Imi pare rau s-o spun. Romanii au mentalitate de
„ciugulitori”. In proportie foarte mare. Daca nu-si pot asigura un trai decent
prin forte proprii, intr-un cadru normativ corect, onest, echitabil, creat de
stat, se multumesc cu postura de „ciugulitori”. Orice si oricum. Ca nu exista
cadrul normativ perfect, este o alta discutie. Dar nu inseamna ca nu exista
deloc. Iar daca nu la noi, atunci in piata muncii europene.
Am fost la un PECO si am vrut sa ofer casierei, o tanara
draguta, un pliant cu prezentarea candidaturii mele. Locuia in colegiul in care
candidez si o ajutam sa-si faca o parere. La o adica eram dispus sa raspund la
intrebari. Reactia: da o ciocolata n-aveti? Sau macar o bombonica...
Un fost salariat al liceului meu, intalnit pe strada, si-a adus aminte ca in 1990, in calitate de
proaspat director, am taiat masa gratis
la cantina a angajatilor. „Gratis”, adica platita de elevi in locul
salariatilor. Nimic altceva nu stia despre activitatea mea de director. Ii
ramasese in memorie doar acest episod, cand s-a oprit ciuguleala.
Cand suntem in campanie, multi, prea multi dintre
concetatenii mei se bucura sa primeasca o galeata, un fular, o sacosa cu de-ale
gurii. Care potoleste foamea o zi, doua. Si dupa aceea? Eh, vom trai si vom vedea,
poate apare altceva de „ciugulit”.
Nici scoala nici educatia nu pare sa schimbe aceasta
paguboasa atitudine, sa mancam ceva azi, dupa aceea mai vedem. Nu proiecte si
planuri pe termene indelungate, nu pregatire profesionala adecvata contextului
economic, nu initiere de firme sau asociatii, ca sa nu mai stea cu mana intinsa
la stat, nimic din toate astea, doar cat mai multa pomana si ciuguleala.
Acesta-i si motivul pentru care discutiile serioase,
politice, electorale, de programe de guvernare, patrund in circa 10-15% din
populatie. Restul nu se intereseaza de
cum va arata viitorul, se uita la telenovele, filme turcesti, sport si
scandaluri marca Becali si Zavoranu.
Iar la vot nu se duce, daca nu are ceva de castigat, sau
voteaza la plesmeala, dupa impresia „artistica”.
Mentalul colectiv se schimba cel mai greu. De regula cu
ajutorul educatiei.
Se schimba si brusc, prin traversarea unui purgatoriu. Care
aduce insa suferinta imensa, tocmai celor neprotejati in fata furtunii
economice.
Mai ramane sa faci binele oamenilor „cu forta”. S-a intamplat
de multe ori in istorie, ultimul exemplu Leszek
Balcerowicz, in Polonia, in anii 90. A fost injurat, blestemat, iar dupa 10
ani i-au ridicat statuie. Salvase Polonia de la consecintele economiei
comuniste.
Noi n-am avut norocul unui
Balcerowicz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu