Vom fi ce-am fost și mai mult de-atât...

Premierul Ungureanu o ia pe urmele predecesorilor săi. După anunțata, inclusiv la Bruxelles, a reîntregirii salariilor bugetarilor, după alocarea sumelor din fondul de rezervă al guvernului în procent de 80% primarilor și Consiliilor Județene ale PDL, după înființarea Facultății de Medicină și Farmacie în limba maghiară la UMF Tg. Mureș, a venit momentul zilelor libere. Că de asta avea nevoie România aflată în turbioanele crizei economice mondiale. De zile libere. Luni 30 aprilie va fi declarată zi nelucrătoare. Nu că celelalte ar fi prea lucrătoare. Dar, măcar, trebuia să te prezinți la serviciu. Cum marți și miercuri e sărbătoare, cine să vină la muncă joia. O săptămână de concediu la mijlocul primăverii prinde de minune, că tot avem alegeri în luna iunie, să fie lumea odihnită, să gândească la cine dă mai mult. Sigur, zilele libere se adresează celor care lucrează la obez. La statul obez. Că privații slăbănogi n-au parte de așa ceva. Ei muncesc și de 1 mai, să hrănească obezul. Nu, n-o spun eu, este descrierea, altfel corectă, făcută de președintele Băsescu. Zilele libere se referă la bugetari, la profesorii abia reveniți dintr-o vacanță de două săptămâni, la funcționarii care de vrednici ce sunt pierde țara banii de la UE, la fiscaliștii care nu reușesc să strângă taxe și impozite, la ăștia care se "spetesc" muncind. Sigur, nu toți, doar majoritatea. Speranțele ca MRU reprezintă altceva în politica românească se risipesc încet, încet. După anunțul intempestiv ca ar putea construi o nouă mișcare politică, a lasat-o mai moale. Dacă va simți teren sigur, dacă va avea alături oameni de încredere, dacă, dacă... Se simte prelucrarea din Modrogan, poate chiar de la Cotroceni. Ce nevoie avem de noi mișcări când le avem pe alea vechi. De ce să zăpăcim alegătorii, să nu mai știe cu cine să voteze. Așa că, rămâne cum am stabilit. Cei care sperau într-un MRU providențial, care să scoată țara la muncă, să-și ia gândul. O trimite la mare și la munte, în concediu, să nu dea în brânci de atâta muncă. Și o propunere. Primele 10 zile din iunie să se dea liber, să fim convinși cu cine trebuie să votăm.

MRU, o nouă pălărie pentru PDL?

Pot să înțeleg disperarea cu care PDL se agață de „salvatorul” MRU. Cu aproape o lună înaintea unei competiții electorale majore, alegerile locale, să-ți dezerteze generalii, n-ar fi ușor pentru nici o armată. Ce moral mai au trupele, acum în prag de bătălie, când se văd fără comandanți care să-i ducă în luptă? Ca să nu mai amintim de moțiunea de cenzură. Iar dezertările se țin lanț. Tot unul și una. După prim-vicepreședintele Sorin Frunzăverde, a urmat vicepresedinta Mihaela Popa, senatorii Nicolae Dobra și Sorin Paran, deputatul Marius Dugulescu sunt ultimele dezertări. Dacă îți fug generalii să se pună la adăpost în alte partide, ceva nu e în regulă acolo, în PDL. În aceste condiții, toți ochii PDL se îndreaptă rugător către MRU. Salvatorul pe cal alb, care vine miraculos și salvează mireasa din mâinile trădătorilor. Doar că mireasa este cam obosită și nu mai e de mult virgină. După declarația Monicăi Macovei, că l-ar urma pe MRU într-o nouă mișcare politică, iată și dl Teodor Baconschi se declară dornic să facă același lucru. Pe blogul domniei sale a scris: „ Da, mă voi implica într-o asemenea mișcare, (a lui MRU-nn) dacă ea va căpăta corp și chip. Nu o voi face din afara PDL, ci dinăuntrul acestui partid. E o iluzie să crezi că PDL – cea mai vastă organizație politică de dreapta – dispare la comanda USL sau pentru că un număr de bloggeri intransigenți visează la Albă ca Zăpada. PDL nu e nici imaculat, nici condamnat. Are potențial de reformă și bilanț de partid reformator, care nu s-a temut să țină calea dreaptă în plină furtună a crizei economice. Privit cu spirit critic moderat, PDL a stat și stă de partea bună a baricadei. Că a comis greșeli prin omisiune sau erori de comunicare nu se poate nega”. Avem de-a face, însă, cu o fractură logică. Nu poți fi în interiorul PDL și să susții o altă mișcare politică, cu care să intri fatalmente la un moment dat în competiție electorală. Sau, dacă este vorba tot de același PDL, rebranduit, vopsit în altă culoare, proaspăt venit de la frizer, dar care are în frunte un alt conducător, pe MRU, de ce să nu declari acest lucru cu subiect și predicat. Alți bloggeri, mai puțin intransigenți, fac și liste cu membri de frunte ai PDL care ar constitui osatura noii mișcări MRU: Bogdan Drăgoi, Alexandru Nazare, Monica Macovei, Cristian Preda, Traian Ungureanu, Anca Boagiu, Claudia Boghicevici, Gheorghe Ștefan, Florin Popescu, Valeriu Stoica, Teodor Baconschi, Gheorghe Falcă, George Scripcaru, Dorin Florea, Radu Moisin, Andrei Voloșevici. Trec peste faptul ca unii sau alții sunt trimiși în judecată sau au dosare penale, problema fundamentală este ce vrea să facă MRU. Să devină o altă pălărie pentru PDL, sub presiunea faptului că nu are infrastructură de partid, filiale, că ar trebui să strângă 25.000 de semnături de susținere pentru înființarea unui nou partid, iar timpul prea scurt nu permite o astfel de construcție de la firul ierbii? Vom vedea. O altă mare problemă o văd în afirmația repetată a șefilor PDL că partidul a făcut ce trebuia, dar a avut erori de comunicare. Scuza asta, pe care o aud de 20 de ani, începe să se tocească. Ce v-a oprit fraților să comunicați? Aproape toate conferințele de presă ale PDL au fost transmise în direct de foarte multe televiziuni, aveți în Sever Voinescu un excelent comunicator, de invitații la tv-uri n-ați dus lipsă, atunci? Realitatea este că PDL n-a făcut DOAR ce trebuia. Multe le-a făcut prost sau deloc. Reforma salarizării bugetarilor. Legea se numește a salarizării UNITARE a bugetarilor. Exact ca în comunism. Ca și cum toți bugetarii ar fi unitari. Așa se face că doi profesori, unul cu elevi olimpici iar altul cu zero promovați la bacalaureat iau același salariu, dacă au aceleași grade și vechime. Bugetarii vor beneficia anul acesta de măriri de salarii (foarte bine, dacă există fonduri) otova, fără diferențieri funcție de performanțe și rezultate. Încep să apară dezastre manageriale la instituții esențiale: ANRP, Casa de Pensii, ANAF și altele. Cum au fost numiți șefii acestor instituții, fără cercetare prealabilă, fără declarație că nu sunt în conflict de interese, fără avizul serviciilor, doar după poziția și sponsorizarea la partid? Unde este aplicarea Codului Etic, care ar fi trebuit să-i scoată în afara partidului pe cei trimiși în judecată de către DNA? Nu numai că n-au plecat dar candidează în continuare, bine mersi, la posturi de primari. De ce n-a fost capabil guvernul Boc să reducă măcar, evaziunea fiscală? Sau, dacă nu era în stare, să externalizeze unele servicii, de vamă, de exemplu, cum au făcut bulgarii. Unde sunt managerii privați în unități economice de stat? Se vorbește de vreo doi ani despre ei. Și de ce nu pot fi desființate găurile negre ale economiei, care în loc de profit aduc pagube la bugetul de stat? De ce n-a fost schimbat managementul școlilor din învățământul preuniversitar, conform Legii Educației Naționale? La recentele alocări de fonduri către primării, 80% au mers către primari și Consilii Județene ale PDL. Este corect așa? După trei ani în care aceiași primari au beneficiat de fonduri de la stat. Unde sunt reducerile cheltuielilor de funcționare ale statului, prin desființare de ministere, agenții, primării, înlocuirea funcționarilor cu computere? Poate s-ar fi găsit bani de restituire integrală a contravalorii bunurilor confiscate de comuniști. De ce PDL nu a pus filtre puternice de control la intrarea în partid sau pe funcții, astfel că un număr mare de conducători de instituții, parlamentari, primari, să nu ia drumul pușcăriilor? PDL a făcut și multe lucruri bune, a lăsat justiția în pace să-și facă treaba, reforma în educație, în justiție, Codul Muncii, restabilirea unor echilibre structurale, fără de care eram în situația Greciei acum. Populația a înțeles necesitatea unor astfel de măsuri, de asta nici n-a protestat. Ce nu înțelege electoratul este nerezolvarea celor menționate mai sus și altele, pe care le-am înșirat în alte articole. În concluzie, nu apariția lui Făt Frumos-MRU poate salva PDL de la degringolada care pare să fi cuprins acest partid. Ci evaluarea critică și cinstită a ce a făcut și ce n-a făcut. Să dai vina pe lipsa de comunicare este o copilărie, nu mai ține. Iar MRU nu cred că este atât de naiv să se îngroape într-o construcție în care să fie pălăria sub care se ascunde aceeași Mărie.

