luni, 30 august 2010

Remaniere dupa principiul : ”eu v-am facut, eu va omor!”

Mai are influenta dl Basescu in PDL? Are si inca multa!

In pozitia de presedinte face jocurile la numirea premierului atat in 2012 cat si dupa orice motiune de cenzura reusita. Faptul ca „majoritatea” Johannis n-a reclamat la Curtea Constitutionala acest drept al presedintelui demonstreaza ca nu era sigura de reusita. Cat despre suspendarea sa, boala lunga moarte sigura. Mai trebuie sa fie si electoratul de acord si opozitia s-a mai ars odata cu victimizarea presedintelui. Ales prin vot direct, de catre popor, etc., etc.

Dl Basescu are inca multi fideli, atat in randul parlamentarilor PD-L cat si in UNPR si probabil la independenti. Asa ca nu i-ar fi greu sa faca sa treaca o motiune de cenzura initiata de opozitie impotriva unui guvern sau premier „neascultator”. Unii abia asteapta „un semn” sa schimbe guvernul.

In al treilea rand, la viitoarele alegeri parlamentare, presedintele tarii s-ar putea pune cu nuiaua pe PD-L, aratand romanilor ce putin a facut pentru salavarea tarii, dupa principiul „eu v-am facut, eu va omor”. Intr-un astfel de context, mai da cineva vreo sansa acestui partid?

In al patrulea rand, pentru a nu fragiliza pozitia in partid a dlui Boc, care asa cum spuneam in alt articol, pare predestinat sa conduca guverne nenumarate pana in 2012, este bine sa se dea vina pe presedinte, asa cum s-a intamplat in celebrul, de acum, 6 mai 2010. Adica „nu eu v-am dat afara ci presedintele mi-a cerut-o. Si cum noi suntem la guvernare pentru ca ne-a adus presedintele, asta e”.

Presedintele trebuie sa dea un semn populatiei ca „se ocupa” sa trecem cu bine peste situatia dificila. Asa ca ii convine sa fie facut responsabil pentru remaniere, ca un inceput de reparatie a ce nu merge bine.

Dupa cum tot atat de adevarat este ca numai de criza politica nu ne arde acum. De negocieri pentru un nou guvern care pot sa dureze mult si bine. De impacat interese multiple si diverse, financiare, de orgolii, de pozitionare, de rasplatire a finantatorilor, etc. Ce sa facem, licitatie pentru cine da mai mult pentru un post de ministru?

Asa ca, pana la urma, tot dl Basescu va decide remanierea de la 1 septembrie, fara sa se schimbe structura guvernului, pentru a fi necesar un vot in parlament. Nu poate depasi data de 1 septembrie pentru ca a anuntat-o. Probabil are deja calculele facute, remaniatii si inlocuitorii lor stabiliti. Ramane formalitatea anuntarii lor. Iar conducerea PD-L nu are alta optiune decat s-o accepte.

Variante posibile

Marian Sarbu la ministerul muncii ar fi o solutie mai buna decat dl Seitan, avand in vedere experienta acumulata, rasplata pentru „tradarea” PSD si cresterea atractivitatii UNPR in randul parlamentarilor din opozitie, pentru viitoare tradari.

De asemeni, la ministerul agriculturii, dl Valeriu Steriu ar fi o buna alegere, din aceleasi motive. In plus este si foarte tanar si carismatic.

Dl Sebastian Vladescu pare sa scape de data asta, a fost alegerea initiala a presedintelui si, in ciuda conditiilor neprielnice (fara banii pe care i-a avut dl Vosganian), a reusit sa plateasca salariile si pensiile. Ceeace nu e putin lucru in situatia economica a Romaniei. In plus, cu exceptia dlui Mihai Tanasescu, nu are contracandidat. Nu se stie daca dl Tanasescu ar da postul de la FMI pentru troaca politica din Romania. Iar dl Stolojan, dupa doua retrageri succesive din candidaturi deja anuntate, ar deveni ridicol fie si doar printr-o noua nominalizare.

Dnii Predoiu, Funeriu si Baconschi isi vor mentine probabil posturile, din lipsa de inlocuitori si pentru ca n-au facut gafe mari. Nu stiu daca controversata OUG privind impozitarea drepturilor de autor a avut si girul dlui Predoiu si atunci e grav ori a fost opera exclusiva a „specialistilor” dlui Seitan. Pe de alta parte restructurarea la ministerul Educatiei aproape ca nu s-a facut, desi exista rezerve uriase. Nici excluderea academiilor de la finantarea bugetara si nici interzicerea cumulurilor de functii si salarii bugetare. Nici derularea programelor cu finantare europeana nu decurge satisfacator, desi sunt semnate foarte multe.

Nu e clara insa nici situatia bazei materiale aflata acum in posesia Directiilor Judetene de Tineret si Sport, unele semnale pornite din presa indica posibilitatea unor lucruri necurate, fapt care ar explica si de ce n-au fost desfiintate. Tot serviciile stiu adevarul. Daca doar o parte dintre ele sunt adevarate, soarta dlui Funeriu este si ea pecetluita.

Grea si complicata este situatia tripletei BVB, Berceanu, Videanu, Blaga. Dl Blaga are mari sanse sa ramana pe loc, un minister asa greu nu-si schimba titularii prea des. In plus, a facut curatenie dupa plecarea dlui Nica si lucrurile au intrat pe un fagas normal. Pentru cine „normal”, e o intrebare la care orice raspuns e hazardat si fara dovezi.

Dl Berceanu se scuza pentru neatragerea fondurilor europene prin faptul ca exproprierile, mutarile de retele electrice, de gaze, de apa si altele nu sunt eligibile, trebuie facute din bani proprii pe care nu i-a avut. Restructurarile de la CFR s-au facut si se fac, in ciuda protestelor sindicatelor, poate in cele mai grele regii ale statului, care atarna ca niste pietre de moara de picioarele economiei.

Dl Videanu are mari probleme cu clientelele. Unele recunoscute si date in vileag de presa, altele stiute probabil doar de cei abonati la informarile serviciilor. Cat despre restructurari economice, n-am prea auzit cine stie ce succese. Greu de spus ce va cantari pana la urma.

Dna Elena Udrea nu are emotii
Mai clara pare situatia dnei ministru Elena Udrea. Dupa modul impecabil in care l-a executat pe Ludovic Orban in celebrea comisie parlamentara, dupa ce DNA i-a dat NUP, dupa agitatele branduri de tara, cu sau fara frunze, dupa dansurile din Maramures, nu cred ca are emotii. De altfel, nu figureaza pe nicio lista de ministri remaniabili, asa ca poate dormi linistita. Cineva, acolo sus in Olimp, vegheaza pentru dansa si o apara de rele.

Dl Gabriel Sandu, protejatul dnei Roberta Anastase, pare a avea soarta pecetluita. Nu numai ca in loc sa informatizeze fiscul trimite la trei cozi, lunar, intelighentia romana. Nici macar dovezile de cazier judiciar nu se pot obtin online de catre institutiile solicitante, tot cu cererea si hartiuta. Se pare, insa, ca are mari probleme cu contracte de sute de milioane de euro acordate mai putin ortodox la clientele cu masca si fara masca. Cel putin asa sustine presa, dar decisiv va fi ce sustin serviciile in informarile trimise abonatilor. Greu de spus cine il va inlocui.

Ministri UDMR vor ramane pe loc, in primul rand ca sunt seriosi si necriticati de opinia publica, in al doilea rand pentru ca ultimul lucru de care are nevoie acum coalitia este un scandal pe tema asta. Si ceilalti ministri, carora mai nimeni nu le reproseaza ceva, vor ramane, probabil, pe loc.

Cele de mai sus apartin unui spectator neutru al scenei politice si sunt ipoteze ale unui scenariu normal si necesar. Daca vor prevala alte criterii, nu autorul e de vina!

sâmbătă, 28 august 2010

PNL sau politica de fata mare Pamflet

Halucinante declaratiile dlui Crin Antonescu la recentul conclav de la Mamaia. Parca acum a fost parasutat in politica, venind din inaltimile rarefiate ale Nirvanei. Nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase!

Altii sunt coruptii, umflaturi maligne ce trebuie extirpate, adica PD-L si presedintele Basescu. Pentru PSD mesajul este unul pacifist si crestin: “pace stangii”! De, nu poate uita imbratisarea cu Mircea Geoana din 2009. O fi fost agreabila!

Pe de alta parte: ”Avem din 2000 încoace rotativa incompetenţei, clientelei sau în cel mai bun caz a neputinţei. Nu putem avea proiect împreună privind decât spre viitor. Nu închei conturile cu Traian Băsescu în 2010 pentru a mă întoarce în 2004”, a declarat Crin Antonescu.

Adica nici PSD nu e mai breaz, in ciuda apelului „pace stangii”!

Ia sa-i aducem nitelus aminte de istoria recenta a PNL, in care a fost membru de vaza al conducerii. Aceeasi conducere in care acum este sef. Dar nu se poate deroba de ea. Ca doar n-o sa ramana singur in sediul central sa vorbeasca cu peretii. Sunt aceiasi: Calin Popescu Tariceanu, Rusanu, Orban, Vosganian, Fenechiu, Norica Nicolai, Victor Paul Dobre, Radu Stroe, Puiu Hasotti, etc.

Sa vedem ce-si propun PNL si Crin Antonescu.

"PDL este umflatura maligna din sistemul politic romanesc, este malformatia la care a dus drumul gresit al celei mai mari parti a clasei politice si trebuie, pentru sanatatea politicii romanesti, sa dispara", a spus Crin Antonescu.

Alo, dl Antonescu, nu dorinta unui politician duce la disparitia unui partid ci decizia alegatorilor. Ca in cazul PNTCD. Dar ca un politician sa spuna alegatorilor ce soarta ar trebui sa aiba un partid mare si inca unul aflat la guvernare, este o premiera nefericita, chiar si in politica damboviteana. Nu de alta dar e o vorba cu cine sapa groapa altuia...

„Romania este guvernata de un clan care poarta si va ramane in trista istorie a acestor ani sub un nume care nu mai pote fi schimbat - e vorba de clanul Basescu. Acest clan inseamna PD, caracatita unei enorme clientele care a pus stapanire pe Romania", mai spune dl Crin Antonescu.

Dar clanurile PNL? Am uitat asa repede de „palinca si caltabosul” pre numele adevarat Decebal Traian Remes, (parca era membru in conducerea PNL), de Paul Pacuraru care a disparut dupa „aventurile” cu afacerile din familie si pe internet, de Cristian Anghel, primar de Baia Mare, condamnat definitiv pentru fapte de coruptie? Dar liberalul Virgil Pop, parasutat in Parlamentul Romaniei direct din beciurile DNA? Dar Dan Păsat, deputat PDL de Giurgiu şi membru marcant al organizaţiei PDL din acest judeţ, cercetat penal de procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru mai multe fapte penale comise în perioada 2007-2010?


Dar Deputatul PNL Ioan Hoban si administratorul uneia dintre societatile sale, Ciprian Gata, cercetati de procurorii anticoruptie in legatura cu obtinerea unei suprafete de teren, de la Consiliul Local Baia Mare?

Lista ar putea continua mult si bine, dar spatiul este limitat.

