Ce inseamna un stat modern, functional?

Motto: „un stat este puternic nu prin cata putere detine ci prin cata putere cedeaza”. (filosofie liberala)

„Avem guvernarea dar nu avem toata puterea” (Victor Ponta)

Bomba Oltchim, contextul economic mondial, globalizarea, ne obliga sa regandim concepte fundamentale, printre care acela de stat modern, functional.

Criza datoriilor suverane ale statelor si volumul derivativelor financiare (ingineriile financiare care produc resurse financiare virtuale, care nu exista in realitate), ajuns la de 11 ori PIB-ul mondial, expunerea reciproca a sistemelor bancare, au adus lumea pe marginea prapastiei. Se cauta solutii cu infrigurare, care nu se intrevad la orizont, dovada a profunzimii si gravitatii crizei in care am intrat de buna voie.

Faptul de a nu fi specialist in materie, (doar observator atent al scenei publice), iti da si detasarea necesara sa imaginezi concepte nelegate, neaparat, de teorii savante.

Exista state echilibrate, prudente, care traiesc fara datorii, se intind exact cat le tine plapuma, (Finlanda, Danemarca, Canada, Norvegia) si state iresponsabile, inconstiente, care s-au „sinucis” economic, prin acumularea de datorii pe care, sperau ele, nu le vor plati vreodata. (Grecia, Spania, Portugalia, Italia)

Unde se afla Romania?

Prin intamplarile istorice Romania este inca subindatorata, raportat la standardele europene. Dar pe un trend de indatorare, fara centura de siguranta a zonei euro, care o duce direct in prapastie, daca merge mai departe pe acest drum.

Iresponsabilitatea si inconstienta politicienilor romani au facut ca Romania sa se apropie periculos de mult de pragul in care nu se mai poate imprumuta la costuri decente, si doar acordul preventiv cu troica FMI-BM-UE ne mai da acces la pietele internationale de credit, aflate si ele in fibrilatii.

Si totusi, ce inseamna un stat modern, functional, democratic?

Separarea politicului de institutiile statului. 

Inca din copilaria statului roman, post comunist, politica romaneasca a inteles prost democratia, separarea puterilor in stat. Politicienii vor nu doar guvernarea ci toata puterea (Victor Ponta). Adica sa captureze si incalece toate institutiile statului. Ce s-a intamplat vara aceasta cu atacul asupra statului de drept, cu pulverizarea institutiilor chemate sa constate plagiatul lui Victor Ponta, este mai mult decat edificator. 

Politicul, partidele, sunt organizatii formate din experti, care genereaza o viziune, un proiect de tara, pe care-l propun alegatorilor. Proiectul castigator este pus in opera de catre Guvern si Parlament. 

Nu inseamna insa ca separarea puterilor in stat, „check and balances”, sa fie incalcate. Justitia, parchetele, presa, trebuie sa ramana independente, sa se controleze si echilibreze reciproc. Numirile politice trebuie sa se rezume la ministri si secretari de stat. Atat. Restul functiilor de  decizie ar trebui sa se faca prin concursuri de competente, publice si transparente, comisiile fiind compuse din profesionisti apolitici. 

Ce-a facut regimul Ponta-Antonescu? A schimbat toti inspectorii scolari generali si 5000 de directori de scoli, din clientela de partid, flamanda, flamanda, dupa 8 ani de post. A semnat 500 de numiri la conducerea deconcentratelor, in loc sa organizeze concurs de competente pentru ocuparea  posturilor, asa cum si prevede Legea Educatiei Nationale. Dar ce mai conteaza inca o lege incalcata!

Ministrii educatiei din guvernul Ponta au pulverizat institutiile care se ocupau de plagiate, aflate in pixul ministrului, pentru a-l scapa pe Victor Ponta de acuzatia de plagiat, dar nu și cele de la Universitatea din Bucuresti, neaflata in subordinea ministrului. N-au avut  efect insa, pentru cineva cu obrazul gros.