Cine/ce câștigă/pierde din moțiunea de cenzură

Un episod important și interesant viitoare moțiune de cenzură.
Este util să vedem mizele, ce are de câștigat sau de pierdut fiecare dintre actorii importanți ai scenei politice.
USL
Își joacă rolul partidului de opoziție. Are tot interesul să încurce coaliția de guvernare, cum poate și cât poate. Dacă trece moțiunea, își va face jocul de imagine pe la Cotroceni, la consultările cu partidele, va cere un premier și un guvern de independenți, care să asigure neutralitatea procesului electoral.
Victor Ponta va refuza categoric postul de premier, spunând că fără suport parlamentar masiv, nu conjunctural, nu-și poate pune în operă programele. Are destule șanse să treacă moțiunea, știe ceva mai mult decât spune, la alte moțiuni de cenzură se declara optimist, iar acum mai degrabă pesimist. Pentru că a găsit trădători de ultim moment de la putere, care pentru un loc pe viitoarele liste parlamentare și-ar vinde și părinții. Dar nu vrea să dea impresia asta. MRU plecat de la guvernare, transformă viitorul guvern într-o țintă sigură, în capcane legislative și demogogice la care opoziția se pricepe atât de bine. Dacă nu trece moțiunea, asta e. USL și-a facut datoria de opozitie.
PDL
Pentru PDL principalul pericol la alegerile din toamnă nu mai vine de la USL, ci de la MRU. Pe care l-a mâncat limba să declare că-și va face un nou partid, iar Monica Macovei a spus că îl urmează. Dacă nucleul ultradur al USL și al PDL, practic clientela și lipitorii de afișe nu pot fi dislocați, există mulțimea nemulțumiților de actualele alianțe, PNL-iști scârbiți de concubinajul partidului lor cu PSD, PDL-iști nemulțumiți de corupția din PDL și asocierea cu oameni cel puțin dubioși și reevaluați, precum generalul Oprea, Miki Spagă, Solomon, etc., de la UNPR, care se declară partid de stânga, într-o cacofonie doctrinară din care nu mai înțelege nimeni nimic. Există și mulțimea nehotărâților, a celor care n-au mai votat sau nu vor să voteze anul acesta. O mișcare politică proaspătă ar da o nouă șansă și speranță milioanelor de cetățeni pentru care democrația nu mai înseamnă nimic. Aceasta e provocarea uriașă căreia trebuie să-i facă față PDL.
Dacă trece moțiunea, MRU va apărea în postura de victimă, martir al răzbunării politicianiste. Se va apuca, posibil imediat, de constituirea structurilor județene necesare unui nou partid, va avea libertatea să acuze în stânga și dreapta, eventual să smulgă părți mai curate din PDL. Să aducă alături de el oameni cu credibilitate maximă, gen Monica Macovei. Și să nu mai fie obligat să execute orbește directivele coaliției de guvernare, de tipul repartizării banilor doar către clientele PDL sau altele, obișnuite în an electoral. Că nu are loc de întors ne confirmă și Valeriu Țurcan, care a declarat că dacă MRU n-ar fi ascultat de PDL la repartizarea banilor, ar fi fost demis. Nu este interesul PDL să treacă moțiunea.
Dacă nu trece moțiunea, MRU va fi ocupat în continuare cu gestionarea cartofilor fierbinți care s-au adunat în ultimii 15-20 de ani, că se numesc retrocedări, privatizări, evaziune fiscală, creșteri de salarii, Roșia Montana, etc., din care nu are cum să reușească. Va ieși mai șifonat decât Boc, pe măsura speranțelor mari puse în el. Și va pierde, în mare măsură, statutul de Făt Frumos pe cal alb, venit la timp pentru a salva societatea de pe drumul pierzaniei. Nu va avea timp să-și facă un nou partid, pentru că așa cum spunea TRU, nu-ți faci joi un partid, iar duminică te prezinți la vot!
Interesul PDL este ca MRU să fie în continuare ocupat și decredibilizat de o guvernare aproape imposibilă, deci să nu treacă moțiunea. Scapă astfel de un competitor redutabil pe culoarul de dreapta. Dar, bineînțeles, nu-i poate controla pe trădători.
MRU
I-ar prinde foarte bine să-i pice guvernul, să scape de o guvernare din care nu are cum să plece altfel decât învins. Cred că dă acatiste să treacă moțiunea. Odată eliberat, pentru motivele și scenariul descris mai sus, va trece probabil, la creionarea unei noi construcții politice, de dreapta, cu oameni nepătați, atâția câți or mai fi. Conținutul moțiunii aproape că nici nu mai contează.
Să presupunem că moțiunea nu trece și după alegerile locale MRU o rupe cu partidul și face doar ce-i dictează interesul național, având în vedere că și-a securizat postul de premier. Și că va fi apreciat pentru acest curaj. Greu de imaginat, pentru că fără sprijin parlamentar nu poate trece nicio lege, iar doar cu HG-uri e greu de condus o țară. Restanțele sunt așa de mari (Legea sănătății, reforma administrativă, eficientizare și profesionalizare în administrație, reducerea cheltuielilor de funcționare ale statutului, riscurile derapajelor economice ale UE, etc.), încât doar o putere solidă și solidară, parlament, guvern, președinție, mai poate face ceva de substanță în România.
Dacă rămâne premier, MRU are patru mari vulnerabilități, în ipoteza că-și materializează intenția de a construi un nou partid. Nu mai are timp, contorizează deficiențele guvernărilor anterioare și a propriilor cedări la șantajul coaliției de guvernare, (alocările de fonduri primarilor PDL, UMF Tg. Mureș, reîntregirea salariilor bugetarilor fără criterii de performanță, restituirea doar a 15% din valoarea proprietăților, etc.), va trebui să explice proveniența scheletelor de prin dulapuri și să explice dacă este sau nu omul lui Băsescu și al serviciilor. Dacă scapă de corvoada guvernării, rămâne cu doar două vulnerabilități. Să plece de unul singur nu se face, ar fi dovadă de lașitate, pe care ar deconta-o scump la un moment dat.
În concluzie, interesul României ar fi ca moțiunea să treacă, MRU să se elibereze cât încă nu este erodat și decredibilizat de o guvernare imposibilă și să contribuie la construcția unei noi platforme politice, curate, cu idei și forțe proaspete, eventual împreună cu alte inițiative de acest fel, care să dea un sens și o speranță societății noastre, în anii tulburi care urmează.

Învățământul are Coduri de Etică. Și?

A apărut în dezbatere publică Codul de Etică pentru Învățământul Preuniversitar. Am mai avut prevederi legate de etica meseriei de dascăl și în alte acte normatice anterioare. Și ne găsim acolo unde suntem astăzi cu educația. Pentru că nu de legi și norme am dus lipsă ci de impunerea aplicării lor.
Să vedem dacă sunt șanse ca după promovarea noului Cod de Etică, educația să nu mai fie locul unde nimeni nu răspunde de nimic.
Prevederile Codului se regăsesc, în parte, printre cele 10 porunci.
La art. 7 se prevede:
(4) Interzicerea oricăror activităţi care generează corupţie:
a) fraudarea examenelor de orice tip contra bani, obiecte, servicii etc;
b) solicitarea de către personalul didactic a unor sume de bani sau cadouri în vederea obţinerii de către elevi a unor rezultate şcolare incorecte;
c) traficul de influenţă şi favoritismul în procesul de evaluare;
d) colectarea de fonduri de la elevi sau de la părinţii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice antrenate în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de evaluare (examene şi evaluări naţionale, olimpiade, alte concursuri şcolare etc.);
e) interzicerea meditaţiilor cu proprii elevi, contra unor avantaje materiale.

Punctul e) ar avea mai degrabă forumularea:
e) interzicerea meditaţiilor cu elevii din școala (școlile) unde funcționează cadrul didactic, contra unor avantaje materiale.
Formularea este necesară pentru a elimina schimbul de elevi la meditație între colegii de cancelarie, caz în care subiectivismul în evaluare tot nu dispare. În rest, toate prevederile au existat și până acum, dar n-au fost respectate.
Relațiile sexuale din ultima vreme, între dascăli și elevi(e), au speriat așa de tare autoritățile încât sunt interzise de două aliniate din Cod, tot la art 7(1):
d) excluderea oricăror forme de abuz sexual, emoţional sau spiritual;
e) interzicerea hărţuirii sexuale şi a relaţiilor sexuale cu elevii, inclusiv a celor consensuale;

Ipoteza consensualității stârnește dezgustul. Chiar așa inconștienți profesori s-au strecurat în învățământul românesc, încât să nu fi aflat că nu poate exista consensualitate între pacienți și medici, între elevi(e) și profesorii lor, pentru că unii sunt în stare de vulnerabilitate față de ceilalți? Că între un om matur, cu studii superioare, cu discernământul (presupus) pe care ți-l dă educația universitară, cultura și un elev, cel mai adesea sub 18 ani, nu se poate pune semnul egalității?

