma intereseaza culoarea politica a primarului. Altceva e important. Un primar din Romania nu poate fi de capul lui, nu poate atenta la viata a 11.000 de copii, nu poate cheltui discretionar banii comunitatii, si sa dea socoteala electoral, abia  peste 4 ani, la urmatoarele alegeri. Cand e prea tarziu, raul s-ar fi produs deja, iar primarul isi ia agoniseala si dispare in tarile calde.
 
Nu. Exista prefectura, „bratul” lung al execdutivului in teritoriu, exista Consiliu Judetean, care are parghii legale  si financiare sa rezolve problemele primarilor, acolo unde ele apar si sunt de maxima urgenta.
 
Daca primarul este un incapabil, nu putem abandona 11.000 de copii in ger pe incompetenta primarului.
 
Unde este Parlamentul, de ce nu se face imediat o Comisie de ancheta, care sa mearga la fata locului, sa stabileasca vinovatii si sa propuna masuri? Nu este mai importanta viata copiilor nostri, comparativ cu mortii din Calarasi, pentru care s-a luat deja decizia Comisiei de ancheta?
 
Si acum trei saptamani a fost semnalata problema aceasta. Si nimeni, Guvern, Parlament, Consiliu Judetean, cei care au bani pe mana in stare sa rezolve problema, n-au miscat un deget.
 
Lasati domnilor dezbaterea politica pe banii care ajung la baronii locali.
 
Uitati-va mai intai la copii tarii, maine, poimaine le veti cere votul, si-si vor aminti cum i-ati tinut in frig la scoala.
 
Alaturi de spitalele groazei din Ploiesti, Focsani, avem acum si scolile groazei din Targoviste, Dambovita.
 
Si iarna e abia la inceput!

Victor Ponta nu contrazice argumentele Presedintelui Basescu legate de acciza la combustibil

Din toatea discutiile si argumentele aduse in legatura cu supra accizarea benzinei si motorinei, n-am auzit ca Victor Ponta sa contrazica argumentele Presedintelui, conform carora banii rezultati se duc la ministerului lui Dragnea. Care ce sa faca cu ei? Ii repartizeaza primarilor USL.

Transferurile acestea de la  bugetul central la bugetele locale au fost dintotdeauna parte a pacatului originar: dai banii la primari, care iti asigura castigarea viitoarelor alegeri, si mai dau si la pusculita de partid. 

Toti stiam, iar presedintele Basescu spune cu voce tare ce este clar  de mult pentru  toti. Banii publici se duc pentru mita electorala, pentru ca baronii locali sa faca ce stiu ei mai bine, sa mituiasca alegatorii dupa retete brevetate de 23 de ani. Masinaria de partid, unsa cu bani publici, intra in functiune si castiga alegeri.

Nou e altceva. Cinismul a ajuns la un asemenea nivel, ca premierul Ponta nici nu mai neaga acest procedeu. 
 
Da, pare sa zica Victor Ponta, asa este. Dar nu aveti ce sa ne faceti. Am primit 70% din voturi sa facem ce vrem, chiar daca Presedintele se opune o singura data, a doua oara va promulga bugetul, ca-l obliga legea. 

Iar cetatenii, alegatorii, ce sa ne faca? Nimic. Ne suporta pana in 2016, cand eventual ne trantesc la vot. Dar pana atunci, ne facem plinul, noi si baronii, primarii nostri, activistii de partid, din bugetul public prin contractele cu statul care au intrat in reflexul conditionat al conducatorilor si alesilor nostri. 

Si daca pierdem alegerile in 2016, nu-i bai. Cu teschereaua plina plecam in tarile calde. Asa au procedat si conducatorii Greciei. Si le-a mers.

Justitia nu prea are ce sa ne faca. Daca respectam legislatia referitoare la licitatii, faptul ca o panseluta costa 4 euro, in sine nu e fapta penala. Asta a fost piata la momentul acela. Curtea de Conturi nu poate controla zeci de mii de ordonatori de credite, principali, secundari, tertiari, iar presa latra in timp ce caravana merge.

Iar acciza la benzina si motorina se incaseaza automat, nu trebuie sa ne batem capul cu evaziunea fiscala.

Aici s-a ajuns cu cinismul fraudarii banului public. Nici macar nu se neaga. 
 
Da, asa este, spune prin tacere Victor Ponta,  facem ce vor muschii nostri, ca am castigat zdrobitor alegerile.

Iar presedintele Basescu, mai mult decat sa strige, „hotii, hotii”, nu are ce face.

Ramane sa vedem in ce masura populatia inghite  cinismul furtului banului public,  dus la extrem.

Ce inseamna un stat modern, functional?

Motto: „un stat este puternic nu prin cata putere detine ci prin cata putere cedeaza”. (filosofie liberala)

„Avem guvernarea dar nu avem toata puterea” (Victor Ponta)

Bomba Oltchim, contextul economic mondial, globalizarea, ne obliga sa regandim concepte fundamentale, printre care acela de stat modern, functional.

Criza datoriilor suverane ale statelor si volumul derivativelor financiare (ingineriile financiare care produc resurse financiare virtuale, care nu exista in realitate), ajuns la de 11 ori PIB-ul mondial, expunerea reciproca a sistemelor bancare, au adus lumea pe marginea prapastiei. Se cauta solutii cu infrigurare, care nu se intrevad la orizont, dovada a profunzimii si gravitatii crizei in care am intrat de buna voie.

Faptul de a nu fi specialist in materie, (doar observator atent al scenei publice), iti da si detasarea necesara sa imaginezi concepte nelegate, neaparat, de teorii savante.

Exista state echilibrate, prudente, care traiesc fara datorii, se intind exact cat le tine plapuma, (Finlanda, Danemarca, Canada, Norvegia) si state iresponsabile, inconstiente, care s-au „sinucis” economic, prin acumularea de datorii pe care, sperau ele, nu le vor plati vreodata. (Grecia, Spania, Portugalia, Italia)

Unde se afla Romania?

Prin intamplarile istorice Romania este inca subindatorata, raportat la standardele europene. Dar pe un trend de indatorare, fara centura de siguranta a zonei euro, care o duce direct in prapastie, daca merge mai departe pe acest drum.

Iresponsabilitatea si inconstienta politicienilor romani au facut ca Romania sa se apropie periculos de mult de pragul in care nu se mai poate imprumuta la costuri decente, si doar acordul preventiv cu troica FMI-BM-UE ne mai da acces la pietele internationale de credit, aflate si ele in fibrilatii.

Si totusi, ce inseamna un stat modern, functional, democratic?

Separarea politicului de institutiile statului. 

Inca din copilaria statului roman, post comunist, politica romaneasca a inteles prost democratia, separarea puterilor in stat. Politicienii vor nu doar guvernarea ci toata puterea (Victor Ponta). Adica sa captureze si incalece toate institutiile statului. Ce s-a intamplat vara aceasta cu atacul asupra statului de drept, cu pulverizarea institutiilor chemate sa constate plagiatul lui Victor Ponta, este mai mult decat edificator. 

Politicul, partidele, sunt organizatii formate din experti, care genereaza o viziune, un proiect de tara, pe care-l propun alegatorilor. Proiectul castigator este pus in opera de catre Guvern si Parlament. 

Nu inseamna insa ca separarea puterilor in stat, „check and balances”, sa fie incalcate. Justitia, parchetele, presa, trebuie sa ramana independente, sa se controleze si echilibreze reciproc. Numirile politice trebuie sa se rezume la ministri si secretari de stat. Atat. Restul functiilor de  decizie ar trebui sa se faca prin concursuri de competente, publice si transparente, comisiile fiind compuse din profesionisti apolitici. 

Ce-a facut regimul Ponta-Antonescu? A schimbat toti inspectorii scolari generali si 5000 de directori de scoli, din clientela de partid, flamanda, flamanda, dupa 8 ani de post. A semnat 500 de numiri la conducerea deconcentratelor, in loc sa organizeze concurs de competente pentru ocuparea  posturilor, asa cum si prevede Legea Educatiei Nationale. Dar ce mai conteaza inca o lege incalcata!

Ministrii educatiei din guvernul Ponta au pulverizat institutiile care se ocupau de plagiate, aflate in pixul ministrului, pentru a-l scapa pe Victor Ponta de acuzatia de plagiat, dar nu și cele de la Universitatea din Bucuresti, neaflata in subordinea ministrului. N-au avut  efect insa, pentru cineva cu obrazul gros.

Statul nu trebuie sa fie proprietar de mijloace de productie

Ce s-a intamplat la Oltchim, apoi la CFR Marfa,  este simptomatic, un caz de manual. Statul nu este in stare sa managerizeze agenti economici, din mai multe motive. Numeste manageri politici, incapabili profesional, nu reduce personalul din ratiuni electorale si de imagine si, mai presus de orice, lasa intreprinderea respectiva sa fie capusata, ce zic, vampirizata, de sponsorii de partid, care-i sug toata substanta economica pana ajunge un cadavru economic. E suficient sa comparam Dacia Pitesti si Sidex  Galati, privatizate, cu Oltchim, CFR Marfa, Tarom, Combinatul Siderurgic Calarasi (care macar a murit la vreme), Compania Nationala a Huilei, etc. Primele 5 companii de stat au datorii de circa 1% din PIB. 