Statul nu trebuie sa fie proprietar de mijloace de productie

Ce s-a intamplat la Oltchim, apoi la CFR Marfa,  este simptomatic, un caz de manual. Statul nu este in stare sa managerizeze agenti economici, din mai multe motive. Numeste manageri politici, incapabili profesional, nu reduce personalul din ratiuni electorale si de imagine si, mai presus de orice, lasa intreprinderea respectiva sa fie capusata, ce zic, vampirizata, de sponsorii de partid, care-i sug toata substanta economica pana ajunge un cadavru economic. E suficient sa comparam Dacia Pitesti si Sidex  Galati, privatizate, cu Oltchim, CFR Marfa, Tarom, Combinatul Siderurgic Calarasi (care macar a murit la vreme), Compania Nationala a Huilei, etc. Primele 5 companii de stat au datorii de circa 1% din PIB. 

Tot atatea bombe sociale care fasaie sub scaunele guvernantilor, de orice culoare. Necunoscut este doar momentul exploziei.

Un exemplu de manual este TVR. Fara a avea nevoie de piete de desfacere, de achizitii de materii prime, de tehnologii sofisticate, a ajuns la o datorie de 120 milioane euro. Din cauza managementului de stat si a numarului imens de salariati: 3400, cand alte tv-uri se descurca cu 5-600 de angajati. 

Dupa ce  USL a castigat alegerile, va trebui sa-si probeze propria neputinta in a gestiona aceste intreprinderi, gauri negre ale economiei, care sug din bugetul de stat, si asa amarat, in loc sa contribuie la el. Sa spuna sutelor de mii de salariati pe care-i va trimite in somaj, cum e cu grija fata de oameni, fata de soarta lor. Abia astept sa-i vad cu zeci de mii de manifestanti sub ferestrele Guvernului. Radeau si acuzau Guvernul Emil Boc ca a fost prudent si auster, inclusiv prin taieri de venituri. Sa demonstreze USL ca se poate si altfel. Merita „sansa” aceasta.

Statul sa se intinda cat il tine plapuma

Este irational ca un stat sa cheltuie cu propria functionare mai  mult decat produce. In speranta ca urmasii ne vor plati datoriile, desi nu i-a intrebat nimeni daca sunt de acord.

Din ce incaseaza, un stat ar trebui sa puna de o parte un procent consistent, 30%, de exemplu,    pentru dezvoltare, pentru infrastructura de tot felul, sa iesim din  paradigma de ev mediu, a wc-ului in fundul curtii.

Statul creeaza cadrul legislativ si normativ al derularii competitiei economice. Si din acest motiv nu are voie sa fie si jucator in piata, pentru ca nu poti fi judecator si legiuitor in acelasi timp. 

Intre a omori, prin taxe si impozite, mediul de afaceri privat-gaina care face oua de aur, si a-si micsora propriile cheltuieli de functionare, alegerea este simpla. Altfel exista riscul sa fuga gainile la vecini si statul inconstient ramane fara niciun ou. De aur sau altfel.

Acest cadru normativ trebuie sa fie suficient de stimulativ si atractiv pentru a permite dezvoltarea unei productii de bunuri si servicii vandabile si cu valoare adaugata mare, fara de care nu contam in comertul mondial. 

Exista ministere, agentii, directii judetene, care nu-si justifica existenta. Singura logica a existentei acestor institutii este sa contribuie la bazinul de functii publice destinate clientelelor politice din tot spectrul.  Redimensionarea aparatului bugetar este obligatorie, asa cum functionam in 2004 cu 850.000 de bugetari este posibil acum sa il reducem la un numar si mai mic, avand in vedere explozia aplicatiilor informatice. 

Computerele nu gresesc, nu fura si nu cer spaga, institutii intregi pot fi inlocuite cu aplicatii informatice.

Statul este responsabil de legalitatea si calitatea serviciilor si bunurilor aflate in piata

Prin mecanismele pe care le construieste, statul este tinut raspunzator in fata cetatenilor, pentru calitatea acestor bunuri si servicii.

Atunci cand statul insusi e furnizor de servicii (educationale, medicale, etc.), nu mai are cine sa le controleze, niciun furnizor nu e nebun sa-si dea cu firma in cap. 