Există o listă lungă de interdicții, sarcini, obligații, mai importante sunt mecanismele de impunere a acestora.

O primă fisură apare la art. 15
(1) În cazul încălcării neintenţionate a prevederilor codului, fapt dovedit în urma anchetei şi audierilor comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de etică, persoana în cauză va fi consiliată cu privire la înţelegerea situaţiei de încălcare a principiilor codului de etică şi, respectiv, va fi sprijinită pentru concilierea amiabilă cu partea reclamantă.

Aproape la orice se poate aplica acest aliniat. Am pocnit un elev fără intenție, doar pentru că m-a enervat, am facut sex cu un elev(ă) fără intenție, ne-a luat valul pe amandoi la meditație, i-am dat notă prea mare la bacalaureat fără vreo intenție ascunsă, să-și ia și el un serviciu mai bun. Când lovești un pieton pe stradă cu mașina, o faci neapărat cu intenție? Înseamnă că vei fi consiliat să fii mai atent în viitor? Reprezintă o eroare gravă acest aliniat și trebuie eliminat.

Să vedem, în continuare, modul de impunere a respectării prevederilor acestor acte normative.

Există înființate, prin OM 5550/6 octombrie 2011, un Consiliu National de Etică, format din 378 de membri (!), din care se constituie și Comisiile Județene de Etică. Ce rol au aceste comisii? Nu e prea clar. Elaborează Codul de Etică, urmăresc respectarea lui, fac rapoarte anuale, se sesizează la depunerea unor reclamații, se autosesizează la apariția unor semnale de încălcare a Codului de Etică, fac anchete, iar la art. 13

(9)Comisia de etică va analiza şi va stabili dacă faptele imputate reprezintă o abatere de la principiile codului de etică. Atunci când comisia consideră că fapta imputată reprezintă o încălcare minoră a codului de etică, se va propune părţilor concilierea pe cale amiabilă sau, în funcţie de caz, comisia va propune o atenţionare colegială.

Și dacă nu este o încălcare minoră, ce se întamplă? Nu se știe, OM 5550 nu spune nimic.

Ciudată, chiar ridicolă, este și prevederea de la art. 10, referitoare la atribuțiile Consiliului Național de Etică:
d)prezintă anual un raport cu privire la faptele sesizate şi analizate în cadrul consiliului. În conţinutul raportului nu vor fi prezentate decât estimativ sesizările şi reclamaţiile considerate şi demonstrate ca nefondate, iar pentru cazurile cu implicaţii minore se va păstra confidenţialitatea în privinţa identităţii persoanelor implicate. Acest raport se face public.

Adică, în raportul anual privind starea eticii din educație se vor prezenta doar reclamațiile și sesizările nefondate, că pe alea fondate nu trebuie să le aflăm, să nu denigrăm sistemul educațional. Suntem în plin sistem comunist, nu știu cum a putut semna ministrul Funeriu un astfel de ordin!

Că nu este o greșeală o demonstrează și art. 13:

(14)Preşedintele comisiei de etică prezintă consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar şi conducerii Consiliului naţional de etică, anual, un raport cu privire la faptele sesizate şi analizate în cadrul comisiei. În conţinutul raportului vor fi prezentate, estimativ, sesizările şi reclamaţiile considerate şi demonstrate ca nefondate iar pentru cazurile cu implicaţii minore se va păstra confidenţialitatea în privinţa identităţii persoanelor implicate.

Cum activitatea în aceste comisii reprezintă muncă patriotică, nefiind remunerată, nu cred că va avea mai mult decât menirea să sperie cadrele didactice cu organisme de verificare și control din afara școlii.
Mecanismele importante de sancțiune și impunere a Codului Etic se află la nivelul școlilor, prevăzute în statutul cadrelor didactice.
(Art. 17. - Prin prevederile prezentului Cod, activităţile comisiilor judeţene de etică/comisiei de etică a municipiului Bucureşti nu se substituie activităţilor comisiilor de cercetare disciplinară, constituite la diferite niveluri, conform prevederilor “Statutului personalului didactic” din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011 şi nici activităţilor instituţiilor statului abilitate cu realizarea cercetării penale)
Să vedem ce spune art. 279 din Legea Educației Naționale (LEN), referitor la comisiile de cerectare ale abaterilor cadrelor didactice, numită de către Consiliul de Administrație (CA):
a) pentru personalul didactic, comisii formate din 3—5 membri, dintre care unul reprezintă organizația sindicală din care face parte persoana aflată în discuție sau este un reprezentant al salariaților, iar ceilalți au funcția didactică cel puțin egală cu a celui care a săvârșit abaterea;

Este vorba de comisii formate de colegi de cancelarie ai celui cercetat, prevedere existentă și în vechile reglementări, comisii care se ghidează mai degrabă după principiul: „cum să-i facem un rău colegului nostru, că s-ar putea să ne vină și nouă rândul cândva”. Așa s-a întâmplat și în trecut, așa va fi și de acum încolo. Situația se constată și la Colegiul medicilor, când foarte rar sunt acuzați medici de malpraxis, se apără între ei.

Mai corectă ar fi prevederea ca această comisie de cerectare a abaterilor să aibă structura CA: 1/3 profesori,1/3 părinți, 1/3 reprezentanții autorității locale și să fie alcătuită dintre membrii CA.

