Ultimele evenimente legate de numirea procurorilor sefi au
avut o consecinta neasteptata: ziaristi, politicieni si societatea civila activa
s-au pozitionat in doua tabere, pro si contra intelegerii dintre Ponta si
Basescu.
Criticile sau sustinerea s-au indreptat catre presedintele
Basescu, miscarea facuta de Ponta starnind si ea reactii si controverse
violente, mai cu seama in USL.
Trebuia Traian Basescu sa mearga cu refuzul compromisului
„toxic” pana la capat? Pana la ce capat? Sa nu renunte cu niciun chip la Daniel
Morar?
Si atunci, care ar fi fost evolutia ulterioara? Un ministru
voiculescian la justitie, care sa propuna sefi de parchete mereu refuzati de
catre presedinte, pana cand? Pana la un nou proces de demitere, pana la acuzatia
ca blocheaza mersul justitiei?
Intr-un context economic
cum nu se poate mai rau.
Sidex Galati si
Dacia-Renault ameninta sa-si inchida portile si/sau sa relocheze activitatea.
Incasarile la buget sunt din ce in ce mai mici. Firme romanesti (Oltchim) si
straine, Mechel, sunt in faliment si se pregatesc si altele.
Cutremurul financiar din Cipru, urmat de avertismentele UE
catre Slovenia si Spania ca ar putea sa urmeze la rand a turnat si mai mult gaz
pe focul social, si asa ajunsa la valvataie.
In acest context, rabdarea UE a ajuns la capat. Nu mai
suporta derapaje de la criteriile de eficienta economica, de respectare a
principiilor si valorilor statului de drept.
Este ce a inteles si Victor Ponta cand a preluat interimatul
la justitie, pentru a sparge nuca tare a numirii sefilor de parchete. L-a
costat increderea partenerilor din USL, care sunt prea „habotnici” pentru a
intelege evolutia situatiei UE. Si probabila rupere a USL, pentru ca partenerii
lui Ponta nu inteleg si nu accepta ca „jos Basescu” nu poate fi un proiect de
tara.
Ajungem la interesul national al Romaniei si la faptul ca
presedintele Basescu reprezinta si in
Constitutie si in tot ce a facut in ultimii ani aparatorul interesului
national. E suficient sa comparam situatia actuala cu epoca Nastase, 2001-2004,
sa ne dam seama ca ceva s-a schimbat, cel putin in justitie, daca nu si in
economie. Altfel n-ar fi ajuns insusi tarul Nastase dupa gratii.
A contribuit presedintele Basescu la eliberarea institutiilor
statului de sub cizma politicului? Fiecare sa-si raspunda dupa propria
constiinta. Si nu numai in justitie. Ramane antologica decizia Senatului
Universitatii Bucuresti de a consemna plagiatul premierului Ponta, in ciuda retorsiunilor
posibile din parte Ministerului Educatiei.
Atunci, de ce n-a mers pana la capat cu refuzul trocului in
problema numirii sefilor de parchete, cum il acuza intransigentii?
Ne raspunde foarte bine Andrei Cornea intr-un recent articol:
„Președintele-erou s-ar fi pus pe sine într-o situație
imposibilă, apărând ca inamic al stabilității; ar fi pierdut susținerea
Occidentului (de vreme ce acesta „se bucură“ de compromisul obținut); ar fi
justificat o nouă suspendare. Or, indiferent de rezultatul referendumului,
Ponta și Antonescu ar fi avut timp să facă toate numirile la parchete.
Demis ori nu, președintele ar fi fost apoi salutat de o mână de entuziaști;
dar efectele unui astfel de gest absolut nepolitic ar fi fost dramatice: planul
lui Voiculescu de a acapara justiția ar fi fost îndeplinit total. Asta își
doresc „radicalii“ noștri?”
Si totusi, in ciuda acestei evidente in societatea romaneasca se adanceste falia
pro/anti Basescu.
In loc sa dovedim intelepciunea de a ne ocupa de probleme
intr-adevar grave ale economiei, sa ne pregatim pentru o eventuala rupere a USL
si cadere a guvernului Ponta care trebuie inlocuit, cu cine?, ne certam de doua
saptamani daca si unde a gresit Basescu. Ne scoatem ochii pe forumuri,
argumentam la infinit ce bun era Morar la Parchetul General.
Indiferent cat de bun era, numirea o face ministrul
justitiei, nu presedintele Basescu, care doar o consfinteste. Ce-i asa greu de inteles?
O intelegere intre mininstrul justitiei, CSM si presedintele
tarii, pe aceasta speta, este cea mai
buna dovada ca ne-am maturizat, ca stim sa ne promovam interesul national
dincolo de aversiuni, incrancenari, false sau autentice „radicalisme”
politico-doctrinare.
Daca se va intampla acest deziderat, vom creste in ochii UE
si ai investitorilor, care vor deduce ca Romania s-a schimbat in bine, nu mai e
prizoniera luptelor politice canibalice, de tipul „care pe care”, la sfarsitul
carora adunam mortii pe campul de lupta, reprezentat de toata Romania.
In concluzie, cei aflati de o parte sau alta a baricadei
trebuie sa-si raspunda, inainte de a continua razboiul, la doua lucruri: care
este alternativa la intelegerea Basescu-Ponta, si care este interesul national.
Iar dupa aceea sa continuie, sau nu, lupta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu