duminică, 8 septembrie 2013

Denunt penal impotriva lui Sorin Oprescu





                                         DOMNULE PRIM-PROCUROR,




    Subsemnatul..................................., domiciliat în............................         ................................................................, CNP ..........................,

formulez


DENUNȚ PENAL


împotriva numitului  OPRESCU SORIN MIRCEA, Primar General al Municipiului București ( pe care vă rog să îl citați la sediul Primăriei Municipiului București Splaiul Independenţei nr. 291-293, Sector 6,București ) pentru faptele săvârșite în exercitarea funcției de Primar General, fapte ce constituie infracțiunea de Neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave  prevăzută și pedepsită de Art. 249 alin 2 din Codul Penal , precum și pentru infracțiunea de Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de Art. 246 din Codul penal.
      Solicit tragerea la răspundere penală a făptuitorului și trimiterea în judecată a acestuia.

  Motive :

  În fapt, la data de 02.09.2013, Anghel Ionuț, în vârstă de 4 ani se afla în Pacul Tei când a fost atacat de un grup de cel puțin 6 câini fără stăpân. Aceștia l-au mușcat în repetate rânduri, producându-i numeroase leziuni incompatibile cu viața, astfel încât acesta a decedat.
     Anterior acestui eveniment ,în ultimii 5 ani, un număr foarte mare de persoane au fost mușcate în București de câinii fără stăpân. O parte dintre aceste persoane, printre care copii și bătrâni, au suferit leziuni grave ce au necesitat spitalizare și intervenții chirurgicale. De asemenea, în rândul persoanelor mușcate s-au înregistrat și decese.
       Această situație gravă a fost cauzată de faptele de neglijență în serviciu și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor comise de numitul Oprescu Sorin Mircea în funcția de Primar General al Municipiului București. Astfel, în București, gestionarea problemei câinilor fără stăpân se află exclusiv în competența Primăriei Municipiului București, aceasta fiind deci singura instituție care are atribuții în acest domeniu, prin intermediul Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA).
      Cu toate că numărul câinilor fără stăpân aflați pe teritoriul Municipiului București a fost permanent în continuă creștere (în prezent fiind estimat la 65.000) și cu toate că la Institulul Maatei Balș din Capitală se prezentau zilnic zeci de persoane care reclamau faptul că au fost mușcate și solicitau îngrijiri medicale și vaccinare antirabică și antitetanos, cu toate că era de notorietate publică faptul că acești câini sunt agresivi și atacă cetățenii, Primăria Municipiului București sub conducerea primarului Oprescu Sorin Mircea a refuzat să ia măsurile necesare prevăzute de lege. Pe de o parte, Primăria Municipiului București a operat reduceri de personal  în cadrul serviciului de ecarisaj ( în prezent la nivelul Primăriei Municipiului București mai sunt doar 4 echipe , totalizâd 8 funcționari de ecarisaj). Pe de altă parte, Primarul Oprescu Sorin Mircea a nu a respectat prevederile Legii nr. 227/2002 pentru aprobarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stăpân , încălcând prevederile Art. 4 din acest act normativ, potrivit căruia ”Cainii fara stapan vor fi capturati si transportati in adaposturile serviciilor pentru gestionarea cainilor fara stapan, unde vor fi cazati o perioada de 14 zile” și prevederile Art. 7 potrivit căruia ” În situația in care, dupa expirarea termenului de cazare prevazut la art. 4, cainii nu au fost revendicati sau adoptati conform anexelor nr. 4 si 5, acestia vor fi eutanasiati. ”
      Neaplicarea acestor dispoziții legale în vigoare a avut ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru locuitorii și vizitatorii Municipiului București, dar și vătămarea corporală a unui număr foarte mare de persoane și chiar decesul unora dintre acestea, ultimul caz de deces datând din 03.09.2013 și fiind cel al lui Anghel Ionuț, în vârstă de 4 ani.
          Prin faptele numitului Oprescu Sorin Mircea, săvârșite în exercitarea funcției de Primar General s-au produs încălcări ale Art. 22 alin (1) din Constituția României, potrivit căruia ”Dreptul la viață precum și dreptul la integritate fizică și psihică a persoanei sunt garantate”
            De asemenea, chiar și după producerea incidentului din data de 03.09.2013, în urma căruia Anghel Ionuț în vârstă de 4 ani a decedat, numitul Oprescu Sorin Mircea a refuzat respectarea și aplicarea dispozițiilor legale, atât Art. 4, cât și Art. 7 din Legea nr. 227/2002 , organizând în acest scop un Referendm pe data de 08 octombrie, cu privire la eutanasierea câinilor nerevendicați și neadoptați, cu toate că în aces sens există reglementări legale foarte clare conținute Art. 7 din Legea nr. 227/2002. Fiind deja adoptată o dispoziție legală în acest sens,  nu este necesară consultarea populației prin referendum, iar prin organizarea acestuia numitul Oprescu Sorin Mircea urmărește tergiversarea aplicării legii.
              Pentru aceste motive consider că faptele numitului Oprescu Sorin Mircea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de Neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave  prevăzută și pedepsită de Art. 249 alin 2 din Codul Penal , precum și pentru infracțiunea de Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de Art. 246 din Codul penal. și solicit tragerea la răspundere penală și trimiterea în judecată penală a acestuia.

    În drept: Art. 249 alin. 2 și Art. 246 din Codul Penal, Art. 223 și următoarele din Codul de procedură penală.
     Probe: Înscrisuri, martori. În cadrul probei cu înscrisuri solicit efectuarea unei adrese către Institutul Național de Medicină Legală pentru comunicarea raportului de constatare medico-legală întocmit în urma decesului lui Anghel Ionuț . De asemenea, solicit efectuarea unei adrese către Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș pentru a se comunica numărul persoanelor care au urmat tratament medical și au efectuat vaccinări antirabice și anti-tetanos în perioada 2008- septembrie 2013 și adresă la Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) pentru a se comunica numărul lucrătorilor ce figurau angajați la serviciul de ecarisaj la data de 03.09.2013.



                                                                                        Semnătura,


Un comentariu:

  1. mai trebuia adaugat si ca firma pritenilor lui fiu-su are cartierul general acasa la fiu-su, vezi Even. Zilei si cati bani a sifonat acea firma cu legea informatiilor publice.

    RăspundețiȘtergere