Acesta este motivul pentru care statul trebuie sa renunte la a furniza populatiei astfel de servicii, exemplul educatiei si serviciilor medicale, de foarte slaba calitate, fiind un argument suficient de puternic. Fara putinta de a schimba  ceva in bine. Aceste servicii ar trebui privatizate, pastrandu-se doar un segment de astfel de servicii  publice, pentru a rezolva situatiile familiilor si cetatenilor care au nevoie de ajutoare sociale.

Functia de solidaritatea sociala

Exista cetateni care prin nastere, sau prin intamplari dramarice ale vietii, au nevoie de ajutor pentru a se intretine, pentru a-si conserva sanatatea si viata.

Excesele intamplate in ultimii ani cu ajutoarele sociale demonstreaza ca trebuie schimbat modul de constatare si acordare, spre institutii neutre, nu de stat, fara amestec politic, aflate doar sub controlul legii. 

Pentru asigurarea accesului echitabil la educatie si servicii medicale, cei aflati in nevoie pot fi ajutati cu vouchere dedicate, in perioade d etimp limitate, pentru a li se asigura aceste servicii. Acordarea acestor ajutoare s-ar face tot de catre institutii dedicate, neutre, apolitice.

Descentralizare, subsidiaritate

Experienta altor state ne spune ca decizia este eficienta atunci cand este luata de cei pe care ii afecteaza. De aici logica descentralizarii. 

Fiecare comunitate, mai mare mai mica, trebuie sa aiba soarta pe care si-o doreste, pe care o merita si in care investeste. 

Daca se perpetueaza transferurile de la bugetul central al statului nu se vor declansa niciodata energiile latente ale membrilor comunitatii. In directia producerii de venituri si al controlului riguros al celor existente.

Trebuie odata si odata sa separam clar responsabilitatile si resursele financiare intre administratia centrala si cea locala.  Sa stie fiecare comunitate pe ce bani se bazeaza. Si sa se uneasca mai multe intr-una singura, daca nu le ajung banii.

Iar lucrararile mai mari de infrastructura raman in grija Consiliilor Judetene (Regionale) sau a bugetului central al statului.

Scoala, spitalul, politia, trebuie sa fie in subordinea primariilor, ele cunosc cel mai bine nevoile de dezvoltare locale si regionale, nevoilor membrilor comunitatii. 

In Polonia scolilor au dreptul sa-si construiasca identitatea educationala, isi decid singure curriculumul, nu exista un cadru curricular national, un bun exemplu de subsidiaritate maxima.

In Romania, Legea Educatiei Nationale prevede multa descentralizare, angajarea profesorilor de catre scoli, selectarea directorilor prin comisii de concurs decise de Consiliile de Administratie, dar nu se aplica. N-ar fi prima lege ignorata. 

Cheltuirea discretionara a resurselor financiare de catre primari ramane problema dificila, care se poate rezolva prin transparentizarea totala a cheltuirii acestor fonduri, decisa prin lege, prin posibilitatea revocarii primarului de catre o majoritate simpla a cetatenilor, de trecerea la licitatii electronice obligatorii, etc.  Specialistii gasesc solutii, daca sunt pusi si platiti sa le gaseasca, unele rezultand din standarde de cost, de procedura si de calitate.

Reducerea numarului primariilor este obligatorie, raman doar acele primarii care deservesc peste 7.000 (10.000?) de locuitori, standarde existente in tari evoluate din UE.

Schimbarea modului de salarizare a bugetarilor

Salarizarea „unitara” a fost o mare eroare, ofranda adusa comunismului. Cum nici bugetarii nu sunt „unitari”, asa cum nu sunt nici alti salariati, sistemul a condus la aplicare principiului capitalist, altfel sanatos, obtinerea de foloase maxime cu eforturi minime. La stat muncesti sau nu muncesti, acelasi salariu primesti.

In plus, oameni extrem de capabili, dar fara grade si vechime nu vin in sistemul bugetar, in invatamant de pilda, pentru ca sunt platiti cu salarii de mizerie, chiar daca sunt foarte buni.