Iata ce mai spune dl Antonescu: „liberalii sunt obligaţi să caute o formulă realizabilă pentru a da jos Guvernul Boc şi pentru a-l înlocui, nu cu un nou joc al domnului Băsescu, ci cu o majoritate şi cu o formulă foarte clară" pe care să i-o impună preşedintelui.

Dar nu cu un premier din partea PSD, in orice caz nu cu PD-L, nici cu tradatori din UNPR. Atunci cu cine? Ca n-a mai ramas decat UDMR, care declara ca nu intentioneaza sa plece din actuala coalitie de guvernare.

Aici se rupe filmul. Un eventual guvern de tehnocrati, condus de un nou Johannis, de data asta nu in persoana ci virtual! Guvern de avarie, de salvare, de serviciu, de ce o fi, dar vioara intai sa fie PNL. Eventual cu premier tot de la PNL. Sustinut de ce majoritate parlamentara? Cu ce program? Nu ne spune, poate dupa, ca sa fie surpriza mai mare. Dar sa nu fie o surpriza mortala!

Politica economica.

„Propunem reducerea cotelor de contribuţie socială cu 10 puncte procentuale, de la 41 la 31%, pentru perioada următoare, în guvernarea 2012-2016 reducerea cotei unice la 10%, revenirea la cota de TVA de 19%, iar apoi reducerea în viitorul ciclu de guvernare de la 19% la 15%", a menţionat dl Chiţoiub la intalnirea de la Mamaia.

Masurile de relaxare fiscala sunt bune, dar pe crestere economica, cum am avut in 2007-2008, nu pe cadere economica. Daca acum nu sunt bani la buget pentru pensii si salarii, de unde ar fi prin scaderea resurselor de alimentare ale bugetului? Fara explicatii, trebuie sa acceptam ca stiu ei ce fac. Dar intelegerile si acordurile cu FMI? Fara ele, adio si n-am cuvinte. Dar nici bani.

Dar daca se reia politica economica din 2007-2008, optiunile strategice ale cuplului Tariceanu-Vosganian? Sa creasca in continuare pensiile si salariile, fara controlul FMI si a altor jandarmi financiari, jos cu Isarescu, deficite bugetare cat mai mari si ce-o da Domnul. Sa revina duduiala economica. Ce daca o sa ne dea afara si din UE. Lasa ca le aratam noi! Sa vezi ce-o sa mai faca dl poet si muzician Vosganian! O sa ne dea la toti salarii si pensii mari! Ca mai jos de atat nu mai avem unde sa ne ducem. Doar in iadul economic. Dar are Dumnezeu grija de noi!

Dl Crin Antonescu Presedinte.

Mai devreme sau abia in 2014, dl Antonescu se vede instalat la Cotroceni. E bine, e baiat tanar, are freza, nu ca altii. O singura problema s-ar ivi. Nu-i prea place la serviciu. Ca nici prin Parlament n-a prea stat, doar cam 1% din timp.

Uleo, muica! Si daca se iveste ceva, o urgenta, mineri plecati spre Bucuresti, o calamitate, un atac nuclear cine stie de unde, ce ne facem fara presedinte? Daca o fi plecat la pescuit sau in concediu sau in Italia sau in alta parte? Cine declara starea de urgenta? Cum ne descurcam fara presedinte?

Nu cred ca e solutie prea fericita.

Dl Antonescu, mandatat de Delegaţia Permanentă a PNL să alcătuiască Guvern din umbră
Gata, ne-am rezolvat! Vom avea un “shadow cabinet”. Ca englezii. Ce mai, ne-am scos! Din cine va fi format? Cum din cine? Dl Antonescu premier, dl Vosganian la finante, ca stie cum se cresc pensiile si salariile, dl Tariceanu la economie si transporturi, ca le are cu masinile, dl Pacuraru la munca, unde a mai fost, dl Orban la cultura, de data asta, pentru talentul de chitarist, dl Cristian Adomnitei la educatie, n-are rost sa incerce altcineva, dansul cunoaste probelemele, doar a avut “cel mai performant management” din istoria educatiei. La agricultura dl Decebal Traian Remes, daca scapa de DNA, daca nu, mai vedem, pe dl Petrache, de la Chiajna. Dnei Norica Nicolai i se implineste visul, la justitie, la externe dl Melescanu, la armata dl Campeanu (o fi facut armata?), la interne dl David, cunoaste achizitiile de Loganuri. La sanatate dl Cinteza (sau a plecat la PD-L?), atunci dl Fenechiu. Nu-i medic? Ce conteaza. Nu poate ramane fara minister.

Oricum ar fi, "Aceştia suntem noi, asta oferă în acest moment PNL, oferă un program alternativ, un guvern alternativ, oameni în carne şi oase, să încercăm o experienţă nouă poate mai inconfortabilă pentru noi în interior, să facem oferta acum ca s-o ştie lumea pentru când vom intra la guvernare în 2012 sau mai devreme, ca să ştie lumea ce facem şi cu cine anume facem când venim la guvernare", declara dl Crin Antonescu.

Cam acestea sunt lucrurile vazute de mine la recenta intalnire de la Mamaia. Ca orice cetatean-alegator, pot si chiar sunt subiectiv.

Chestia cu umflaturile vreau insa sa fie decise la vot. Ca asa oricine poate spune orice si despre PNL. Dar nu si daca este un om politic responsabil care stie jocul demcratic si-si controleaza zicerile.

Nu de alta, dar alegatorii au o memorie din ce in ce mai buna.

vineri, 27 august 2010

Bilantul ministrului Daniel Funeriu

Avand in vedere eventuala remaniere de la 1 septembrie, incercam sa punem la dispozitia evaluatorilor un bilant al activitatii ministrilor, sub forma unei analize swot, urmata de recomandari pentru optimizarea activitatii in perioada urmatoare.

Bile albe

• Realizarea proiectului Legii Educatiei Nationale. Este un proiect bun in proportie de 85-90%, prin preluarea majoritatii solutiilor propuse de comisia prezidentiala condusa de Mircea Miclea. Masurile antinepotism, antiplagiat, limitarea numarului de norme in invatamantul universitar, pensionarea obligatorie la 65 de ani, suspendarea rectorilor de catre ministru, descentralizarea in invatamantul preuniversitar a managementului, finantarii, curriculei si a recrutarii resursei umane sunt optiuni strategice de maxima importanta. S-au realizat numeroase dezbateri publice, inclusiv cu sindicatele, cu asociatiile interesate, cu studenti, elevi si parinti.
• Stapanirea fenomenului sindical. In ciuda anuntatelor scaderi de salarii, n-au avut loc greve de amploare, anul scolar si examenele de absolvire s-au incheiat cu bine, fara mari sincope.
• Nu s-au mai intamplat scurgeri de informatii de la comisiile centrale de elaborare a subiectelor de examen, aproape nelipsite in anii trecuti.
• Rezolvarea rapida a scandalului legat de consilierul Melania Mandas Vergu, prin demiterea acesteia. Chiar daca, asa cum se spune, a fost impusa de Emil Boc.
• Derularea aproape fireasca, fara evenimente majore, a activitatilor din sistem, in ciuda situatiei economice dificile, a lipsei fondurilor pentru investitii si salarii, a fenomenelor meteo nefavorabile, chiar in timpul examenelor.
• Nu a destituit, asa cum a facut ministrul Andronescu, inspectori si directori, dupa criterii politice.

Bile negre

• Deficientele proiectului Legii Educatiei Nationale. Nu leaga salarizarea personalului din invatamant de performante si rezultatele muncii. De altfel, intreaga lege de salarizare “unitara” a bugetarilor e gresita, pentru ca presupune ca toti bugetarii sunt “unitari”, adica nu se deosebesc intre ei prin performante, capacitati, capabilitati. Salarizarea dupa grade si vechime este o reminiscenta comunista, de care nu scapam, iata, la 20 de ani de la schimbarea de regim. Prost rezolvata este evaluarea si controlul calitatii proceselor, institutiilor si actorilor din educatie, pentru ca evaluarea ramane sa se realizeze de catre furnizori, nu este de terta parte. Legea nu prevede o descentralizare completa si explicita, prin trecerea tuturor atributiilor legate de reteaua scolara la Consiliile Judetene, nu prevede masuri pentru recredibilizarea examenelor de absolvire. Proiectul de lege a fost trimis la Parlament abia pe 12 aprilie, facand imposibila trecerea sa prin procedurile parlamentare pana la sfarsitul sesiunii.
• Ministrul Daniel Funeriu n-a interzis cumulurile de functii si salarii bugetare ilegale, in ciuda numeroaselor semnalari ale asociatiei EDU CER si nu numai. Desi abia in ultimul timp a anuntat renuntarea la finantarea a trei academii de catre stat, nu a dus la indeplinire promisiunea si nu e clar de ce doar pentru trei academii din 6 cate exista.
• Nu s-a facut nici un pas in realizarea unui nou Curriculum scolar. Acest nou curriculum este asteptat de 20 de ani, noul ministru nu a reusit, in 8 luni de functionare, sa oblige ISE (Institutul de Stiinte ale Educatiei) sa elaboreze aceasta coloana vertebrala a educatiei, adaptat cerintelor pietei muncii romanesti si europene, particularitatilor de varsta, intereselor locale si regionale de dezvoltare, cerintelor stiintei pedagogiei moderne, flexibil si cuplat tehnologiilor moderne de invatare.
• Examenul de bacalaureat a ramas la fel de necredibil ca in anii trecuti, prin diferentele enorme intre judete ale procentelor de promovare, prin aparitia a 6-7 cazuri de dosare penale, prin procente de promovare de 98-100% ale unor unitati scolare din mediul rural. Ministrul refuza sa publice componenta comisiilor de bacalaureat pe unitati liceale. Nu s-au luat masurile necesare pentru credibilizarea acestor examene.
• Nu exista transparenta executiei bugetare si a activitatii din MECTS, in ciuda promisiunii ca incepand cu 1 iulie se vor publica pe site toate cheltuielile. Site-ul institutiei are un format si continut tern, lipsit de informatii esentiale.
• Nu s-a reusit eficientizarea sistemului. Finantarea “per capita” nu s-a aplicat, in ciuda legislatiei care obliga la aceasta de la 1 ianuarie 2010. Au ramas directiile judetene de sport si tineret, chiar daca comasate, fara obiect clar de activitate, probabil pentru clientela politica. Nu exista standarde de performanta si de calitate ale activitatii structurilor subordonate MECTS, de indeplinirea carora sa fie conditionata eliberarea salariilor. Nu s-a trecut la transformarea si debirocratizarea acestor structuri in regim de autofinantare, functionand pe baze contractuale cu ministerul si alti beneficiari. N-a fost schimbata structura de conducere a ministerului cu oameni tineri, scoliti in universitati straine si straini de obiceiurile balcanice ale managementului romanesc.
• Nu s-a facut absolut nimic pentru evaluarea post finantare a sumelor cheltuite in anii trecuti in investitii si dotari, de catre comisii independente, inclusiv cu experti straini. Aceasta mare lacuna a intregului sistem romanesc face ca sume imense destinate infrastructurii si dotarilor sa dispara, fara ca cineva sa ia si masurile de verificare si recuperare.
• Nu s-a facut nimic pentru alocarea dupa criterii europene si internationale a banilor si asa putini, destinati cercetarii.
• Stabilirea planurilor de scolarizare pentru clasa a IX-a de liceu nu a tinut cont de structura pietei muncii, astfel incat aproape 60% din locuri au fost ocupate in filiera teoretica si vocationala, pentru un segment de aproximativ 20% joburi in piata muncii. Invatamantul tehnico-profesional a ramas vaduvit in continuare, prin absenta scolii profesionale, mergandu-se pe principiul ca toti elevii trebuie sa faca liceul si sa ajunga sa cotizeze la universitati.
• In invatamantul superior, nu s-au luat masuri minimale, chiar in absenta legii, pentru sanctionarea plagiatului, finantarea in functie de calitate. Nu se introduce evaluarea dupa criteriul intrarii in piata muncii a absolventilor, singurul capabil sa masoare performanta universitatilor.
• In absorbtia fondurilor europene, Ministerul Educatiei este mult ramas in urma, cu un procent nejustificat de mic fata de cele 4,3 miliarde de euro alocate formarii profesionale.