Art. 282. — Sancțiunea se stabilește, pe baza raportului comisiei de cercetare, de autoritatea care a numit această comisie și se comunică celui în cauză, prin decizie scrisă, după caz, de către directorul unității de învățământ, inspectorul școlar general sau ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului

Adică, dacă cercetarea de către comisie îl scoate basma curată pe impricinat, CA, care a și numit comisia, n-ar prea avea ce să-i mai facă! Exact aceeași paradigmă din vechile reglementări. La care se adaugă faptul că nici până în prezent nu s-au constituit din motive, probabil, electorale, CA în structura prevăzută de LEN, 1/3 profesori, 1/3 părinți, 1/3 reprezentanții admiinistrației locale. Ca atare nici directorii n-au fost selectați prin concursuri necontaminate de politică. Să treacă alegerile și mai vedem!
Ministrul Mihail Hărdău a găsit, prin sondaj, 14 profesori care umflaseră notele la un examen de bacalaureat cu 3-4 puncte. Nu i-a sancționat în vreun fel, pentru că s-au opus colegii lor de cancelarie ai respectivilor profesori.
Până la urmă, angajarea, salarizarea, sancționarea și concedierea personalului sunt elemente minimale și esențiale de management performant. Fără una dintre aceste prerogative, un manager este paralizat, nu poate face mare lucru. Până nu vom învăța această lecție simplă, nu vom progresa.
Problema cu adevărat gravă este în altă parte, având în vedere faptul ca relații sexuale între profesori și elevi(e) sunt rare, cazuri de violențe sunt relativ rare, raportat la numarul de 3,5 milioane elevi. Chiar dacă sunt supramediatizate.
De calitatea actului educațional, de performanța și rezultatele muncii, profesorul nu răspunde în niciun fel. Există chiar încetăținită ideea: noi suntem profesori buni, elevii sunt răi că nu vor să învețe. Sau: rolul școlii este să predea și să evalueze, al elevilor să învețe. Dacă n-o fac, treaba lor.
De fapt nu e treaba lor, cu această mentalitate am ajuns în coada clasamentelor internaționale privind calitatea educației.
Desigur, există și profesori de vocație și talent, care resping astfel de judecăți, din ce în ce mai puțini, mai izolați și pe cale de a se pensiona. Cei care le iau locul sunt, în general, pasageri în sistem, în așteptarea unei oferte mai bune.
La aceasta se adaugă și existența unui curriculum școlar care nu mai răspunde de mult cerințelor pieței muncii, autohtone și internaționale, intereselor locale și regionale de dezvoltare economică, particularităților de vârstă ale copiilor.
Sistemele educaționale performante pornesc de la cu totul altă concepție. Profesorii sunt obligați să-i facă pe elevi să învețe, atât cât poate fiecare, folosind în acest scop toată gama de tehnici și tehnologii moderne puse la dispoziție de evoluția tehnico-științifică.
Nu-i normal ca licee întregi să aibă zero promovare la bacalaureat și nimeni să nu dea socoteală pentru acest lucru. Nici directori, nici profesori, nici inspectori.
Până nu vom găsi o măsură obiectivă a calității actului educațional nu vom schimba mare lucru în educație.
Am văzut la examenul de bacalaureat din 2011 rezultatele a două decenii de minciună, ipocrizie și mistificare în evaluarea actorilor și rezultatelor sistemelor educaționale. Și încă rezultatele ar fi fost și mai dramatice, undeva la 30-35% procent de promovare, dacă examenul ar fi fost corect până la capăt.
Această măsură este acum posibilă, prin măsurarea progresului școlar, cu aplicații informatice dedicate. Progresul școlar poate fi definit ca diferența dintre media statistică de final de an școlar a elevilor unui profesor și aceea de început de an, obținută cu aplicații informatice care generează teste grilă, personalizate, similare dar nu identice, cu corectare tot informatică. Cu excepția limbii și literaturii române.
Propunerea a devenit posibilă odată cu evoluția informaticii, se practică peste tot în lume, la bacalaureat și la alte examene.
Toată evaluarea, salarizarea, sancționarea sau concedierea unui profesor trebuie legate de măsurarea progresului școlar al elevilor săi.
În concluzie, se mențin aceleași vicii ale controlului, evaluării și impunerii respectării Codului de Etică.
Educația rămâne în continuare locul unde nimeni nu dă socoteală de nimic.
Oricum din lipsă de educație nu se moare. Doar se culeg căpșuni în Spania.

Avem un guvern de dreapta? Nu!

Comentariile ministrului Drăgoi și reacțiile apărute, pe marginea proiectului de lege avansat de Guvern, conform căruia despăgubirile date de ANRP, (Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor) se vor limita in viitor la 15%, pentru ca „atât își permite statul”, mi-au generat întrebarea din titlu.

Iată declarațiile ministrului Drăgoi: „De trei ani incercam sa ne ajustam si s-au facut eforturi, s-au luat masuri dure. Avem o constrangere pentru anul viitor sa fim si mai ambitiosi, sa mergem cu deficitul la 1% din PIB. O crestere a datoriei publice vine in contradictie cu principiile Pactului Fiscal, unde noi putem merge pe un deficit structural mai apropiat de 1% din PIB tocmai pentru ca avem o datorie publica mai mica”.

Nu reiau comentariile care explică imoralitatea unei astfel de decizii, asistăm de fapt la o a doua naționalizare a proprietății, că semnalul transmis investitorilor, conform căruia la noi statul nu protejează proprietatea, este catastrofal. In viitor, toti cei care și-ar propune să investească în România se vor gândi de 10 ori, înainte de a-și aduce banii într-o țară în care nici proprietatea românilor nu poate fi garantată.

Mă voi referi, în schimb, la afirmația: „atât își poate permite statul”. Ce vorbiți?

Ia să vedem cum și cât și-ar permite statul.

Unde scrie că trebuie să avem 17-18 ministere, dintre care, unele, ard gazul degeaba? După ce că unitățile economice de stat sunt, majoritatea, găuri negre ale economiei, care sug bani de la buget, în loc să aducă profit, mai există și un minister care să le păstorească. Ce să gestioneze, incompetența și fraudele managerilor în conivență cu politicienii? Unde-s managerii privați, nu se mai aude nimic despre ei.

Ce face ministerul Societatii Informationale? Avem administrația cea mai puțin informatizată, probabil din Europa, zeci de mii, poate sute de mii de functionari ar putea fi înlocuiti de computere care nu greșesc, nu fură și nu cer șpagă. Pentru un cazier fiscal sau judiciar te duci și stai la coadă, plătești taxe, în loc ca un computer să-l intrebe pe altul ce hram porți.