Tot atatea bombe sociale care fasaie sub scaunele guvernantilor, de orice culoare. Necunoscut este doar momentul exploziei.

Un exemplu de manual este TVR. Fara a avea nevoie de piete de desfacere, de achizitii de materii prime, de tehnologii sofisticate, a ajuns la o datorie de 120 milioane euro. Din cauza managementului de stat si a numarului imens de salariati: 3400, cand alte tv-uri se descurca cu 5-600 de angajati. 

Dupa ce  USL a castigat alegerile, va trebui sa-si probeze propria neputinta in a gestiona aceste intreprinderi, gauri negre ale economiei, care sug din bugetul de stat, si asa amarat, in loc sa contribuie la el. Sa spuna sutelor de mii de salariati pe care-i va trimite in somaj, cum e cu grija fata de oameni, fata de soarta lor. Abia astept sa-i vad cu zeci de mii de manifestanti sub ferestrele Guvernului. Radeau si acuzau Guvernul Emil Boc ca a fost prudent si auster, inclusiv prin taieri de venituri. Sa demonstreze USL ca se poate si altfel. Merita „sansa” aceasta.

Statul sa se intinda cat il tine plapuma

Este irational ca un stat sa cheltuie cu propria functionare mai  mult decat produce. In speranta ca urmasii ne vor plati datoriile, desi nu i-a intrebat nimeni daca sunt de acord.

Din ce incaseaza, un stat ar trebui sa puna de o parte un procent consistent, 30%, de exemplu,    pentru dezvoltare, pentru infrastructura de tot felul, sa iesim din  paradigma de ev mediu, a wc-ului in fundul curtii.

Statul creeaza cadrul legislativ si normativ al derularii competitiei economice. Si din acest motiv nu are voie sa fie si jucator in piata, pentru ca nu poti fi judecator si legiuitor in acelasi timp. 

Intre a omori, prin taxe si impozite, mediul de afaceri privat-gaina care face oua de aur, si a-si micsora propriile cheltuieli de functionare, alegerea este simpla. Altfel exista riscul sa fuga gainile la vecini si statul inconstient ramane fara niciun ou. De aur sau altfel.

Acest cadru normativ trebuie sa fie suficient de stimulativ si atractiv pentru a permite dezvoltarea unei productii de bunuri si servicii vandabile si cu valoare adaugata mare, fara de care nu contam in comertul mondial. 

Exista ministere, agentii, directii judetene, care nu-si justifica existenta. Singura logica a existentei acestor institutii este sa contribuie la bazinul de functii publice destinate clientelelor politice din tot spectrul.  Redimensionarea aparatului bugetar este obligatorie, asa cum functionam in 2004 cu 850.000 de bugetari este posibil acum sa il reducem la un numar si mai mic, avand in vedere explozia aplicatiilor informatice. 

Computerele nu gresesc, nu fura si nu cer spaga, institutii intregi pot fi inlocuite cu aplicatii informatice.

Statul este responsabil de legalitatea si calitatea serviciilor si bunurilor aflate in piata

Prin mecanismele pe care le construieste, statul este tinut raspunzator in fata cetatenilor, pentru calitatea acestor bunuri si servicii.

Atunci cand statul insusi e furnizor de servicii (educationale, medicale, etc.), nu mai are cine sa le controleze, niciun furnizor nu e nebun sa-si dea cu firma in cap. 

Acesta este motivul pentru care statul trebuie sa renunte la a furniza populatiei astfel de servicii, exemplul educatiei si serviciilor medicale, de foarte slaba calitate, fiind un argument suficient de puternic. Fara putinta de a schimba  ceva in bine. Aceste servicii ar trebui privatizate, pastrandu-se doar un segment de astfel de servicii  publice, pentru a rezolva situatiile familiilor si cetatenilor care au nevoie de ajutoare sociale.

Functia de solidaritatea sociala

Exista cetateni care prin nastere, sau prin intamplari dramarice ale vietii, au nevoie de ajutor pentru a se intretine, pentru a-si conserva sanatatea si viata.

Excesele intamplate in ultimii ani cu ajutoarele sociale demonstreaza ca trebuie schimbat modul de constatare si acordare, spre institutii neutre, nu de stat, fara amestec politic, aflate doar sub controlul legii. 