In concluzie, in asteptarea adoptarii Legii Educatiei Nationale, ministrul Daniel Funeriu n-a vrut sau n-a fost lasat si incurajat sa ia masuri importante de reforma, atat de necesara in educatie.

Bilantul este negativ, prin insumarea bilelor albe cu bilele negre.

Remanierea dlui ministru Daniel Funeriu este legata si de potentialul inlocuitor, care daca este in afara problemelor esentiale al educatiei, se face mai mult rau. Uitandu-ne la resursa umana a partidelor de la putere, nu putem identifica un inlocuitor mai performant. In acest caz ar fi poate mai utila mentinerea sa pana la o noua evaluare la 1 ianuarie 2011.

Recomandari pentru ocupantul postului in viitor.

1. Adoptarea prin OUG a principalelor prevederi din proiectul Legii Educatiei Nationale, legate de descentralizarea manageriala, financiara, curriculara si de recrutarea resursei umane, pentru legarea salarizarii de performante si rezultatele muncii.
2. Interzicerea imediata prin act normativ a cumulurilor de functii si salarii bugetare, de finantare a academiilor din fonduri publice.
3. Elaborarea unui nou Curriculum National pana la 1 ianuarie 2011 si pregatirea implementarii sale din anul scolar urmator.
4. Debirocratizarea, eficientizarea manageriala la varf prin schimbarea structurii de conducere a MECTS. Renuntarea la structurile birocratice ale ministerului si trecerea lor in regim de autofinantare.
5. Evaluarea si raportarea lunara pe site a situatiei absorbtiei fondurilor europene
6. Transparentizarea imediata a tuturor activitatilor si cheltuielilor facute in sistem.
7. Declansarea evaluarii si controlului postfinantare a obiectivelor de infrastructura si dotare incepute sau terminate in anii trecuti, de catre comisii neutre, cu consultanta straina.
8. Finantarea universitatilor doar in functie de calitatea decisa de insertia in piata muncii a absolventilor.
9. Reformarea imediata a invatamantului tehnico-profesional prin respectarea cerintelor si structurii pietei muncii, cuplata cu planuri de scolarizare adaptate structurii pietei muncii.
10. Adoptarea imediata de masuri pentru credibilizarea examenelor de absolvire.

sâmbătă, 21 august 2010

Statul social, momeala partidelor de stanga

Conceptul de stat social este baza doctrinei social-democrate care va permite PSD sa castige, eventual, alegerile generale din 2012.

Pentru a ajuta alegatorii sa voteze in cunostinta de cauza imi propun sa discut, in cele ce urmeaza, valentele si realitatile care se gasesc in spatele acestui concept.

Intrucat este inca un subiect pe cat de important pe atat de controversat, invit cititorii sa-si spuna parerea si promit ca voi reveni cu un rezumat al opiniilor lor.

Scurt istoric

Primele masuri care consfintesc inceputurile statului social le-a luat cancelarul german Otto von Bismarck, facand sa se aprobe in Reichstag trei legi sociale : de asigurare obligatorie a salariatilor impotriva bolilor (1883), de asigurare impotriva accidentelor profesionale (1884) si de creare a pensiei de batranete si invaliditate (1889).

John Maynard Keynes (1883-1946) a contribuit decisiv la afirmarea rolului statului in rezolvarea crizelor.

Keynes a devenit celebru prin cartea „Teoria generala a ocuparii fortei de munca, dobanzii si banilor“ (1936). In ea demonstreaza ca societatea capitalista nu este capabila sa creeze o deplina ocupare a fortei de munca, cum credeau adeptii liberalismului clasic, ilustrata de celebrul „laissez-faire“. In momentele de criza este datoria statului sa intervina pentru stimularea cererii si consumului, prin introducerea unor impozite diferentiate si prin extinderea sistemului de asigurari sociale. Statul social (Wellfare State-Statul Bunastarii) si-a capatat astfel, prin lucrarile lui Keynes, o justificare economica.
In politica Uniunii Europene aspectele sociale si de ocupare a fortei de munca au capatat o pondere importanta, in structura Comisiei Europene, din cele 24 de directii generale existente, directia generala V (DG V) poarta responsabilitati sociale explicite: ,,Employment, Industrial Relations and Social Affairs". Activitatea acestei directii are la baza conceptul de “coeziune sociala” (cohesion policy), introdus prin Tratatul de la Amsterdam (1997) si este finantata din 3 fonduri structurale: - Fondul European pentru Dezvoltare Regionala ( ERDF ) - Fondul European Social ( ESF ) - Fondul European pentru ,,Ghidare" (asistenta) si Garantare Agricola (FAGGF).
In momentul de fata, conform lucrarii Introducere in studiul politicilor sociale, de Lector dr. Valentin Naumescu, exista trei modele dominante:
“Modelul social-democrat se bazeaza, asa cum am vazut, pe spiritul keynesian al anilor`40-50 si încorporeaza urmatoarele elemente: universalitatea drepturilor sociale (sustinuta de sociologul englez T.H.Marshall în 1950), egalitatea beneficiilor sociale (indiferent de nivelul veniturilor realizate în timpul vietii active), interventia planificatoare a statului în economie pentru asigurarea ocuparii depline a fortei de munca, finantarea predominant bugetara a beneficiilor sociale (pe baza unui nivel general înalt de impozitare) si o puternica birocratie care sa deserveasca reteaua serviciilor publice.
Modelul conservator, aplicat în majoritatea tarilor europene în frunte cu Germania, are o pronuntata baza ocupationala si asigura proportionalitatea beneficiilor sociale cu veniturile directe obtinute din munca. Având în centrul sau sistemul traditional al asigurarilor, securitatea sociala este finantata nu din impozite platite statului ci din contributiile angajatilor si angajatorilor la fondurile autonome de asigurari. Fiscalitatea este rezonabila iar politicile economice au un pronuntat caracter liberal.
Modelul liberal este caracterizat de o responsabilitate mai redusa a statului în garantarea bunastarii, ponderea dominanta revenind sectorului privat (sanatate, învatamânt, asigurari), sectorului non-guvernamental (servicii sociale personale sau comunitare) si evident individului însusi. Filosofia beneficiilor sociale este selectiva si restrictiva, bazata pe testarea riguroasa a veniturilor (means testing), urmând ca statul sa intervina de o maniera minimala, numai în ajutorul celor efectiv saraci, prin acordarea de asistenta sociala non-contributiva. Nivelul general de impozitare este scazut iar managementul serviciilor publice a fost debirocratizat si orientat spre eficienta. Prototipul acestui model îl reprezinta Statele Unite, însa repere importante de liberalism întâlnim si în Marea Britanie, Canada, Australia, respectiv în cazul tarilor din Asia de Sud-Est”.
Evolutia conceptului de stat social
Ideea generoasa de a ajuta pe cei incapabili sa-si castige existenta, permanent (handicapatii) sau temporar (somerii), batranii sau tinerii sub 16 ani, avand la baza un concept la fel de generos, solidaritatea, a suferit de-a lungul timpului modificari perverse, care incurajeaza nemunca.
Diferite guverne, nu numai in Romania, au profitat de statul social pentru a obtine voturi de la electorii prea naivi ca sa inteleaga ca li se ofera un cadou otravit. Altfel cum sa ne explicam situatia incredibila in care se afla Romania: se acorda, conform ministrului muncii, 12 milioane (!) de indemnizatii sociale unui numar de 6,7 milioane de beneficiari, suma totala cheltuita pentru asistenta sociala a depasit 700 de milioane de lei in luna martie.

Asta inseamna ca, anual, statul cheltuieste aproximativ 8,4 miliarde de lei (2 miliarde de euro) cu alocatiile si ajutoarele sociale. Suma care ar acoperi, de exemplu, gaura de peste 2 miliarde de euro din bugetul de pensii.

Potrivit Agentiei Nationale pentru Prestatii Sociale (ANPS), in ianuarie erau sapte beneficiari care primeau nu mai putin de opt prestatii pe luna, 34 primeau sapte prestatii, 320 de persoane cumulau sase ajutoare de la stat, iar peste 2.000 de asistati sociali primeau lunar cinci tipuri de prestatii. Prin cumularea a cinci indemnizatii de la stat, un beneficiar din Galati primea 5.148 de lei lunar, unul din Cluj - 4.664 de lei, iar altul din Gorj - 4.320 de lei.

Cumularea mai multor prestatii duce la venituri lunare cuprinse intre 1.500 si peste 5.000 de lei. Acordarea venitului minim garantat face ca aproximativ 2 milioane de persoane, in special din mediul rural, sa foloseasca banii gratis de la stat pentru tigari si bautura, iar mancarea din batatura. Si atunci, de ce sa mai muncesti?
Sa nu fi inteles de la inceput conducatorii romani ca totul este o calcealma, ca nu poti sa saturi 22 milioane de romani dintr-o economie ca PIB-ul pe locuitor de 5 ori mai mic decat al tarilor bogate? Ba bine ca nu. Totul a devenit o facatura ordinara. O capcana intinsa electoratului in care au cazut majoritatea romanilor. Adica, noi va promitem pomeni peste pomeni, va si dam de-a moaca bruma de bani ramasi nefurati din privatizari si din imprumuturi externe, iar voi ne votati sa avem acces la resurse si la bazinul de functii publice. Pana ne inbogatim, dupa care vin altii la guvernare si platesc gogosile promise de noi. Asa a facut PSD in doua randuri, asa a facut si PNL prin guvernarea Tariceanu.
Dupa cum remarca Adrian Stanciu, partner, Human Synergistics România, intr-un articol cu acelasi subiect, “toate statele sociale au creat un monstru politic şi economic nesustenabil, finanţat doar prin datorie publică de neplătit vreodată. E un Caritas gigantic, care învârte sume de multe mii de miliarde de euro la nivelul Europei. Oprirea caruselului va avea consecinţe inimaginabil de dure. Iar pieţele financiare încep să se teamă serios că morişca se va opri”.
Studiu de caz: Suedia
Suedia este unul din putinele cazuri fericite in care a functionat cu succes, o perioda indelungata, statul social.
Conceptual, filosofia social-democratiei suedeze a fost realizata de Ernst Wigforss iar transpunerea ei practica prin modelul Rhen-Meidner. Cel mai simplu mod de a explica esenta acestei filosofii ar fi: “incercare de a creea egalitatea si cresterea economica prin combinarea solidaritatii politicii salariale unioniste (union wage policy) si politicile guvernamentale interventioniste atat pe piata muncii cat si pe cea de capital (Modelul suedez al statului bunastarii. Fundamente, ascensiune si declin.)