Lipsesc standardele obiective de evaluare a performantei si rezultatelor muncii. Educatia a fost si ramane locul in care nimeni nu da socoteala de nimic, nu exista acele mecanisme (progresul scolar al elevilor, de exemplu, masurat cu aplicatii informatice), care sa stea la baza evaluarii, salarizarii, avansarii in cariera a cadrelor didactice. 

In lipsa acestor mecanisme standardizate de evaluare si masurare a perfomantei prestatiei unui salariat, banii alocati dispar ca apa in nisip. 

Nu este nimic grav si periculos daca se aplica si in sistemul bugetar principiul sanatos din privat: „mai putini salariati, mai multa munca, salarii mai mari”.

Se poate ajunge aici daca alocarile bugetare sunt globale, dupa criterii transparente, numar de elevi, de bolnavi, de locuitori, de contribuabili, iar managementul, Consiliile de Administratie acorda salarii dupa performanta si rezultatele muncii, pastrand, eventual, un raport intre venitul maxim si cel minim.

Informatizarea masiva este de asemeni o solutie pentru reducerea costurilor cu salariile. Aceasta este principala cale de reducere a cheltuielilor de functionare a statului.

In absenta unor astfel de principii, sistemul bugetar va fi in continuare populat cu prea multi taietori de frunze la caini.

Proiectul de tara

Unii nu vad  necesitatea unui proiect de tara, declarand ca proiectele UE sunt si ale noastre, fiind, in plus, finantate.

O fi, dar statele UE difera intre ele prin stadiul de dezvoltare de la care pleaca, zestrea de infrastructura si cultura, gradul de implicare cetateneasca, criterii care le diferentiaza. Nu toate beneficiaza la fel de avantajele apartenentei la UE, de aceea cred in continuare ca fiecare stat are nevoie de un proiect de tara, care sa cuprinda obiectivele specifice, altele comparativ cu acelea cuprinse in proiectele mari ale UE 2020, adaptate la contextul si specificitatea caracteristice Romaniei. 

Un astfel de proiect, etapizat, ar fi sursa de inspiratie pentru bugete multi anuale, pentru prioritizarea proiectelor de infrastructura, pentru modul eficient si inteligent de a dirija resursele insuficiente oricum. Ar asigura continuitatea de la o guvernare la alta, sa nu mai asistam la spectacolul jalnic in care fiecare guvern nou venit matura tot ce a facut anteriorul.

La orizont se profileaza cedarea de suveranitate catre organisme europene, pentru realizarea uniunii fiscale, economice, politice. Pana unde este in interesul Romaniei sa se mearga cu o astfel de cedare? Sunt congruente interesele UE, pe termen mediu si lung, cu interesele Romaniei?

Este necesara o dezbatere sustinuta pe aceste teme, astfel incat momentul unei eventuale cedari de suveranitate sa nu ne gaseasca nepregatiti, ca de atatea alte ori in istoria mai recenta sau mai indepartata.

Rezervele strategice ale tarii

Este vorba de rezerve de aur, petrol, gaze, minerale, pamant arabil si multe altele. Care nu sunt numai ale noastre ci si ale urmasilor nostri. Cum le gestionam mai bine, nici sa zaca in pamant la infinit, nici sa le vindem pe doi lei, nici sa le epuizam rapid, pentru consum,  fara vreun  avantaj pentru urmasi.

Un precedent a si fost facut. Din faptul ca OMV extrage barilul de petrol autohton cu 16$, iar pe plan mondial costul este in medie 100$, a rezultat un profit pentru OMV de 750 milioane euro anul trecut, iar romanii platesc litrul de benzina aproape la acelasi pret cu ceilalti europeni. Este adevarat ca OMV-Petrom a facut investitii si a adus compania la standarde de functionare normale, fara de care era acum, posibil, in situatia Oltchim, dar totusi, exploatarea resursei proprii nu pare sa fi adus vreun avantaj pentru romani.

In cazul in care continua si se accelereaza vanzare suprafetelor de pamant arabil de foarte buna calitate, la preturi modice,  si in perspectiva crizei alimentare mondiale, proprietarii vor vinde produsele acestor terenuri cui da mai mult, adica nu romanilor. Iarasi avem o problema de utilizare a unei resurse naturale in folosul nostru, al romanilor. 