Pentru asigurarea accesului echitabil la educatie si servicii medicale, cei aflati in nevoie pot fi ajutati cu vouchere dedicate, in perioade d etimp limitate, pentru a li se asigura aceste servicii. Acordarea acestor ajutoare s-ar face tot de catre institutii dedicate, neutre, apolitice.

Descentralizare, subsidiaritate

Experienta altor state ne spune ca decizia este eficienta atunci cand este luata de cei pe care ii afecteaza. De aici logica descentralizarii. 

Fiecare comunitate, mai mare mai mica, trebuie sa aiba soarta pe care si-o doreste, pe care o merita si in care investeste. 

Daca se perpetueaza transferurile de la bugetul central al statului nu se vor declansa niciodata energiile latente ale membrilor comunitatii. In directia producerii de venituri si al controlului riguros al celor existente.

Trebuie odata si odata sa separam clar responsabilitatile si resursele financiare intre administratia centrala si cea locala.  Sa stie fiecare comunitate pe ce bani se bazeaza. Si sa se uneasca mai multe intr-una singura, daca nu le ajung banii.

Iar lucrararile mai mari de infrastructura raman in grija Consiliilor Judetene (Regionale) sau a bugetului central al statului.

Scoala, spitalul, politia, trebuie sa fie in subordinea primariilor, ele cunosc cel mai bine nevoile de dezvoltare locale si regionale, nevoilor membrilor comunitatii. 

In Polonia scolilor au dreptul sa-si construiasca identitatea educationala, isi decid singure curriculumul, nu exista un cadru curricular national, un bun exemplu de subsidiaritate maxima.

In Romania, Legea Educatiei Nationale prevede multa descentralizare, angajarea profesorilor de catre scoli, selectarea directorilor prin comisii de concurs decise de Consiliile de Administratie, dar nu se aplica. N-ar fi prima lege ignorata. 

Cheltuirea discretionara a resurselor financiare de catre primari ramane problema dificila, care se poate rezolva prin transparentizarea totala a cheltuirii acestor fonduri, decisa prin lege, prin posibilitatea revocarii primarului de catre o majoritate simpla a cetatenilor, de trecerea la licitatii electronice obligatorii, etc.  Specialistii gasesc solutii, daca sunt pusi si platiti sa le gaseasca, unele rezultand din standarde de cost, de procedura si de calitate.

Reducerea numarului primariilor este obligatorie, raman doar acele primarii care deservesc peste 7.000 (10.000?) de locuitori, standarde existente in tari evoluate din UE.

Schimbarea modului de salarizare a bugetarilor

Salarizarea „unitara” a fost o mare eroare, ofranda adusa comunismului. Cum nici bugetarii nu sunt „unitari”, asa cum nu sunt nici alti salariati, sistemul a condus la aplicare principiului capitalist, altfel sanatos, obtinerea de foloase maxime cu eforturi minime. La stat muncesti sau nu muncesti, acelasi salariu primesti.

In plus, oameni extrem de capabili, dar fara grade si vechime nu vin in sistemul bugetar, in invatamant de pilda, pentru ca sunt platiti cu salarii de mizerie, chiar daca sunt foarte buni.

Lipsesc standardele obiective de evaluare a performantei si rezultatelor muncii. Educatia a fost si ramane locul in care nimeni nu da socoteala de nimic, nu exista acele mecanisme (progresul scolar al elevilor, de exemplu, masurat cu aplicatii informatice), care sa stea la baza evaluarii, salarizarii, avansarii in cariera a cadrelor didactice. 

In lipsa acestor mecanisme standardizate de evaluare si masurare a perfomantei prestatiei unui salariat, banii alocati dispar ca apa in nisip. 

Nu este nimic grav si periculos daca se aplica si in sistemul bugetar principiul sanatos din privat: „mai putini salariati, mai multa munca, salarii mai mari”.

Se poate ajunge aici daca alocarile bugetare sunt globale, dupa criterii transparente, numar de elevi, de bolnavi, de locuitori, de contribuabili, iar managementul, Consiliile de Administratie acorda salarii dupa performanta si rezultatele muncii, pastrand, eventual, un raport intre venitul maxim si cel minim.

Informatizarea masiva este de asemeni o solutie pentru reducerea costurilor cu salariile. Aceasta este principala cale de reducere a cheltuielilor de functionare a statului.

In absenta unor astfel de principii, sistemul bugetar va fi in continuare populat cu prea multi taietori de frunze la caini.

Proiectul de tara

Unii nu vad  necesitatea unui proiect de tara, declarand ca proiectele UE sunt si ale noastre, fiind, in plus, finantate.