Ce face ministerul Nemuncii? Doar împarte ajutoare sociale, pensii, deși avem și o Casă a pensiilor, are o mulțime de agenții județene care nu-și justifică existența. N-ar putea avea doar rang de Agenție, cu câțiva salariați și multe computere? Ba da, dar într-o filosofie de dreapta, care nu există la actualul guvern. Am avut 10-15 ani s-o construim și învățăm. Nu se prinde de noi, asta e.

Ce face Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului? Lucrări mari de infrastructură, ioc, doar săli se sport și patinoare? Iar turismul este privat, avem nevoie să plătim o armată de funcționari care să producă, pe bani grei, o frunză drept simbol al turismului românesc? Râd și curcile de noi!

De ce in 2004 puteam funcționa, bine mersi, cu 800.000 de bugetari și acum, avem 1,2 milioane și ne-am oprit cu reducerea numărului acestora? Chestia cu apartenența la UE e de râsul lumii, cu cât sunt mai mulți funcționari, cu atât absorbim mai puține fonduri.

De ce avem venituri minime garantate și pensii minime garantate, garantate de cine, de Dumnezeu? Dar proprietatea de ce nu este „minim garantată”, adică să nu se atingă nimeni de ea? De ce, dacă este criză, nu sunt afectate și ajutoarele sociale, dintre care unele s-a demonstrat negru pe alb, că merg acolo nu trebuie?

De ce nu se pun în contract direct furnizorii și beneficiarii serviciilor educaționale și de sănătate? Că statul, ca intermediar financiar este și un prost administrator și cam furâcios. Ar dispărea atunci cohorte de funcționari, care ard gazul de pomană prin ministere și agenții.

De ce nu se desființează, prin lege, primăriile care păstoresc sub 10.000 de locuitori? S-ar face economii importante la cheltuielile cu administrația locală, căreia guvernul tocmai i-a dat vreo 170 milioane de euro. Și vrea să-i mai dea. Fix vreo 50 de km de autostradă.

De ce avem deficite uriașe la fondurile de pensii și salarii bugetare? Pentru că o guvernare inconștientă, zisă de dreapta, a lui Tăriceanu, s-a grăbit să duduie pensiile și salariile, fără să știe dacă vor exista bani în viitor pentru ele. Și nu există. Anul acesta împrumutăm 17 miliarde de euro să acoperim datorii mai vechi și să onorăm pensii și salarii. Datorii pe care le vor plati urmașii noștri, dacă mai apucă, că s-ar putea să călcăm pe urmele grecilor.

De ce nu se reduc cheltuielile de funcționare ale statului? De ce nu se aplica si aici aceeasi regula: atat isi permite statul?

Pentru că la noi statul trebuie să hrănească o mulțime de trântori și profitori ai sistemului politic. Clientele politice destinate să reproducă, prin manipularea și mituirea electorală, prin contracte masluite si onerose, o clasă politică coruptă, incapabilă, pe care n-o interesează interesul național, doar permanentizare de la o guvernare coruptă la alta.

Până în prezent n-am văzut măsuri de dreapta la actualul guvern. Și nici nu există speranța că vom avea vreun guvern de dreapta, în viitorul previzibil.

Răzbunarea UDMR. Primele victime: Monica Macovei și Noua Republică

UDMR trece la represalii. Bazându-se pe faptul că majoritatea parlamentară stă în voturile sale, UDMR amenință, șantajează și se răzbună pe cine apucă.

Nu reiau toată istoria opoziției UDMR la legile și prevederile anticorupție și modernizare a României: (aici) UDMR se opune publicarii declaratiilor de avere, UDMR se opune infiintarii DNA, UDMR se opune modificarii Constitutiei, UDMR se opune votului prin corespondenta, UDMR se opune regionalizării țării, UDMR se opune reducerii numărului de parlamentari, UDMR se opune remanierii vreunuia dintre ministrii sai, UDMR vrea conflictul de interese sa fie de facto dezincriminat, demnitarii (parlamentari, ministri, primari etc) sa fie eliminati din categoria celor care răspund pentru infractiuni de serviciu (e.g. luare de mita, trafic de influenta, abuz in serviciu, delapidare etc.). UDMR se opune la tot.

Alte explicatii găsiti: Romania Libera, aici, Laura Stefan, și în multe alte locuri.

Mai nou, prin Legea Lustratiei, UDMR reușește performanța unică de o lustra pe …Monica Macovei.

La art. 1 litera g) din Legea amintită:

„g) persoana care a exercitat funcţia de preşedinte sau preşedinte al unei secţii a Tribunalului Suprem, de procuror, procuror general sau procuror general adjunct în cadrul unităţilor de procuratură, precum şi persoana care a îndeplinit funcţia de secretar de partid în oricare dintre instanţele judecătoreşti.” Autori amendam. Dep. Mate Andras Levente si Mircea Grosaru.

Calitatea de procuror (simplu), a fost impusa de UDMR printre lustrabili, la înghesuială, sub amenințarea că nu mai votează alte legi ale coaliției.

Nu este în regulă faptul că o întreagă categorie profesională, nu politică, este lustrabilă. Poate unii procurori s-au ocupat doar de hoți, violatori, infractori, de ce sa fie lustrați, adică de ce să nu aibă dreptul de a fi numiți în funcții de procurori? Or fi și unii procurori care au anchetat în cauze cu substrat politic. Dar îi putem pune pe toți în aceeași oală?

Ei bine, autorii amendamentului nu și-au pus astfel de intrebări. Obiectivul lor era s-o lustreze pe Monica Macovei, creatoarea DNA și ANI, ministrul care i-a adus pe Daniel Morar și Codruța Kovesi în fruntea instituțiilor care luptă împotriva corupției. Să nu care cumva să mai ocupe în viitor posturi în care să fie numită. Ministrul justiției, de pildă. Sau, să-l inlocuiască pe Daniel Morar la cârma DNA in vară, când expiră mandatul acestuia.

Oooo, ce coșmar, ce oroare! Macovei la cârma DNA! Nici în cele mai negre vise nu pot accepta corupții așa ceva. Corrado Cattani pe urmele lor. Orice, numai asta nu!

