Pana unde pot merge procurorii in anchetarea ministrilor?

S-a nascut o discutie aprinsa in spatiul virtual, legata de cazul Vosganian-Videanu, (gaze mai ieftine pentru Interagro): pot procurorii ancheta ministri, chiar daca nu este vorba de acte de coruptie si de foloase necuvenite? Pentru politici guvernamentale proaste? Dupa ce criterii/standarde apreciaza procurorii ca unele decizii guvernamentale, prin excelenta politice, sunt proaste?

Nu discut aici incalcarea legilor in vigoare, respectarea lor fiind obligatorie si pentru ministri.

Iata opinia fostului premier Vosganian:

“dosarul … nu se refera la presupuse fapte de coruptie ale unui senator, ci pune in discutie o decizie politica a unui ministru in functie, concretizata printr-o hotarare de Guvern. .. Un vot in favoarea cererii procurorului general … ar fi creat precedentul potrivit caruia orice decizie a Executivului si a oricarei autoritati publice ar fi putut fi cenzurata in viitor de catre procurori. Un asemenea precedent devenea periculos, pentru ca el ar fi deschis calea spre transformarea Romaniei intr-o republica a procurorilor.” 

O opinie relevanta gasim si intr-un articol:

„deciziile guvernamentale proaste pentru tara luate cu intentie si cu constientizarea, dar ignorarea efectelor sunt de competenta procurorilor pentru ca nu mai reprezinta o simpla decizie politica gresita, ci o infractiune.”

Aici ne lovim de intrebarea: cine stabileste ca unele decizii sunt proaste pentru tara, dupa ce criterii si standarde?

Un stat nu e o companie privata, sa-si calculeze prejudiciul prin pierderea unor sume de bani. Inseamna mult mai mult, locuri de munca, investitii de viitor, conservarea unor valori nationale si cate si mai cate.

Intr-un alt articol:

„Va stabili oare implicit justiţia în acest caz (Vosganian-Videanu) că piaţa liberă şi preţurile stabilite de ea sunt singurul aranjament în regulă, iar distorsionările de preţ prin politici de un fel sau altul, mai inteligente sau mai puţin inteligente, sunt suspecte? Adică, suspecte chiar atunci când nu se dă mită la schimb? Deoarece la ambii miniştri se pare că e vorba nu de corupţie în dosare, ci de “abuz în serviciu”. Sau ceea ce incriminează procurorii nu este principiul de a produce pagubă societăţii, cu care vedem că n-o scoţi la capăt, ci încălcarea unor reguli procedurale – cu alte cuvinte chiar politicile guvernamentale proaste sunt ok atâta vreme cât adoptarea lor nu încalcă nişte legi în vigoare”.

Daca mergem pe logica asta, a interventiei procurorilor in actul guvernamental, „abuz in functie” poate fi catalogat aproape orice: taierea veniturilor in 2010, neimpozitarea IT-istilor, acordarea de ajutoare pentru agricultura, intreprindelor Ford, Alro-Slatina, Nokia, Renault, si cate or mai fi fost, pentru ca aduc un „prejudiciu” bugetului de stat.

Procurorii spun in referatul lor, ca acuzatie la adresa lui Vosganian:

„constituire a unui grup infracţional organizat”, prev. şi ped. de art.367 alin. 1 şi 2 C.p. (în modalitatea normativă a aderării şi sprijinirii)

Modalitatea normativa  inseamna adoptarea in guvern a unei Hotarari sau memorandum

Ce facem le anchetam pe toate?

Prejudiciul este  masurat de catre procurori contabiliceste. Care ar fi fost avantajele indirecte pentru economia tarii, locuri de munca, venituri din impozitarea veniturilor si profiturilor, etc., nu le mai cantaresc procurorii, nici nu au pregatirea necesara si nici viziunea politica asupra dezvoltarii unei tari.  

Pana la urma discutia se reduce la urmatoarea dilema: daca nu sunt insotite de acte de coruptie, de obtinere de foloase necuvenite, pot procurorii ancheta deciziile politice ale unui guvern?

De amintit in context si faptul ca la art. 109 din Constitutie se spune:

„ARTICOLUL 109

(1)    Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.

Exista cai legale de cenzurare a activitatii guvernului. Legea raspunderii ministeriale, Parlamentul care poate respinge OUG-uri, CCR (Curtea Constitutionala), care verifica OUG-urile devenite lege, motiunea de cenzura sau simpla, interpelarile, Contenciosul Administrativ, dar toate acestea sunt cenzuri nepenale. Cele penale sunt prevazute expres in legea raspunderii ministeriale si in Codurile penale.

Mai este si intrebarea: toti procurorii sunt niste sfinti, nu pot gresi niciodata, nu pot asculta de grupuri de interese de o culoare sau alta?

Este adevarat ca actele procurorilor sunt cenzurate de catre judecatori. Dar,  pana la judecata finala si definitiva poti sta prin puscarii mult si bine. Si nu sunt putine cazurile in care, dupa ce au „gustat” din „deliciul” celulelor, inculpatii au fost achitati.

Unii au cerut daune, inclusiv la CEDO, o parte le-au si primit, dar pot compensa banii saptamanile sau lunile de arest?

In concluzie, am ridicat o problema de principiu, prilejuita doar de anchete in curs, fara sa acuz sau sa iau apararea unor suspecti.

Pana unde pot merge procurorii in anchetarea deciziilor guvernamentale, prin excelenta politice, neinsotite de acte de coruptie, de obtinerea de foloase necuvenite?

Cred ca ar fi bine, pentru increderea populatiei in justitie, sa se defineasca o linie rosie, peste care aceste anchete penale nu pot trece.

Altfel, avem o separare a puterilor in stat doar intr-o singura directie.