O fi, dar statele UE difera intre ele prin stadiul de dezvoltare de la care pleaca, zestrea de infrastructura si cultura, gradul de implicare cetateneasca, criterii care le diferentiaza. Nu toate beneficiaza la fel de avantajele apartenentei la UE, de aceea cred in continuare ca fiecare stat are nevoie de un proiect de tara, care sa cuprinda obiectivele specifice, altele comparativ cu acelea cuprinse in proiectele mari ale UE 2020, adaptate la contextul si specificitatea caracteristice Romaniei. 

Un astfel de proiect, etapizat, ar fi sursa de inspiratie pentru bugete multi anuale, pentru prioritizarea proiectelor de infrastructura, pentru modul eficient si inteligent de a dirija resursele insuficiente oricum. Ar asigura continuitatea de la o guvernare la alta, sa nu mai asistam la spectacolul jalnic in care fiecare guvern nou venit matura tot ce a facut anteriorul.

La orizont se profileaza cedarea de suveranitate catre organisme europene, pentru realizarea uniunii fiscale, economice, politice. Pana unde este in interesul Romaniei sa se mearga cu o astfel de cedare? Sunt congruente interesele UE, pe termen mediu si lung, cu interesele Romaniei?

Este necesara o dezbatere sustinuta pe aceste teme, astfel incat momentul unei eventuale cedari de suveranitate sa nu ne gaseasca nepregatiti, ca de atatea alte ori in istoria mai recenta sau mai indepartata.

Rezervele strategice ale tarii

Este vorba de rezerve de aur, petrol, gaze, minerale, pamant arabil si multe altele. Care nu sunt numai ale noastre ci si ale urmasilor nostri. Cum le gestionam mai bine, nici sa zaca in pamant la infinit, nici sa le vindem pe doi lei, nici sa le epuizam rapid, pentru consum,  fara vreun  avantaj pentru urmasi.

Un precedent a si fost facut. Din faptul ca OMV extrage barilul de petrol autohton cu 16$, iar pe plan mondial costul este in medie 100$, a rezultat un profit pentru OMV de 750 milioane euro anul trecut, iar romanii platesc litrul de benzina aproape la acelasi pret cu ceilalti europeni. Este adevarat ca OMV-Petrom a facut investitii si a adus compania la standarde de functionare normale, fara de care era acum, posibil, in situatia Oltchim, dar totusi, exploatarea resursei proprii nu pare sa fi adus vreun avantaj pentru romani.

In cazul in care continua si se accelereaza vanzare suprafetelor de pamant arabil de foarte buna calitate, la preturi modice,  si in perspectiva crizei alimentare mondiale, proprietarii vor vinde produsele acestor terenuri cui da mai mult, adica nu romanilor. Iarasi avem o problema de utilizare a unei resurse naturale in folosul nostru, al romanilor. 

Redeventele si procentul din afacere la exploatarea petrolului, aurului, cuprului, argintului, sunt si ele suparator de mici. Pentru ca asa au fost negociate, probabil contra comisioane serioase. Ce facem in continuare?

O discutie serioasa si extinsa in societate, inainte de a merge mai departe cu exploatarea acestor resurse este absolut necesara. Nu dupa ce acestea au fost instrainatate, atunci e prea tarziu.

Democratie si guvernare participative

Societatea romaneasca are o atitudine reactiva, se agita dupa ce evenimentele se produc, exemplul la indemana este tot Oltchim.

Guvernantii ar trebui sa inteleaga ca este in folosul lor si al actiunii unite, in aceeasi directie, a majoritatii membrilor societatii, daca ar pune pe masa discutiilor publice problemele grave, inainte de a-si gasi un final, de cele mai multe ori nefericit.

Populatia trebuie sa inteleaga si sa participe la luarea deciziilor, guvernantii au tot interesul sa se scuze, chiar daca iese prost, ca au consultat cetatenii si solutia degajata din consultari a fost aplicata.

Daca s-ar proceda asa, s-ar micsora numarul grevelor, demonstratiilor protestelor, oamenii ar intelege ca solutia adoptata a avut consensul majoritatii. 

Trebuie introdusa in Constitutie posibilitatea revocarii unui parlamentar de catre cei care l-au trimis in parlament, in cazul in care alegatorii constata ca alesul lor nu le mai reprezinta interesele. 

Sigur ca sunt multe alte capitole de discutat, dar rolul unui articol este sa deschida o dezbatere, nu sa o epuizeze.

M-as bucura daca si alti comentatori ar prelua subiectul si l-ar duce mai departe.