Timp de 20 de ani, intre 1950-1970, modelul propus a dat rezultate maxime, bazandu-se pe principii de tipul „salariu egal la munca egala”, „angajarea totala a fortei de munca (full employment)”, „politici fiscale si monetare restrictive”, „politica salariala bazata pe negocierea centralizata (centralized bargaining)”, „fortarea companiilor ineficiente ori sa rationalizeze ori sa se inchida”.

In perioada de aur a „modelului suedez”, somajul a ajuns sub 2%, cresterea productivitatii a fost una dintre cele mai rapide din lume, produsul intern brut era comparabil cu cel al tarilor puternic industrializate din Europa de Vest, in 20 de ani au fost create peste un milion de locuri de munca, iar standardul de viata al suedezilor era printre cele mai ridicate din lume.

Din nefericire, miracolul suedez a tinut doar.. 20 de ani. Au fost identificate 3 cauze ale declinului modelului suedez de bunastare: devierea sindicatelor de la planul social-democrat adoptat in 1951, competitia intre sindicate, internationalizarea pietelor de afaceri si financiare. Pe de o parte factori interni, subiectivi, cand salariile au crescut, sub presiunea sindicatelor, mai repede decat productivitatea, (ca al noi!) pe de alta parte globalizarea, care a pus in prim plan eficienta si productivitatea mondiala, ce le depaseau pe acelea ale Suediei. In plus, internationalizarea firmelor – corporatiile multinationale –, integrarea si internationalizarea pietelor financiare mondiale, au dat lovitura de gratie „miracolului suedez”.

Statul social european
Nu numai in Romania s-a intamplat aceasta utilizare perversa a conceptului de stat social. S-a ajuns astfel, prin rostogolirea datoriilor publice, provenind din deficite uriase, pana la un blocaj aproape fatal. In aceasta situatie sunt cel putin Grecia, Spania, Italia, Portugalia, dar si alte tari. A venit insa momentul reformelor brutale, caci nu se poate trai pe veresie la infinit. Solidaritatea intre statele Uniunii Europene are si ea limite, pentru ca germanii, de exemplu, vestiti pentru cumpatare si echilibru, se intreaba, pe buna dreptate, cu ce sunt vinovati pentru extravagantele grecilor sau romanilor, ca sa palteasca prin taxe si impozite huzureala altora.
Grecii inteleg asa de putin ce li se intampla, cum de nu mai functioneaza „momeala”, incat o tin din greva in greva, in plin sezon turistic, cand PIB-ul Greciei rezulta, predominant din turism. Asta inseamna sa inoculezi populatiei ideea pe cat de mincinoasa pe atat de periculoasa ca bunastarea depinde de un anume guvern, nu de munca fiecaruia.
Si nu exista un Dumnezeu al datoriilor, sa le ierte precum pacatele. Datoriile economice trebuie platite la un momnt dat, cu sacrificii mai mari decat daca nu s-ar fi ajuns la aceste datorii.
Pana la urma realitatea demonstreaza ca statul social este si un alibi, pentru a masca coruptia, ineficienta, birocratia, promovarea clientelei politice, imbogatirea prin fraudarea bugetului de stat.
Unde este Romania?
In situatia in care actualul guvern trebuie sa spuna cu voce tare adevarul economic. Anume, economia romaneasca nu-si poate permite sa sustina 6,7 milioane de asistati social, o treime din numarul cetatenilor cu drept de vot, care nu sunt nici handicapati, nici someri, nu au nicio calitatea care sa-i indreptateasca sa primeasca ajutoare luate din taxele si impozitele celor care muncesc in mediul privat. Nu-i cinstit, nu-i corect si nici in favoarea economiei. Nu avem o economie bazata pe productie de bunuri si servicii vandabile, care sa ne permita sa sustinem o astfel de protectie sociala. Doar cu Loganul si Nokia nu se face primavara economica. Si atunci, de unde bani pentru pensii generoase, ajutoare sociale, salarii bugetare?
Interesanta este pozitia dlui Mugur Isarescu: „Romania se comporta ca un stat social, cu cheltuieli bugetare de 40% din PIB, dar nu poti sa pastrezi 6 milioane de asistati sociali cu 3 milioane de lucratori in sectorul neguvernamental si cu un milion de bugetari.
Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a precizat ca alte tari care au acest model de stat social au, in schimb, venituri la buget de 40-45% din (PIB), nu de 30-31% din PIB, ca in Romania. Isarescu a adaugat ca, de prin 2007, Romania tinde sa aiba parte de cheltuieli bugetare de circa 40% din PIB, in vreme ce pe partea de venituri, ponderea este de 30-31% din PIB. Diferenta cine o acopera?
Ca sa nu mai vorbim de valoarea PIB/locuitor, care ne da calitatea statului social, adica de 5 ori mai mica decat a uneia dintr-o tara bogata.
Ajungi sa te intrebi: dar vrea statul independenta economica a cetatenilor sai? Nu-si pierde atunci importanta, influenta si capacitatea de a se reproduce? Partidele, lupta politica, cu invingatori si invinsi n-ar mai avea niciun haz! Prea putini cetateni ar merge la vot, pentru simplul motiv ca nu asteapta mai nimic de la schimbarea de regim politic.
Politicienii n-ar mai fi vedete tv, ne-am intoarce la muzica, divertisment, poezie. Iata de ce bunastarea si independenta economica a cetatenilor nu este un lucru care sa incante din calea afara pe politicieni!
Muncesti sau nu muncesti, acelasi salariu primesti
In tot sistemul bugetar romanesc s-a aplicat principiul pagubos: muncesti sau nu muncesti, acelasi salariu primesti. Fara nivele de salarizare conditionate de standarde de calitate, fara masura rezultatelor, fara legarea salarizarii de performanta profesionala si rezultatele muncii. Asta sa insemne statul social?
Exemplific cu invatamantul. Pana n-au venit evaluarile externe care sa ne avertizeze ca avem o educatie de slaba calitate, ne iluzionam cu diplome fara acoperire in competente, cu examene de absolvire masluite, cu universitati transformate in fabrici de diplome. Chiar daca exista inca insule de excelenta, acestea nu pot ascunde marea de mediocritate si impostura din educatie. Nici macar viitoarea lege a educatiei nu leaga salarizarea de performanta profesionala. Vor avea salarii mari cei cu grade si vechime, conditii nici necesare nici suficiente pentru o prestatie de calitate.
Cum comori care sa nu necesite munca pentru a fi puse in valoare nu ne-a dat Dumnezeu, ramanea varianta ca statul sa ia de la cei care au, sa dea la cei care stau. Celebra redistribuire, sloganul de lupta electorala a PSD.
Doar ca bogatii Romaniei n-au prea fost de acord cu imparteala asta si, chiar de-ar fi fost, tot nu ajungea pentru toate gurile flamande.
Dar sindicatele?
Au profitat si incearca sa profite copios de aceasta iluzie, a statului social. In schimbul cotizatiilor consistente adunate de la membri, care le genereaza salarii pe cat de mari pe atat de secrete, liderii sindicali s-au inhaitat cu politicienii in promovarea imensei cacealmale: va dam salarii si ajutoare sociale chiar daca nu exista resurse. Contractele de munca la nivel de ramura nu contin clauze de calitate a muncii, standarde privitoare la rezultate, obligatiile salariatilor. Doar drepturi.
Iar "patronii" bugetarilor, ministrii, au semnat cu veselie, doar nu dadeau salarii din buzunarul propriu. Ci din al statului care, nu-i asa, este al tuturor si al nimanui. Sindicatele au aplicat strategia simpla, tipa si ameninta cu proteste si greve. Ca doar nu e treaba lor de unde sa "ne dea".
E treba Guvernului, eventual a lui Dumnezeu. Iar voi, membri "nostri", ne achitati cotizatiile si votati partidele care va promit pomeni. De altfel, sloganul cu "drepturile noastre" a devenit la fel de prezent ca "tatal nostru". Uitand ca drepturile decurg din munca sau din proprietate. Din altceva nu prea e clar de unde.

Responsabilitatea fata de generatiile viitoare.
Nu putem sa cheltuim tot ce castigam fara sa ne gandim la ce tara vom lasa copiilor si nepotilor nostri. Scoli insalubre, maternitati in care iau foc bebelusii, fara autostrazi, fara cai ferate moderne, fara sisteme de irigatii si protectie impotriva inundatiilor, fara cladiri consolidate care sa reziste unui eventual cutremur devastator.

Teoretic toti ne iubim copiii si nepotii, practic nu facem nimic ca macar ei sa traiasca intr-o lume mai buna.

In ultimii 20 de ani n-am facut mai nimic pentru imbunatatirea infrastructurii. Doar vreo 200 de km de autostrada.

N-am reusit sa construim, eventual prin atragerea investitorilor straini, o economie bazata pe productie de bunuri si servicii vandabile, profitand de forta de munca relativa mai ieftina la noi. Mai ales in agricultura, turism dar si in productia de software. Sa utilizam bogatiile naturale ale tarii, teren agricol necontaminat de industrii poluante, resurse balneare, relief divers cu mare potential turistic. Alaturi de acestea inteligenta nativa a tinerilor nostri.

Specialistii, indeosebi medicii si asistentii medicali, informaticienii, matematicienii, pleaca pe capete in tarile bogate din Europa si America, lasand spitalele pustii. Cine sa ne mai ingrijeasca?

Cum vom explica urmasilor ca n-am fost in stare sa construim toate aceste lucruri?

Concluzii

Statul social nu se proclama prin acte sau in campaniile electorale. Stat social este atunci cand bogatia si bunastarea unei natiuni ii permite sa fie generoasa si solidara cu cetatenii aflati in nevoie, dar nu din vina lor. Nu pentru ca stau cu burta la soare sau prin carciumi.

Bogatia unei natiuni si capacitatea de a o produce continuu sunt conditii esentiale pentru functionarea statului social. Cand majoritatea cetatenilor au o viata imbelsugata isi permit sa fie generosi cu aceia loviti de soarta. Nu cu lenesii. Si nu prin imprumuturi. Statele care n-au inteles acest lucru elementar platesc acum inconstienta.

Statul social este acela care reuseste sa creeze conditiile pentru ca fiecare cetatean sa-si construiasca, pentru el si familia lui, un trai decent.

Pana vom ajunge la aceasta stare statul social este o iluzie, vanduta de partidele de stanga (sau de dreapta!), in speranta ca ne mai pacalesc odata.

joi, 19 august 2010

Proiectul de tara (II)

Scriam in primul articol “Proiectul de tara” (Proiectul de tara) ca dupa “Spiritul de la Snagov”, realizat sub conducerea academicianului Tudorel Postolache si destinat integrarii in Uniunea Europeana, Romania n-a facut nimic in directia refacerii arhitecturii sale de putere si de organizare.

Ne-am tarat intr-un regim nedefinit, ceva intre comunism botezat pompos “stat social” si capitalism primitiv, ilustrat de “elite de prada” transpartinice, care au inteles sa se imbogateasca din hoitul fostei economii socialiste, fara sa se oboseasca sa construiasca ceva in loc.

A trecut ceva timp de la aparitia acestui articol si situatia tarii se agraveaza de la o zi la alta, in plan economic, politic si social.