Dacă Daniel Morar era doar cu un an mai în vârstă, era si el lustrabil, conform aceleiași legi.

Partea și mai întunecată este că deputații PDL au acceptat cu seninătate acest joc murdar. Nici lor nu le cade bine intransigența Monicăi Macovei, vicepreședintă PDL și adjunctă la comisia de etică a partidului. O țin în vitrină doar să dea bine la public și la partenerii europeni. Au participat senini la mazilirea ei din pozițiile executive pe care le-ar fi putut ocupa în viitor.

Rămâne să vedem poziția președintelui Băsescu. Care poate întoarce legea, cu explicația clară că nu poți lustra, în bloc, o întreagă categorie profesională. Subliniez, profesională, nu politică.

Și mai rămâne să vedem reacția Monicăi Macovei, la umilința la care a fost supusă. O luptătoare anticorupție cu recunoaștere europeană, pusă la rând cu secretarii PCR și torționarii securiști de către proprii colegi de partid. Mare ți-e grădina!

Cine sunt liderii UDMR, care au de plătit polițe? Să-i reamintim: (aici)

1. Derzsi Akos – deputat UDMR de Bihor Are 21 de contracte încheiate prin firma Europrint SRL cu instituţii ale statului in valoare de 291.511 lei.

2. Edler Andras Gyorg – deputat UDMR de Covasna are 11 contracte încheiate prin firmele Edler Laszlo Gyorg PFA şi Unit Prest SRL deţinute de Edler Laszlo Gyorg, tatăl deputatului, in valoare de 105.249 lei.

3. Attila Korodi – deputat UDMR de Harghita Are şapte contracte cu instituţii ale statului încheiate în 2009

4. Lakatos Petru – deputat UDMR de Bihor Are un contract încheiat în 2008 prin firma Sprinkler 2002 SRL cu Teatrul de Stat Oradea,

5. Mate Andras Levente, deputat UDMR de Cluj Are două contracte de asistenţă juridică încheiate în 2005 de Cabinetul de Avocatură „Mate Andras” cu Agenţia Domeniilor Statului, în valoare de 26.000 euro.

6. Olosz Gergely, deputat UDMR de Covasna Are opt contracte încheiate în 2009 şi 2010

7.Frunda Gyorgy. Doua dintre firmele detinute de sotia sa, SC Marmed si Ortoprofil Romania SRL, incaseaza anual milioane de euro de la casele judetene de asigurari de sanatate, conform www.romaniacurata.ro aici

8. Verestoy Attila In declaratia de interese, senatorul UDMR spune ca in 2010 a derulat trei contracte cu institutii ale statului, prin firma Junior Com SRL Odorheiu Secuiesc.

A doua victimă a răzbunării UDMR este Asociația Noua Republică. Care a dorit să închirieze o sală din clădirea în care se află Muzeul de Artă, a primit acceptul inițial, dar a fost refuzată la semnarea contractului, pe motiv că într-o instituție a statului nu se face politică. Posibil la intervenția directă a Ministrului Culturii.

În primul rând că Noua Republică nu este, încă, o formațiune politică, este doar o asociație civică. Subiectele discutate ar fi fost politicile fiscale, un concert al lui Grigore Leșe și, aici s-a rupt filmul, ar fi avut-o ca invitată pe Monica Macovei.

În plus, unii membri ai Asociației Noua Republică și-au permis să critice UDMR pentru obstrucționarea funcționării instituțiilor anticorupție și modernizării României.

In ciuda faptului că și alte partide, inclusiv UDMR, își țin întrunirile în săli publice, că și statul are nevoie de bani care altfel merg la companii private, răzbunarea care, nu-i așa, e arma prostului, și-a spus cuvântul și în acest caz. Rezervarea inițială a fost infirmată de conducerea Muzeului de Artă și Noua Republică își va schimba locația, achitând contravaloarea unei săli private.

Bomboana pe colivă, UDMR vrea învățământ medical superior în limba maghiară. De aici amenințări din partea lui Marko Bela, că dacă nu li se satisface cererea de a înființa o secție în limba maghiară la UMF Târgu Mureș, părăsesc coaliția de guvernare. Ignorând faptul ca un medic școlit în limba maghiară va fi evitat de pacienții de naționalitate română, de frica de nu se plânge de ceva, iar medicul să le taie altceva, că s-au mai văzut cazuri. Dar de, când e vorba de obsesii, judecata nu mai contează.

Așteptăm următoarele victime ale răzbunării UDMR. Probabil coaliția de guvernare sau, de ce nu, România.

Romania, prizoniera in bordelul politicii romanesti

Motto: „Toţi fură. Şi PDL. Vă imaginaţi că Emil Boc nu ştie?” (Monica Macovei)

Extrem de dur diagnosticul Monicăi Macovei. Şi totuşi, n-a fost dată afară din PDL. A fost acceptată, cu diagnostic cu tot.
Politica românească post decembristă seamănă cu un imens bordel. În care patronii sunt şefii de partide, proxeneţii sunt şefii mai mici şi tot activul de partid. Clienţii bordelului sunt regii asfaltului, alcoolului, ţigărilor, băieţii deştepţi din energie, din agricultură, din construcţii, sănătate, din mafia vămilor, fiscului, ministerelor, poliţiei, etc., etc.
Biletele de intrare în bordel sunt contractele cu statul, mai mari sau mai mici, funcţie de client. Semnate de şefii desemnaţi de partide, condiţionat de vărsarea către puşculiţele partidelor a unei cote importante. Restul, la proxeneţi.
Bine, dar cine este „prestatoarea” de servicii? România, cine altcineva. Formată din 20 de milioane de cetăţeni, sau câţi or mai fi rămas dupa exod. România este violată, siluită, sodomizată, batjocorită, cu perversiuni, tot tacâmul. Violată, pentru că n-a intrat de bună voie în acest joc. Au băgat-o politicienii, cu de-a sila.
De 21 de ani tot prestează. După Dinu Patriciu, doar în conturi elveţiene românii au depozitate 45 miliarde euro. Nu, nu profesori, pensionari, mărunţii funcţionari, lucrători în servicii, ţărani. Ceilalţi.
Adăugând alte 50 miliarde prin paradisuri fiscale, vreo 100 de miliarde în valori imobiliare, bijuterii, maşini, saltele, conturi la vedere sau mai ascunse, ajungem la frumuşica sumă de 200 miliarde euro, încasată din bugetele ţării şi moştenirea lăsată de comunişti. Din care ne-am ales cu doar 150 km de autostradă.
Acesta-i, pe scurt, bilanţul. Cu banii aceştia se puteau construi 20.000 de km de autostradă, sau doar 2000, iar de restul asfaltam uliţele satelor, aduceam apă curentă, canalizare, sisteme de irigaţii, infrastructură informatică, şcoli si spitale dotate corespunzător şi multe altele.
O situaţie specială are PDL, în tot acest scenariu. Este adevărat că a venit la conducerea bordelului în condiţii vitrege, la spartul târgului. Cu sabia crizei de-asupra capului. Cu preşedintele Basescu în coastă, cu DNA şi serviciile secrete cu ochii pe ei. Să facă ce trebuie. Au şi făcut, în mare parte. Au redus deficitele structurale, au pus ordine în multe zone ale funcţionării statului. Şi datorită unor miniştri inimoşi, de talia lui Funeriu.
Dar sa vină mesagerii săi să spună că ei sunt mai puţin parte a bordelului, e prea mult. Este ca şi cum o prostituată ar susţine că nu e în totalitate curvă, ci doar puţin!
Nu trece o săptămână fără spectacole DNA, cu actori PDL. Copilul de suflet al lui Emil Boc, Sorin Apostu, lua spagă şi de la amărâţii de pepenari ai lui Geoană. Despre care mentorul său spunea că speră să-şi dovedească nevinovăţia. Ca stâlp al statului, m-aş fi aşteptat să spere ca procurorii să-i dovedească vinovăţia!
Ion Gonţea, prefectul Braşovului, este cercetat de DNA într-un dosar disjuns din cel al Ionel Spătaru, fost şef al OPC Braşov şi el PDL-ist. Deocamdată doar în cercetări, dar ce caută un om trimis in judecată, încă din 2006, pentru fapte de corupţie, paznic la stâna Braşov? Dar Gheorghe Falcă, şef de departament şi propus de către Elena Udrea pentru funcţia de preşedinte al PDL? Trimis şi el în judecată acum patru ani, tot pentru corupţie. Dar Cristian Poteraş, primarul sectorului sase, şi el trimis in judecată, mai are susţinerea PDL? Dar Adriean Videanu, care a prelungit contractele băieţilor deştepţi din energie? Şi lista continuă mult şi bine.
Acum, mai nou, Daniela Andreescu, secretar general al guvernului Boc, ne demonstreaza cum funcţionează bordelul sub PDL. RA-APPS, aflat in subordinea sa, a închiriat „întâmplător” fiicei, fiului, fostului soţ şi fratelui ei, spaţii generoase ale statului, a angajat pe copilul soţului, fără ca domnia sa să aibă vreun amestec! Adică, ne ia şi de proşti!
UPDATE. Presedintelui Consiliului Judetean (CJ) Neamt, Pruteanu Vasile (PDL), este acuzat ca, in calitate de presedinte de CJ, ar fi derulat afaceri cu o firma administrata de fiica sa.
Cu toate acestea, PDL susţine că e mai puţin parte a bordelului politic. Din păcate pentru ei, aici nu funcţionează jumătăţile de măsură. Eşti sau nu eşti. Tertium non datur.
Ce este de făcut?
Schimbarea clasei politice. Din temelii. Altă soluţie nu există. Pentru că nu este admisibil, într-o ţară binecuvântată de Dumnezeu cu toate cele necesare pentru ca proprii cetăţeni să trăiască cel puţin decent, să ne trezim în faţa crizei complet descoperiţi, cu pantalonii în vine.
Ce-ar trebui să facă o nouă clasă politică?
• Să impună principii, valori şi caractere, în loc de hoţie, şpagă şi corupţie.
• Să dea afară politrucii clientelei din administraţie şi ministere, să pună în locul lor oameni competenţi.
• Să salarizeze bugetarii după performanţă şi rezultatele muncii, conform principiului: mai puţini salariaţi, mai multă muncă, salarii mai mari.
• Să nu mai umilească proprii cetăţeni cu tot felul de adeverinţe, certificate, aprobări, caziere, ştampile. În măsura în care sunt totuşi necesare, să fie obţinute on line, prin înlocuirea funcţionarilor cu computere, care nu greşesc, nu fură, nu cer şpagă.
• Să lichideze proprietăţile de stat, economice sau imobiliare, sursă de furturi şi clientelism politic.
• Să pună în contract direct beneficiarii si furnizorii din educaţie şi sănătate.
• Să ducă până la capăt descentralizarea, pentru ca fiecare comunitate să-şi construiască viaţa pe care şi-o doreşte, pe care o merită şi în care investeşte.
• Diminuarea aparatului bugetar până la nivelul de 800.000, cu care funcţionam, bine mersi, în 2004.
• Să sprijine mediul de afaceri privat, să acorde facilităţi investitorilor cu bani, tehnologie, management si pieţe, nu clientelei, pentru a consolida o producţie de bunuri şi servicii vandabile şi cu valoare adăugată mare, în special în agricultură şi turism.
• Să aloce un procent cât mai mare din buget investiţiilor din infrastructură, în special de transporturi, turism, informatică, mediul rural, educaţie, cercetare, sănătate.
• Să ţină cont de ce a votat poporul la referendum, parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari.
• Să redacteze o nouă constituţie, care să facă imposibilă apariţia, în viitor, a bordelului politic.
• Să impună regionalizarea României, care să spargă puterea baronilor locali, din primării şi Consilii Judeţene.
Şi multe altele.
Într-un cuvânt, să desfiinţeze bordelul politic şi să facă imposibilă apariţia în viitor a unor astfel de stabilimente. Să lase urmaşilor o Românie prosperă, mândră, demnă. Nu siluită şi batjocorită, datoare până peste cap.
Decizia este la alegatori.