Redeventele si procentul din afacere la exploatarea petrolului, aurului, cuprului, argintului, sunt si ele suparator de mici. Pentru ca asa au fost negociate, probabil contra comisioane serioase. Ce facem in continuare?

O discutie serioasa si extinsa in societate, inainte de a merge mai departe cu exploatarea acestor resurse este absolut necesara. Nu dupa ce acestea au fost instrainatate, atunci e prea tarziu.

Democratie si guvernare participative

Societatea romaneasca are o atitudine reactiva, se agita dupa ce evenimentele se produc, exemplul la indemana este tot Oltchim.

Guvernantii ar trebui sa inteleaga ca este in folosul lor si al actiunii unite, in aceeasi directie, a majoritatii membrilor societatii, daca ar pune pe masa discutiilor publice problemele grave, inainte de a-si gasi un final, de cele mai multe ori nefericit.

Populatia trebuie sa inteleaga si sa participe la luarea deciziilor, guvernantii au tot interesul sa se scuze, chiar daca iese prost, ca au consultat cetatenii si solutia degajata din consultari a fost aplicata.

Daca s-ar proceda asa, s-ar micsora numarul grevelor, demonstratiilor protestelor, oamenii ar intelege ca solutia adoptata a avut consensul majoritatii. 

Trebuie introdusa in Constitutie posibilitatea revocarii unui parlamentar de catre cei care l-au trimis in parlament, in cazul in care alegatorii constata ca alesul lor nu le mai reprezinta interesele. 

Sigur ca sunt multe alte capitole de discutat, dar rolul unui articol este sa deschida o dezbatere, nu sa o epuizeze.

M-as bucura daca si alti comentatori ar prelua subiectul si l-ar duce mai departe.

Ce ar fi fost Romania fara Traian Basescu?

Daca tot sunt atatea discutii despre ce face si nu face Traian Basescu, haideti sa facem un exercitiu de imaginatie, sa creionam posibilul traseu al Romaniei fara Traian Basescu presedinte.

PSD si-a pregatit inca din 2003 o varianta a Constitutiei care sa garanteze viitorului presedinte presupus a fi Adrian Nastase atributii importante in privinta desemnarii premierului, in zona securitatii nationale, numirea sefilor serviciilor de informatii, infiintarea CSAT si in zona justitiei, numirile de sefi de parchete si a sefului ICCJ.

Dar ca de obicei, nu e pentru cin' se pregateste, ci pentru cin' se nimereste.

In 2005, in primul mandat, Traian Basescu isi foloseste din plin atributiile sporite destinate lui Nastase, de fapt.

Prima solutie „imorala”

In primul rand convinge PC sa se alature Aliantei D.A., inaugurand sirul solutiilor „imorale”. Si astazi sunt multi care ii reproseaza ca a batut palma cu Voiculescu. Dar care era alternativa? Sa lase un guvern Nastase in continuare 4 ani la conducerea tarii. Cu imposibilitatea de a-i aduce pe Macovei, Morar si Kovesi pe functii importante in justitie si procuratura.

Cei trei au produs ruptura, au scos justitia din jugul politic. Tot ce a urmat in justitie si la tot ce suntem acum martori ca se intampla la DNA si tribunale, isi are originea in acea miscare si acesti oameni adusi in fruntea justitiei.

La ei au cuplat si o serie de judecatori, care au dat si dau aprobari pentru interceptari telefonice si ambientale, dau sentinte corecte, inclusiv impotriva unor personaje precum Nastase, Voiculescu, Fenechiu, Becali, Catalin Voicu,  si toata liota de inalti demnitari si parlamentari care au de dat socoteala in fata justitiei.

Si mai important, justitia dovedeste ca este capabila sa-si elimine propriile uscaturi, fie ei sefi din DNA sau DIICOT, sau judecatori spagari, inclusiv de la ICCJ.

Fara Traian Basescu n-ar fi fost posibila o astfel de schimbare fundamentala in justitie, iar Catalin Voicu ar fi facut in continuare, bine mersi, jocurile in parchete si justitie.