Dezechilibrele structurale greveaza masiv asupra situatiei materiale a cetatenilor, contractia sistemului bugetar trimite in somaj zeci de mii de oameni, fara speranta de a-si gasi un loc de munca in mediul privat, afectat si el de criza mondiala.

Criza economica actuala ne arata vulnerabilitatile la care ne-am expus tocmai pentru ca nu avem o strategie de evolutie pe termen mediu si lung. Un exemplu clasic: nu maresti pensiile si salariile bugetare fara o minima predictie a resurselor pe termen mediu, cel putin. Altfel, ne trezim cu deficite bugetare nefinantabile, carora nu le putem face fata.

Dihonia care pare sa fi pus stapanire pe clasa politica induce disperarea si in randul populatiei. Multi isi fac planuri sa plece din tara, tinerii, medicii, asistentii medicali, in general oameni calificati care isi pot gasi oricand slujbe in tarile avute ale Europei.

Timpul nu mai are rabdare cu noi

Tragedii de genul celei de la maternitatea Giulesti se pot produce oricand pe fondul insuficientei personalului medical. Iar acuzele aduse guvernului ca nu acorda salarii mari in sistemul sanitar se lovesc de intrebarea: luand de unde? De la profesori, de la politisti, de la magistrati, de unde, ca suma totala e fixa, cu tot cu imprumuturile care vor greva generatiile viitoare. Nu mai vorbim de absenta investitiilor in infrastructura, in scoli si spitale.

Doamne fereste de un cutremur catastrofal. Ce tara lasam noi generatiilor urmatoare? Ce drumuri, cai ferate, ce scoli si spitale, sisteme de irigatii si de protectie contra inundatiilor, cladiri neconsolidate, expuse la cutremure? Cati romani trebuie sa mai moara pentru ca nu stim se ne stabilim prioritatile? Ca preferam sa cheltuim tot ce avem, fara nicio responsabilitate fata de generatiile viitoare?

Teoretic toti ne iubim copiii si nepotii, dar practic nu facem nimic ca macar ei sa traiasca intr-o lume mai buna.

Mai mult decat oricand este nevoie de un orizont de speranta si solidaritate. In jurul unor idei si proiecte care sa ne arate luminita de la capatul tunelului.

Nu se poate ca mintile luminate ale acestui popor sa nu gaseasca drumul spre iesirea din bezna tot mai adanca creata in jurul nostru. Trebuie doar ca cineva sa purceada la agregarea acestor forte, intr-un cadru institutional. Academia Romana, juristi consacrati, specialisti in drept constitutional, societatea civila, cu totii trebuie sa ofere ce au mai bun pentru creionarea viitorului Romaniei. Avem multi specialisti in dezvoltare durabila. Economisti, sociologi, politologi, matematicieni, unii cu preocupari mai vechi in acest domeniu. Cu totii simtim ca se apropie scadenta, ca timpul nu mai are rabdare cu noi.

Revizuirea Constitutiei

Revizuirea Constitutiei este si ea un prilej de a regandi toata arhitectura institutionala. Cine de ce raspunde. Cine ce decizii ia. Cata descentralizare, cata putere politica centrala, rolurile detaliate jucate de fiecare actor. Cine controleaza administratia locala, care a ajuns gaura neagra a economiei. Inclusiv ce rol are Curtea Constitutionala

Lucrul cel mai important deriva din apartenenta noastra la Uniunea Europeana. Adica orice proiect trebuie sa tina cont de planurile de evolutie ale acestei structuri. Care si ea este in mare incurcatura, provocata de criza economica, criza datoriilor publice ale statelor membre, criza monedei comune euro. Cum ne raportam la aceste noi provocari? Cum ne proiectam viitorul cu suficiente grade de libertate pentru a avea “iesiri” onorabile in diverse situatii ce pot sa apara?

La ce intrebari sa raspunda Comisia Prezidentiala?

Iata o parte din intrebarile la care trebuie sa raspunda Comisia Prezidentiala insarcinata cu Proiectul de Tara:

• Ce trebuie facut pentru ca elitele Romaniei sa revina in tara.
• Cum dezvoltam democratia si guvernanta participative
• Cum poate fi realizata retehnologizarea Romaniei
• Cum sa ajungem la reprofesionalizarea Romaniei
• Cum atragem investitori cu bani, tehnologie, management performant, piete de desfacere
• Ce este de facut pentru transferul de bune practici internationale in varii domenii
• Cum pot fi puse bazele unei cooperari public privat, in folosul general al societatii
• Care sunt liniile strategice de reformare a sistemelor majore, educatia, sanatatea, piata muncii, etc.
• Cum se pot repara si apoi evita gravele dezechilibre structurale in care ne adancim pe zi ce trece
• Care ar fi cadrul potrivit pentru dezvoltarea retelelor profesionale
• Cum transparentizam zonele de cheltuire a banilor publici


Cred ca revine Presedintiei Romaniei rolul de a aduna laolalta toate mintile luminate ale acestui popor. Inclusiv reprezentantii partidelor parlamentare. Sub denumirea Snagov 2 si cu sediul chiar in palatul Snagov, in amintirea primei reusite de acest fel, comisia instituita sub autoritatea Presedintelui Romaniei are toate sansele sa-si duca munca la bun sfarsit intr-o perioada de timp rezonabila, nu mai mare de un an. Astfel incat alegerile din 2012 sa ne gaseasca pe masa cu un Proiect de Tara, acceptat inclusiv de toate fortele politice. Pentru ca sa nu mai bajbaim de la un guvern la altul in cautarea unui drum pe care nu l-am gasit niciodata pana in prezent.

Sper ca macar acum, in al doisprezecelea ceas, Presedintele Romaniei sa ia act de aceasta propunere si sa treaca de urgenta la indeplinirea ei.

duminică, 15 august 2010

Erorile Guvernului Boc

Mai multi cititori ai articolului “Opozitia autista” mi-au reprosat ca nu ma aplec si asupra guvernarii Boc, cu plusurile si minusurile sale.

Contextul economic si politic in care a venit la putere guvernul condus de Emil Boc a fost total nefavorabil. Criza mondiala isi arata deja coltii, economia Romaniei nu avea cum sa se sustraga crizei, este strans legata de piete globalizate prin sistemul bancar integrat, multinationalele ce functioneaza la noi, exporturile care se adreseaza, cum e si firesc, preponderent tarilor din Uniunea Europeana.

Fara o productie de bunuri si servicii vandabile (cu exceptia a doua trei produse, Loganul, produsele Nokia), exporturile noastre se bazau mai mult pe materii prime, fara valoare adaugata mare. Venind dupa o perioada bogata in resurse financiare conjuncturale (banii din privatizari, de la capsunari, din fluxuri financiare externe), socul produs de criza a fost cu atat mai mare.

“Impreunarea” cu PSD, in lipsa altei variante de guvernare, a condus la prelungirea politicilor populiste, prin care guvernul “tot da si da si da”, fara sa stie de unde.

Incercarile timide de reparare a gravelor dezechilibre structurale mostenite de la guvernarea Tariceanu s-au lovit de rezistenta indarjita a PSD, acceptata totusi de PD-L, ambele partide aflandu-se in campania electorala pentru prezidentiale. Ultimele 4 luni ale anului 2009 au fost pierdute, guvernul demis prin motiune de cenzura neavand posibilitatea de a adopta masuri decisive.

Circumstantele atenuante se cam opresc aici.

Erorile guvernului Boc

1.Prima eroare o reprezinta acordarea pensiei minime garantate. De acest ajutor au beneficiat mai mult de 1 milion de persoane, primind fiecare aproape 100 de euro pe luna. In conditiile neaplicarii principiului contributivitatii, iar munca la CAP era insotita, se stie si de furturi masive, ca totul era al intregului popor, masura era populista, dar ilogica economic. Suma totala se ridica la mai mult de 1 miliard de euro pe an, ce urma sa fie platita de la bugetul de stat.

In contextul in care fondul de pensii era grav dezechilibrat, a-l “cocosa” si mai mult cu inca circa 1 miliard de euro pe an a reprezentat o grava eroare. Ce calcule economice au stat la baza acestei decizii este greu de spus. Grav este ca dl Boc a facut aceeasi grava eroare ca si dl Tariceanu. Dupa ce dai ceva, este foarte greu de luat inapoi, atunci cand nu mai ai bani. Ar fi interesant de stiut daca dl presedinte Basescu a agreat aceasta masura.

2.Restructurarea aparatului bugetar a inceput prea tarziu. Desi inca din 2009 s-au promis si adoptat masuri de reducere a aparatului bugetar, acestea n-au produs efecte. Nu se stie de ce, dar cheltuielile bugetare au crescut, in conditiile in care criza economica devenea tot mai amenintatoare. N-ar fi fost mai bine ca fiecare ordonator de credite sa primeasca resurse financiare dupa criterii transparente (numar de elevi la scoli, numar de bolnavi in spitale, numar de contribuabili la fisc, numar de cetateni la primarii si politie, etc.,), apoi managerii sa se descurce, dupa principiul sanatos: mai putini salariati, mai multa munca, salarii mai mari? Iar legea salarizarii unice care a consumat multa energie si negocieri “pana au cazut sub masa”, are un viciu de fond, reminiscenta comunista, nu tine cont de performanta si rezultatele muncii ci doar de grade si vechime, conditii nici necesare nici suficiente pentru prestatii de calitate. Toate se rezolvau daca se delega Consiliilor de Administratie ale unitatilor bugetare salarizarea personalului bugetar. Ca s-ar fi creat si abuzuri, este adevarat. Dar se reglau tot la nivel local, pe baza principiului subsidiaritatii. Iar abuzuri exista si in sens invers, multi bugetari primesc salarii fara sa faca ceva.

3.Concesionarea constructiei de infrastructura. Intrucat statul nu are bani de autostrazi, cai ferate, sisteme de irigatii, etc., singura solutie ar fi ramas concesionarea. Fara mofturi si conditii prealabile greu de acceptat. Asa cum au procedat si alte tari. Cum au reusit si altii (Croatia, Slovenia), reuseam si noi. Locurile de munca si dezvoltarea industriei orizontale ar fi compensat cu prisosinta eventuale pierderi. Lozinca “nu ne vindem tara” nu mai este actuala, ca nu mai avem ce vinde.

4.Conditii fiscale atractive pentru investitiile in agricultura si turism mai mari de 50 milioane de euro. Exemplele stralucite ale Loganului si produselor Nokia ne arata ce inseamna investitiile straine, care aduc bani, tehnologie, management perfomant si piete de desfacere. In loc sa gandeasca masuri strategice, de atragere a investitiilor, fie si prin impozitare zero, guvernul Boc s-a multumit sa gestioneze o situatie nenorocita, de pe o saptamana pe alta, fara sa adopte masuri eficiente pe termen lung. Investitiile ar fi adus locuri de munca si salarii bune romanilor, chiar daca nu taxe si impozite la buget. Decat de loc, tot avem un castig in zona locurilor de munca create in companii private.

5.Privatizarea activelor inca in patrimoniul statului. Exista inca domenii mari, educatia si sanatatea sunt doua exemple, care inghit sume uriase fara sa intoarca societatii serviciile de calitate pe care aceasta le asteapta de la ele si pe care le plateste prin taxe si impozite. Si aceasta pentru ca sunt inca de stat.

