Lupta anticorupţie trebuie să continuie, fără excese şi abuzuri

Corupţia reprezintă pericolul numărul unu  pentru România.

Magistraţii sunt anticorpii necesari unei societăţi bolnave de corupţie,  cu o populaţie excedată şi frustrată de fraudele uriaşe din  bani publici.

Instituţiile de primă linie în această luptă, DNA, SRI, ICCJ, merită toată recunoştinţa populaţiei şi felicitările Uniunii Europene din rapoartele MCV.

Lupta anticorupţie trebuie să continuie, la şi mai mare intensitate, până când fenomenul extrem de nociv se va reduce la cote suportabile, similare celor din ţări civilizate ale UE.

Nu înseamnă că totul decurge fără sincope, fără abateri de la litera şi spiritul legii.

În spaţiul public se discută tot mai intens de excese şi abuzuri, mai ales în zona de reţineri şi arestări preventive.

Condiţiile în care poate fi aplicată masura arestării preventive sunt clar detaliate în art. 223 din Codul de Procedură Penală: inculpatul a fugit ori s-a ascuns, inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă,  inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate, inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.

În fapt, există reţineri şi arestări preventive care nu se încadrează nici pe departe în aceste condiţii prevăzute expres de lege.

Arestarea preventivă se aplică unor persoane beneficiare a prezumţiei de nevinovăţie şi poate conduce la distrugerea imaginii publice, a carierei şi jobului ocupat în piaţa muncii, adeseori cu consecinţe nefaste asura familiei celui arestat.

Scopul arestării preventive nu poate fi exercitarea de presiuni asupra unei persoane, echivalentă cu tortura psihică şi fizică, cu scopul de a recunoaşte fapte, de a face denunţuri, eventual delaţiuni.

Dacă în final, inculpatul este achitat, cine îi restituie tot ce a pierdut, fără nici o vină proprie?

Au existat destule cazuri în care persoane arestate au fost achitate (recentul caz a 18 vameşi de la aeroportul Otopeni),  cazuri care decredibilizeaza justiţia în ochii populaţiei.

Există riscul ca tot mai mulţi arestaţi nemulţumiţi de modul în care s-a dispus această măsură excepţională să se adreseze CEDO, iar statul român să plătească din buzunarul contribuabililor daunele decise, şi nu din averea celor vinovaţi de aceste excese şi abuzuri. N-ar fi prima dată, decizii de acest fel au fost luate deja la CEDO.

Lupta anticorupţie este în continuare necesară, dar dusă în spiritul şi litera legii. Arestarea preventivă trebuie să fie o măsură excepțională şi nu uzuală, aplicată indistinct la toţi inculpaţii, cu obiectivul ca aceştia să facă denunţuri şi autodenunţuri, pentru a scăpa de arest.

Ar fi păcat ca meritele şi eforturile instituţiilor de linie în lupta anticorupţie să fie umbrite de actele şi faptele unor magistraţi care nu respectă demnitatea umană, inclusiv în cazul inculpaţilor, beneficiari ai prezumţiei de nevinovăţie.