Sefii serviciilor de informatii

Traian Basescu a avut inspiratia sa-i propuna de la opozitie. A demontat din start acuzatia ca serviciile fac jocul sau si al PD sau PDL. 

Dupa prima eroare de anvergura, fuga lui Omar Haissam, sefii serviciilor  au platit cu demisia, demonstrand ca nu te joci cu securitatea nationala fara sa platesti.

Incet, incet, serviciile de informatii s-au implicat si in lupta anticoruptie, furnizand DNA „curentul”, adica informatiile cu care isi face acuzarea din dosare, in special interceptari telefonice si ambientale, pe aprobari date cu multa larghete de judecatori, inclusiv de la ICCJ.

In 2005, CSAT a interzis privatizarile dubioase, oprind jaful care a dus la imbogatirea clasei politice, iar pentru Romania la 200 km de autostrada.

Aducerea justitiei si serviciilor de informatii pe drumul cel bun, relatiile externe foarte bune ale presedintelui cu oficiali europeni si americani a facut posibila aderarea la UE la 1 ianuarie 2007, garantie a faptului ca drumul ales de Romania nu va fi frant, la un moment dat. 

Fara Traian Basescu este posibil ca Romania sa nu fi fost primita in UE, pentru ca principiile statului de drept, in primul rand independenta justitiei, nu erau respectate.

Prima suspendare

Dupa biletelul referitor la Dinu Patriciu, caruia Traian Basescu nu i-a dat curs, Tariceanu si PNL si-au dat seama ca nu pot continua guvernarea cu PDL si Traian Basescu, in folosul clicii aflate la guvernare. 

Evenimentele legate de prima suspendare sunt cunoscute. 80% din populatie n-a fost de acord cu demiterea presedintelui, intuind exact cauzele pentru care PNL si PSD au decis sa scape de Basescu: nu mai aveau imunitate in fata justitiei.

Tariceanu a ales sa ramana la conducerea guvernului,  santajat in Parlament de catre PSD, a urmat politica de dictat a acestuia si rezultatele se stiu:

-1,4 milioane de bugetari, de la 800.000 in 2004

-a lasat un deficit de 5,5% dupa o crestere economica  de 8%, si 5 km de autostrada

-pensii si salarii bugetare duduite aproape la dublu in 2 ani, pe resurse conjuncturale: boom-ul imobiliar, banii capsunarilor si vanzarea ultimelor active ale economiei comuniste (BCR si altele)

-2 miliarde euro arierate

-absorbtia banilor europeni aproape zero, o singura unitate de managemnet acreditata din 9. 

Cei care l-au acuzat mai tarziu  pe Basescu de interventie brutala in guvern si institutiile statului, au uitat ca pe timpul lui Tariceanu n-a avut nicio putere in domeniul economic. De ce n-a condus si atunci Guvernul?

Perioada 2008-2012

Dupa realegerea sa din 2009, in contextul dezlantuirii crizei mondiale, guvernarea Boc-Basescu a avut sarcina cumplita de a reechilibra economia tarii, din prapastia in care o lasase Tariceanu. Boc s-a trezit cu „mortu” in casa, avand de achitat pensii si salarii bugetare nesustenabile, dupa disparitia resurselor conjuncturale enumerate.

Taierile de salarii bugetare si cresterea TVA la 24%, singura solutie sa nu urmam soarta Greciei,  au produs insatisfactii majore in randul populatiei. Majoritatea cetatenilor nu au  pregatirea economica necesara sa inteleaga cum de Tariceanu avea bani, desi nu s-a deranjat sa construiasca autostrazi, iar Boc nu are. Totusi, n-au fost demonstratii masive de strada, calculul guvernarii s-a dovedit corect, economia a fost salvata de la dezastru.

Incet, incet, Romania a revenit pe crestere economica, justitia si-a urmat nestingherita cursul, ajutata si de serviciile de informatii. 

Cele 11-12 asumari de raspundere a guvernului Boc au fost tot atatea progrese in modernizarea Romaniei, cele 4 coduri si mica reforma  din justitie, Legea Educatiei Nationale, Codul Muncii, Legea Pensiilor, Legea salarizarii unice a bugetarilor, si multe altele, posibile prin colaborarea presedintelui cu premierul Boc. Atunci cand Boc n-a vrut sa sculte de presedinte, (cresterea TVA la 24%), n-a ascultat.