Si tot ce este de stat nu este controlat, nu exista nici in prezent standarde de calitate, de functionare, de performanta, care sa conditioneze eliberarea fondurilor salariale. Si chiar daca ar fi, tot ar putea fi pacalite de salariati care stiu ca este mai comoda situatia in care “nimeni nu da socoteala de nimic”. Este suficient sa amintim modul pervers in care sunt fraudate examenele de absolvire din invatamant, sau acordarea concediilor medicale, a pensiilor de invaliditate, etc. De aceea, este preferabila privatizarea unei parti importante a acestor domenii, eventual concesionarea, cu scaderea corespunzatoare a impozitelor platite de cetateni. Adica sa existe o relatie directa intre beneficiarii si furnizorii serviciilor de educatie, formare si sanatate, pentru ca statul, veriga intermediara, a demonstrat ca nu e capabil sa gestioneze aceste servicii in folosul cetatenilor. Doar in folosul clientelelor de partid. In aceasta logica, privatizarea sau concesionarea spitalelor, a universitatilor de stat, a unei parti din invatamantul preuniversitar ar fi benefica, punand in contract direct beneficiari si furnizori.

Ar fi trebuit scoase la privatizare si activele economice ale statului. Mai ales acelea care nu produc nimic, doar inghit resursele bugetare. Dar si celelalte, macar pentru a nu mai constitui refugii pentru clientele politice.

6. Suprematia clientelei politice si fraudarea bugetului de stat de catre aceasta n-au fost stopate de PD-L si de guvernarea Boc. O spune presedintele Basescu, intr-o declaratie publica: “Statul roman, de-a lungul timpului, in paralel cu dezvoltarea democratiei, s-a transformat intr-un stat clientelar cu sprijinul tuturor partidelor”. O mai demonstreaza anchetele DNA, care de la celebrul caz al Monicai Iacob Ridzi, la primarul Solomon de la Craiova sau Gutai de la Ramnicu Valcea, valideaza spusele dlui Basescu. Adevarul este ca aceasta caracatita a clientelei politice, care isi asteapta prada pentru care a luptat in campania electorala n-are leac, se pare. Grav este ca guvernul Boc a adus „caracatita” la putere in deconcentrate prin OUG, desfiintata apoi de Curtea Constitutionala. Dupa care a fost obligat sa plateasca 2-3 salarii pentru aceiasi functie.

7. Modul defectuos de comunicare. Atunci cand fiecare ministru vorbeste ziua ce viseaza noaptea, fara sa existe unitate de vederi la nivelul guvernului, se induc asteptari sau temeri gratuite in societate, in special in mediul de afaceri. In afara cunoscutelor „cartonase galbene”, nimeni n-a vazut pana in prezent cartonasul rosu. Dl Boc a si explicat ca este tolerant, se bazeaza mai mult pe echipa decat pe sanctiuni. O fi asa, dar nu cand ai in mana soarta a 22 de milioane de romani. Atunci nu mai poti fi subiectiv.

8. Relatiile internationale. Dl Boc aproape n-a facut vizite in strainatate, nici macar la Bruxelless. In conditiile in care de exporturi si atragerea de investitori strategici depindem aproape in totalitate. Relatiile personale cu lideri de marca din Uniunea Europeana si alte tari extracomunitare au adus altor tari insemnate avantaje. De asemeni, relatiile cu tarile din spatiul ex-sovietic sunt in mare parte neglijate.

9. Evaluarile gresite ale situatiei economice. Asigurarile repetate ca sunt bani de pensii si salarii, pentru ca apoi sa se anunte masive reduceri creeaza senzatie de neseriozitate si necredibilitate. Nu te poti astepta la solidaritate si incredere din partea cetatenilor cand iti schimbi declaratiile si masurile de la o luna la alta, iar Curtea Constitutionala iti respinge principalele decizii, respingeri doar partial explicabile prin parti-pri-urile politice practicate la CCR.

Si totusi, ce a facut bine guvernul Boc, comparativ cu alte guverne?

A inceput sa spuna adevarul economic. Care chiar daca este dureros, pune bazele restructurarii aparatului bugetar. Sub povara caruia toata economia tarii se cocoseaza.

Incearca sa repare dezechilibrele structurale lasate de altii. Cu mare greutate, cine s-ar bucura cand i se ia inapoi ce i s-a dat. Dar altfel murim cu totii cu bugetarii de gat.

Mai presus de orice, este raul cel mai mic. In conditiile in care opozitia pare anesteziata, nu produce altceva decat circ si scandal, pana la o noua oferta de guvernare doar Guvernul Boc pare decis sa indrepte lucrurile pe un fagas normal. Foarte lent, dar directia pare corecta.

Cat despre relansarea economica, aceasta e un miraj, o fata morgana, pentru ca economiile capitaliste cu piete globalizate nu asculta de guverne ci de propriile legi de evolutie. In afara de fiscalitate si investitii in infrastructura, daca ar avea bani si mai putine guri bugetare de hranit, un guvern nu are ce face.

In concluzie, in lipsa unei oferte serioase a opozitiei, care sa demonstreze ca stie ce trebuie facut pentru a scoate tara la liman, guvernul Boc ramane, totusi, varianta cea mai putin rea in momentul de fata.

PS
Cele de mai sus trebuie luate sub rezerva faptului ca autorul este doar un observator al fenomenului economic si social, nu un specialist in dezvoltare durabila sau macroeconomie.

vineri, 13 august 2010

Opozitia autista

Niciodata in ultimii 20 de ani n-am avut o opozitie atat de autista. Care pare ca nu intelege nimic din ce se intampla in societate si economie. Condusa de doi lideri mai tineri, Ponta si Antonescu, preocupati mai degraba de viitorul lor politic, decat de problemele grave ale tarii. Din care se pare ca nu inteleg mare lucru.

PSD a functionat intr-un unic model neocomunist


“Ne votati, iar noi avem grija s-o duceti bine, chiar daca nu munciti”. “Propietatea privata e un moft”, renuntati la “capitalismul de cumetrie”, cam astea erau invataturile parintelui PSD. O vreme a mers, cu banii din privatizari, cei trimisi de capsunari acasa, din exporturi si fluxuri financiare externe. Celebra “duduiala” taricenista. Atata doar, ca spre deosebire de muzica si poezia la care se pricepe dl Vosganian, duduiala nu e vesnica. Dimpotriva, este urmata, aproape invariabil, de caderi abrupte si imprevizibile.

Acum cand realitatea economica isi arata coltii, PSD si dl Ponta stau ca vitelul la poarta noua, nu inteleg ce se intampla si ce-ar mai fi de facut. Ca sa scape de intrebari, se duc doar la posturile tv “prietene” sau declara ca stiu ce este de facut dar nu vor sa devoaleze solutiile miraculoase.

Ca spectacolul sa fie si mai grotesc, dl Mircea Geoana isi ofera serviciile de premier din partea PSD, in aceeasi zi in care seful sau, dl Ponta, il califica ca fiind " imaginea esecului, a compromisului, a infrangerilor si a umilintelor”; „El e în divergenţă întotdeauna cu PSD-ul, dar n-are nicio viziune. El e contra”. „Geoana trebuie sa aleaga daca ramane sau nu in PSD. Asa nu se mai poate!”
Intrebat ce va face a doua zi dupa daramarea guvernului Boc, dl Ponta declara ca are asii in maneca, ii va scoate la momentul potrivit. De fapt nu are nimic.

Economic, PSD o tine langa cu impozitarea progesiva. Fara nicio simulare. Fara calcule economice care sa spuna cum vor fi reparate gravele dezechilibre structurale care greveaza Romania dupa coabitarea PNL-PSD din 2007-2008. Degeaba economistii ne arata ca sunt prea putini bogati in Romania, prea putine pensii mari, prea putina salarii mari, pentru ca impozitarea progresiva sa aduca suficienti bani la buget. In afara de injuraturi, calificative de mahala si o continua rostogolire de fraze gaunoase de genul „sa avem grija de oamenii saraci”, dl Ponta nu poate imagina nimic altceva.

Iar de oamenii saraci au avut grija cand s-au furat din banii de la privatizari, din buget, cand si-au cumparat tablouri inventand matusi Tamara, cand au numit clientele in posturile cheie din administratie, cand si-au luat proprietati in strainatate, cand isi angajeaza bone filipineze, isi trimit copiii la studii in strainatate, etc. Asta da grija de oamenii saraci!

Ce trebuiau sa faca, n-au facut: sa construiasca o economie bazata pe o productie de bunuri si servicii vandabile, de genul Loganului, care sa aduca bani si locuri de munca stabile, in mediul privat, nu la stat. Sa spuna oamenilor ca soarta lor depinde in mica masura de guvernanti si in mare masura de propria munca, in tara sau in piata muncii europene. De imaginatia si efortul creator in construirea unei afaceri rentabile. Adica sa incerce sa nu mai depinda de statul care nu are rolul asigurarii bunastarii tuturor. Doar a cadrului general, concurential, rol de arbitru, nu de actor in spatiul economic.

Da, dar atunci cum mai castigau voturile cetatenilor?

Pretul il platim azi. Ca ne-a placut sa fim mintiti frumos!

Coabitarea la guvernarea PNL-PSD din 2007-2008 a ingropat definitiv economia Romaniei. Ca sa ramana premier, facand in ciuda presedintelui Basescu, dl Tariceanu a ignorat toata mostenirea ideologica si economica a partidului sau. Probabil s-au rasucit in mormant Bratienii. Pensiile si salariile au luat-o razna, fara nicio logica economica, dar cu o clara logica electorala: sa castige alegerile si sa imbogateasca clientela locala a PNL si PSD. Dezechilibrele structurale s-au urcat la cer. Pana si PSD-istul Mihai Tanasescu a fost mai „liberal”: a inteles sa mentina echilibrele macroeconomice structurale, a lasat un deficit bugetar de 1,5%, nu de 5,5%, dupa o crestere economica de 8%. Cum a facut „liberalul” Tariceanu. Intrebat unde sunt banii din privatizarea BCR, Tariceanu a spus ca sunt „acolo”, dar e greu de explicat unde! Curat murdar, coane Caline!

Ce propune planul PNL de relansare economica?


Sa parasim monitorizarea FMI, sa reducem cota unica la 10% si TVA la 15% si sa functionam cu deficite bugetare oricat mai mari, in speranta ca se va intampla o minune.

La intrebarea de unde bani de pensii si salarii, niciun raspuns. La ce dobanzi ne putem imprumuta pe piata financiara sau daca ne vom putea imprumuta, iarasi niciun raspuns. Ar trebui sa-l credem pe dl Antonescu pe cuvant, ca stie ce trebuie. Si asta dupa experienta taricenisto-vosganiana.

Nici PSD nici PNL nu scot o vorba asupra componentei guvernului post-Boc. Cine va fi premier, cine la finante, tot Vosganian? Si cand imi amintesc ce idei liberale avea la UFD! Ce face dorinta de putere din om!

M-as fi asteptat ca PNL sa vina cu propuneri de genul: concesionarea constructiei de infrastructura, in special de autostrazi, la firme straine, chinezesti de exemplu, care abia asteapta astfel de oferte. Sau scutirea de impozite pentru toate investitiile in agricultura sau turism, mai mari de 50 de milioane de euro. Privatizarea invatamantului superior, sprijinirea masiva a invatamantului preuniversitar privat, privatizarea spitalelor si a ultimelor active detinute de stat. Sau altele asemanatoare, cu rezonanta liberala.

De la PSD ma asteptam sa vina cu propuneri inverse, de nationalizare a sistemului bancar, a marilor obiective economice private, sa stim o socoteala, cine ce conduce. Daca mai meritam sa stam in Uniunea Europeana. Dar tacere.

In concluzie, ce se va intampla a doua zi dupa eventuala daramare a guvernului Boc?


Presupunand ca presedintele Basescu numeste un premier din opozitie, conform unei noi majoritati parlamentare. De unde vor lua bani de pensii si salarii? Ce se va intampla cu acordul cu FMI si alte organisme internationale? Fiscalitatea cum va fi? De unde vor plati arieratele? Cum vor atrage mai multi bani euopeni? Cu ce ministri vor defila in guvern? Ce intelege opozitia prin modernizarea Romaniei? Cat de mare sa fie aparatul bugetar? Dar pensiile si salariile, vor creste, vor fi reduse, ce se va intampla? Cat de mari vor fi deficitele structurale? Ce se va intampla cu activele, inca ale statului? Ce imprumuturi va mai face Romania? De unde vor fi platite? Care sunt calculele economice? Pe ce va bazati, stimata opozitie? Va fi sau nu o coalitie PSD-PNL?

Cu banii din privatizari, de la capsunari, din fluxuri externe de capital si din importuri, era usor de condus si dat din gura. Dar acum, ca toate acestea s-au terminat, ce vrea sa faca opozitia?

Tacere totala. Sau autism total.

joi, 12 august 2010

Invatamintele fenomenului Spiru Haret

Istoria scurta a invatamantului superior privat din Romania demonstreaza ca societatea romaneasca este bolnava. Doar intr-o astfel de societate se poate ajunge la situatia ridicola in care o universitate privata emite diplome garantate de stat prin antetul ministerului de resort, dupa care statul nu le mai recunoaste iar instantele decid ca respectivele diplome sunt valabile.

Mai mult, statul cheama din nou la examenul de licenta zeci de mii de absolventi licentiati, precum uzinele de autoturisme care constata defectiuni de fabricatie cand masinile deja ruleaza pe sosele.

Cum am ajuns aici?

Cererea exploziva de diplome universitare aparuta imediat dupa 1990 a creat o piata si furnizori de stat si privati care s-au transformat repejor in “fabrici de diplome”. Legislatia creata pentru inlesnirea fenomenului si nu pentru controlul sau a “beneficiat” de creativitatea parlamentarilor deveniti peste noapte profesori universitari, fara lucrari si recunoastere internationala dar cu salarii frumusele incasate de la beneficiarii legislatiei specifice, mai mult pentru servicii “indirecte” si discrete.

Cererea de diplome era prilejuita de faptul ca statul, principal angajator, nu se uita si la competentele presupuse a fi fost obtinute de catre absolventi. Pur si simplu le oferea joburi sau mariri de salarii, in baza unei simple hartii.

Autorizarea si acreditarea universitatilor private a devenit o sursa de venituri incredibile, presupunand spagi uriase, proportionale cu veniturile viitoarei afaceri.

Unde a gresit Siru Haret?

Probabil n-am fi ajuns in impasul actual daca univeristatea Spiru Haret n-ar fi supralicitat influenta pe care o avea. Influenta descrisa de dl Mihail Hardau, fost ministru al educatiei, astfel: “Univeristatea Spiru Haret si alte universitati controleaza Ministerul Educatiei si Parlamentul Romaniei”.

Constienta de “spatele” puternic pe care se poate baza, universitatea Spiru Haret a ignorat Legea Asigurarii Calitatii in Educatie si mecanismele de autorizare si acreditare stabilite de ARACIS (agentia de control si acreditare) si a derulat programe de studii neautorizate, la invatamant la distanta si frecventa redusa, pentru sute de mii de studenti. Cu incasarea taxelor corespunzatoare. E drept, mult mai mici decat la alte universitati, de stat sau private, pentru a-si atrage clienti. Si a reusit. Ca acesti studenti nu vedeau vreun profesor la fata, nici macar la examenul de licenta, nu mai conta. Invatau doar de la computere.

Cum a fost posibil?

Derularea halucinanta a evenimentelor nu poate fi explicata decat prin afirmatia de mai sus a dlui Mihail Hardau.

Incepand cu anul 2005 universitatea Spiru Haret deruleaza cursuri neautorizate, fara sa provoace vreo reactie din partea Ministerului Educatiei, nici macar aceea elementara de a informa amatorii de studentie la ce riscuri se expun daca urmeaza cursuri neautorizate.

In 2008, prima promotie de studenti “la distanta si cu frecventa redusa” primeste de la ministrul Cristian Adomnitei mult ravnitele diplome, cu antetul si stampila ministerului, vreo 50.000, legalizandu-se astfel ilegalitatea unor programe de studii neautorizate.

In 2009, dna ministru Ecaterina Andronescu, disperata probabil de faptul ca Spiru Haret atrage jumatate din candidatii la studentie din tara, refuza sa elibereze diplomele pentru examenele de licenta sustinute de studentii ilegali, in 2010 refuzul se repeta.

Speriata de posibilitatea confruntarii cu un val de procese prin care sa i se ceara despagubiri uriase, universitatea Spiru Haret cere ministrului Daniel Funeriu reluarea examenului de licenta pentru studiile ilegale. Ministrul este de acord dar sub monitorizarea ministerului, in alt format decat cel initial si cu comisii straine.

Colac peste pupaza, justitia stabileste prin hotarare definitiva ca diploma obtinuta de o absolventa de programe neacreditate este pe deplin valabila. Iar nerecunoasterea lor de catre angajatori, inclusiv de catre Ministerul Educatiei la examenele de titularizare in invatamant inseamna, in consecinta, discriminare nepermisa.

Aici suntem in momentul de fata.


Posibile solutii de iesire din impas

Abuzul initial l-au comis parlamentarii profesori universitari care au pus chezas statul sa valideze, garanteze, egalizeze diplome universitare, indiferent cat de dubioase erau conditiile de obtinere a acestora. Pentru a fi siguri ca studentii vin sa plateasca taxele, indiferenti la calitatea studiilor, dar pentru diplome recunoscute de stat.

Si in alte tari, in America de exemplu, se pot obtine diplome pe cativa zeci de dolari cu valoare de “suveniruri”, pentru cei care vor sa le foloseasca la tapetat peretii locuintei. Asta nu inseamna ca vreun angajator da doi bani pe ele.

O diploma trebuie sa aiba exact atata valoare cata credibilitate are emitentul ei. In functie de acest unic criteriu, candidatii la studentie si angajatorii decid daca merita sau nu sa dea bani pentru ceva ce s-ar putea dovedi fara nicio valoare. Fara falsa garantare de catre stat, prin antetul si stampila ministerului de resort.

La aceasta situatie se poate ajunge si imediat, prin Ordonanta de Urgenta, dand dreptul universitatilor sa emita diplome, doar cu antetul si stampila proprii si, eventual, cu mentiunea, acolo unde este cazul, “program de studiu acreditat de ARACIS”. Folosirea acestei mentiuni fara temei legal se sanctioneaza penal si cu inchiderea universitatii.

In felul acesta se dezamorseaza si conflictul cu Spiru Haret, universitatea primeste dreptul de a elibera diplome cu propriul antet, fara mentiunea, acolo unde nu este cazul, a acreditarii respectivului program de studii de catre ARACIS.

Ramane doar ca intelepciunea de ultim moment a diriguitorilor sa-si spuna cuvantul.

vineri, 6 august 2010

O fabrica de diplome: Spiru Haret

Produce valuri in presa ultimelor zile anuntul universitatii Spiru Haret ca va organiza o noua sesiune de licenta, in perioada 15-30 septembrie 2010, pentru absolventii ale caror diplome nu sunt recunoscute de minister.

Mic istoric

La aparitia Legii Asigurarii Calitatii in educatie (Legea 87/2006), s-au schimbat conditiile de autorizare provizorie, respectiv acreditare.

Universitatea Spiru Haret n-a vrut sa recunoasca aceste schimbari, (printre altele, orice program de studii trebuie autorizat, respectiv acreditat, de catre ARACIS) si s-a considerat indreptatita sa functioneze doar in baza Legii de infiintare, Legea 443/2002.

In documentul http://www.aracis.ro/uploads/media/PDV_ARACIS_USH_20.07.2009.pdf
ARACIS explica totusi ca:

“se aplica principiul abrogarii tacite a normei mai vechi de catre norma noua, cu conditia ca aceasta sa fie cel putin din aceeasi categorie si rang cu norma abrogata”. Fapt ce se intampla, Legea Asigurarii Calitatii fiind de acelasi rang cu Legea de infiintare a universitatii Spiru Haret.

Mai mult, HG-urile care nominalizeaza programele de studii autorizate si acreditate, emise anual in baza Legii Asigurarii Calitatii, au aceeasi putere, conferita de Legea in baza careia au fost emise.

Ignorand aceasta logica juridica elementara, Spiru Haret n-a recunoscut HG-uri de nominalizare a programelor de studii autorizate si acreditate si a extins autorizarea obtinuta pentru cursurile de zi si la programele echivalente, dar in conditii de invatamant la distanta si fara frecventa. Desi, in intelesul legii, acestea reprezinta alt tip de programe de studii care trebuiau autorizate distinct.

Ce n-a facut Ministerul Educatiei

1. In anii 2007-2008, cand deja functiona Legea Asigurarii Calitatii, Ministerul n-a informat zilnic, pe toate canalele media, la ce se expun studentii care aleg sa invete la aceste programe neautorizate.
2. A eliberat Universitatii Spiru Haret, in 2008, in timpul ministrului Cristian Adomnitei, 52.000 de diplome cu antetul Ministerului, acte de studii cu regim special, pentru a fi acordate inclusiv absolventilor de programe de studii neautorizate. In baza caror aprobari? Cine se face vinovat de aceasta gafa? N-am aflat si probabil n-o sa aflam niciodata.

Sa fi avut dreptate dl Mihail Hardau, fost ministru al educatiei si actual presedinte al Comisiei de Invatamant a Senatului, cand a declarat: “Univeristatea Spiru Haret si alte universitati controleaza Ministerul Educatiei si Parlamentul”? Probabil ca da, stia domnia sa ce spune!


Scandalul din 2009

Dna ministru Ecaterina Andronescu a declansat in 2009, vara, in timpul perioadei de admitere in invatamantul superior, un scandal monstru, relativ la ilegalitatea functionarii cursurilor neautorizate la Spiru Haret, la distanta si fara frecventa. Spiru Haret avea inmatriculati 350.000 de studenti si circa 750 de profesori titulari, in afara oricaror norme legale de functionare. Studentii de la fara frecventa si invatamant la distanta nu vedeau la fata vreun profesor, nici macar la examenul de licenta, toate examenele se derulau pe computer. Poate unii au invatat, dar majoritatea sigur nu puteau obtine competente doar raspunzand la intrebari, probabil cu manualul alaturi. In plus, functionau in deplina clandestinitate.

Sa nu ne facem iluzii ca la alte universitati de stat sau private lucrurile stau mult mai bine. Dar macar s-au dus la ARACIS sa respecte legea.

Cum s-a rezolvat?

In nici un fel. Diplomele obtinute in conditii ilegale nu pot fi anulate decat in instanta, la cererea institutiei care le-a emis, nu a Ministerului. Ori institutia emitenta nu avea niciun interes sa ceara acest lucru. Pana la o decizie finala, Ministerul Educatiei a decis sa nu primeasca la examenul de titularizare absolventi ilegali, instantele i-au dat dreptate, in sensul ca un angajator pune ce conditii doreste. Dar in alte posturi bugetare, aceste diplome ilegale si-au facut efect, inclusiv in intrarea la programe de masterat.

O oarecare limpezire a situatiei a incercat OG 10/2009, care a dispus incetarea scolarizarii prin cursuri la distanta si a instituit un proces de monitorizare a universitatii Spiru Haret, aflat in plina derulare, bazat pe metodologii specificate de OM 5202/2009 si 4235/2010. Metodologiile prevad conditiile exprese in care universitatea poate desfasura examenele, inclusiv cele de absolvire, din comisiile de examen trebuie sa faca parte obligatoriu, pana la 50%, universitari numiti de Minister, din universitatile de stat.

Ordonanta n-a fost inca discutata in Parlament si nu se stie ce turnura vor lua lucrurile cu aceasta ocazie.

Art 3 din OG 10/2009 spune:

“ (1) Studentii ciclului universitar de licenta inmatriculati in anul I in perioada 2005-2008 la specializari/programe de studii organizate la forma de invatamant la distanta au dreptul de a-si continua studiile la specializari/programe de studii autorizate sa functioneze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii si inovarii, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(2) De dreptul prevazut la alin. (1) beneficiaza si studentii ciclului universitar de licenta inmatriculati in anul I in perioada 2005-2008 la specializari/programe de studii organizate la forma de invatamant cu frecventa redusa”

Adica, asta inseamna, inclusiv conform metodologiilor, ca studentii care au inceput cursuri neautorizate, se pot transfera la alte universitati care au programe similare dar autorizate, negociaza cu acestea ce examene reiau, in ce an se inmatriculeaza, alte asemenea detalii, urmand sa sustina examenul final la aceste universitati care sunt in legalitate.

Aricolul 4 este insa sibilinic:

Art. 4. - Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii va recunoaste diploma obtinuta de absolventii prevazuti la art. 3, care sustin si promoveaza examenul de licenta in conditiile prezentei ordonante.

Adica, dna ministru Andronescu, care a initiat ordonanta, n-a vrut sa supere alegatorii, in 2009. De aici nu rezulta ca si absolventii cu diploma obtinuta ilegal, pot sustine inca odata examenul de licenta, in conditii de monitorizare. Dar nici nu spune ca nu-i asa. O lasa in coada de peste.

Seful juridicului de la Ministerul Educatie, Gabriel Ispas, spune ca nici vorba de „relicentiere”, nu exista conceptul acesta in legislatie. Dl Ministru Daniel Funeriu o lasa mai moale decat subalternul sau. La chatul unui cotidian central declara:

„Studenţii cu diplomele care nu sunt acreditate vor mai da o dată examenele. Cei care au fost la programe neacreditate pot fi transferaţi la programe acreditate. Toate celelalte programe neacreditate s-au închis. În funcţie de programare, studenţii pot da aceste examene", a completat Funeriu.

Ce sa intelegem de aici? In primul rand nu diplomele trebuie acreditate ci programele de studiu. Ma rog, n-o fi fost atent. Dar studentii cu diplome ilegale “vor mai da o data examenele”. Toate examenele din 3 ani, sau numai examenul de licenta? Nu e clar. Unde vor da aceste examene? Tot la Spiru Haret? La alte universitati? Pe banii cui? De ce nu se lamuresc aceste lucruri?

Cert este ca Spiru Haret s-a grabit sa anunte o sesiune de “relicentiere” pentru absolventii de diplome ilegale, intre 15-30 septembrie, fiind vorba de 10.000-15.000 de “reabsolventi”. In anuntul postat pe site invoca si “aprobarea ministrului Petru Daniel Funeriu, nr. 40.955/28.07.2010. Din surse de la minister, se pare ca aceasta aprobare nu exista, numarul invocat fiind cel de inregistrarea cererii depuse la registratura. Ceeace duce universitatea Spiru Haret in zona penala, pentru fals si uz de fals in acte publice.

Ce va face ministrul?

In opinia mea, OG 10/2009 face vorbire doar de studentii ilegali, fara examen de absolvire. Doar acestia beneficiaza de dreptul de a-si continua studiile la universitati legale. Un absolvent cu diploma, nu are niciun motiv sa-si continuie studiile, deci nu cade sub incidenta art. 3 si 4 din OG 10/2009.

Vom vedea ce decizie va lua ministrul la cererea formulata de Spiru Haret. Iar angajatorii si universitatile care organizeaza masterate, sa faca bine si sa controleze valoarea actelor de studii, indiferent de unde vin.

Daca diplomele in discutie vor fi anulate, candva, de la cine se vor recupera salariile si alte drepturi, acordate pe baza unor acte ilegale?

marți, 3 august 2010

Sfarsitul fabricilor de diplome

Fenomenul cunoscut sub numele “fabrici de diplome” se apropie de sfarsit.

Nu, nu pentru ca statul a reusit anihilarea lor. Nici macar nu si-a propus asa ceva.

Fabricile de diplome au aparut dintr-o cerere imensa, dupa 1990, cand doar posesia unei astfel de hartii iti asigura un loc de munca caldut si bine platit. Mai ales la stat.

Ajuns la apogeu cu experimentul Spiru Haret, care a emis si 55.000 de diplome pe an, contextul economico-social actual condamna la inchidere fabricile de diplome. Cum s-a intamplat cu alte fenomene, de tip Caritas, FNI si altele de acelasi calibru.

Iata argumentele.

Scaderea populatiei scolare

Candidatii la studentia anului 2010 sunt nascuti dupa 1990, cand natalitatea a inregistrat o cadere brusca, din motivele stiute. Nu mai avem serii de 300.000-350.000 de absolventi de liceu, ca altadata. Abia daca au fost cca 200.000 la examenul de bacalaureat 2010, dintre care au promovat 140.000. Probabil in sesiunea din august vor mai promova 30.000-40.000, daca comisiile vor fi la fel de “indulgente”, chiar cu riscul aparitiei DNA in centrele de examen si evaluare. In total aproape 180.000 de absolventi de liceu cu bacaluareat.


Disparitia angajatorului principal.

Ani la rand a functionat in piata un angajator pe care nu-l interesa daca diplomele universitare au acoperire in competente, adica cunostinte si aptitudini obtinute de catre studenti. Conta pila, apartenenta la clientela partidului aflat al guvernare, spaga si alte argumente nelegate de competentele profesionale. Este vorba, bineinteles, de angajatorul stat.

Care acum nu numai ca nu mai angajeaza, dar ii da afara si pe cei angajati in anii anteriori. Ca nu mai are bani. Este aproape de faliment, daca n-ar fi masca de oxigen a FMI si a altor organisme de finantare.

Si atunci, de ce sa mai platesti o diploma fara sa obtii competentele pe care le presupune? Pentru angajatorii privati diploma este o conditie necesara, nici pe departe suficienta. Fara sa demonstrezi la interviuri ca tot ce scrie pe diploma se adevereste si in competente, nu te angajeaza nimeni. Nu merge cu lucrari copiate de pe net, ca mai trebuie sa stii si ce scrie in ele.

Cat despre absolventii de programe de studii neautorizate, nici macar statul nu-i mai baga in seama, asa cum s-a intamplat la examenul de titularizare pentru intrarea in invatamant. Desi nu le anuleaza diplomele. Cum se impaca cele doua atitudini, doar ministrul de resort stie.

Criza economica

Scaderea dramatica a veniturilor, atat la stat cat si la privat, reduce considerabil disponibilitatile financiare ale familiilor, destinate platii studiilor copiilor. Taxele au crescut, cazarea si masa deasemenea. Sumele necesare sunt importante. Cine-si mai permite sa-si tina copiii la studii, cu beneficii indoielnice? Apreciez o scadere cu 30-40% a familiilor cu resurse disponibile pentru studiile universitare ale copiilor. Sau, posibil procentul sa fie si mai mare.

Aparitia, in proiectul Legii Educatiei Nationale, a scolii profesionale, alternativa la invatamantul liceal, va subtia si mai mult cohorta de tineri liceeni, amatoare de invatamant superior. Muncitorii calificati au castigat intotdeauna foarte bine si sunt preferati de catre angajatori, romani si straini.

Concurenta externa

Universitatile straine din spatiul european primesc studenti romani la taxe identice cu acelea aplicate propriilor cetateni. Iata cateva exemple:
1. Universitatea din Viena 365 E
2. Universitatea din Innsbruck 800 E
3. Universitatile olandeze 1500 E
4. Universitatea din Bologna 1500 E
5. Universitatea din Geneva 1600 E
6. Universitatea Cambridge, UK, 4500 E
7. Universitatea Humboldt sau Universitatea Libera Berlin nu percep taxe de scolarizare
8. Danemarca, Cehia, Canada nu percep taxe
Este adevarat ca se adauga la aceste sume cheltuielile de intretinere, dar avantajele unei diplome acordata de universitati de prestigiu merita pe deplin cheltuielile. Pentru cine are resurse.

Oricum, in momentul de fata circa 50.000 de studenti romani studiaza in universitati straine, desi doar 200 in primele zece din topul international recunoscut.

Este de asteptat ca in anii ce vin universitati straine cu renume sa-si deschida filiale in Romania.

Iata cum competitia se dovedeste inca odata mama progresului si singura generatoare de calitate. O afacere de circa 1 miliard de euro pe an se indreapta spre faliment.


Pe cine se bat universitatile, de stat sau private.

Spuneam mai sus ca, in cel mai bun caz, anul acesta vom avea 170.000-180.000 de absolventi cu diploma de bacalaureat. Dintre acestia, probabil 50.000 vor renunta din start sa urmeze studii universitare, din lipsa de resurse financiare. Circa 10.000 vor aplica la universitati straine iar 62.000 de locuri sunt bugetate de stat la “fara taxe”. Raman circa 60.000 de studenti pentru cele 200.000 de locuri cu taxe, in universitatile de stat si private.

Simtind cum bate vantul, universitatea privata "Dimitrie Cantemir" din Bucuresti porneste taxele de la 850 de lei (200 E) pe an iar "Spiru Haret" de la 1.080 de lei (250 E) pe an. Cum vor face fata cheltuielilor cu aceste taxe modice, numai rectorii lor pot explica.

Iar fenomenul acesta de dumping nu poate fi sanctionat, neexistand legislatie in domeniu. Doar ARACIS se ocupa cu asta, dar tocmai ce a acordat universitatii Dimitrie Cantemir „grad ridicat de incredere”, adica nivelul maxim de perfectiune. Probabil pentru taxele minuscule cu care isi atrage clientii.

Concluzii.

Ce e val, ca valul piere.

In lipsa de clienti, fabricile de diplome, de stat sau private, trebuie sa-si inchida portile. Sau sa se asocieze cu universitati straine de prestigiu, pentru a deschide filiale in Romania, cu brandul asigurat.

A fost odata o „poveste” de succes. Ca orice poveste, vine si trece. Fara prea mari regrete la disparitie. Decat mult si prost, mai bine putin si bun.