A doua suspendare

 Condamnarea si arestarea lui Nastase a constituit declicul, evidenta ca, la o adica, nimeni nu scapa de justitie si de DNA-ul  lui Daniel Morar.

Tripleta Voiculescu, Ponta, Antonescu a decis sa scape pentru a doua oara de Basescu, premisa a reincalecarii justitiei si devalizarii bugetului de stat pentru imbogatirea baronilor si politicienilor corupti.

Nici de aceasta data nu le-a reusit, in primul rand datorita interventiei partenerilor europeni si americani, facandu-i pe actualii conducatori sa regrete amarnic parteneriatul Romaniei in UE si NATO.

Actul de acuzare din 2012 este de tot rasul.

„Traian Bsescu, în numele ideologiei politice a  „preşedintelui juctor” şi-a asumat în mod direct conducerea instituiilor  statului, fiind direct responsabil de majoritatea deciziilor care au dus laprbuşirea funcionrii instituiilor statului român, la adâncirea crizei  economice, la impasul actual al statului de drept şi la punerea în pericol a însşi principiilor fundamentale de funcionare ale statului democratic.

 Actiunile preşedintelui au venit sa încalce principiul separatie puterilor în stat,  având o atitudine de sfidare şi denigrare a instituiilor statului, prin excesul de autoritate manifestat public.”

Cum sa-ti asumi conducerea institutiilor, fara prerogative legale, fara drept de initiativa legislativa, fara sa semnezi HG-uri, ordine de ministru, decizii si acte normative ale acestor institutii? Cand Emil Boc n-a vrut sa-i asculte opinia, a ridicat TVA-ul la 24%, fara sa tina cont de parerea presedintelui.

Cum sa teleghidezi si sa hipnotizezi procurori si judecatori, „regimul Basescu”, sa te asculte, cand mai ai un an si pleci si nici instrumente juridice sa le impui ceva? 

Desi USL sustine ca poporul l-a demis pe presedinte, au votat pentru demitere 40% din populatia cu drept de vot, convinsi de USL ca e corecta suspendarea. Nici oficialii UE si americani n-au fost convinsi si l-au pus pe Ponta cu botul pe labe, asa ca nici de data asta n-a tinut eliminarea lui Basescu. 

De ce-i era frica lui Voiculescu, nu scapa. A fost deja condamnat, in prima instanta, la ani grei de puscarie.

A crescut si s-a consolidat in tot acest timp opinia publica, ajutata si de retelele de socializare, presa independenta, nesupusa inca economic de catre puterea politica. Relatiile euro-atlantice ale Romaniei sunt foarte bune, securitatea nationala asigurata de NATO, inclusiv de scutul antiracheta de la Deveselu. In plan economic, exporturile spre tari din UE, cu avantajele fiscale corespunzatoare, merg foarte bine.

Traian Basescu mai are un an la Cotroceni.

Sunt  institutiile statului, in special justitia, atat de consolidate, incat au trecut de punctul de la care nu mai pot fi pervertite de puterea politica? 

Din pacate nu. Disperarea cu care mai marii zilei, Ponta, Voiculescu, Antonescu, se agata de plecarea lui Basescu, inventeaza tot felul de comisii de ancheta, doar, doar, il mai suspenda odata, ne arata dorinta clasei politice de a reveni la epoca Nastase, de a conduce Romania cu suplimentarea impozitarii, cu focuri de artificii de genul actualului Forum Economic China-Europa Centrala si de Est. 

De la scrisori de intentie si memorandumuri, pana la contracte ferme e cale lunga, am avut si in trecut astfel de incercari fara rezultat. 

Lipsa unei forte de dreapta credibile, contraoferta la esecul economic si posibila spargere a  USL, absenta unor urmasi de calibrul lui Traian Basescu, fac viitorul Romaniei mai intunecat, dar si cu speranta ca oamenii se schimba si inteleg, pana la urma, cine le vrea binele si cine vrea doar sa se imbogateasca pe spinarea lor.